Doamnelor și domnilor, bine v-am găsit! La microfon e Vasile Botnaru, moderatorul emisiunii „Punct și de la capăt”.
În spatele spectacolului pe care l-am urmărit cu toții la televizor sunt niște interese pe care încercăm să le dibuim, încercăm să vedem firele din care se împletește ghemul acesta blurat care ni se arată nouă, consumatorilor de știri. Și pentru asta sunt foarte indicați interlocutorii mei cu care ne-am tot întâlnit la mese rotunde înainte de scrutinul prezidențial.
Suntem după alegerile prezidențiale, deși nu avem un președinte încă intrat în funcție, avem unul care și-o exercită pe ultima sută de metri și am ținut neapărat să vorbim astăzi cu doi dintre participanții meselor rotunde dinaintea scrutinului. Este Nicolae Negru și Vitalie Călugăreanu, cu care, iată, facem o masă rotundă de la distanță. Asta este tehnologia impusă de criza sanitară. Am ținut neapărat să avem o discuție la zi când – atenție! – noi imprimăm imediat după buclucașa ședință de parlament.
Europa Liberă: Și prima întrebare pe care vreau să i-o adresez lui Nicolae Negru: Ce am văzut noi în parlament? Toată lumea zice că deja s-a făcut „nunta”, ca să citez un parlamentar care le-a adus „mirilor” și verighetele. Este valabilă impresia asta că socialiștii vor să arate cine-i stăpânul în cază?
Putem vorbi despre o nouă majoritate parlamentară, neoficială, despre Dodon-Plahotniuc-Șor...
Nicolae Negru: „Să ne uităm puțin la ceea ce s-a întâmplat. S-au votat ca și cum pe conveier niște proiecte de lege, să zicem așa, foarte controversate, dificile, complexe. Numai adoptarea în prima lectură a legilor privind politica bugetar-fiscală sau bugetul public e foarte greu să crezi că, așa, dintr-o singură lovitură, fără să se înțeleagă cineva, undeva, s-a purces și s-a reușit o asemenea performanță sau, de exemplu, problema cu limba rusă, sau problema cu propaganda rusă, mai cu seamă că au participat deputați cu ajutorul cărora au fost adoptate legile respective care ieri au fost anulate. Mă refer, de exemplu, la legea privind vânzarea fostului stadion zis republican către Ambasada Statelor Unite sau la legea propagandei, practic, legile care ieri au fost adoptate sau anulate au fost cândva adoptate de aceiași deputați. Bunăoară, legea privind trecerea Serviciului de Informații și Securitate din subordonarea președintelui în subordonarea parlamentului. Această lege a fost adoptată tocmai de acei care acum au întors, să zicem așa, oiștea îndărăt. Prin urmare, eu consider că putem vorbi despre o nouă majoritate parlamentară, neoficială, numai că nu e vorba acum de binom, cum era mai înainte, că a existat acest parteneriat neformal între democrați și socialiști, acum putem vorbi despre Dodon-Plahotniuc-Șor. Și acești „coordonatori” se află, cu siguranță, în spatele mișcărilor care s-au produs ieri, mișcări pe care le putem considera niște lovituri de teatru sau o demonstrație de forță, mai bine zis.”
Europa Liberă: Mesajul acesta poate fi formulat în felul următor: Și ce dacă v-ați ales voi un președinte? Dacă noi ne-am fi ales un președinte în persoana lui Dodon, el ar fi avut în buzunarul drept parlamentul, în buzunarul stâng - tot ce a apucat prin executiv, dar voi, care v-ați ales un președinte, practic, n-aveți pârghiile necesare ca să și guvernați.
Nicolae Negru: „Cu siguranță, asta va concluziona oricine a privit evenimentele de ieri. Cum am spus, era o demonstrație de forță că da, am pierdut eu alegerile, dar eu rămân stăpân aici, în Republica Moldova. Nu singur, cu ajutorul câtorva tovarăși. E adevărat că el neagă ajutorul lui Șor și ajutorul lui Plahotniuc, dar, vorba ceea: s-o creadă numai el! Nimeni nu mai crede că el, cu 37 de deputați, îi poate manipula, le poate dicta altora ce să voteze și cum să voteze.”
