Doi comentatori cu certă consistență culturală și cu înclinații politice de nuanță diferită, Cristian Pârvulescu și Alexandru Călinescu, încearcă să înțeleagă ce se întâmplă în Statele Unite. Pârvulescu scrie editorialul în celui mai recent număr al Observatorului cultural și se axează pe ideea contrastului pe care este construită America: între o Americă a libertăților și drepturilor „pe care o celebra Alexis de Tocqueville” și o alta, a McCarthy-ismului, venit după America First Committee a anilor patruzeci, cu izolaționismul pe care-l promova. Între cele două Americi n-ar exista de fapt nicio legătură. Ele coexistă, ceea ce produce crize ciclice, separate de perioade de acalmie în care tensiunea se acumulează iar și iar. Protestele iscate de moartea cetățeanului de culoare George Floyd sunt expresia unei astfel de crize. „Nici timida deschidere a Americii față de afroamericani, datorată mișcării pentru drepturi civice din anii ’60 ai secolului trecut, nici alegerea unui președinte precum Barack Obama nu a putut aplatiza tensiunile. Din contra”, scrie editorialistul de la Observator cultural. Ar fi vorba de eternul clivaj Nord-Sud, „care exprima cele două tendințe fondatoare – federală și confederală, industrială și agricolă ”, luând în contextul de acum forma confruntării dintre liberali și conservatori. „Revanșa conservatorilor, umiliți de alegerea «comunistului» Barack Obama, a făcut posibilă alegerea ca președinte al Americii a lui Donald Trump”.
Alexandru Călinescu scrie editorialul Ziarului de Iași. Interesat de subiect, se documentează cum poate, din presă mai ales. Așa a aflat că în vara anului trecut redactorul-șef al ziarului The New York Times a lansat „proiectul 1619” – o antedatare a actului de naștere al Americii: nu 1776, ci fix 14 august 1619, data la care a acostat o corabie (portugheză, pare-se) cu vreo 20 de sclavi. Cu alte cuvinte, sclavia ar fi înscrisă în ADN-ul americanilor, ceea ce, a explicat un respectat intelectual de culoare, „este una din ideile cele mai diabolice şi mai autodistrugătoare din câte am întâlnit”. Un profesor universitar afro-american de ştiinţe politice, citat de asemenea în Ziarul de Iași, atrage atenția că „proiectul 1619” este periculos de atrăgător și e pe cale să pătrundă în școli, cu ideea „că o majoritate de albi sunt rasişti (sau nu numai asta), ci că există un «privilegiu alb». Mişcarea Black Lives Matter insistă pe teza conform căreia poliţia îi vânează pe negri, fapt contrazis de statistici”. Și Alexandru Călinescu pomenește câteva cifre din statistici oficiale : „90% dintre crimele cărora le cad victime negrii sunt comise… de alţi negri”, iar procentul negrilor, din numărul total de criminali ucişi de poliţie, a fost mai mare sub președinția Obama decât sub regimul Trump.
Și Daniel Funeriu abordează subiectul în revista Newsweek. Din punctul său de vedere, cheia detensionării este discernământul. În chestiunea rasismului, readusă pe tapet acum de americani, e loc pentru foarte multă manipulare. E nevoie de discernământ pentru a nu cădea în capcana autoînvinuirii nemeritate: „prin discernământ societățile noastre, majoritar albe și creștine, sunt cele care duc cea mai dură luptă împotriva rasismului, (…) au abolit sclavia, (…)au produs Declarația Drepturilor Omului”. „Da, noi, societățile occidentale, suntem remarcabili, unici chiar, pentru că ne căim pentru lucrurile făcute ieri pe care azi le judecăm ca greșite. Ne căim și în fața poporului evreu pentru holocaust, ne căim în fața fostelor colonii din Africa. În schimb nu știu ca alții să se căiască, de exemplu, pentru Genocidul Armenian”.