Analistul politic Roman Mihăeș crede că instituirea stării de urgență este o decizie care poate produce o criză umanitară, dar scopul urmarit de majoritatea PSRM-Partidul Șor și transfugii de la PD este imposibilitatea dizolvării parlamentului.
Your browser doesn’t support HTML5
Europa Liberă: Cât de pregătit a fost executivul să vină cu această inițiativă în parlament?
Roman Mihăeș: „În parlament am văzut că a fost o inițiativă fără pregătire temeinică și impresia este că totuși la bază stau argumente politice, și nu de combatere a pandemiei, deoarece din răspunsurile primului ministru în demisie și ale membrilor executivului am văzut că dânșii n-au avut un plan de acțiuni și au spus că au să-l elaboreze pe parcurs. Deci din punctul acesta de vedere mi se pare că deja Curtea Constituțională, dacă va fi sesizată, trebuie să anuleze această hotărâre a parlamentului, deoarece, repet, motivul real al acestei decizii nu este combaterea pandemiei, guvernul nu a venit cu un plan de combatere a pandemiei, plus la asta mi s-a părut foarte grav că nu s-au prevăzut măsuri de compensare a pierderilor pentru agenții economici și de ajutor pentru cetățenii din păturile defavorizate.
### Vezi și... ### Stare de urgență fără lockdownAm văzut că unii deputați au propus amendamente la hotărârea respectivă, în speță să fie câte 1.000 de lei pe lună acordați cetățenilor din păturile din păturile defavorizate, primul ministru a refuzat să examineze, invocând motivul că nu există bani. Din punctul meu de vedere, există mai multe riscuri decât beneficii din adoptarea acestei hotărâri privind starea excepțională pe motiv că s-ar putea întâmpla să avem o criză umanitară, poate chiar și foame, deoarece, vă dați seama, dacă o să închidă toată populația Republicii Moldova în case și armata și cu poliția au să-i păzească să nu meargă în parcuri sau să nu poată ieși în genere din case, atunci oamenii nu-și vor putea procura mijloace de existență și de hrană. Deci mi se pare o decizie complet politică și nepregătită.”
Europa Liberă: Această stare de urgență se instituie când tocmai Curtea Constituțională trebuie să decidă dacă s-au întrunit condițiile pentru dizolvarea parlamentului?
Roman Mihăeș: „Da, vedem o panică și o frică de alegerile parlamentare anticipate și încercarea politicienilor din arcul majoritar guvernamental de a amâna prin orice metode sau de a evita prin orice metode aceste alegeri parlamentare anticipate, inclusiv prin instituirea stării de urgență. Repet, starea de urgență nu este necesară, pentru că există o comisie care lucrează, probabil că trebuia de lucrat la întărirea funcționalității acestei comisii care există astăzi, condusă de premier, în sensul combaterii pandemiei, trebuia să ia măsuri de aducere a vaccinurilor, în lipsa vaccinării masive a populației, aceste măsuri n-au să rezolve prea multe probleme, doar au să fie pierderi foarte mari. Eu sper că se vor găsi deputați care vor ataca la Curtea Constituțională atât pe procedură, cât și pe fond această hotărâre a parlamentului, deoarece unul din motive de a ataca la Curtea Constituțională este faptul că doar președintele Republicii Moldova și primul ministru pot să ceară instituirea stării de urgență. În cazul de față, premierul nu este unul într-un guvern plenipotențiar, cu puteri depline, atrag atenția că demersul legislativ a fost semnat de trei deputați socialiști, ceea ce nu este prevăzut în Legea privind starea de urgență, încalcă legislația și denotă caracterul politic al acestei măsuri și, din punctul meu de vedere, trebuie atacat la Curtea Constituțională, ca să fie declarat neconstituțional. Eventual, președinta Republicii Moldova, dacă va găsi necesar, poate să vină cu asemenea cerință către parlament ulterior, dar trebuie să existe și motive suficiente și trebuie să existe totuși o hotărâre bazată pe ajutorarea socială a păturilor defavorizate, altfel, repet, această decizie va aduce mai multe elemente negative decât pozitive.”
### Vezi și... ### Teodor Cârnaț: starea de urgență va amâna anticipatele
Europa Liberă: Premierul interimar Ciocoi, vorbind despre instituirea stării de urgență, a spus că deocamdată închiderea activităților economice nu se va face. Unii spun că s-a vorbit cu jumătăți de măsură, alții spun că, în general, ceea ce a propus guvernul și a votat parlamentul nu schimbă cu nimic situația de mâine, de când se instituie această stare de urgență, cu ceea ce a fost până astăzi. Adică doar pentru a i se oferi împuterniciri actualului guvern interimar?