Europa Liberă: Vitalie Călugăreanu, dumneata ce impresie ai avut, mai ales după ce ne uităm la comentarii? Valeriu Pașa ne atrage atenția că Plahotniuc este cel mai supărat pe Statele Unite. Și aici au coincis interesele lui Șor, care imediat a spus că este primul pas spre un Moldova Land. Dl Slusari ne-a atras atenția că în pauze se făceau, probabil, niște târguri - farmaciile ambulante numai cât fac, care trebuie să funcționeze după formula magazinelor sociale sau alte aranjamente pe care le văd deputații. Dvs. din vitrina care ni s-a prezentat nouă, ce ați înțeles?
Vitalie Călugăreanu: „În Parlamentul Republicii Moldova, mafia s-a unit în jurul unei forțe politice, în jurul Partidului Socialiștilor, în cazul de față, și pur și simplu încearcă să-și apere interesele și schemele pe care le-a declanșat mafia după noiembrie 2019, scheme pe care le-a reactivat, iar ceea ce am văzut ieri este, de fapt, o încercare a acestor componente ale crimei organizate, care s-au cuibărit în mijlocul puterii din Republica Moldova, de a-și apăra aceste interese și de a face în așa fel încât să rămână cât mai mult timp la butoanele puterii și de a scoate maximum foloase, pe de o parte, pe de altă parte, pentru a le asigura libertatea celor care au preluat schemele lui Plahotniuc și fac bani după plecarea lui Plahotniuc din Republica Moldova. Deci, nu este o chestiune în baza căreia ar trebui să facem analiză politică, pentru că este vorba de clanuri criminale, care au preluat controlul asupra țării.”
În Parlamentul Republicii Moldova, mafia s-a unit în jurul unei forțe politice, în jurul Partidului Socialiștilor...
Europa Liberă: Dar cât de justificată este această ofensivă sau ce motivație are această ofensivă pe toate planurile, așa cum a spus adineaori și dl Negru - și pe direcția Găgăuziei, și pe direcția „reabilitării” limbii ruse și altor limbi naționale, și pe direcția vendetei antiamericane etc., etc.? De ce au deschis aceste ecluze?
Vitalie Călugăreanu: „Au deschis aceste fronturi pentru a diviza oamenii, pentru că ei sunt conștienți că, dacă se unesc toți cetățenii Republicii Moldova în jurul prerogativelor pe care le are încă președintele Republicii Moldova sau pe care, probabil, le va avea dacă va interveni Curtea Constituțională, mafia va avea probleme serioase în Republica Moldova. Adică, oamenii trebuie dispersați, eu așa gândesc, dispersați pe criterii lingvistice, ceea ce în Republica Moldova reușește destul de mult, din păcate, și asta am văzut pe parcursul ultimilor 30 de ani. Pe criterii naționale se mizează iarăși, vedem, pe această segmentare de electorat între proruși și proeuropeni. S-a văzut, Igor Dodon a fost votat masiv în autonomia găgăuză și se încearcă cumva tulburarea apelor în acea regiune, pentru a da de înțeles forțelor proeuropene că s-ar putea să iasă ceva urât, dacă vor apăsa prea tare pe schemele de contrabandă pentru ca acestea să fie lichidate. Până la urmă, marea miză a tot ce vedem noi acum nu sunt decât aceste scheme de contrabandă. Și eu știu ce spun, eu am văzut documente care, din câte înțeleg, au fost transmise și Procuraturii Generale, aștept ca procuratura să ia decizii ferme pe documentele pe care eu le-am văzut și noi vorbim de zeci de milioane care se fac săptămânal. Deci, nu este vorba de politică în cazul acesta și este foarte important ca cetățenii care se încearcă a fi utilizați de către forțele politico-criminale din această țară să înțeleagă că ceea ce se întâmplă acum este o luptă pentru scheme, nu este o luptă pentru putere ș.a.m.d. Dacă revenim la ceea ce s-a întâmplat ieri în Parlamentul Republicii Moldova, este anume frica aceasta ca Serviciul de Informație și Securitate să nu scape cumva informații știute despre schemele pe care le-a declanșat guvernarea după noiembrie 2019, să nu ajungă cu probe în sertarul noului președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu, și să transpară cumva public, pentru că asta înseamnă pușcărie pentru foarte mulți din cei care îl înconjoară astăzi pe Igor Dodon și sfârșitul lui politic pentru totdeauna.”
