Politiciana, care are reputaţia de a fi incoruptibilă, va face reformele să avanseze şi va promova apărarea intereselor naţionale în dialogul cu Rusia, crede fostul ministru al Economiei din Guvernul Sandu, Vadim Brânzan care consideră că odată cu victoria Maiei Sandu, ar trebui să urmeze alte schimbări.
Your browser doesn’t support HTML5
Vadim Brînzan: „Mă bucur foarte mult că, în sfârșit, avem un președinte onest, un președinte care a dat dovadă de tărie de caracter, un președinte care nu se teme să spună lucrurilor pe nume și un președinte care va reuși să facă o schimbare radicală în ceea ce privește nu doar economia Republicii Moldova, dar, în genere, starea de spirit. Mă bucur foarte mult că dna Maia Sandu a fost aleasă în funcția de președintă a Republicii Moldova. Este un succes al dumneaei, un succes al întregii țări, un succes al întregului nostru popor, este un început de cale și îi doresc foarte mult curaj și energie, puteri ca să treacă prin toate greutățile care o așteaptă și noi, oamenii de rând, să o ajutăm, să o susținem pe această cale dificilă.”
### Vezi și... ### Moștenirea „subversivă” a lui Igor Dodon (Victor Pelin/ IPN)
Europa Liberă: O atitudine ostilă din partea parlamentului, în primul rând, i-ar împiedica ca să-și înceapă mandatul cu dreptul?
Vadim Brînzan: „Desigur, precum vedeți ce se întâmplă acum în parlament, dacă acesta se poate de numit parlament. Parlamentul actual este un impediment pentru realizarea programului anticorupție, programului de îmbunătățire a calității vieții, a unui program de luptă contra pandemiei etc. Deci, este un impediment foarte mare și evident că este necesară o schimbare totală a clasei politice, lucru pentru care oamenii au votat și i-au dat un mandat președintelui Sandu.”
Europa Liberă: Și purificarea clasei politice ar porni de la alegeri parlamentare anticipate?
Vadim Brînzan: „Absolut corect, deja a pornit, alegerile prezidențiale, în urma rezultatului acestor alegeri o mare parte din cei ce aspirau la funcții înalte în stat deja au înțeles care este ratingul lor și unde se află și eu cred că o să-i vedem tot mai rar și mai rar în spațiul public. Procesul de epurare deja a început și va continua până la alegerile anticipate. Deci, după alegerile anticipate vom avea o nouă clasă politică cu alți jucători politici și sunt sigur că, în urma acestui proces de epurare, lucrurile se vor îmbunătăți în Republica Moldova și, în genere, în această regiune a lumii.”
### Vezi și... ### Corneliu Furculiță: Suntem pregătiți de orice. Și de alegeri anticipate (VIDEO)
Europa Liberă: Cât de mult contează cine va fi în fruntea guvernului în această perioadă deloc ușoară?
Vadim Brînzan: „Vă referiți la care perioadă, ca să fiu mai exact?”
Europa Liberă: Până când se organizează alegerile parlamentare anticipate.
Vadim Brînzan: „Aici deja se începe jocul de șah și eu nu sunt șahmatist ca și unii, însă vreau să spun că oricine ar fi în fruntea guvernului, sau rămâne actualul guvern în funcție, sau vine un nou guvern până la organizarea alegerilor parlamentare anticipate, povara care stă pe umerii acestui guvern este probabil mai mare decât cea care a fost pe umerii guvernului din care am avut cinstea să fac parte în luna iunie, când haznaua statului era devalizată, zero, economia abia-abia se mișca și, plus la toate acestea, avem încă și pandemie pe capul nostru. Deci, oricine va fi în fruntea acestui guvern – va fi un guvern, nici nu pot să-l numesc anticriză, guvern de criză totală care ar trebui cel puțin să se străduiască să nu înrăutățească lucrurile până când se schimbă clasa politică și vine un guvern comandat de cel puțin câțiva ani, cu un program concret de câțiva ani pentru a-l realiza, pentru a îndeplini acel program pe care și l-a pus dna președintă, program anticorupție, program de îmbunătățire a climatului investițional, al economiei, de mărire a salariilor, a pensiilor, lupta cu pandemia.
