Valori europene și mentalități post-sovietice

Un interval ca un câmp de bătălie între trecutul totalitar comunist și prezentul unui stat independent, fragil și anemic – o luptă în numele unui viitor ipotetic, pe care moldovenii îl văd mod diferit chiar și după 29 de ani de la despărțirea de fostul imperiu sovietic.

Aveam o competiție între 9 mai, Ziua Victoriei sovietice, și 9 Mai, Ziua Europei – achiziție a epocii democratice. Se consuma cu această ocazie multă pasiune: a cui va fi Piața Marii Adunări Naționale, ce trubaduri ai propagandei de la Moscova vor fi desantați la Chișinău.

Valori europene și mentalități post-sovietice

Cântărețul Kobzon, nelipsit în asemenea ocazii, ne-a părăsit pentru o lume mai bună, iar colegul său Leșcenko, așa cum a relatat presa rusă, abia a scăpat din ghearele Covid-19 ca să mai riște o „aventură artistică” la Chișinău.

Coronavirusul a evacuat terenul acestor lupte ideologice. Nu vom avea paradă militară la Chișinău, nu se va ține nici la Moscova, în templul sacrosanct al demagogiei războinice. Poate doar la Minsk, în Belarus, unde dictatorul Lukașenka, cel care luptă cu pandemia urcat pe tractor, să mai agite însemnele „Pobedei” sovietice.

La fel, au fost anulate numeroasele manifestații publice programate de Ziua Europei. Unele dintre ele se vor desfășura totuși în regim online, uzând noile practici de comunicare, impuse de criza de sănătate ce a cuprins întreg globul.

Este tocmai prilejul să reflectăm la ce mai înseamnă valorile europene în condiții de pandemie?

În Republica Moldova, de când s-a pomenit independentă, valorile europene au fost prezente mai ales în declarații solemne, în promisiuni electorale, în diverse documente semnate de autorități, dar de foarte puține ori urmărite consecvent. În Moldova am spune chiar că valorile europene au fost subminate la nivelul faptelor.

Pentru că nu poți să fii o guvernare care semnează Acordul de asociere și obține anularea vizelor pentru cetățenii tăi în Europa, și să devalizezi sistemul bancar, furând miliarde, să arunci țara în sărăcie. Apoi, mergând din abuz în abuz, să-i faci pe partenerii noștri externi, cei care au încurajat și susținut Republica Moldova, să-ți pună condiții tot mai severe pentru a reînnoda finanțarea și colaborarea.

Valorile europene sunt puse la grea încercare și azi. Pandemia Covid-19 ne-a găsit într-un moment nefericit, când la Chișinău avem un regim preocupat să susțină, prin tot felul de stratageme și, desigur, prin figurile lui politice exponențiale, agenda Kremlinului în acest teritoriu.

Nu mai facem inventarul declarațiilor belicoase ale lui Dodon și Chicu, care au dat vina pe europeni pentru situația proastă a țării, contestând și aruncând în derizoriu sprijinul occidental, pe care-l consideră inferior celui rusesc. Actuala criză sanitară a revelat un sistem medical puternic avariat, singurul ajutor concret pentru Moldova – fără șantaj, fără condiții umilitoare, fără „protocoale secrete” – venind din Vest.

După cele 234 de milioane de dolari de la FMI, Uniunea Europeană a rezervat și ea fonduri substanțiale. Ieri, 5 mai, s-a anunțat că Bruxelles-ul va aloca Republicii Moldova 87 de milioane de euro pentru combaterea pandemiei de coronavirus și pentru revigorarea economiei naționale.

Tot aici se cuvine menționat demersul a șapte europarlamentari români care au cerut Comisiei Europene prelungirea termenului până la care Chișinăul poate accesa ultima tranșă din asistența macrofinanciară oferită de UE, în valoare de 40 de milioane de euro, tranșă amânată din cauza restanțelor interne la reforme și democratizare. Acești bani, consideră autorii inițiativei, vor constitui un argument în plus pentru a descuraja tendințele antieuropene ale actualei guvernări din Republica Moldova.