Europa Liberă: Dl Negru, premierul Ion Chicu a avut o reacție, cel puțin la segmentul cu stadionul, diferită decât majoritatea socialistă, care înțeleg că s-au pus de acord, și asta au spus mesagerii socialiștilor pe la diferite posturi de televiziune, că nu se votează la ei cum le trece lor prin cap sau cum, din întâmplare, Gațcan a ridicat mâna și imediat a fost oprit și atenționat de către liderul fracțiunii. Deci, Ion Chicu face opinie separată, cel puțin pe segmentul acesta, iar consilierul său, care știe legile, spune că, în general, ceea ce s-a votat la pachet este șubred și în felul acesta sugerează că la Curtea Constituțională s-ar putea toată tevatura asta și eșafodajul acesta mafiotic, cum l-a numit dl Călugăreanu, să fie întors cu rotocoalele în sus. Și totuși, fracțiunea socialistă a avansat cu buldozerul. Cum explicați Dvs. acest comportament?
Ion Chicu, probabil, își dă seama de consecințele acestei decizii...
Nicolae Negru: „Neașteptată această declarație a lui Ion Chicu, fiindcă, probabil, el este unul dintre puținii care își dă seama de consecințele acestei decizii, putem să-i spunem banditești, fiindcă un stat care azi adoptă o lege, iar poimâine sau mâine o încalcă, atunci când s-au pornit anumite proceduri de realizare, de implementare a ei, desigur că ridică multe semne de întrebare privind sănătatea, să spunem așa, dacă nu mintală, cel puțin juridică, politică a acestor actanți, a acestor actori. Există totuși, sunt de acord cu dl Călugăreanu...”
Europa Liberă: Vă referiți la FMI? Vă referiți la prietenia dlui Chicu cu ambasadorul?
Nicolae Negru: „Mă refer, în general, la ce poate urma după această decizie a parlamentului, chiar pe plan internațional, oricând, adică o umbră de îndoială, să zicem așa, se compromite întregul edificiu al statului Republica Moldova, își pierde credibilitatea și în fața FMI, și în fața Băncii Mondiale, în fața tuturor celora cu care avem de-a face - și în fața României, a Ucrainei. Oricine își dă seama că lucrul acesta a fost făcut și în interesul Rusiei. Dl Șor a ieșit repede cu această inițiativă a Șor Land-ului sau altfel putem să-l numim, ne dăm seama că pentru dl Șor este absolut indiferent, el a venit din Rusia și desigur că s-ar simți foarte bine dacă Rusia, care acum este rece față de el, și-ar schimba atitudinea.”
Europa Liberă: Șor a devenit mai important ca altădată și chiar i s-ar ierta păcatele, dle Călugăreanu?
Vitalie Călugăreanu: „Ilan Șor a intrat în combinație cu Igor Dodon. Și asta a văzut toată lumea și lucrurile astea nu mai pot fi ascunse, indiferent că vor ei să-și oficializeze această relație sau nu vor, lucrurile astea se văd. Atâta timp cât gruparea Șor și PSRM-ul votează împreună, este clar că există o înțelegere, hai să-i zicem politică, dacă să nu o numim altfel, mai complicat. În ceea ce privește reacția dlui Chicu în privința stadionului, dl Chicu a mizat până ieri pe faptul că guvernul pe care el îl conduce încă ar putea avea un acord cu Fondul Monetar Internațional, după cele întâmplate ieri, eu nu cred că Ion Chicu mai mizează pe un astfel de acord. Ce m-a mirat este faptul că...”
Europa Liberă: Dar la ce i-ar trebui dlui Chicu această reputație la plecare? Chiar atât de mult ține el la reputația guvernului și la bugetul care trebuie să îi aparțină?
Ilan Șor a intrat în combinație cu Igor Dodon. Și asta a văzut toată lumea și lucrurile astea nu mai pot fi ascunse...
Vitalie Călugăreanu: „Ion Chicu, probabil, are mai multă responsabilitate și conștientizează pericolele pentru țară mai mult decât Igor Dodon. Cel puțin, sper foarte mult că lucrul acesta este așa, că Ion Chicu totuși își concentrează mai mult atenția pe felul în care o să lase lucrurile după ce pleacă din funcția de premier. Vreau să cred că are mai multă responsabilitate și încearcă cumva să lase lucrurile în regulă, indiferent ce o să se întâmple cu el după ce scapă de Igor Dodon și de această guvernare. Ion Chicu nu are niciun interes acum sau nu cred că are o mare dorință de a face cumva pe plac opoziției, pentru că, iată, să-și pregătească cumva exit-ul și să fie bun și cu cei din opoziție. Nu! Ion Chicu are principiile lui, noi am văzut încă din perioada când era ministru al finanțelor sub Plahotniuc și noi ținem minte postările pe care le făcea atunci din funcția respectivă. El are principiile lui, el are convingerile lui, inclusiv geopolitice, de asta nu cred că îl putem suspecta foarte mult de aderență la valorile cele pe care le împărtășesc liderii partidelor proeuropene din Republica Moldova. Nu, el este un moldovenist și el, probabil, așa...”