### Vezi și... ### Ce spune despre clasa politică epopeea noii ambasade SUADeci, până atunci oricine ar fi în acest guvern, trebuie să fie un guvern de oameni foarte profesioniști, nu trebuie să fie politicieni, sunt sigur de asta, politicienii sunt oamenii care se focusează mai mult pe proces, nouă ne trebuie oamenii care se focusează pe produsul final, în cazul dat produsul final trebuie să fie foarte bine definit și trebuie să constea din câteva puncte: unu – lupta cu pandemia; doi – stabilizarea micro și macroeconomică și trei – îmbunătățirea climatului investițional. Și toate aceste trei lucruri sunt lucruri cum ar fi un produs final bine definit pentru care cineva trebuie să-și asume responsabilitatea. De regulă, politicienilor le vine mai greu să-și asume responsabilitatea, fiindcă în cazul eșecului au bile negre. Deci, trebuie să vină un guvern tehnocrat, care practic dorește să se sacrifice, să spun așa, următoarele câteva luni, cinci, șase, șapte luni până la alegerile parlamentare anticipate pentru ca să stabilizeze situația pandemică, situația economică și situația investițională.”
Europa Liberă: Cine din deputați votează un asemenea guvern?
Vadim Brînzan: „Vedeți, iarăși, e jocul de șah. Dacă se păstrează actualul guvern, eu nu văd cum situația poate să se îmbunătățească, poate doar să se deterioreze. Vine perioada de iarnă, pandemia a ieșit de sub control totalmente, dl prim-ministru a declarat că probabil în februarie nu vor mai avea bani pentru a plăti salariile bugetarilor și pensiile. Deci, lucrurile se deteriorează și chiar cu acest guvern o parte din săgeți o să meargă în direcția președinției, fiindcă oamenii au așteptări foarte mari și, din păcate, oamenii nu înțeleg că președintele Republicii Moldova este limitat instrumental, să spun așa, pentru a gestiona procesele economice. Aceasta e funcția guvernului.”
### Vezi și... ### Proteste pe tema controversatelor inițiative legislative ale socialiștilorEuropa Liberă: Și atunci se urmărește scopul ca să fie discreditată imaginea dnei Sandu?
Vadim Brînzan: „Da, bineînțeles! Bineînțeles, pentru a o discredita și la următoarele alegeri, alegeri parlamentare anticipate, de a veni, să spun așa, pe un val antiprezidențial. Deci, dacă vine un alt guvern, oricare guvern ar veni, parlamentul poate să-l voteze, pur și simplu parlamentul actual va boicota probabil oricare guvern va fi numit de către dna președintă, de prim-ministru, va fi boicotat, legile nu vor fi primite ș.a.m.d. Însă acest guvern pe care oricum dna președintă trebuie să-l numească, conform Constituției, timp de 45 de zile, dacă actualul guvern își dă demisia, ar trebui să fie un guvern tehnocrat, să se focuseze pe stabilizarea situației pandemice, situației economice și să fie gata să ia toate bilele negre asupra sa. Eu sunt sigur că trebuie să fie un guvern apolitic, care să asigure toate aceste lucruri, plus la asta să organizeze alegerile parlamentare anticipate libere și corecte. Asta-i foarte important.”
Europa Liberă: O dilemă despre care se discută foarte mult în societatea moldavă e că nu ajung bani pentru pensii, pentru salarii, că atât de greu se creează locuri de muncă, că atât de greu ajung investitorii, pentru că lipsește climatul prietenos, iar pe de altă parte, de ce înfloresc cei care dirijează sau stau în spatele unor scheme? De ce pentru ei sunt bani?
