Trocul guvernării cu țara

Trocul guvernării cu țara

Să-l luăm pe Dodon, ales președinte prin fraudă și fake news. Omul are o activitate furibundă pe linia spiritualității ortodoxe. Organizează congrese ale familiei, finanțate de oligarhi ruși interziși în Ucraina și supuși sancțiunilor occidentale, militează pentru valori tradiționale – așa spune el –, singurele care pot curma exodul concetățenilor noștri în străinătate. Și cine garantează integritatea familiilor moldovene? Rusia, desigur. Cea care ne va asigura și „reîntregirea” cu Transnistria, dacă vom renunța la integrarea europeană și la apropierea de România.

Din când în când, Dodon este suspendat de guvernarea PD, cu care are colaborări punctuale, foarte profitabile, este deconectat ca o păpușă căreia i se scot bateriile, pentru a putea fi instalați niște miniștri. Dodon se supără, dar nu pe mult timp și nu foarte tare, altfel ar trebui să-și cheme suporterii în stradă și s-ar putea să nu iasă nimeni…

Nici guvernarea nu insistă cu dojenile. E drept că, uneori, îi place să blufeze pentru a incita publicul. Ieri, 25 septembrie, la învestirea celor doi miniștri contestați de Dodon, spicherul Candu a formulat hamletian: „Este deja a patra oară când se execută funcția de președinte prin interimat, îmi pun un semn de întrebare dacă mai avem nevoie de instituția prezidențială?”

Întrebarea e cu temei. Căci, ori execuți fără crâcnire înțelegerile, adică respecți legea și Constituția în accepțiunea Partidului Democrat, ori, dacă ți se pare că situația este intolerabilă, că instituția prezidențială e batjocorită, aruncată în derizoriu (de parcă simpla ta prezență acolo nu i-ar aduce deja un afront!), mergi până la capăt cu răzvrătirea.

Or, Dodon stă foarte comod în jilțul lui. Își procură doar emoții pozitive: a făcut zeci de vizite la Moscova și niciuna în țările vecine, România și Ucraina. Socialistul pare alcătuit dintr-o sumă de kitschuri: e narcisist, iubitor de vacanțe, organizează chefuri și cumetrii la reședința de la Condrița, se lasă filmat recoltând căpșune alături de staruri îndoielnice (și adesea penale) din Rusia. În toate cultivă o lipsă de măsură și decență ce contrastează izbitor cu nefericirea celor mulți. E slugarnic pe lângă cei puternici, admirator al dictatorilor, mofturos și încrâncenat cu cei slabi. S-a răsturnat pe șosea (bine că fără consecințe grave!) doar fiindcă gonea nesăbuit, cu girofarurile aprinse, fără a ține seama de regulile de circulație – prilej pentru amicii săi de la Moscova să-l declare „martir al Lumii ruse”, alături de teroristul Zaharcenko din Donbas, recent lichidat.

Ultimele trofee din panoplia vanității lui Dodon sunt evacuarea violentă a protestatarilor în dimineața zilei de 27 august, doar pentru ca prezidentul să se reculeagă, ipocrit, la statuia lui Ștefan cel Mare, și tributul plătit turcilor – cei 7 profesori de la liceele „Orizont”, răpiți și extrădați amicului Erdogan, care-i repară palatul prezidențial de la Chișinău.

În timp ce Dodon se spetește în modul descris mai sus, singurul care lucrează cu adevărat este Partidul Democrat. Muncește, dar și sărbătorește hramul alături de săteni, împarte cadouri și promite ca telenovela sa cu poporul să continue.

La ultimul briefing de marți, liderul PD, Plahotniuc, s-a lăudat cu drumurile și apeductele pe care le-ar fi construit Partidul Democrat, comparând investițiile din intervalul 2009-2016, post-Voronin, și realizările din perioada 2016-2018, „de când Partidul Democrat și-a asumat guvernarea” (și-a asumat-o prin debarcarea aliaților din coaliție și luarea cu japca a deputaților din alte fracțiuni – aspecte prea nesemnificative pentru a mai fi evocate la briefingurile dlui Plahotniuc).