Europa Liberă: Dar el nici nu vrea să fie înmormântat cu faraonul?
Vitalie Călugăreanu: „Adevărat, pentru că în sensul acesta vorbește pragmatismul, ca să zic așa, din Ion Chicu, care își dă seama și vede gaura care este în buget, își dă seama ce se întâmplă pe domeniul sanitar din Republica Moldova și eu cred că el începe să-și pună inclusiv întrebări de ordin juridic, pentru că, dacă lucrurile degenerează foarte mult din cauza situației economice, din cauza pandemiei și din cauza situației politice, s-ar putea ca, dacă se schimbă lucrurile la nivelul de sus al politicii moldovenești, s-ar putea ca la un moment dat să-l tragă de mânecă niște procurori și să-l întrebe ce a făcut în anumite situații cu soarta țării.”
Europa Liberă: Fiindcă ați vorbit despre consecințe juridice, mă întorc la Nicolae Negru cu întrebarea pe care insist: socialiștii sunt conștienți de faptul că toată tevatura asta se va duce la Curte, care, din punctul lor de vedere, nu prea este îngăduitoare cu procedura parlamentară în care s-a votat? Să o spunem pe șleau – balamucul acesta procedural s-ar putea să dea prilej să se întoarcă înapoi toate legile astea, și atunci, oare socialiștilor le convine așa, să fi încercat și Curtea să dea înapoi? Ce îi interesează mai mult – legile ca atare sau reputația?
Nicolae Negru: „Pe ei acum îi interesează efectul și ei sunt conștienți de faptul că lucrurile au să meargă la Curte, că acolo s-ar putea inversa situația, dar efectul politic este făcut, ei acum, cum spuneam mai înainte, se răzbună pe Maia Sandu. Dodon are această satisfacție că arată cine este bossul, cine este stăpân aici, în Republica Moldova. El vrea să le arate și celor de la Moscova că e prea devreme să-l treacă pe linie moartă, cum s-au exprimat unii, și poate că prin asta el speră să rămână în grațiile Moscovei, pe de altă parte, el ca și cum ucide doi iepuri – îi satisface pe găgăuzi, îi satisface pe partenerii din Rusia, recâștigă simpatia populației rusofone, la urmă poate să spună, cum a mai spus el de multe ori: eu am vrut să fac, dar uite că nu a ieșit ceea ce am dorit eu. Eu nu cred că unii deputați din „Pro Moldova” sau „Pentru Moldova”, că de acum mă încurc cu ei, că unii deputați chiar doresc să redeschidă ușa propagandei rusești, după ce ei au închis-o. Deci, e pur și simplu alogic acest comportament și eu cred că și ei speră pe intervenția Curții Constituționale ca să pună lucrurile la punct, iar dacă ne referim la dl Șor, el dorește, din punctul meu de vedere, să se întoarcă pe cal alb la Chișinău și nu este exclus, așa cum s-a întâmplat cu Platon, nu este exclus să aflăm mâine-poimâine că dl Șor este o victimă a justiției selective din Republica Moldova sau a justiției capturate.
Ei acum se răzbună pe Maia Sandu. Dodon vrea să le arate și celor de la Moscova că e prea devreme să-l treacă pe linie moartă...
Deci, în afară de interese economice, mafiotice, oligarhice există și anumite interese politice, și există acest sentiment al răzbunării, de care sunt animați toți trei. Dodon, în primul rând, fiindcă i s-a dat o palmă sau, mai concret am putea spune, un picior; și Șor, desigur, este supărat pe Maia Sandu, care nu a vrut să facă alianță cu deputații fracțiunii Șor atunci când a venit vorba să dea jos guvernul lui Dodon. Și nu mai vorbim despre Plahotniuc, care și el are anumite resentimente și, în afară de asta, el vrea, din punctul meu de vedere, să mai demonstreze cuiva prin unele capitale europene, poate și la Washington, și la București, și în alte părți că a fost prea devreme scos din joc, că el mai contează în politica din Republica Moldova. Și toate aceste mișcări au fost puse la cale mai înainte de alegerile prezidențiale, fiindcă am văzut o schimbare de atitudine a deputaților „Pentru Moldova” și a deputaților din fracțiunea Șor față de Dodon. Deci, aici s-au concentrat mai multe interese, nu numai financiare, fiindcă e politică, unii lideri de-ai noștri sunt foarte orgolioși și atunci când au fost călcați pe bătătură, atunci ei sunt capabili să facă lucruri iraționale, negândite, dar eu cred că cei care au votat totuși au acea speranță că cei de la Curtea Constituțională îi vor corija, așa, îi vor corecta.”
