Fermierii care blocau punctul de graniță de la Medyka și-au suspendat prima dată protestul de Crăciunul pe stil nou, dar au reluat blocada pe 4 ianuarie. După alte două zile, au ajuns la un acord cu noul guvern al premierului Donald Tusk, care a acceptat să le satisfacă revendicările.
Agricultorii acuzau noul guvern că nu-i apără de „concurența neloială” făcută de importurile de cereale din Ucraina, dar au cerut și o serie de măsuri de sprijin financiar fără legătură directă cu țara vecină.
Ele sunt prevăzute în acordul încheiat sâmbătă. E vorba de subvenții pentru producția de porumb, menținerea taxelor agricole la nivelurile din 2023 și creșterea împrumuturilor bancare preferențiale.
Pe de altă parte, continuă protestul transportatorilor polonezi, început pe 6 noiembrie, care blochează trei puncte de trecere spre Ucraina.
Aceștia cer Uniunii Europene să reintroducă sistemul de permise pentru firmele ucrainene active pe piața blocului comunitar.
Liberalizarea transporturilor și a relațiilor comerciale cu Ucraina, decisă de Comisia Europeană pentru a sprijini Kievul, a provocat deja în primăvara anului trecut primul val masiv de proteste ale fermierilor în cinci țări estice din UE: Polonia, România, Bulgaria, Ungaria și Slovacia. Ele s-au încheiat după ce Bruxellesul a oferit fermierilor ajutoare financiare suplimentare.
Germania : fermierii protestează, autostrăzi blocate
Berlinul și multe autostrăzi din Germania erau parțial blocate luni de protestul fermierilor, supărați de planurile guvernului de a reduce subvențiile agricole.
Se așteaptă ca blocajele să paralizeze transportul în toată țara. Primele perturbări masive au fost consemnat deja în nordul și estul Germaniei, deși poliția a avertizat că „blocarea benzilor pe autostrăzile federale reprezintă o infracțiune penală”.
Guvernul de coaliție al cancelarului Olaf Scholz a decis să reducă subvențiile pentru agricultori, după ce anul trecut s-a trezit cu „gaură” bugetară de aproximativ 60 de miliarde de euro.
Guvernul a făcute unele concesii, insuficiente pentru a pune capăt protestului agricultorilor, care la sfârșitul săptămânii trecute a luat o turnură neobișnuită: într-un port din nordul țării, fermierii au luat cu asalt vaporul cu care se întorcea din vacanță ministrul Economiei, Robert Habeck. Ministrul și familia lui au făcut cale întoarsă și au ajuns la destinație mai târziu, cu altă navă.
Autoritățile au avertizat că elementele „anti-statale” și de extremă dreaptă ar putea folosi protestele pentru propriile interese.
Ministrul de Finanțe , liberalul Christian Lindner, i-a îndemnat pe fermieri să „renunțe” la proteste pentru că „sectorul agrar este deja foarte subvenționat”, relatează săptămânalul Der Spiegel.
Sectorul agricol din Germania primește anual ceva mai mult de 10% din bugetul agrar european de aproape 60 de miliarde de euro.