WASHINGTON -- În cartea sa recent publicată, intitulată „Axis of Aggressors” (Axa agresorilor), Mark Montgomery și coautorii Bradley Bowman și Elaine Dezenski documentează peste 600 de cazuri de cooperare între cele patru state autoritare, susținând că ea se extinde în domeniile militar, tehnologic, economic și cibernetic.
Montgomery, director senior al Centrului pentru Inovație Cibernetică și Tehnologică și cercetător principal la Fundația pentru Apărarea Democrațiilor, afirmă că Occidentul continuă să subestimeze atât amploarea acestei alianțe, cât și riscurile pe care ea le prezintă. RFE/RL a discutat cu el despre Ucraina, Iran, conflictele simultane și măsurile pe care armata SUA trebuie să le ia pentru a se pregăti pentru acestea.
RFE/RL: Subestimează oare Washingtonul China, Rusia, Iranul și Coreea de Nord ca o axă autoritară integrată și gradul lor de coordonare?
Mark Montgomery: În mare măsură, subestimăm nivelul lor de coordonare și, prin urmare, răspunsurile noastre la acțiunile lor colective sunt uneori dezamăgitoare. În SUA, acest lucru se observă în cazul Ucrainei.
Ucraina se luptă în mod evident cu Rusia, Iranul, Coreea de Nord și China. Iranul furnizează drone Shahed – nu doar mii de drone, ci și tehnologia necesară pentru a le produce la nivel național. Rușii produc acum propriile drone proiectate la Teheran.
Coreea de Nord a furnizat 12.000 de soldați, ceea ce știe deja toată lumea. Dar a furnizat, de asemenea, între 5 și 6 milioane de cartușe de artilerie și muniție de mortier. Aceasta este o cantitate mai mare decât tot ce a produs NATO în ultimele câteva decenii. În fine, China susține efortul de război al Rusiei furnizând componente microelectronice pentru rachetele balistice, hipersonice și de croazieră care lovesc astăzi Kievul.
Mark Montgomery
Ucraina trebuie să lupte împotriva tuturor celor patru țări. Statele Unite, chiar și sub administrația Biden, au reacționat foarte lent în furnizarea sistemelor de armament adecvate, cu raza de acțiune necesară, și nu au desfășurat niciodată forțe americane în Ucraina în scopuri de instruire. Președintele [Donald] Trump a făcut și mai puțin, reducând asistența în domeniul securității cu 99% față de administrația Biden.
Aceeași problemă se observă și în Europa atunci când SUA se confruntă cu Iranul. Iranul este un regim autoritar vechi de 47 de ani care a susținut terorismul aproape pe toată această perioadă. A ucis peste 1.000 de soldați americani în Irak și Afganistan, aproximativ 500 de soldați NATO și sute de europeni în atacuri teroriste. Susține grupări proxy, printre care houthiții, Hezbollah și grupări armate din Irak și Siria. De asemenea, a ucis peste 30.000 dintre proprii cetățeni într-un singur weekend.
Europa încă privește de la distanță acest conflict și afirmă că există două părți beligerante egale: Iranul și SUA. Este ridicol. Iranul este susținut de Rusia. Este susținut de China. În trecut, a fost susținut de Coreea de Nord. Cu toate acestea, încă nu reușim să convingem Europa să ne susțină împotriva Iranului.
RFE/RL: Ați avertizat în repetate rânduri cu privire la riscul unor crize coordonate care ar dispersa forțele americane pe mai multe teatre de operațiuni. Cât de aproape se află Pentagonul de a ajunge la un punct în care nu ar mai putea susține două sau trei conflicte simultane?
