Acest briefing al Europei Libere prezintă și analizează ultimele evoluții ale invaziei rusești în Ucraina și ripostei date de ucraineni, suferințele la care sunt supuși civilii și reacția Occidentului.
Ultimele evoluții
- Încă 370 de cetățeni și firme din Rusia pe lista sancțiunilor britanice, între care purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov și fostul președinte Dmitri Medvedev.
- Jurnalista Marina Ovseannikova, de la postul public de televiziune Pervîi Kanal, reținută luni seară pentru că a protestat împotriva războiului din Ucraina în timpul buletinului de știri în direct, a fost amendată cu 30.000 de ruble pentru „organizarea unui eveniment public neautorizat”. Este numai o contravenție administrativă.
- La Kiev, primarul capitalei ucrainene a anunțat impunerea unei interdicții de circulație de 35 de ore, după intensificarea bombardamentelor rusești în cursul nopții și marți dimineață. „Este un moment dificil și periculos” a avertizat Vitali Kliciko.
- Delegaţiile rusă şi ucraineană au reluat negocierile în încercarea de a găsi un acord care să pună capăt războiului provocat de invazia Rusiei în Ucraina. Discuțiile sunt „foarte dure”, a transmis negociatorul șef ucrainean Mihailo Podoliak, citat de agenția Ukrinform.
- La Moscova, ministrul de externe rus Serghei Lavrov a reafirmat la o conferinţă de presă că obiectivul negocierilor este ca Ucraina să devină un stat neutru.
- Numărul refugiaților din Ucraina a ajuns la aproape 3 milioane, potrivit Agenției ONU pentru Refugiați. Mai mult de două milioane sunt strămutate în interiorul Ucrainei din cauza războiului.
- UE impune o nouă serie de sancțiuni împotriva Rusiei, care includ interdicții la exportul de bunuri de lux în Rusia și un embargo pe importurile de oțel și aluminiu din Rusia.
- Președintele ucrainean Volodimir Zelenski se va adresa din nou Congresului american miercuri, prin video-conferință, au anunțat liderii democrați ai celor două camere.
Noi imagini din satelit după bombardamentele rusești la Mariupol și în suburbii ale Kievului. GALERIE FOTO
Incendiile continuă să facă ravagii în orașul Mariupol, asediat de trupele rusești, unde multe blocuri de locuit au fost grav avariate sau distruse. Mai sunt documentate distrugeri noi în localitatea Mosciun la nord-vest de Kiev. Iar fotografii ale Insulei Șerpilor prezintă situația de până și după ocuparea ei de către ruși.
Războiul din Ucraina: efecte imediate și de durată asupra economiei moldovene
Invazia rusă din Ucraina a avut ca efect imediat suspendarea mai multor lanțuri de aprovizionare a Republicii Moldova, inclusiv cu produse alimentare, ceea ce a provocat un deficit de mărfuri și un șir de scumpiri. Cele mai pesimiste și cele mai optimiste scenarii ale impactului produs de războiul din Ucraina asupra economiei moldovene, Liliana Barbăroșie le-a analizat împreună cu directorul Centrului analitic Expert-Grup, Adrian Lupușor, care crede că șocul inflaționist, deși este acum destul de puternic, va fi totuși de scurtă durată. Mai multe, AICI.
R. Moldova: copii refugiați din Ucraina își caută profesorii online
„Toți copiii ucraineni aflați pe teritoriul Republicii Moldova pot beneficia de dreptul la educație”, a declarat într-o conferință de presă la Chișinău Anatol Topală, ministrul educației și cercetării.
Sute de copii refugiați din Ucraina merg deja la lecții sau au depus cerere de înregistrare temporară în școlile din Moldova. Ministerul educației a anunțat marți că a primit 631 de asemenea cereri și alte 75 de solicitări pentru înscrierea copiilor refugiați la grădiniță. Dar aceasta este o cotă infimă. Mai multe AICI.
S-a bazat Rusia pe informații greșite înainte de a intra în Ucraina?
Mai mare, mai puternică, mai bine dotată și antrenată, armata rusă ar fi trebuit să anihileze rezistența militară ucraineană, iar soldații ruși urmau să fie primți cu resemnare pasivă, dacă nu chiar cu brațele deschise. Războiul din Ucraina se apropie de a treia săptămână, dar profeția nu s-a adeverit. De ce? Vedeți aici o analiză semnată de jurnalistul Europei Libere Mike Eckel
VIDEO: Groapă comună în orașul asediat Mariupol
Autoritățile ucrainene spun că bombardamentele rusești asupra orașului Mariupol au făcut peste 2.500 de victime până acum. Portul de la Marea Azov este încercuit de trupele invadatoare, iar sute de mii de oameni duc o lipsă acută de alimente, apă și medicamente. Crucea Roșie a declarat că orașul se confruntă cu condiții „apocaliptice”. La Mariupol, cei care au fost uciși sau au murit în timpul asediului sunt înmormântați într-o groapă comună. Mulți locuitori continuă să se ascundă în subsoluri. Atenție, urmează imagini ce pot șoca.
Your browser doesn’t support HTML5
Harta centralelor nucleare din Ucraina
GALERIE FOTO | Înaintarea forțelor rusești spre Kiev
În 18 zile de război în Ucraina, 284.436 de cetățeni ucraineni au intrat în R. Moldova, fugind de bombardamentele rusești. Aproape 100.000 au rămas, dar ceilalți au plecat mai departe spre Uniunea Europeană.
VIDEO | Mărturii din trenul refugiaților Chișinău-Iași
Your browser doesn’t support HTML5
Biroul umanitar al ONU spune că oamenii blocați în orașul Mariupol din estul Ucrainei sunt disperați, după multe zile de asediu. „Există relatări despre jafuri și confruntări violente între civili pentru puținele provizii de bază care au mai rămas în oraș”, se spune într-un comunicat al Biroul pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare.
VIDEO | Cum au distrus forțele ucrainiene un convoi de 40 de tancuri rusești lângă Kiev
O coloană de aproximativ 40 de tancuri rusești a fost prinsă într-o ambuscadă de forțele ucrainiene, pe 10 martie, lângă orașul Brovarî, în apropierea capitalei ucrainiene, Kiev. Convoiul rusesc a fost nevoit să se retragă, potrivit oficialilor ucraineni, din cauza pierderilor majore pe care le-ar fi suferit. Câteva tancuri funcționale, care au rămas pe câmpul de luptă, au fost capturate de armata ucraineană.
Your browser doesn’t support HTML5