Trump avertizează din nou Iranul: acceptați un acord cât mai curând sau vor fi atacuri asupra sectorului vostru energetic

Rafinăria de petrol israeliană din Haifa a fost lovită de resturi provenite de la o rachetă iraniană interceptată, pe 30 martie.

Președintele SUA, Donald Trump, a reînnoit avertismentul adresat Teheranului, cerându-i să ajungă la un acord pentru a pune capăt războiului și a redeschide Strâmtoarea Ormuz; în caz contrar, vor fi lovituri aeriene ce vor „distruge complet” centrul iranian de export al petrolului de pe Insula Kharg, sondele petroliere și centralele electrice.

Pentru a doua zi consecutivă, liderul SUA a declarat că un acord este probabil iminent, dar a afirmat, de asemenea, într-o postare pe rețelele sociale din 30 martie că „dacă, din orice motiv, nu se ajunge la un acord în scurt timp”, forțele americane vor reacționa „aruncând în aer și distrugând complet toate centralele electrice, sondele de petrol și Insula Kharg (și, eventual, toate stațiile de desalinizare!), pe care SUA le-au „evitat” în mod intenționat până acum.”

Cu o zi înainte, Trump salutase progresul înregistrat în negocierile cu Iranul, afirmând că acestea se desfășoară direct și indirect, cu lideri „rezonabili”, și a susținut că Teheranul deschide deja parțial cruciala Strâmtoarea Ormuz, calea navigabilă prin care trec aproximativ 20% din rezervele mondiale de petrol și gaze naturale.

Însă el nu a oferit încă detalii cu privire la ceea ce a numit „discuții directe” cu Iranul, ai cărui lideri neagă că ar avea loc negocieri. Teheranul a declarat că a primit, analizat și respins un plan de pace american în 15 puncte, care a fost transmis prin intermediul unor emisari pakistanezi.

Pe 30 martie, Iranul a calificat planul drept „nerealist, ilogic și excesiv”, în timp ce lansa mai multe rachete și drone asupra unor ținte din Israel.

„Ceea ce s-a discutat până acum au fost mesaje privind disponibilitatea și solicitarea Americii de a purta negocieri, pe care le-am primit de la unii intermediari, inclusiv Pakistanul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe iranian, Ismail Baghaei.

Trump a impus Iranului termenul limită de 6 aprilie pentru a deschide Strâmtoarea Ormuz și a accepta un acord care să pună capăt războiului, în caz contrar urmând să se confrunte cu lovituri aeriene americane asupra centralelor sale electrice.

Sectorul energetic a devenit un punct central al războiului cu Iranul, început pe 28 februarie cu lovituri aeriene SUA și israeliene care l-au ucis pe liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, și pe alți lideri iranieni de rang înalt.

Iranul a închis efectiv Strâmtoarea Ormuz prin lansarea de lovituri aeriene asupra navelor de marfă din această cale navigabilă.

Pentru a complica și mai mult situația, rebelii Houthi din Yemen, susținuți de Iran, au intrat în conflict în weekend, lansând rachete către Israel, inclusiv o a treia salvă în dimineața zilei de 30 martie.

Imagine difuzată de presa de stat iraniană care ar arăta „a doua fază” a celui de-al 82-lea val de rachete lansate împotriva Israelului și a bazelor americane din Emiratele Arabe Unite și Kuweit.

Petrolul se scumpește mai departe

Blocarea transportului de mărfuri prin Strâmtoarea Ormuz a determinat o creștere a prețului petrolului brut de referință cu peste 55% în luna martie. La începutul după-amiezii de marți, în tranzacțiile europene, petrolul Brent a înregistrat o creștere de încă 2%, ajungând la 114,85 dolari pe baril.

Ca un semn al gravității crizei, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat reporterilor într-o discuție pe WhatsApp din 30 martie că Kievul este gata să răspundă cu aceeași monedă dacă Rusia încetează atacurile asupra sistemului energetic al Ucrainei - asta ca să ușureze situația creată pe piețele internaționale de războiul cu Iranul.

„Recent, în urma unei crize energetice globale atât de grave, am primit într-adevăr semnale de la unii dintre partenerii noștri cu privire la modul în care să ne reducem răspunsurile în sectorul petrolier și în sectorul energetic al Federației Ruse”, a spus el în chat.

FOTO DE ARHIVĂ: O navă de marfă în Golful Persic, în apropierea Strâmtorii Ormuz.

Încă un lider iranian ucis

Între timp, Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice din Iran (IRGC) a confirmat moartea comandantului Alireza Tangsiri într-un atac aerian israelian săptămâna trecută.

Site-ul de știri Sepah al IRGC a declarat pe 30 martie, la cinci zile după ce Israelul a raportat decesul, că amiralul Alireza Tangsiri „a cedat rănilor grave” suferite în urma atacului.

Alireza Tangsiri într-o imagine din 1 februarie 2025.

Israelul a declarat că Tangsiri a fost ucis într-un atac la Bandar Abbas, un important oraș portuar din sudul țării, situat pe malul Strâmtorii Ormuz.

IRGC nu a oferit detalii suplimentare în declarația privind moartea lui Tangsiri sau posibilul său succesor.

În iunie 2019, Departamentul Trezoreriei SUA l-a declarat pe Tangsiri drept „terorist global special desemnat”.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te