Ghinionul face ca pandemia de coronavirus în America să coincidă cu un an electoral. Asta influențează comportamentele și atitudinile politice.
Până acum, fie și cu întârziere, America a reacționat pozitiv la îndemnurile comunității oamenilor de știință, care recomandă autoizolarea și distanțarea socială. Efectul a fost că aproape peste noapte, economia americană a încetat în mare masură să funcționeze.
Acum însă președintele Donald Trump vrea să redeschidă țara. Recomandările propriei sale administrații arată o reluare graduală a activității, bazată pe condiții specifice, în diverse regiuni. Situația testelor, raportată la număr de locuitori nu este satisfăcătoare, prin comparație cu alte țări.
Dar șeful executivului vrea redeschiderea urgentă a economiei, sperând să o pună pe picioare până la alegeri prezidențiale din noiembrie și răspunzând cererilor comunității de afaceri. De-aici încolo, experții apreciază că democrați și republicani vor avea din ce în ce mai mult divergențe.
Statele din centrul țării, care sunt dominate de conservatori au mai puține cazuri, iar liderii politici și populația sunt sceptici cu privire la dimensiunea amenințării reprezentată de pandemia de coronavirus.
Democrații controlează multe dintre marile orașe și state de pe cele două coaste, greu încercate de virus și-și doresc ca țara să se redeschidă atunci când medicii spun că e prudent. Argumentul celor din urmă este că o redeschidere pripită ar putea fi urmată de o reînchidere, cu consecințe – și economice – mult mai grave.
Dar există și ramificații politice. Trump a anunțat pe Tweeter că sistează temporar imigrația, o mutare agreată de mulți conservatori. Trei state cu guvernatori republicani – Georgia, Tennesee si Carolina de Sud au decis chiar înainte de termenul anunțat de administrație să redeschidă plaje, restaurantele și marea majoritate a firmelor. Până acum, societatea era divizată în legătură cu chestiuni ca dreptul la port arma, avorturi, libertate religioasă, accesul la vot, acum diviziunea s-a extins la combaterea unei pandemii, pe care cele două Americi o privesc cu ochi diferiți.
Cei mai mulți americani, spun sondajele, se tem de revenirea la lucru în condițiile în care coronavirus se manifestă încă la cote înalte, dar așa cum s-a întâmplat și la alegerile prezidențiale trecute, ce spune majoritatea nu este neapărat ce are câștig de cauză. Asta mai ales în condițiile în care Ministerul Justiției pare să se pregătească să susțină argumentul lui Trump, căutând justificări legale pentru a-i obliga pe guvernatorii care nu urmează linia președintelui, să o facă. Firește că nu se știe dacă acest demers va avea câștig de cauză. Și ceea ce Trump face este să joace la risc, mizând pe faptul că „dușmanul invizibil” nu va mai avea forța să reacționeze.