Montgomery: Există, de fapt, două aspecte care ne îngrijorează în acest context. Primul este structura forțelor: nave, escadrile de avioane, tancuri, batalioane. Al doilea este muniția. Structura forțelor noastre se află într-o situație ceva mai bună. Suntem destul de aproape de a putea face față unor conflicte simultane, dar nu am ajuns încă acolo. Avem nevoie de mai multe investiții și de cheltuieli mai mari pentru apărare. Chiar dacă criticăm țările europene pentru că profită de pe urma noastră, cheltuielile SUA pentru apărare au scăzut și ele – de la aproximativ 4-5% din PIB la sfârșitul Războiului Rece la aproximativ 3%, și chiar sub acest nivel la sfârșitul administrației Biden.
Problema mai gravă o reprezintă munițiile. Rezervele noastre erau deja insuficiente după 25 de ani de subinvestiții. Acum, ele au fost puternic solicitate de sprijinul acordat Ucrainei și de operațiunile care implică Iranul. [Acest lucru] reprezintă provocarea cea mai serioasă în cazul unui conflict simultan.
Fabrică de muniții la Scranton, în Pennsylvania, SUA. Războaiele simultane ale SUA pun la încercare capacitatea de producție în acest domeniu.
RFE/RL: Cercetările dumneavoastră arată că microelectronica chineză alimentează atât producția de rachete iraniene, cât și programele de armament rusești. Oficialii americani indică adesea sancțiunile ca fiind răspunsul principal. Pot sancțiunile să funcționeze cu adevărat atunci când Beijingul servește drept sprijin tehnologic și economic pentru întreaga axă?
Montgomery: Una dintre provocările legate de microelectronică este că multe componente sunt cu dublă utilizare. Un produs poate fi exportat în China pentru un scop civil legitim și apoi reutilizat în scopuri militare înainte de a fi transferat în Rusia. Acest lucru face ca sancțiunile să fie foarte greu de aplicat. Dincolo de aceasta, aplicarea sancțiunilor asupra exporturilor de petrol iranian și rus a fost adesea slabă și, în multe cazuri, pur și simplu ignorată.
În prezent se discută despre o nouă legislație, precum proiectul de lege al lui Lindsey Graham, menită să sporească presiunea asupra Rusiei. Dar realitatea este că multe dintre autoritățile de care are nevoie guvernul există deja. Pur și simplu nu le aplicăm corespunzător sau permitem politici de derogare excesiv de largi.
RFE/RL: În timp ce Washingtonul evaluează opțiunile diplomatice cu Teheranul, dumneavoastră v-ați pronunțat împotriva grăbirii negocierilor. Care este cel mai mare risc strategic dacă un acord nu reușește să demonteze infrastructura militară mai largă a Iranului și rețeaua sa de proxy?
Montgomery: Este dificil să identificăm o singură prioritate. Evident, nu se poate permite Iranului să obțină o armă nucleară sau rachete balistice capabile să o lanseze.
Vestea bună este că programul nuclear al Iranului a suferit un regres de undeva între cinci și zece ani, datorită campaniei combinate de bombardamente din ultimul an și jumătate. Au existat pagube semnificative la instalații, decese ale inginerilor și regrese substanțiale în producția de rachete. Deși Iranul poate compensa prin importuri din Rusia sau China, acest lucru a devenit mult mai dificil.
O altă problemă majoră este Strâmtoarea Ormuz. Poziția geografică a Iranului îi conferă o influență semnificativă asupra acestei căi navigabile. Omanul are același avantaj geografic, dar respectă dreptul internațional. Iranul nu. Negocierile cu iranienii sunt dificile, deoarece IRGC [Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice] poate impune suferințe enorme poporului iranian fără a suporta el însuși aceste costuri.
Un banner cu o fotografie a președintelui SUA, Donald Trump, alături de un sistem de rachete iranian, în Piața Azadi („Libertatea”) din Teheran
RFE/RL: Ați vizitat recent liniile frontului din Ucraina. Războiul servește efectiv drept un laborator operațional în timp real, în care această axă autoritară perfecționează viitoarele tactici de război?