Dați-mi o întreprindere și în câteva ore eu o să găsesc acolo o schemă, sunt sigur
Vadim Brînzan: „Banii sunt din schemele frauduloase pe care ei le au, de trafic de anabolizante, de țigări, probabil trafic de alt gen, plus scheme care există practic în majoritatea întreprinderilor de stat. Dați-mi o întreprindere și în câteva ore eu o să găsesc acolo o schemă, sunt sigur. Deci, ei stau în spatele lor și nu ar vrea să plece. De ce să plece? Acum, da, economia este la pământ, multe scheme nu mai generează acel flux de numerar pe care îl generau mai înainte și deja văd că băieții s-au pornit, au coborât la nivelul de trafic de anabolizante prin canale diplomatice, lucruri nemaiauzite până acum. Acesta-i un semn de disperare...”
Europa Liberă: Dar cât timp i-ar trebui Republicii Moldova să scape de aceste scheme?
Vadim Brînzan: „Există voința poporului de a schimba, există voința poporului care a fost exprimată la aceste alegeri, care a fost întruchipată în mandatul președintelui. Suntem o republică parlamentară și președintele nu are împuternicirile necesare pentru a efectua aceste schimbări în mod rapid și în mod radical. Da, putem să apelăm la articolul 2 al Constituției că poporul este puterea supremă de stat în Republica Moldova, însă cum s-o manifeste? Pe stradă, la demonstrații numaidecât trebuie să ieșim, să ne exprimăm părerea, lucru pe care l-am făcut, de exemplu, săptămâna trecută, lucru foarte important, însă președintele este limitat în acțiunile sale. Deci trebuie sau să schimbăm forma de guvernare, lucru despre care nu vreau să vorbesc acum, că este o chestie mult mai serioasă care ne depășește, practic, pentru ca spiritul Constituției să corespundă spiritului poporului sau trebuie de învestit un guvern apolitic...”
Europa Liberă: ...de sacrificiu, kamikaze...
Vadim Brînzan: „Format din oameni care sunt gata să vină pe o perioadă scurtă de timp, să ia toate bilele negre, însă care știu cum să stabilizeze situația, deci nu spun s-o îmbunătățească, nu vreau să fac promisiuni incorecte, dar să stabilizeze situația. Și asta se poate de făcut - să stabilizeze situația, să aducă finanțare din exterior pentru a stabiliza situația pandemică...”
### Vezi și... ### De ce se amână semnarea acordului cu FMI și ce se va întâmpla cu deficitul bugetar?
Europa Liberă: Dar cum pot fi aduși banii din exterior, pentru că unda verde pornește de la un acord care ar trebui să-l aibă Republica Moldova cu FMI?
Vadim Brînzan: „Unda verde pornește de la voința politică supremă în Republica Moldova de a face anumite transformări și reforme și atâta timp cât partenerii de dezvoltare deja au văzut că avem un președinte onest, integru, care știe ce face, care va lupta cu corupția ș.a.m.d. și există un guvern care și-a pus drept scop de a stabiliza situația epidemiologică, de a stabiliza situația macro și microeconomică și de a petrece alegeri parlamentare corecte, bani se vor găsi, inclusiv prin prisma FMI-ului, bani pentru a veni cu un program concret de a soluționa criza epidemiologică care totalmente este ieșită de sub control, vă spun, că am avut prilejul să călătoresc, chiar în această situație, prin mai multe țări și am văzut ce se întâmplă și cum se poate de luptat. Și noi putem să facem acest lucru relativ repede și, mai ales, aici nu trebuie de inventat roata, roata a fost inventată de alții prin diferite experiențe care au trecut, noi trebuie pur și simplu să implementăm. Pot să mă refer la dna Ala Nemerenco pe care o respect foarte mult, care știe ce și cum trebuie de făcut. Dacă îmi permiteți să facem o remarcă rapidă în direcția de redresare a situației epidemiologice. E nevoie de patru lucruri: testare, localizare, izolare și tratament; patru lucruri trebuie făcute.”
