Conducerea de vârf a talibanilor are anunțată o întrunire la Kabul pentru a planifica un viitor guvern după revenirea la putere a grupului islamist în aproape întreg Afganistanul.
Adunarea din 21 august va avea loc pe măsură ce talibanii încearcă să prezinte lumii o imagine mai moderată a lor, în timp ce forțele conduse de Statele Unite fac eforturi să îi evacueze pe cetățenii străini din aceasta țara. Un înalt oficial taliban a declarat pentru AFP, sub condiția anonimatului, că co-fondatorul Talibanului și șeful biroului politic, Mullah Abdul Ghani Baradar, se va întâlni la Kabul cu „lideri și politicieni jihadi pentru o guvernare incluzivă”. Un alt oficial taliban neidentificat, care a vorbit cu Reuters sâmbătă, a refuzat să confirme dacă Baradar se află în capitala afgană.
### Vezi și... ### Talibanii au liste „negre” cu persoanele pe care vor să le reținăReuniunea conducerii talibane este de așteptat să includă și un oficial de top al rețelei Haqqani, care are legături cu talibanii și a fost desemnată organizație teroristă de către Statele Unite. Talibanii au promis o viziune diferită fața de perioada trecută, când s-au aflat la putere în Afghanistan între 1996-2001. În acea perioadă, guvernarea a fost bazată pe o interpretare strictă a legii islamice, Sharia.
Comunitatea internațională democrată, ca și importante organizații pentru apărarea drepturilor omului, ONU, Uniunea Europeana și-au exprimat îngrijorările profunde cu privire la viața în Afghanistan sub talibani a femeilor și minorităților religioase care, în perioada trecută au fost excluse complet din viața publică. Talibanii au promis o amnistie generală pentru oricine a lucrat cu guvernul susținut de Statele Unite și forțele internaționale, dar au existat relatări și imagini video îngrijorătoare despre militanții Taliban care îi vânează pe jurnaliști, pe foștii militari din trupele afgane și pe oficiali guvernamentali.
### Vezi și... ### 18 000 de oameni evacuați prin aeroportul Kabul, de la preluarea puterii de talibani