Roman Mihăeș: „Trebuie să înțelegem foarte clar că instituirea stării de urgență înseamnă suspendarea intereselor constituționale ale cetățenilor și suspendarea întregii legislații a Republicii Moldova. La noi puțini știu că, în baza acestei situații de urgență, guvernul poate limita drepturile constituționale, poate aresta, orice persoană poate să fie reținută fără mandat de arest, fără nimic. Deci, e foarte gravă situația respectivă, o parte din deputații n-au citit hotărârea respectivă și nu înțeleg care sunt efectele ei - se interzic mitingurile, se interzic toate activitățile politice. La un moment dat, dacă vă aduceți aminte, guvernul Chicu a încercat să limiteze libertatea de exprimare, atunci când a fost o încercare de a introduce cenzura la televiziune. Apropo, în baza hotărârii instituirii stării de urgență, guvernul are dreptul să introducă cenzura și asta le permite legea. Deci, eu nu cred că se justifică limitarea drepturilor constituționale ale cetățenilor și ale partidelor în situația actuală în care există o comisie în cadrul guvernului care poate fi fortificată și să lucreze strict pe domeniul medical, pe combaterea pandemiei. Mi se pare totuși că miza majorității parlamentare este ca pentru 60 de zile să închidă gura opoziției, să obțină amânarea sau poate chiar și închiderea subiectului cu alegerile parlamentare anticipate. Mă miră atitudinea președinției și a Partidului Acțiune și Solidaritate. PAS-ul a venit cu anumite amendamente la această hotărâre care au fost refuzate toate, apropo, niciuna n-a trecut, cu toate că erau unele propuneri care erau justificate, de exemplu, acordarea unor subvenționări și unor ajutoare sociale. Și asta a fost refuzată. Eu cred că este datoria deputaților din PAS care au fost astăzi în parlament să atace la Curtea Constituțională această hotărâre.”
### Vezi și... ### Alexandru Arseni: Între starea de urgență și alegerile anticipate
Europa Liberă: Mai mulți observatori ai scenei politice spun că prin această instituire a stării de urgență majoritatea parlamentară a reușit să se răzbune pe președinta Sandu.
Roman Mihăeș: „Este adevărat că președinta Maia Sandu a venit cu această inițiativă în data de 13 martie. Și atunci, socialiștii și fostul președinte Dodon s-au opus, declarând că poate să aducă la genocid, au folosit aceste cuvinte grele cum ar fi genocid și foamete. Și vedem că astăzi, când deja s-a consumat a doua tentativă de numire a guvernului și când s-au consumat toate termenele constituționale de numire a unui nou guvern socialiștii au schimbat placa și ei sunt cei care promovează, împreună cu președintele lor Dodon, starea excepțională, pe când președinția a fost prinsă cumva în această capcană a propriei inițiative și deocamdată nu are o reacție, dar am văzut în parlament reacția partidului pro-prezidențial, Partidul Acțiune și Solidaritate, care a încercat, repet, să îmbunătățească hotărârea parlamentului, nu a reușit, a fost chiar umilit, din punctul meu de vedere, toate, absolut toate, erau vreo zece inițiative de îmbunătățire a acestei hotărâri, au fost respinse. Și în acest context eu cred că deputații din PAS au înțeles că au fost pur și simplu, ca să zic așa, umiliți, folosiți și au tot dreptul juridic și moral să atace această hotărâre la Curtea Constituțională. Repet, dacă Curtea Constituțională va anula pe motiv de procedură, dar și de drept această hotărâre a parlamentului, președinta Republicii Moldova ulterior poate veni în mod legitim cu o inițiativă în parlament de a institui starea de urgență, dar ea trebuie să fie motivată și trebuie să fie prevăzute în mod obligatoriu măsuri de ajutor al păturilor defavorizate, altfel, într-adevăr, în 60 de zile, dacă cetățenii lipsiți de venituri: invalizii, pensionarii, copiii etc. vor fi lipsiți de dreptul de a circula, vor fi închiși în case, există posibilitatea ca să intervină urmări grave, gen foame, gen criminalitate sporită etc. Deci, eu cred că președinta Maia Sandu a fost prinsă cumva pe inițiativa ei, dar, ținând cont de starea lucrurilor și de faptul că socialiștii nu urmăresc un obiectiv real de combatere a pandemiei, dar interzicerea alegerilor parlamentare anticipate, președinția are dreptul, la fel ca și deputații din partidul pro-prezidențial, să intervină la Curtea Constituțională.”
