Oferte de muncă pentru tineri (Galerie Foto)

O generație de tineri, ziși „millenials”, care își schimbă mult mai rapid locul de muncă și preferă superiorii care îi tratează ca pe colegi.

La Chișinău s-a desfășurat o nouă ediție a Târgului de Cariere, la care au fost invitate persoane care-și caută un loc de muncă, o instituție pentru stagiu de practică sau de voluntariat. Organizatorii estimează că au avut peste 4.000 de vizitatori.

Your browser doesn’t support HTML5

Oferte de muncă pentru tineri


Târgul de cariere găzduit de Palatul Național „Nicolae Sulac” și-a trimis comis-voiajorii pe trotuarele din preajmă, care împărțeau fluturași unor tineri, potențiali angajați, dornici de o nouă carieră. M-am simțit flatată atunci când unul dintre ei m-a îndemnat să nu ratez șansa.

Chiar de la intrare, un grup de tineri își îndeplineau conștiincios rolul de gazde ca să facă cât mai prietenoasă pentru vizitatori atmosfera din palatul spațios, gândit pentru mega-evenimente artistice sau politice.

Oferte de muncă la Târgul de cariere

Pe inginerul mecanic Alexandru Burghilă, în vârstă de 33 de ani, l-am prins când deja voia să plece, cam dezamăgit, de lipsa unei oferte ce l-ar fi ademenit. Deși are o meserie valoroasă, spune Alexandru, îi vine greu sa găsească un loc de muncă în Republica Moldova.

„La noi, din câte se știe, industria mecanică cam nu prea este bine dezvoltată. În al doilea rând, dacă-l găsești, nu e chiar bine plătit. Inginerii din Chișinău sunt în situația de a alege din ofertele existente sau dacă nu, să căutăm undeva în altă parte. O parte din colegi s-a orientat spre Europa.”

Europa Liberă: Ce vă face să rămâneți în R. Moldova?

Alexandru Burghilă

„Mai mult familia. Sunt căsătorit, cu doi copii mici, e complicat să mă pornesc pe drumuri. Am deja un loc de muncă, dar întotdeauna încerc să văd și alte soluții, alte propuneri.”

Un tânăr care se prezinta Vladimir, spune că e manager de proiect la site-ul de recrutări Rabota.md, un altfel de târg de locuri de muncă, doar că virtual. Provocarea e veche de când lumea: mulți participanți la eveniment sunt studenți, în timp ce angajatorii caută persoane cu experiență.

Valdimir

„Soluția ar fi ca companiile să nu ceară experiență, ci să instruiască persoanele care sunt candidații potențiali, să-i instruiască de la A la Z. Nu aș vrea să arunc o piatră în ograda universităților, dar fiind și eu student recent, pot să vă spun că informația pe care o primim ca studenți la universitate nu este ceea ce cere un angajator. Dar și cererile deja a studenților sunt prea mari. Cer salarii mari cu experiență minimă. Cam asta e.”

Despre schimbarea de atitudine a tinerilor față de locurile de muncă scriu și sociologii în cele mai proaspete studii. Această generație de tineri a fost numită în limba engleză millenials, termen care indică persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani. Acești tineri își schimbă mult mai rapid locul de muncă decât generațiile precedente, dacă simt că nu au un impact imediat, și preferă echipe în care superiorii își tratează angajații ca pe niște colegi. Unii consideră acest comportament drept arogant, alții insistă că e vorba de căutarea unui echilibru între carieră și viața personală.

Piotr Zloi, în vârstă de 19 ani, face facultatea de relații internaționale și spune că a venit la târg să caute un stagiu de practică la o organizație internațională. Își vede viitorul ca parte a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) sau Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), deoarece consideră că anume acolo își poate realiza potențialul, dorind să contribuie la bunăstarea celorlalți.

Piotr Zloi

„Odată cu dezvoltarea tehnologiilor moderne, cred că toți și-ar dori un loc de muncă cu mai puțină bătaie de cap. Mai mulți prieteni de vârstă cu mine spun că ar vrea să lucreze la birou, dar să fie interesant, să nu stea degeaba de la nouă dimineața până la cinci seara. Mulți vor să se implice la nivel social, să schimbe situația economică, politică și chiar culturală din țară.”

Cele mai importante domenii de activitate în care s-au făcut angajări în cadrul Târgului de cariere sunt finanțe și bănci, producție de piese auto, limbi străine și IT. Premiera din acest an a fost secțiunea pentru companiile tinere din domeniul tehnologiilor informaționale, care au beneficiat de sprijin adițional pentru a-și promova serviciile.

Managerul pe dezvoltarea comunității la organizația Zeroqode Ecaterina Ruter, spune că recrutează dezvoltatori web și designeri web. Compania din care face parte nu a împlinit niciun an, dar mă asigură că știe cu ce ar trebui un angajator să ademenească tinerii.

Ecaterina Ruter

„Salariile și locurile de muncă sunt absolut necesare cu siguranță, dar ei au nevoie de flexibilitate, de libertate, au nevoie de posibilitatea de a se da cu părerea. Și noi cu siguranță oferim toate aceste lucruri. Își doresc să fie nomazi, își doresc să lucreze din oficiu azi, iar mâine din Bali, iar poimâine din Statele Unite și să se simtă liberi să facă asta. De asta au nevoie, de încurajare și flexibilitate.”

Odată cu ofertele, cresc și cerințele angajatorilor, notează Ecaterina Ruter. În aceste condiții de piață, competențe precum loialitatea și capacitatea de a învăța rapid tehnologii și sisteme moderne devin deosebit de prețioase. Și recompensate pe potrivă, atunci când angajatul își probează tenacitatea.