Cifrele cu care actuala guvernare iese în avantaj au fost atent contabilizate, ce-i drept cu unele scăpări. De pildă, este omisă nuanța că între 2009-2016 PD-ul se afla tot la guvernare, nu în opoziție, și mai ales a rămas în umbră amănuntul că drumurile au fost reparate din bugetul de stat și din granturi occidentale, nu din pușculița partidului.

Așadar, programul „Pro-Moldova”, în viziunea liderului PD, e valorificat prin fapte concrete, „nu cu promisiuni sterile pe „facebook-uri”. Ultima remarcă vizează Opoziția anti-oligarhică – PAS, PPDA și PLDM – și societatea civilă care nu slăbesc din critici guvernarea. Doar că replica dlui Plahotniuc are o țintă falsă: Opoziția nu-și face campanie din resursele statului și nu are acces la posturile TV cu acoperire națională.

Cine vrea să nu-și strice inima, să nu-și ia lumea în cap, poate savura imaginea idilică prezentată la briefingurile de marți ale PD-ului. La ele nu vei auzi despre ancheta legată de furtul bancar, despre recuperarea banilor și pedepsirea vinovaților, despre motivele secrete care au fundamentat adoptarea legii amnistiei fiscale, criticată la unison de organismele internaționale și de opinia publică internă. Nu veți afla nimic despre anularea alegerilor din Chișinău – fapt unic în istoria democrației din Republica Moldova. Nimic despre schimbarea sistemului electoral în beneficiul elitelor prădătoare de la guvernare, nimic despre îngrădirea dreptului la vot al diasporei. Plahotniuc refuză să dezvăluie „rațiunile de stat” care au justificat răpirea și expulzarea profesorilor turci, dați pe mâna temnicerilor lui Erdogan. Și nu ne explică de ce unui hoț condamnat în primă instanță, Ilan Shor, i se permite un adevărat dezmăț din fonduri publice, de ce e lăsat să intimideze și să amenințe Opoziția?...

Lista întrebărilor care ar face briefingurile PD-ului râvnite, asaltate de ziariști, e mult mai lungă, însă Plahotniuc nu le agreează, le evită programatic. În aceste condiții, e de neînțeles de ce președintele PD se mai obosește să iasă în față, să citească de pe prompter. Ar fi mult mai eficient ca la aceste „întâlniri cu presa” să se proiecteze un film: niște segmente de drum asfaltate, tăierea panglicilor pe o stradă din Nisporeni, țărani care laudă apa pură dintr-un apeduct nou și, mai ales, concerte cu șefii guvernării în prim-plan și hore de voie bună și trai îmbelșugat.

Responsabilii de relații publice ai PD știu foarte bine că imaginea e mai penetrantă decât cuvântul citit de pe prompter, știu că filmul bate realitatea. Nu e clar de ce mai insistă pe aparițiile live ale șefului lor.

Și totuși, cum ajungem la realitate? Foarte simplu: vorbind cu oamenii, ieșind din bula propagandistică. Ascultând, de pildă, reportajele din teritoriu ale colegei noastre Valentina Ursu de la Europa Liberă, diversitatea vocilor de la microfon. Peste tot refrenul e același: ne-am săturat, nu mai așteptăm nimic, mai rău ca acum nu a fost niciodată!

Evitând să dezbată problemele acute, pe care tot ea le-a creat, guvernarea PD și-a îngustat foarte mult câmpul de manevră, oferind contestatarilor săi o bogată muniție în perspectiva alegerilor parlamentare. Ceea ce înseamnă că regimul își va putea prezerva dominația doar printr-o fraudă masivă, printr-o manipulare de proporții. Pentru asta are la dispoziție o justiție de buzunar și o legislație pe care și-a croit-o după bunul său plac.

Simplificând ecuația, vom spune că puterea oferă țării un schimb: drumuri și apeducte (mai mult cârpite), contra drepturi și libertăți. Moldovenii au mai cunoscut acest troc ce le-a fost impus înainte de 1989, dar atunci nu aveau niciun termen de comparație: trăiau într-o pușcărie fără uși și fără ferestre. Va fi Partidul Democrat mai convingător decât Uniunea Sovietică?

* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.