Europa Liberă: Vreau să vă întreb în legătură cu asta: oare a trecut vremea unui parlament în care prudența lui Diacov era la mare căutare sau a lui Sergiu Sârbu de cândva, cu elocința lui juridică? Acum este vremea lui Bolea, Novac, Țîrdea, așa trebuie să înțelegem?
Vitalie Călugăreanu: „Noi am văzut cum au pornit votarea pe conveier ieri și lucrurile pentru mine, de exemplu, au fost foarte clare. Eu mă uitam chiar la dl Diacov, rămăsese la un moment dat singur pe tot rândul de scaune acolo și se uita nedumerit să înțeleagă ce s-a întâmplat. Deci, dacă vorbim așa, într-un limbaj mai pe înțelesul tuturor, în momentul acesta frâiele sunt trase în politica moldovenească, și nu doar în politică, dar la nivelul majorității parlamentare, de către un grup de talibani politici, dacă pot să zic așa, care nu se mai uită la noțiuni juridice, ei merg cu tancul prin lanul de porumb. Pur și simplu au pornit cu tancul și nu-i poate opri decât Curtea Constituțională. Un alt element care îi poate opri este poporul, cetățenii Republicii Moldova, care trebuie să înțeleagă că nu mai este, cum zicea aseară cineva, o recapturare soft a statului, dar se merge exact pe formula după care a mers Plahotniuc. Eu îmi amintesc foarte bine deciziile absolut iraționale pe care le-a luat după ce s-a supărat Plahotniuc pe europeni că au închis programele pe justiție, că nu se făcea justiție. Și atunci a ieșit Plahotniuc și a zis: să vedeți că, gata, nu mai..., o să luăm deciziile noi aici. Acum vedem exact același comportament din partea deputaților PSRM, care, ați văzut joi ce declarații au făcut: A, nu vă place, mergeți la Curtea Constituțională! Adică, pe dânșii nu-i interesează, într-un fel, opinia celorlalți deputați și, dacă vreți să vă faceți dreptate, mergeți la Curtea Constituțională! Exact așa spuneau Plahotniuc și exponenții lui în perioada regimului de tristă faimă.”
Europa Liberă: Dar curțile de drept comun oare ar avea curajul sau pregătirea necesară ca să intervină în mersul acesta de tanc prin lanul de porumb? Și vă dau un exemplu: deunăzi, președintele în exercițiu a lăsat la o parte orice imitație de delicatețe juridică și a spus: eu, iată, convoc congresul; eu, iată, le spun ce să facă în parlament... Adică, dacă acum un an, de exemplu, mai încerca să mimeze un fel de distanță, acum a dat totul la o parte. Și asta nu-i o probă de încălcare crasă a legii? Pe baza asta poate cineva să-l tragă la răspundere, până când o să ajungă să fie trimis pe banca acuzaților, așa cum promite opoziția de dreapta pentru scheme și furăciuni, și finanțări, și pungi, dar pe chestiuni de astea evidente, care se văd la televizor cu ochiul neînarmat, vorba vine?
Ei pur și simplu au pornit cu tancul și nu-i poate opri decât Curtea Constituțională. Un alt element care îi poate opri este poporul...
