Prima navă de transport plecată de la Odesa, trece cu succes de blocada rusă

Vasul de marfă „Joseph Schulte, sub pavilionul Hong Kong-ului a plecat miercuri din Odesa și a ajuns la Istanbul, fără să fie blocat de Rusia. 18 august 2023, Turcia.

O navă de marfă sub pavilionul Hong Kong-ului, care a plecat miercuri din portul ucrainean Odesa, a ajuns cu bine la Istanbul, fără să fie oprită sau atacată de forțele ruse.

După ce s-a retras în iulie din acordul privind exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră, Rusia a avertizat că va considera „o țintă legitimă” orice vas care vine sau pleacă din porturile ucrainene, pentru că teoretic, ar putea transporta arme.

Cursa navei de transport, încărcată se pare cu peste 30 de mii de tone de marfă, era văzută de Kiev drept un test al așa-numitului coridor umanitar pe care îl concepuse pentru a ocoli blocada navală rusă.

Potrivit postului de televiziune France 24, ar fi trei explicații pentru faptul că Rusia nu a intervenit :

  • Moscova știa vă nava este „sigură”, pentru că fusese blocată la Odesa încă înainte de lansarea invaziei ruse în Ucraina, iar Ucraina importă, nu exportă arme, așa că era ilogic ca nava să transporte echipament militar;
  • Nava este sub pavilionul Hong Kong-ului, și jumătate aparține unei bănci din China, ori în acest moment Beijing-ul este unul din cei mai importanți aliați ai Rusei;
  • Căpitanul navei a ales o rută „sigură”, foarte aproape sau prin apele teritoriale ale României și Bulgariei până în cele ale Turciei, toate țări NATO. A evitat apele internaționale. A traversat însă apele ucrainene, unde Rusia nu a atacat, deși putea să o facă teoretic.


Nu este clar dacă Rusia va fi la fel de reținută și pe viitor, pentru că vasul care a testat acum cu succes „coridorul umanitar” creat de Ucraina, nu transporta cereale ucrainene sau alte produse pe care Kiev-ul le exportă pentru a-și finanța efortul militar, precizează France 24.

### Vezi și... ### O navă de marfă a părăsit portul ucrainean Odesa în ciuda blocadei rusești