La capitolul valori europene dar și la solidaritate națională trebuie trecut ajutorul oferit de România în aceste vremuri pandemice: echipa de 52 de specialiști, între care 42 de medici, veniți să-și ajute confrații basarabeni. Un alt ajutor în materiale medicale, în valoare de 3,5 milioane de euro, aprobat de guvernul României, a demarat miercuri, 6 mai, când s-au împlinit 30 de ani de la „Podul de Flori” – acel act de regăsire simbolică, de Unire sufletească a românilor de pe cele două maluri ale Prutului, după 50 de ani de înstrăinare forțată.

Sosirea medicilor români, săptămâna trecută, a scos la scenă deschisă complexele identitare, mentalitățile post-sovietice remanente ale clasei politice conducătoare de la Chișinău, metodele de subversiune specifice spațiului estic, aplicate și de pretinsa opoziție pro-rusă (Renato Usatîi). A fost, vorba analistului Sorin Ioniță de la București, „un mix de ostilitate, persiflare și compromat”. Orice ajutor românesc este considerat ab initio un pericol la adresa „statalității”, recte: la adresa intereselor rusești în Republica Moldova și, prin urmare, trebuie descurajat, ridiculizat, tratat cu aversiune sau măcar cu rezervă oțărâtă.

Nimeni nu a reușit să demonteze rețelele de influență ale Rusiei în acest teritoriu. Nicio forță politică care a îndrăznit să-și manifeste prin acțiuni concrete convingerile pro-europene și autentic democratice nu s-a putut menține: a fost trădată, demonizată, i s-au întins tot felul de capcane, adesea chiar de partenerii de coaliție – vezi istoria demiterii guvernelor Sturza (1998), Filat (2013 – e adevărat că și prin „străduința” fostului premier) și Maia Sandu (2019).

Astfel, o strategie de europenizare pentru Republica Moldova ar trebui să se bazeze nu pe deziderate afișate circumstanțial de „partenerii de dialog de la Chișinău”, ci pe o cunoaștere a realităților de aici, să ia în considerare „terenul minat” pe care forțele rusofile l-au îngrășat vreme de 30 de ani.

Degeaba sărbătorim valorile europene, pentru care concetățenii noștri au optat mai ales votând… cu picioarele, emigrând în Occident, dacă este ignorată poluarea fonică și vizuală a celor rămași acasă, ofensiva hibridă pe care Rusia o exercită prin mass-media. Propaganda reușește să creeze confuzie, să otrăvească mintea moldovenilor, încât adesea localități în care România și Uniunea Europeană au învestit masiv în grădinițe, școli, infrastructură votează preponderent pentru Dodon și PSRM.

Și de această încremenire în proiectul sovietic este vinovată nu doar Moscova, ci și duplicitatea clasei politice autohtone, cleptocrația locală, ahtiată de putere și înavuțire. Ce-a mai rămas, de pildă, din „cabrarea anti-Putin” a guvernului Filip, care luase niște decizii de limitare a propagandei rusești, dacă azi amintitul Pavel Filip, actualul șef al PD, și echipa sa susțin cauza pro-rusului Dodon? O fac fără crampe ideologice, fără procese de conștiință. Oricum, despre „suferința” lor nu știe nimeni.

Mentalitățile post-sovietice în Republica Moldova se văd peste tot, în sferele de sus ale puterii – să mai cităm aici și campania lui Dodon și a PSRM împotriva justiției, atunci când aceasta își recuperează un dram de demnitate, sau atacurile lui Chicu la adresa televiziunilor independente. Dar se manifestă și la nivelul de jos, în felul în care ești înșelat la cântar, înjurat pe stradă, bruscat în transportul public…

Există, din fericire, și oameni deschiși la minte, care pledează pentru corectitudine, civilitate, responsabilitate și solidaritate autentică – adică ceea ce numim generic „valori europene”. Aceste eforturi vor schimba până la urmă fața acestui ținut. Problema este una individuală. Nu ai la dispoziție 300 de ani ca să crești un „gazon englezesc” în Republica Moldova. Ai o singură viață, pentru care trebuie să lupți, din greu, în fiecare zi.

* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.