Nicolae Negru: „Eu mă îndoiesc că justiția noastră este capabilă de așa ceva, sunt lucruri pe care le cunoaștem cu toții. Bunăoară, faimosul „kuliok”. Ce a zis procurorul nostru? Că el nu știe ce era în „kuliokul” acela și niciun jurist nu se va încumeta să încadreze acțiunile lui Dodon în mod juridic, să spunem așa. Dodon numește judecătorii, majoritatea sau mulți au fost reconfirmați de el în funcții-cheie, de pildă, la Curtea de Apel Chișinău. Așa că nu cred că putem spera, în cazul acesta, că justiția ne va face dreptate. Ceva mai diferită este situația la Curtea Constituțională și eu cred că acolo, într-adevăr, lucrurile vor fi privite altfel decât le privește Bolea. Dar eu nu aș zice că Bolea sau ceilalți acolo au vreun rol deosebit, ei execută ceea ce li se spune. Vrea Dodon asta, ei îi oferă lui Dodon ceea ce dorește d-lui. Iar pe Dodon l-am văzut, el este defazat, el este în dezechilibru psihologic, azi spune una, mâine spune alta; azi – alegeri anticipate, mâine zice că rămânem până la sfârșitul mandatului ș.a.m.d.”
Europa Liberă: Cât de mult îi aparține lui toată chestiunea asta și dacă nu cumva, într-adevăr, așa cum sugerează multă lume, e un scenariu pe care i l-a scris cineva?
Nicolae Negru: „Da, eu consider că e un scenariu pe care i l-a scris cineva, în care are și el un anumit rol. Nu știu dacă e principalul, dar e rolul din față, lumea îl vede pe el, nu vede acțiunile celorlalți, care au și ei interesele lor. Dodon zice că nu face alianță cu Șor sau cu Plahotniuc, el vrea să sugereze că și el personal, și prin deputații săi, că mai există o șansă ca Maia Sandu să se răzgândească și să facă o alianță cu Partidul Socialiștilor, așa cum sugera el. Lui asta i-ar conveni mult mai mult decât o alianță, fie și neformală, cu partidul lui Șor, fiindcă își dă seama că se compromite, că își taie creanga de sub picioare. El și așa se află pe marginea prăpastiei și rămâne, să zicem așa, doar un pas sau jumătate de pas până va cădea cu totul în ea. Iată, această agitație, acest paroxism, să spunem, al acțiunilor sale demonstrează că lucrurile se pot schimba în orice direcție, azi vedem una, mâine am putea vedea altceva.”
Europa Liberă: Vitalie, măcar un procuror Catani nu se va găsi să inițieze măcar un dosar, acum când rața e șchioapă?
Vitalie Călugăreanu: „Eu am vaga impresie că undeva în sistem au mai rămas oameni care își fac bine treaba, inclusiv în sistemul procuraturii, eu cunosc câțiva oameni care nu sunt de acord cu ceea ce se întâmplă și, într-un fel, asta ar fi singura speranță că cineva ar putea mișca la un moment dat niște lucruri acolo. Dar nu se poate întâmpla lucrul acesta în condițiile în care nu se schimbă lucrurile la vârful piramidei procuraturii. Și mă refer aici la dl Stoianoglo direct, pentru că ceea ce am văzut noi că s-a întâmplat de când dl Stoianoglo a ajuns la Procuratura Generală, dincolo de discursurile lacrimogene pe care le rostește domnia sa pe la briefingurile de presă, noi vedem lucruri oribile care s-au întâmplat – oameni cu trecut penal care au fost eliberați, dosare care trenează și nu mai aflăm nimic din tot ce înseamnă dosare de rezonanță, dosarul lui Șor care este „murat” ani de zile la Cahul. Eu nu am foarte mari speranțe că lucrurile se vor putea mișca la nivelul justiției, un alt fenomen pe care...”
Europa Liberă: După mine, foarte rațional a punctat Maia Sandu, când i-a spus: „...rezultă că trebuie să vă mulțumim pentru faptul că nu mai băgați la pușcărie oameni de business, că nu le luați averile”?
Nu cred că în sistemul procuraturii s-a făcut ordine după plecarea lui Plahotniuc...
