Spicherul Grosu explică în podcastul video „Pe Agendă” de la Europa Liberă că recenta vizită a unei delegații moldovenești la Sankt Petersburg, la Gazprom, a fost justificată de clarificarea planurilor și intențiilor concernului rus în privința livrării gazelor pentru regiunea separatistă transnistreană. Acum, spune Igor Grosu, o astfel de discuție nu ar mai avea rost. „Noi am consumat tentativa”, consideră spicherul moldovean.
„Noi trebuia să mergem, trebuia să validăm încă o dată acele ipoteze pe care noi le prezentam”, explică Grosu, cu referire la vizita delegației R. Moldova la Gazprom, în frunte cu fostul ministrul al Energiei, Victor Parlicov, revocat la scurt timp după deplasare pe motiv că nu ar fi asigurat achizițiile de gaze pentru R. Moldova în timp util.
Parlamentul a aprobat, săptămâna trecută, instituirea stării de urgență în sectorul energetic pentru două luni, în situația în care concernul rus Gazprom nu mai livrează gaze rusești pe malul stâng al Nistrului.
„Șantaj energetic și electoral”
„O să facem uz de această stare de urgență, de acest instrument, doar în cazul în care se va materializa acest risc”, declară spicherul Grosu.
Președintele Parlamentului crede că „aceasta este ultima iarnă când Kremlinul mai poate folosi acest cartuș”, adică va folosi gazele ca instrument de „șantaj”. În acest sens, Grosu lămurește că R. Moldova a făcut mai multe pentru a-și diversifica sursele energetice, dar și prin „elemente politice”.
„Ei de obicei folosesc acest șantaj în perioada rece a anului și aproape de campaniile electorale”, afirmă spicherul.
Concernul rus Gazprom a cerut Chișinăului să achite pretinse datorii de peste 700 milioane de dolari pentru a livra gaze pe rute alternative în stânga Nistrului, după ce Kievul a anunțat că nu va mai permite tranzitul gazelor rusești pe teritoriul său. R. Moldova nu recunoaște însă această datorie.
Ce altceva mai puteți afla din acest episod cu Igor Grosu:
- De ce deputații moldovenii stau în ședințe până după miezul nopții? Cât de urgente sunt chestiunile dezbătute în Parlament spre sfârșit de an?
- Este posibilă o strategie comună a R. Moldova și României pentru a combate ingerințele străine (ale Federației Ruse) în campaniile electorale?
- De ce majoritatea parlamentară a PAS nu votează proiectele de lege ale opoziției?
- Cât de eficiente sunt „filtrele” pe care le aplică PAS celor pe care îi numește în funcții?
- Ce strategii pentru alegerile parlamentare din 2025 are Partidul Acțiune și Solidaritate?
- Crede PAS că va mai lua majoritatea la alegerile parlamentare de anul viitor?
- Va face eventual PAS alianță cu MAN-ul lui Ion Ceban? Dar cu „Partidul Nostru” al lui Renato Usatîi?
„Pe Agendă, cu Cristina Popușoi” este un produs al Europei Libere, în care invitați de prestigiu sunt intervievați săptămânal în studioul nostru din Chișinău. Cu un episod nou publicat în fiecare miercuri, aduce 30 de minute de întrebări și răspunsuri la ordinea zilei pentru orice spectator din R. Moldova. Noi nu avem datorii, nu jucăm după rating și avem un singur obiectiv: adevărul. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Europa Liberă Moldova și pe site-ul moldova.europalibera.org.