Sarkozy condamnat, “Blonde”, o femeie trans în armata ucraineană și cum CIA recrutează ruși… pe Internet 

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy într-o cabină de vot în 2013. 

Nicolas Sarkozy a fost condamnat în apel la trei ani de închisoare, dintre care unul cu executare. 

La doi ani de la o condamnare fără precedent în primă instanță, Curtea de Apel din Paris l-a condamnat la trei ani de închisoare, dintre care unul cu executare, pe fostul președinte francez, în contextul dosarului legat de finanțarea campaniei sale electorale victorioase pentru alegerile prezidențiale din 2007.

Cum o anunță Le Monde, Nicolas Sarkozy va face recurs la Curtea de Casație, dar deocamdată va trebui să poarte o brățară electronică. Curtea de apel a emis și o interdicție de trei ani pentru exercitarea drepturilor civile.

Ucraina: prima ciocnire majoră între „super-rachete”

In Ucraina, scrie La Repubblica, a avut loc prima ciocnire majoră între “super-rachete”: racheta hipersonică rusească vs. sistemul american Patriot. Este un duel fără precedent. „Începutul unei noi ere cumplite”, estimează La Repubblica. “Bătălia care a avut loc pe cerul Kievului a fost prima ciocnire între rachete din ultima generație, un duel de tehnologii și tactici cum nu s-au mai văzut în istorie”.

### Vezi și... ### Rusia lansează noi atacuri sângeroase în Ucraina. Traficul feroviar, parțial oprit în Crimeea

In acest timp, constată îm Franța Libération, au avut loc o serie de bombardamente fără precedent asupra Kievului, asta chiar în mijlocul vizitei unui emisar chinez. Bombardamente „fără precedent prin puterea, intensitatea și diversitatea lor. Acesta este al nouălea atac aerian consecutiv asupra capitalei de la începutul lunii mai!” Rachetele au lovit toată țara, ucigând o persoană și rănind alte două în Odesa.

Alt tip de Patriot: Vera Politkovskaia, fiica asasinatei jurnaliste Anna, își începe colaborarea cu La Repubblica scriind un frumos articol despre micii “patrioți” pe care Putin îi crește în Rusia educându-i pentru război. „În numeroase grădinițe și școli rusești, izbucnirea războiului a declanșat propagandă deliberată în sprijinul războiului. Elevii trebuie adesea să scrie scrisori soldaților de pe front, să pregătească lumânări pentru cei din tranșee și să participe la alte inițiative de propagandă militară patriotică”.

„Blonde”, o femeie transgender în armata ucraineană

In Spania, El Pais spune povestea unui soldat transsexual născut in SUA care a devenit o “figură cult” în armata ucraineana. Rusia a pus un preț pe capul lui/ei.

Se numește Sarah Ashton-Cirillo, a fost analist financiar în Las Vegas și astăzi este un sergent cunoscut sub numele de Blonde. Războaiele culturale și neînțelegerile est-vest legate de problema trans par a fi secundare aici.

Texasul va interzice tratamentele de tranziție de gen pentru minori

În acest timp, Camera Reprezentanților din Texas a votat pentru interzicerea tratamentelor medicale tranzitorii de gen pentru minorii sub 18 ani. Aceste dispoziții includ interzicerea tratamentelor hormonale și chirurgicale. Textul așteaptă doar validarea guvernatorului statului, ultra-conservatorul republican Greg Abbott. „Dacă Abbott semnează această lege, Texas va fi cel mai mare stat din SUAcare interzice astfel de îngrijiri medicale pentru minori”, scrie Washington Post.

Această „Lege 14” ar putea intra în vigoare pe 1 septembrie. După cum explică cotidianul american, interdicția acoperă o gamă largă de intervenții chirurgicale sau hormonale care vizează „sterilizarea” minorilor, precum și operații precum mastectomia. Dacă medicilor li se va interzice să practice îngrijirea pentru tranziția de gen, se prevede o excepție pentru minorii care urmează deja tratament. Pentru The Texas Tribune, aceasta este o ajustare „puțin depășită” în comparație cu textul inițial propus de Senatul statului.

Liderii țărilor din G7 în Japonia

De astăzi și până duminică, șefii de stat din SUA, Japonia, Germania, Franța, Anglia, Italia și Canada, reuniți la Hiroshima, vor încerca să prezinte un front unit împotriva Rusiei și Chinei dar și asupra altor chestiuni strategice în care interesele lor nu sunt mereu aliniate. Joi, 18 mai, China a organizat la rândul ei un summit anti-G7 cu cinci țări din Asia centrală.

### Vezi și... ### Zelenski revine din turneul european cu promisiuni de noi ajutoare militare

Conștient de importanța deosebită a summit-ului, premierul japonez, Fumio Kishida, care a apărut pe coperta prestigioasei reviste americane Time pe 9 mai, a acordat un interviu principalelor cotidiene ale țării sale. „Ne confruntăm cu un punct de cotitură istoric”, după invazia Ucrainei de către Rusia, care „a dat peste cap bazele ordinii internaționale”, a spus el, potrivit remarcilor publicate de cotidianul Asahi Shimbun.

Montana a devenit primul stat din SUA care interzice TikTok

Guvernatorul acestui stat american din SUA a promulgat o lege care interzice rețeaua socială chineză, marcând începutul unei bătălii legale care va avea un ecou până la Washington, unde Congresul ia în considerare interzicerea TikTok la nivel național. Mulți oficiali din SUA acuză platforma video că ea ar permite Pekinului să spioneze și să manipuleze utilizatorii.

CIA recrutează ruși… pe Internet

În acest timp, CIA recrutează ruși, anunță, în Franța, același Libération. Agenția Centrală de Informații a SUA (CIA) a lansat luni o campanie pe rețelele sociale pentru a recruta informatori ruși. Videoclipul, difuzat pe Telegram (platformă folosită pe scară largă de ruși și încă neblocată de regim, spre deosebire de YouTube, Instagram, Twitter și Facebook), explică practic că a fi patriot, a iubi Rusia, înseamnă a vorbi cu CIA. Scrie Libération: — „Acest videoclip prezintă ruși fictivi care au luat decizia dificilă, dar importantă, de a contacta în secret CIA. CIA vrea să afle adevărul despre Rusia și căutăm oameni de încredere care să cunoască și să ne spună acel adevăr. Informațiile dvs. pot fi mai valoroase decât credeți”, spune textul însoțitor. „Ești soldat? Lucrezi în domeniul informațiilor, diplomației, științei, înaltei tehnologii sau ești în contact cu oameni care lucrează în aceste domenii? Aveți informații despre economia sau conducerea Federației Ruse?”

### Vezi și... ### CIA le spune pe rețelele sociale rușilor nemulțumiți de război cum pot oferi informații

Urmează un alt videoclip, un soi de manual al informatorului începător, compus din recomandări pentru a contacta CIA în mod sigur, sub formă de mesaje scrise: — “Luați toate măsurile adecvate pentru a asigura siguranța comunicării. Nu utilizați un computer sau un telefon sau o conexiune la internet care ar permite urmărirea expeditorului. Folosiți navigarea pe internet privată și alegeți-vă VPN-ul cu atenție (dintr-o țară care nu este „ostilă” Statelor Unite, cum ar fi Rusia sau China). Ștergeți istoricul după transmiterea informațiilor.“