Site-ul de știri aktual24.ro publică discursul ținut la Kiev, la Platforma Crimeea, de președintele Maia Sandu sub epitetul „fabulos”, așezat în titlul celei mai recente știri, care cuprinde și reacțiile furioase ale socialiștilor moldoveni. Pe acestea G4Media le consideră „un mesaj la unison cu retorica Moscovei”. Discurs „iresponsabil”, care nu țintește altceva decât „izolarea Federației Ruse, crearea unui front anti-rus și crearea de noi linii de separare în Europa”, spun socialiștii. G4Media informează de asemenea despre structura participanților: reprezentanți din 44 de state și organisme internaționale, printre care 14 șefi de state și guverne, inclusiv președintele Consiliului European și vicepreședintele Comisiei Europene, dar și premierul României, Florin Cîțu, însoțit de șeful diplomației române, Bogdan Aurescu. Maia Sandu are pregătită și o agendă separată de întrevederi bilaterale, notează G4Media.
America a ajuns, practic, în același punct ca URSS în 1986, pe vremea lui Gorbaciov...Petrișor Peiu
„Problema acestor zile nu este în America, ci în lumea occidentală, care a avut o așteptare total nerealistă de la administrația de la Washington. Lumea a visat cu ochii deschiși, la fel ca după cel de-Al Doilea Război Mondial. Să nu uităm că și atunci unii ar fi dorit ca anglo-americanii să elibereze țările est-europene de ocupația sovietică. Dar asta ar fi însemnat un război direct și sângeros cu Uniunea Sovietică, ceea ce ar fi fost un cost prea mare atât pentru Londra, cât și pentru Washington”. Frazele sunt extrase din articolul semnat de Petrișor Peiu pe spotmedia.ro, care se ocupă în special de nivelul exorbitant al cheltuielilor făcute de americani în războiul din Afganistan. „America, scrie analistul, a descoperit că, deși este cea mai mare și mai puternică economie a lumii, nu este, totuși, inepuizabilă. Și că orice oră de zbor a sofisticatelor avioane de luptă prin munții Afganistanului costă mult prea mult și nu aduce nimic în plus. America a ajuns, practic, în același punct ca URSS în 1986, pe vremea lui Gorbaciov: puterea militară covârșitoare este prea costisitor de întreținut”. Cel care scrie că „Naivitățile nu au ce căuta în politică”, apreciază că „Americanii au avut (…) un singur obiectiv: ținerea talibanilor cât mai departe de răzbunătoarea Americă. Și se pare că le-a reușit, talibanii par că au învățat lecția din 2001 și nu dau semne că ar mai provoca prea curând prea-puternica Americă”.
Dan Dungaciu publică pe blogurile Adevărul a doua parte a materialului despre Afganistan realizat cu finanțare parțială americană în cadrul LARICS. Insistă că „Presa occidentală, inclusiv cea românească, scrie el, se provincializează. Este occidentalo-centrică, deci limitată, căci lumea noastră, a Vestului, se micşorează, strategic, pe zi ce trece”. Teoria lui Dungaciu este că America nu a pierdut acolo războiul, ci pacea și că ce e mai important pentru Afganistan vine abia în etapa a doua – forma stabilizării sub talibani. Atenția ar trebui concentrată asupra Chinei, care și-a recalibrat pe parcurs, foarte rapid, atitudinea și se arată (discret sau evident) interesată de ce va urma. Zăcămintele minerale, de pildă, sunt un punct de atracție, dar și perspectiva unei rute mai scurte, prin Peshawar și Kabul, a Drumului mătăsii. „În condiţiile unei prezumate intrări a Chinei în Afganistan – cu condiţia unei stabilizări a Afganistanului de către regimul taliban -, dilema Occidentului este acută”: „China sau migranţi”. „China” este varianta stabilizării țării sub conducere talibană, iar „migranți” semnalează prețul unui eventual conflict intern de proporții.