Europa Liberă: Spitalele sunt pline până la refuz.
Avem o clasă întreagă vulnerabilă de cetățeni în vârstă care locuiesc în zona rurală
Vadim Brînzan: „Da, deoarece nu se face niciun fel de tracing, persoanele care au fost bolnave sau purtători nimeni nu le-a... Eu de câte ori am intrat în țară, nu m-a sunat măcar o dată cineva să mă întrebe dacă îmi măsor temperatura, am febră, nu am febră, stau în carantină, nu stau în carantină, măcar o singură dată nimeni nu mi-a telefon, dar asta cu foarte mulți oameni se întâmplă. Iată ceea ce ține de situația epidemiologică și una dintre întrebările pe care le aud: ce trebuie să salvăm – economia sau oamenii? Eu cred că asta este o întrebare nu chiar la locul ei. Trebuie să salvăm oamenii, și nu invers. Și avem o clasă întreagă vulnerabilă de cetățeni în vârstă care locuiesc în zona rurală ș.a.m.d. despre care nimeni deja nici nu mai vorbește de parcă nici nu am mai exista. Ne uităm doar la date statistice. Deci, trebuie de salvat oamenii ca să salvăm economia – primul pas; al doilea pas – salvarea economiei. Uitați-vă ce se întâmplă cu businessul mic și mijlociu. Practic li se termină ultimele rezerve pe care le-au avut – chiria trebuie de plătit, creditul de la bancă trebuie de plătit. Ceea ce a anunțat guvernul că, chipurile, se scutesc de impozite și TVA nu sunt suficiente, dar trebuie de adus bani din exterior pentru a face ceea ce au făcut în alte țări.
### Vezi și... ### Victoria Morozov: Prea mulți săraci pentru o țară așa micăÎn Statele Unite, de exemplu, administrația a venit cu un program de ajutorare a businessului mic și mijlociu, prin care a finanțat întreg fondul de salarizare a companiilor respective pe o perioadă de trei, patru, cinci, șase luni. Și aceste sume sunt nerambursabile atâta timp cât mijloacele sunt folosite în proporție de 60 la sută pentru achitarea salariilor. Oamenii practic nu vin la serviciu, fiindcă sunt închise firmele și companiile, dar primesc salariu, iar restul 40% e pentru achitarea chiriei, dobânzii ș.a.m.d. Deci, un astfel de program sau ceva similar se poate de implementat la noi, mijloace financiare disponibile pentru așa ceva sunt, vorbim de sume relativ nu atât de mari, sume de câteva sute de milioane de euro pe care noi putem să le ridicăm de la partenerii de dezvoltare sau pe piețele internaționale și să le ridicăm destul de rapid. Atâta timp cât: a) există voință politică care este exprimată de către președinta Sandu și b) există un guvern tehnocrat care știe ce vrea, are scopuri bine determinate, își asumă toată responsabilitatea pentru ce se întâmplă în țară și nu-i este frică să primească toate bilele negre. Asta este situația economică.”
### Vezi și... ### „Inutilitatea stării de urgență în sănătate” (Aneta Grosu/ZdG)
Europa Liberă: Un guvern de sacrificiu, un guvern de tranziție, un guvern tehnocrat, un guvern nici nu știu ce nume va avea el ar mai trebui să aibă în vizor și alte probleme decât cele pe care le-ați enunțat Dvs.? De exemplu, dependența de resursele energetice ar trebui să rămână o prioritate?
