La Chișinău, autoritățile municipale din educație anunță că pe parcursul ultimilor trei ani a crescut numărul copiilor înscriși la școală cu circa 3000. Acest lucru s-ar datora migrației interne și este valabil doar pentru clasele primare și gimnaziale, întrucât la liceu managerii completează cu greu clasele de-a X-a. Instituțiile de învățământ din provincie se confruntă cu aceeași problemă, doar că numărul elevilor scade în general, la toate treptele de studiu. O problemă la care se mai adaugă și lipsa dascălilor.
Your browser doesn’t support HTML5
Doar jumătate din liceele municipale finanțate de la bugetul public, mai exact 42 de instituții din 84, au deschis în acest an clase de liceu. În multe din acestea s-au adunat elevi suficienți pentru o singura clasă de liceu. Deficitul de elevi se face tot mai vizibil de la an la an, notează Rodica Guțu, șefa direcției educație Chișinău. În opinia ei, micșorarea numărului de elevi impune optimizarea rețelei instituțiilor de învățământ, însă această soluție a fost respinsă în ultimii doi ani de consilierii municipali.
Și administrațiile raionale inițial au avut rezerve față de această idee, dar ulterior s-au convins ca este singura cale posibilă pentru asigurarea procesului de învățământ, susține Silvia Matasî, șefa direcției educație Fălești. În raion activează acum 34 de instituții, însă numărul lor ar putea să mai scadă, în condițiile în care lipsesc 154 de cadre didactice, iar efectele migrației sunt tot mai sesizabile.
„Eu tot timpul mă gândesc, am dotat fizic instituțiile, dar oamenii pleacă. Acum aduc copiii pe câteva luni într-o școală, apoi îi iau din asta și îi duc în alta, de la o bunică la alta, de la o mătușă la alta, de la un frate la altul umblă cu copiii. Cum ajung așa prin clasa a V-a, a VI-a, părinții îi iau și pleacă. Se duc în Germania, Spania, Portugalia, în Italia cu nemiluita, în Rusia.”
În Fălești funcționează patru licee, toate în centrul raional. Trei din acestea au organizat admiterea în clasa a X-a, oferindu-le elevilor și șansa de a se caza la cămin. Chiar și așa, din cele 80 de locuri anticipate de autorități, doar jumătate au fost acoperite.
Your browser doesn’t support HTML5
Iar la Drochia, spune Ion Recean, șeful direcției învățământ, trei din cele șase licee vor activa în condiții bugetare dificile, pentru că nu au fost completate toate locurile prevăzute de managerii școlari:
„Avem un liceu sătesc la Popești și n-au unde pleca copiii, e greu cu transportarea fiindcă satul este la o margine de raion. Propunem acum la consiliul raional ca să le permită să deschidă o singură clasă. Și mai avem două instituții în care am discutat cu părinții, cu copii și se vor deschide două clase cu un număr mai mic decât regulamentul, dar nu putem să le refuzăm. Unele obiecte care sunt aceleași pentru profilul real și pentru cel uman o să le facem în comun, ca să fie o economie.”
Datele direcțiilor de învățământ arată că anual unele raioane pierd în jur de 100 și chiar mai mulți copii...
Datele direcțiilor de învățământ arată că anual unele raioane pierd în jur de 100 și chiar mai mulți copii.
Minus 137 de copii este cifra pe care au contabilizat-o autoritățile locale din Leova, însă unii părinții își iau odraslele peste hotare și după începutul anului școlar, susține Ana Florea, responsabilă în domeniul educației. Al treilea an consecutiv, trei din cele cinci licee din raion nu reușesc să formeze clase de liceu. O parte din copii se orientează spre liceele de peste Prut, alții spre colegii sau pleacă din țară, după părinți.
Ana Florea spune că în atari condiții optimizarea instituțiilor este o măsură necesară pentru a putea asigura o educație de calitate:
Dacă toți banii se duc pentru salarii, ce rămâne pentru întreținerea instituției...
„Avem 8 instituții care au un contingent de copiii mai mic de 91. Gimnaziu cu 47 de copii, chiar să vrem noi să-l menținem, suntem impuși de situație, altă ieșire noi nu avem. Trebuie 13 profesori la disciplinele școlare, dar dacă toți banii se duc pentru salarii, ce rămâne pentru întreținerea instituției, doar este formulă, banii urmează elevul. Asta este realitatea. Și nu ne-a venit nici un tânăr specialist anul acesta.”
Decidenții din educație spun că mai ales în cazul școlilor mici se mizează pe contribuția profesorilor navetiști, care țin ore în mai multe școli. Guvernul s-a angajat recent să compenseze cheltuielile de drum ale dascălilor, lucru care rezolvă temporar situația, deoarece profesorii de vârsta pensionara acceptă cu greu să facă pelerinaj permanent dintr-o localitate în alta.