Europa Liberă: Dvs. ce ați înțeles, alegerile din UTA Gagauz Yeri se amână?
Roman Mihăeș: „Deocamdată este doar o propunere a lui Dodon, el astăzi dimineață a fost la un post de radio și a propus amânarea lor.”
Europa Liberă: Păi, dacă e stare de urgență, ce fac cei din Gagauz Yeri?
Au fost deputați care au dat exemplu câteva localități în Republica Moldova care nu au niciun bolnav de COVID
Roman Mihăeș: „Ciocoi astăzi a fost întrebat, dacă el, în lipsa unui plan de acțiuni, pe care nu l-a prezentat astăzi, va merge pe practica europeană de introducere a stării de urgență în anumite regiuni și dânsul a spus că se va examina fiecare raion în parte, fiecare municipiu în parte și se va introduce starea de urgență doar acolo unde este motivat din punct de vedere medical, că au fost deputați care au dat exemplu câteva localități în Republica Moldova care nu au niciun bolnav de COVID sau au unul sau doi pe toată localitatea.”
Europa Liberă: Eu am auzit, în parlament s-a anunțat instituirea stării de urgență pe întreg teritoriul țării.
Roman Mihăeș: „Este adevărat, dar ca să înțelegem foarte clar că președintele acestei comisii și cu comisia care este constituită în baza Legii stării de urgență au dreptul ca în anumite localități, chiar dacă a fost votată hotărârea, să nu introducă măsurile respective în totalitatea lor. Deci, repet, noi în baza acestei Legi de stare de urgență, puțini care au citit-o, eu am citit-o atent, această comisie primește drepturi supra-constituționale. Deci, această comisie poate, de exemplu, să închidă organele de presă, să limiteze drepturile, să limiteze sau să interzică alegeri sau să dispună măsuri extraordinare de închidere a frontierei, de exemplu, etc. E foarte periculoasă, sunt foarte mari și foarte periculoase împuternicirile acestei comisii și în condițiile actuale eu nu m-aș mira dacă această comisie ar permite alegerii în anumite localități pe anumite motive, cu toate că, din punct de vedere formal, ar trebui să fie pe 60 de zile interzise toate activitățile politice. Sunt foarte multe neclarități, deoarece astăzi reprezentanții guvernului au refuzat să accepte modificările la hotărâre, practic, totul se lasă pe mâna acestei comisii și asta este periculos, din punctul meu de vedere.”
Europa Liberă: Dar în parlament au fost auzite foarte multe critici la adresa Maiei Sandu referitoare la scoaterea armatei în stradă. Dvs. ce ați înțeles?
Roman Mihăeș: „Este totuși o greșeală scoaterea armatei în stradă și încercarea de a intimida populația. Repet, lupta cu coronavirusul, și o arată practica țărilor europene, membre ale UE, nu se dă cu poliția și cu armata, se dă în spitale, se dă cu vaccinuri și alte medicamente. Un lockdown total pe 60 de zile nu este productiv, aduce foame, aduce criminalitate sporită...”
### Vezi și... ### Ce au înțeles primarii din decizia legislativului?
Europa Liberă: Autoritățile nu vorbesc despre lockdown. Dar ce va face armata, iată, în această situație?
Roman Mihăeș: „Eu sincer cred că trebuie redactată hotărârea sau retrasă armata în cazărmi. Nu este cazul ca să umble armata prin parcuri sau pe străzi, lecția din 2020 credeam că a fost învățată, văd că se repetă aceleași greșeli, cu poliția și cu armata, cu intimidări. Sper să nu se ajungă la faptul ca să interzică cetățenilor să meargă în parcuri, acum e primăvara, copiii au nevoie să iasă la aer. Sunt bolnavii, copiii, bătrânii care au nevoie să facă plimbări, statul în casă pe acest timp poate să aducă alte boli, mai grave chiar și decât coronavirus, să nu avem alte epidemii. Eu cred că totuși trebuie cumva mai raționale să fie măsurile respective și președinția să se consulte suplimentar cu medicii, ca armata să nu fie scoasă în stradă și, în genere, poliția și armata să nu fie folosite în exces.”