Vadim Brînzan: „Asta-i una dintre cele mai mari probleme ce ține de securitatea națională a Republicii Moldova, chiar și problema Transnistriei, despre care atât de mult se vorbește, după părerea mea, una din metodele de soluționare absolut pașnice a acestui conflict este calea economică. Dependența noastră toată și de regiunea transnistreană, și de Federația Rusă în ceea ce privește gazul natural și energia electrică ne face vulnerabili, ne face mai slabi la masa de tratative cu Federația Rusă, fiindcă noi depindem de ei. De câțiva ani deja trebuia să fi fost implementat Pachetul energetic III, european care ar fi dus la demonopolizarea companiei „Moldova-Gaz” pe piața noastră.”
### Vezi și... ### Cât de politizate sunt gazele naturale?
Europa Liberă: De ce atât de reticentă rămâne Republica Moldova când e vorba despre implementarea prevederilor acestui Pachet energetic III?
Vadim Brînzan: „În primul rând, la întâlnirile pe care le-am avut eu la Moscova în calitate de ministru când reprezentam Republica Moldova la nivel de prim-ministru cu reprezentanții „Moldova-Gaz” și conducerea de vârf a Federației Ruse mi s-a spus foarte clar și deschis în față: De ce noi, în sensul Federației Ruse, adică „Gazprom”-ul, am fi dorit singuri pe noi să ne demonopolizăm? Ce înseamnă să ne demonopolizăm, ca să fie clar pentru oameni? Să separăm furnizorul de gaze de distribuitor. Cu alte cuvinte, să luăm „Moldova-Gaz” care o să fie furnizorul de gaze pe care le cumpără de la „Gazprom” și distribuitorul, care o să fie „Moldova-Transgaz”, iată, cum e „Chișinău-Gaz”, țevile, mai pe scurt, de o parte și gazul de o parte. Și iată când țevile sunt luate separat de gaz într-o companie separată, care este controlată direct sau indirect de stat prin Consiliul de administrare, atunci cine vrea poate să vină, să intre ca furnizor pe piața de gaze, poate să vină „Gazprom”-ul, pot să vină companii de Europa, din toată lumea și folosind țevile care sunt deja aici, atunci noi ce avem? Avem competiție pe piață, avem calitate mai bună a serviciilor, avem, în primul rând, prețuri mai favorabile, nu o să trebuiască să cumpărăm gazul cu 200 de dolari mia de metri cubi când același gaz se poate de cumpărat acum pe piețe e livrare până la hotarul Moldovei, de exemplu, cu 100 de dolari. Conform Pachetului energetic III, compania „Moldova-Gaz” ar fi trebuit să facă acest lucru, însă stăpânul ei, proprietarul ei majoritar, „Gazprom”-ul...”
### Vezi și... ### Circuitul gazelor rusești prin politica moldoveneascăEuropa Liberă: Deci, Moldova va rămâne dependentă de ambiția „Gazprom”-ului?
Vadim Brînzan: „Nu trebuie să rămână dependentă, în alte țări europene, chiar în țări europene dezvoltate a avut loc același proces, companiile au refuzat să treacă prin asta, au venit cu tot felul de justificări și atunci pur și simplu s-au primit legi, parlamentele respective au primit legea despre demonopolizarea respectivă, despre implementarea pachetelor respective și problema a fost rezolvată. Același lucru probabil o să trebuiască să se întâmplă și la noi, dar pentru asta trebuie să fie voință politică de la cel mai înalt nivel și să se termine în parlament, că parlamentul până la urmă o să trebuiască să primească această lege de demonopolizare a pieței de gaze.