Vitalie Călugăreanu: „Am auzit discursul pe care l-a avut dl Stoianoglo la un an de la învestirea în această funcție. El a spus ce nu a făcut, deci nu a băgat oameni fără vină la pușcărie ș.a.m.d., lucruri pe care nu le-a făcut, dar toată lumea a așteptat să vadă ce a făcut timp de un an. Dacă rezumăm totul la faptul că dl Stoianoglo a zis la un moment dat că dosarul furtul miliardului este dosarul carierei lui și el vrea să scoată dosarul acesta la bun sfârșit și ajungi la un an de mandat și nu dai nimic nou despre acest dosar și spui că Plahotniuc este capul tuturor relelor, pe mine ca cetățean nu mă prea încălzește treaba asta. Noi de Plahotniuc, într-un fel, deja am scăpat, noi ne-am rezolvat cumva problema. Problema noastră acum este că noi vrem să ne recuperăm banii ca cetățeni ai acestei țări care am fost jefuiți, noi vrem să ne recuperăm banii și noi nu am văzut acțiuni foarte hotărâte din partea dlui Stoianoglo ca acest lucru să se întâmple. Mă întorc un pic la ceea ce ziceam mai devreme, eu nu cred că în sistemul procuraturii s-a făcut ordine după plecarea lui Plahotniuc, eu sunt convins că în procuratura din Republica Moldova au rămas oamenii lui Plahotniuc. Și dacă este adevărată supoziția că Plahotniuc, Șor și Dodon și-au dat acum mâinile, atunci noi nu avem cum să mai așteptăm ca cineva din procuratură să se întoarcă acum împotriva lui Dodon, acolo lucrurile nu se vor mai întâmpla în felul acesta.”
Europa Liberă: Mă întorc la ceea ce spuneați, speranța e în popor, dar e COVID, protestele convocate în plină pandemie, cu statisticile acestea înfiorătoare, lovesc, de fapt, în inițiatori. Nu e o împușcătură în van?
Vitalie Călugăreanu: „Nu mă refeream neapărat la organizarea protestelor, ca în felul acesta să fie dată jos această guvernare a lui Dodon. Eu mă refeream la conștientizarea de către cetățeni a gravității situației în care trăim la modul serios și, din câte înțelegem, noi avem niște oameni pe care i-am trimis prin vot în parlament și avem niște instituții pe care le plătim ca să-și facă treaba în acest stat, pe de altă parte, avem niște oameni care au să aibă de dat un vot la o anumită etapă. Deci, ca să fiu mai explicit, cei care sunt în parlament trebuie să-l facă pe dracu-n patru ca acest parlament să fie dizolvat, indiferent cum, dar să se ajungă ca cetățenii acestui stat să dea un vot în cunoștință de cauză, nu așa cum s-a întâmplat în februarie 2019 prin sistemul lui Plahotniuc, în sistemul electoral mixt, să dea un vot în cunoștință de cauză și să scăpăm odată și pentru totdeauna, să avem o altă configurație parlamentară ca să putem să ne mișcăm înainte, pentru că ceea ce avem acum, noi avem o încrengătură între crima organizată și un fel de politică, dacă pot să zic așa, în Parlamentul de la Chișinău. Or, în halul acesta noi nu mai putem activa. Este de datoria politicienilor cu viziuni clare, proeuropene, care trebuie să facă așa ca acest parlament să se desfacă și să ajungem la anticipate.”
Europa Liberă: Dl Negru, Dvs. ce spuneți de proteste pe timp de pandemie, organizate, iată, nu de comuniștii acuzați că și-au convocat simpatizanții în campanii, dar de câștigătorii prezidențialelor?
Opoziția trebuie să se pregătească pentru un asediu sau, să zicem, pentru o bătălie mai îndelungată...
Nicolae Negru: „Desigur este aici un moment contradictoriu. Pe de altă parte, ceea ce se întâmplă în parlament nu este un lucru ordinar. Și-au dat mâinile, într-adevăr, Dodon, Plahotniuc și Șor, se vede foarte bine acest lucru și ceva trebuie de făcut. În parlament nu există forțe suficiente ca să strice, să zicem, această „nuntă” sau această înțelegere dintre Dodon, Plahotniuc și Șor. Sunt două partide, mai sunt acolo deputați, dar nu ajung 51 de deputați ca să întreprindă acțiuni de trimitere a acestui parlament în alegeri anticipate. Prin urmare, rămâne singurul mijloc – presiunea străzii. Eu cred că această presiune a străzii îl poate totuși influența într-o anumită măsură pe Dodon. Se pune întrebarea: îl vor lăsa pe Dodon să ne sperie Șor, Plahotniuc și chiar cei de la Moscova – Kozak, Putin? Eu cred că e puțin probabil să se întâmple lucrul acesta. Prin urmare, opoziția trebuie să se pregătească pentru un asediu sau, să zicem, pentru o bătălie mai îndelungată. Dintr-o lovitură nu cred că vor ieși anumite rezultate. Să vedem ce va spune Curtea Constituțională. S-ar putea ca deciziile Curții Constituționale să fie ca un clopoțel sau ca un clopot, ca un semnal pentru cei de la putere, pentru această majoritate să revină la realitate, ca să-și dea seama ce fac ei, că ceea ce fac nu este nici în spiritul Constituției, nici în interesul Republicii Moldova și nici în interesul lor personal, fiindcă unii dintre ei sunt pur și simplu folosiți ca marionete. Poate, zic eu, se va schimba ceva, dar să vedem, să nu zicem hop înainte de a sări.”
