Un nou dosar penal ce-l vizează pe fostul premier Vlad Filat, condamnat deja la 9 ani de închisoare pentru corupere pasivă și trafic de influență, a fost trimis în instanță de procurorii anticorupție. De această dată, Filat este acuzat de spălare de bani în proporții deosebit de mari prin intermediul unor firme afiliate, al fostului său Partid Liberal Democrat și al unei firme de consultanță politică din Statele Unite. Dacă va fi găsit vinovat, Vlad Filat riscă până la 10 ani de închisoare. Într-o primă reacție la anunțul Procuraturii, avocatul fostului premier, Victor Munteanu, a declarat că noul dosar are „un vădit caracter electoral”. Mai mulți observatori se întreabă dacă acest nou dosar ce-l vizează pe Vlad Filat reprezintă rezultatul unei anchete temeinice sau, dimpotrivă, una cu dedicație?
Anunțul Procuraturii Anticorupție a venit la câteva zile după ce avocatul fostului premier a comunicat decizia Curții Europene pentru Drepturile Omului de a examina „în regim prioritar” cererile – două la număr - , depuse anterior de Vlad Filat la CEDO. Prima, din 2015, se referă la încălcarea condițiilor de detenție din Penitenciarul nr. 13. În cea de-a doua, din august 2017, acesta deplânge secretizarea procesului împotriva sa și refuzul magistraților de a accepta martori și probe ale apărării.
Miercuri, la scurt timp după acest anunț, Procuratura Anticorupție a difuzat un comunicat despre un nou dosar ce-l vizează pe Vlad Filat. El este acuzat că ar fi achitat aproape 13 milioane de lei unei firme din Washington pentru consultanță în alegerile parlamentare din noiembrie 2014, banii reprezentând „mijloace financiare obținute prin infracțiuni de corupție din Banca de Economii”. Ex-premierul ar fi fost „organizatorul și autorul” a ceea ce procurorii numesc infracțiunii de spălare de bani, pe care ar fi pregătit-o încă din 2013.
Într-o primă reacție la anunțul Procuraturii, avocatul fostului premier, Victor Munteanu, a declarat că noul dosar are „un vădit caracter electoral”. Apărătorul își motivează reproșul prin faptul că „majoritatea acțiunilor procesuale la care se face referință în comunicatul de presă al Procuraturii Anticorupție erau finalizate în anul 2016, însă trimiterea cauzei în judecată s-a decis în contextul politic actual”.
Dincolo de schimbul de replici dintre procurori și apărătorii fostului premier, opinia publică este prea puțin informată despre dosarele lui Vlad Filat ca să perceapă întregul tablou, constată directoarea executivă a Transparency International Moldova, Lilia Carasciuc.
Instituția pe care o reprezintă, alături de alte câteva zeci de organizații neguvernamentale moldovenești, au cerut în repetate rânduri desecretizarea procesului ce- vizează pe fostul premier, atenționând că în joc este încrederea societății în justiție. De fiecare dată, magistraţii au respins aceste apeluri, sugerând că astfel s-ar dauna derulării unor anchete complementare.
„Judecarea unei astfel de cauze de rezonanță cu ușile închise duce la faptul că inițiatorii reali ai fraudei din sistemul bancar, ai schemelor de legalizare a banilor fraudați, ai ulterioarelor scheme de spălate de bani la nivel internațional vor beneficia de impunitate. Supremația legii în Republica Moldova va fi compromisă definitiv, cetățenii acestei țări vor plăti toate consecințele și vor trăi într-un stat capturat.”
O recentă analiză a Centrului de Resurse Juridice din Moldova ridică mai multe semne de întrebare privind imparțialitatea cu care au fost examinate dosarele penale ce se referă la devalizarea sistemului bancar. E vorba de cauzele împotriva fostului premier Vlad Filat, a omului de afaceri Veaceslav Platon și a actualului primar de Orhei Ilan Șor.
### Vezi și... ### De ce trenează ancheta în dosarul „miliardului furat”?Experții CRJM susțin că favorizarea lui Șor poate fi sesizată prin comparație cu situația lui Vlad Filat și Veaceslav Platon, aceștia fiind în închisoare în urma denunțurilor primarului de Orhei, iar Ilan Șor încă în libertate. O altă concluzie e că deși a fost prezentat ca o figură-cheie în raportul companiei Kroll, Șor nu lasă impresia unui învinuit, ci mai degrabă a unui beneficiar privilegiat al actului de justiție.
### Vezi și... ### Vladislav Gribincea: e inexplicabil să nu știi după 3 ani și jumătate cît s-a furat exact din sistemul bancarDosarul ce îl vizează pe Vlad Filat a ajuns în atenţia publicului în octombrie 2015, când fostul procurorul general, Corneliu Gurin, astăzi judecător la Curtea Constituțională, a cerut ridicarea imunității lui Filat, pe atunci deputat în Parlament. În demersul lui Gurin, se menţionau fapte de corupție care ar fi fost admise de Filat și ce se conţineau în autodenunţul lui Ilan Șor. Un an mai târziu, în baza acestui autodenunţ Vlad Filat a fost condamnat la nouă ani de detenţie.
Pe parcursul anchetei, avocaţii fostului prim-ministru au deplâns așa-numitul linșaj mediatic la care ar fi fost supus Vlad Filat, orchestrat de liderul PD, Vlad Plahotniuc, care de fiecare dată a respins acuzațiile.