Începând cu luna august, consumatorii casnici vor achita pentru un metru cub de gaze naturale cu 4 lei și 39 de bani mai mult, noul tarif stabilit de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) fiind de 22 de lei și 99 de bani, cu TVA.
Într-un comunicat de presă, Consiliul de Administrație al ANRE precizează că noile scumpiri vin după ce, în ultimele două luni de la cea mai recentă majorare a tarifului la gazele naturale, „cotațiile gazelor naturale la bursele internaționale au urmat un trend accelerat de creștere”, în contextul sistărilor sau reducerilor livrărilor de gaze rusești spre mai bine de jumătate din statele UE.
Moldovagaz, nemulțumită de noul tarif
Compania Moldovagaz, subsidiara Gazprom a solicitat anterior o majorare mai mare, de peste 60%, ceea ce ar fi însemnat un tarif de 29 de lei şi 48 de bani pentru un metru cub de gaze. Asta după ce concernul rus Gazprom a majorat prețul pentru gazele livrate în Republica Moldova până la 1.460 de dolari per mia de metri cubi, cu 500 de dolari mai mult decât în iulie.
Într-o postare pe canalul său de Telegram, președintele Consiliului de Administrație al Moldovagaz, Vadim Ceban, a spus că „noul tarif nu acoperă prețul de achiziție, costurile de transport, furnizare și distribuție a gazelor naturale”.
În aceste condiții, Moldovagaz ar putea să nu-și poată îndeplini obligațiile contractuale față de Gazprom, mai spune Vadim Ceban. Potrivit lui, Moldovagaz a cerut deja de la Gazprom o amânare a plății pentru luna august, iar de la Comisia Națională pentru Situații de Urgență a solicitat amânarea plății TVA-ului la gazele naturale pentru perioada aprilie-august.
Totodată, Moldovagaz cere introducerea plăților în avans pentru gazele naturale consumate de către întreprinderile din sectorul energetic „și/sau transferarea unei datorii istorice în valoare de 660 de milioane de lei”, acumulată de acestea.