Vitalie Călugăreanu: „Să vedem și care vor fi mișcările pe care le fac...”
Europa Liberă: Semnalul acesta la care vă referiți Dvs. va fi perceput oare și de către poliție, care este arbitrul vizibil și în această balanță fragilă poate înclina într-o parte sau alta balanța?
Nicolae Negru: „Eu cred că da, și poliția, și cetățenii mai cu seamă, eu cred că va fi un semnal pentru cetățeni că se întâmplă lucruri foarte urâte. Depinde cum se va pronunța Curtea Constituțională și eu cred că va fi un semnal și pentru cei din exterior, pentru Uniunea Europeană, cu siguranță pentru România, Statele Unite, dar poate și pentru cei de la Moscova, dacă nu pentru autorități, cel puțin pentru opinia publică de la Moscova, care am văzut noi în alegeri, nu este chiar atât de uniformă și este într-un fel sensibilă la anumite probleme, mai cu seamă acolo unde este implicată corupția, mafia, acolo unde este vorba de o luptă cinstită, să spunem așa, o luptă onorabilă pentru demnitate, pentru libertate și pentru democrație.”
Europa Liberă: Vitalie, dumneata cum crezi, poliția „e cu noi”, e cu protestatarii sau încă nu?
Cred că lucrurile vor fi tranșate mult mai devreme și prin metode politice, care s-ar putea să reprezinte o surpriză inclusiv pentru Igor Dodon, și mă refer aici la Ion Chicu...
Vitalie Călugăreanu: „Eu nu cred că se va ajunge la situația încât să se pună în felul acesta problema, adică nu cred că vom ajunge la situația când poliția va trebui să-și spună cuvântul cu cine este - este cu poporul sau cu guvernarea -, pentru că eu cred că lucrurile vor fi tranșate mult mai devreme și prin metode politice care s-ar putea să reprezinte o surpriză inclusiv pentru Igor Dodon. Și mă refer aici la un actor despre care noi am mai discutat în această emisiune – Ion Chicu, care are pârghie determinantă, din punctul meu de vedere, pentru a declanșa aceste alegeri anticipate. Îl lasă pe Igor Dodon până aproape de sfârșit, câte zile i-au mai rămas și anunță demisia în preajma învestirii noului președinte, astfel încât noua majoritate parlamentară, chiar dacă ar înainta un alt candidat la funcția de prim-ministru, Maia Sandu să nu mai accepte această candidatură și să fie declanșate în felul acesta alegerile anticipate. Eu cred că se va merge prin mișcări politice, nu cred că se va ajunge să dobândim aceste alegeri anticipate prin forța străzii și să ne punem cumva întrebarea dacă poliția va fi de partea noastră sau nu.”
Europa Liberă: Deci, pe înțelesul lui Țîrdea, Novac și Bolea ar fi ещё не вечер sau dacă tot Igor Dodon folosește rusisme e și pentru el și, mai ales, dacă se pregătește pe 25 decembrie să meargă la Moscova, foarte mult contează ce pâine și sare se pregătește acolo. Eu vă mulțumesc tare mult! Nu știu dacă reușim iar să repetăm această ispravă tehnologică, uneori e enervant pentru ascultători și privitorii acestei emisiuni, dar pornim de la condițiile impuse, vaccinul încă e departe, trebuie să ne ținem, mai ales din considerentul că trebuie cruțați doctorii, care sunt la limita capacităților fizice și capacităților de administrare. Și profit de ocazie ca să îndemn toată lumea să se ocrotească pe sine și să nu transmită mai departe, să nu fie poștaș, chiar pe cei care au tăiat ultima bucată de pâine sau au cheltuit ultimii bani să gândească foarte mult, darămite pe cei care, vezi Doamne, sunt lipsiți de posibilitatea să meargă la restaurant sau să facă petreceri de Revelion, poate sărim în anul acesta aceste petreceri, poate bem șampanie pe Skype, pe internet și scăpăm mai repede, așa cum se spune că au scăpat alții mai devreme. Vă zic la revedere și pe curând!