În timp de cinci luni, cât noi am fost la guvernare, noi am reușit să rezolvăm problema cu reversul gazelor
Un lucru important pe care Guvernul Sandu a reușit să-l facă este că în timp de cinci luni, cât noi am fost la guvernare, noi am reușit să rezolvăm problema cu reversul gazelor, lucru care timp de 30 de ani de independență nimeni nu a reușit să-l facă, însă datorită suportului pe care l-am primit din partea partenerilor de dezvoltare și în primul rând vreau să-i mulțumesc aici ambasadorului Statelor Unite, Dereck Hogan, care a organizat ședințe de lucru cu persoanele responsabile pentru energetică din regiunea transbalcanică, a fost rezolvată această problemă. Deci, în cel mai rău caz noi putem să aducem gazul în Republica Moldova de la sud spre nord, și nu invers, acuma aducem de la nord spre sud. Dar să schimbăm puțin tema, să vorbim despre energia electrică, stația back-to-back de la Vulcănești care ar fi trebuit să unească sistemul nostru energetic electric la sistemul european iarăși se amână darea în exploatare pe un termen de, nu știu, un an, doi ani. Dependența noastră de resursele energetice ale unor parteneri care ne sunt într-un fel, să spun așa, ostili, ținându-și armate aici și ținându-și muniții aici, și folosind aceasta ca un instrument de constrângere...”
Europa Liberă: Acesta e un singur partener.
Vadim Brînzan: „...și atunci iarăși trebuie să vină un guvern care să-și asume responsabilitatea pentru implementarea acestor soluții care ar aduce independența energetică a Republicii Moldova și atunci în mare măsură problema conflictului acesta transnistrean s-ar rezolvă pe cale pașnică, cale economică. Atunci, Transnistria, agenții economici transnistreni vor fi nevoiți să intre în spațiul legal al Republicii Moldova, că n-au unde se duce, partea cealaltă e Ucraina, partea aceasta e Moldova și unica dependență pe care noi o avem față de ei este cea energetică. Deci, soluționând problema independenței energetice, în mare măsură, poate nu 100%, iarăși nu sunt specialist în domeniul respectiv, sunt oameni care se ocupă de zeci de ani cu aceasta, însă în mare măsură ne vom putea cel puțin dezlega mâinile și să ne simțim mai siguri la masa de negocieri chiar în același format „5+2”.”
### Vezi și... ### Maia Sandu: „Anul 2021 este foarte important din perspectiva relațiilor cu UE”
Europa Liberă: Și încotro Moldova, pe ce cale?
Vadim Brînzan: „Doar spre bine, cred că lucrurile se vor mișca spre bine, eu cred că o să prindem vremuri când o să ne simțim foarte bine la noi acasă și nu o să trebuiască să mergem peste hotare. Deja primul pas a fost făcut, avem un președinte onest, președinte integru, președinte de forță pe care trebuie să-l susținem.”
Europa Liberă: În vară se vehicula și numele Dvs. pentru funcția de premier. Dacă ar apărea această ofertă, ar fi tentantă pentru Dvs.?
Vadim Brînzan: „N-a venit nimeni cu o așa ofertă, oricum eu mă aflu în țară, sunt gata, și oamenii care mă cunosc știu că sunt gata, am destulă energie și am dorința de a-mi ajuta țara cu tot cu ce-mi stă în putere, deja depinde de factorul politic mai departe.”
Europa Liberă: Dar pentru Dvs. e mai tentantă politica sau totuși munca în executiv?
Niciodată n-am avut probleme cu asumarea responsabilităților
Vadim Brînzan: „Eu sunt focusat pe produsul final, nu sunt focusat pe proces, în privința aceasta eu nu sunt politician, absolut nu sunt politician. Deci, mă interesează procesul atâta timp cât ajung la produsul final, care în cazul dat, de exemplu vorbind despre ce ar trebui să facă un guvern până la alegeri anticipate, este: de a stabiliza situația și de a îmbunătăți situația epidemiologică, de a stabiliza situația macroeconomică și financiară și de a petrece alegeri parlamentare libere și corecte, asta e foarte important, trei produse finale pentru care oricine ar fi la guvernare, în guvern am în vedere, ar trebui să-și asume responsabilitatea și să fie gata să primească toate bilele negre care o să vină inevitabil asupra lor. În privința aceasta, eu sunt absolut gata, niciodată n-am avut probleme cu asumarea responsabilităților.”