Montgomery: Da, pentru ambele părți. Atât pentru SUA, cât și pentru Occident în ansamblu, precum și pentru Rusia, Ucraina este un laborator. Diferența este că SUA nu profită pe deplin de acest lucru.
SUA mențin doar o prezență militară minimă în Ucraina, asociată în mare parte cu ambasada. Nu avem nici pe departe suficient personal care să învețe lecții direct de pe câmpul de luptă. Rusia, între timp, transmite agresiv aceste lecții către China, Coreea de Nord și Iran.
Coreea de Nord învață direct de pe teren. Inițial a desfășurat 12.000 de soldați, iar acum există informații că până la 30.000 de soldați nord-coreeni luptă alături de forțele ruse. Aceștia acumulează experiență directă în această nouă formă de război adaptativ.
RFE/RL: Știut fiind că Rusia și Iranul fac schimb de date privind țintele și de experiență de pe câmpul de luptă, cât de rapid îmbunătățește acest ciclu de feedback de luptă capacitatea adversarilor Americii de a contracara armele și doctrina militară ale SUA?
Montgomery: Există două dinamici distincte. În primul rând, Rusia învață foarte repede pe câmpul de luptă. Se adaptează rapid, iar aceste lecții ajung în cele din urmă să fie împărtășite și celorlalte țări. Acest lucru o face în primul rând pe Rusia însăși mai capabilă, dar, în timp, îi întărește și pe ceilalți.
A doua dinamică este ceea ce oferă Rusia în schimbul sprijinului lor. Iranul primește informații privind pozițiile forțelor americane din Orientul Mijlociu.
Coreea de Nord primește asistență în domeniul spațial care susține direct dezvoltarea rachetelor balistice intercontinentale capabile să ajungă, într-o zi, pe teritoriul SUA. Coreea de Nord a împărtășit deja tehnologie de rachete cu Iranul și ar putea face acest lucru din nou. China beneficiază probabil de cele mai mari avantaje. Rapoartele sugerează că Rusia furnizează tehnologie de reducere a zgomotului submarinelor, ceea ce remediază unul dintre cele mai mari dezavantaje militare ale Chinei față de SUA.
De asemenea, se pare că Rusia furnizează tehnologie și instruire pentru operațiuni de asalt aerian cu elicoptere la scară largă, care ar putea sprijini o viitoare invazie a Taiwanului peste strâmtoarea Taiwan. Acestea reprezintă transferuri majore de capacitate militară pe care Rusia nu a fost niciodată dispusă să le ofere până acum. Ele fac parte din prețul pe care Moscova îl plătește pentru sprijinul acordat în războiul său împotriva Ucrainei.
Nave de război participă la un exercițiu comun al forțelor navale iraniene, chineze și ruse în nordul Oceanului Indian, pe 19 ianuarie 2022
RFE/RL: Care este cea mai importantă reformă structurală pe care armata SUA trebuie să o realizeze în următorul deceniu pentru a descuraja această axă autoritară din ce în ce mai coordonată?
Montgomery: Cea mai mare schimbare structurală trebuie să aibă loc în domeniul achizițiilor, mai precis prin acceptarea unui risc mai mare pentru a acționa mult mai rapid.
Timp de decenii, SUA și-au putut permite un proces foarte deliberat, deoarece nicio țară nu ne putea provoca serios. Ne-a luat 15 ani să proiectăm și construim un nou tip de navă, 10 ani un nou avion. Aceste termene trebuie reduse dramatic.
Când vorbim despre drone, sisteme de contracarare a dronelor sau muniții, achizițiile ar trebui măsurate în luni, nu în ani. Chiar și pentru platforme majore precum navele și aeronavele, dezvoltarea ar trebui măsurată în ani, nu în decenii. În cele din urmă, succesul va depinde de reforma achizițiilor și de dezvoltarea vitezei și agilității necesare pentru a concura cu adversarii noștri.
Acest interviu a fost editat din considerente de lungime și claritate.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te