Fostul ministru de Externe al Italiei, Franco Frattini, a început o vizită de două zile la Chișinău și Tiraspol în calitate de reprezentant special al președinției rotative a OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană. Frattini a mai fost în vizită și anul trecut, reprezentând președinția italiană a organizației, dar și Slovacia, care a preluat șefia anul acesta, i-a păstrat funcția.
Your browser doesn’t support HTML5
Misiunea OSCE de la Chişinău a precizat astăzi dimineaţă, într-un comunicat, că Franco Frattini urmează să poarte discuţii la Chişinău şi Tiraspol „despre modalitatea de a avansa negocierile în vederea soluționării problemei transnistrene, în baza deciziilor OSCE luate la reuniunea ministerială din decembrie 2018”.
Nu este absolut limpede cu cine anume se va întâlni şi ce concret urmează să discute, dar în timp ce în briefingul de mâine de la Tiraspol Frattini va apărea alături de Vadim Krasnoselski, liderul transnistrean, în cel de la Chişinău nu e anunţată participarea vreunui demnitar de prim rang, ci doar a Cristinei Lesnic, negociatoarea principală a Chişinăului.
Franco Frattini a mai vizitat R. Moldova de câteva ori anul trecut, pe perioada preşedinţiei italiene a OSCE, dar această vizită este prima de la preluarea preşedinţiei organizaţiei de către Slovacia şi ea survine pe fundalul unei noi crize politice la Chişinău, rezultată din incapacitatea, timp de mai mult de două luni de la scrutinul parlamentar, creării unei coaliţii de guvernare în R. Moldova.
Potrivit consilierului prezidenţial Vasilii Şova, vizita ar putea fi legată mai ales de organizarea unei noi runde de negocieri în formatul 5+2 care, deşi fusese plănuită pentru această vară, ar putea să fie amânată din cauza lipsei, la Chişinău, a unui nou guvern cu împuterniciri depline.
Şova ne-a mai spus în ajun că Frattini, probabil, vrea să înţeleagă în ce măsură rămân valabile planurile anterioare referitoare la desfăşurarea reuniunii.
Alte surse apropiate negocierilor spun că Frattini va încerca să impulsioneze realizarea acţiunilor rămase nesoluţionate din pachetul „Berlin plus” şi paşii tehnici din cadrul „măsurilor de încredere”, care s-ar afla într-un „punct mort” din momentul intrării Chişinăului în febra electorală la începutul acestui an.
### Vezi și... ### Președintele în exercițiu al OSCE, Miroslav Lajčák: dialogul între Chișinău și Tiraspol trebuie intensificat în beneficiul oamenilorExistă însă şi temeri că Frattini ar putea încerca să dea startul negocierilor pe o nouă chestiune despre care se crede că ar fi favorabilă Tiraspolului - cea legată de integrarea sectoarelor bancare ale celor două maluri ale Nistrului, în timp ce, deşi fără a o recunoaşte public, unii oficiali de la Chişinău ar fi tot mai dezamăgiţi de continuarea negocierilor fără introducerea pe agendă a subiectelor politice şi de securitate.
Ultima rundă de negocieri în formatul 5+2 a avut loc vara trecută, la Roma, rundă după care Franco Frattini a vizitat, în septembrie, R. Moldova, pentru a împărţi personal la Tiraspol primele plăcuţe de înmatriculare neutre pentru autoturismele transnistrene.
Plăcuţele au început să fie tipărite urmare a unei importante înţelegeri atinse anul trecut, când s-a decis înregistrarea oficială de către Chişinău a autoturismelor transnistrene şi începerea eliberării unor plăcuţe de înmatriculare fără însemne speciale, ceea ce le-a permis acestora să fie introduse în traficul internaţional.
### Vezi și... ### R. Moldova cere din nou UE să coordoneze cu Chișinăul toate programele de asistenţă pentru locuitorii din regiunea transnistreanăÎnţelegerea, apreciată de OSCE şi alţi parteneri internaţionali ca un „substanţial progres” în procesul de negocieri, şi-a atras pe de altă parte criticile unei părţi a societăţii civile, care crede că în spatele aparentului progres ar sta nişte târguri obscure între liderul PD, Vlad Plahotniuc, şi proprietarul companiei transnistrene Sheriff, Victor Guşan, şi că, prin agrearea plăcuţelor, Chişinăul a admis de fapt crearea unui precedent periculos de validare a încercărilor Tiraspolului de a-şi consolida poziţiile.
Însuşi Frattini este privit cu neîncredere de o parte a societăţii civile de la Chişinău, care îl suspectează pe fostul premier italian că ar împărtăşi mai ales poziţii pro-ruseşti asupra rezolvării conflictului.
### Vezi și... ### Vizita lui Franco Frattini la Chișinău și „pachetul pașilor mici”...Printr-o declaraţie de anul trecut, Frattini a reuşit să producă iritaţie şi în rândul politicienilor puterii, după ce a spus presei ruse că ideea retragerii trupelor ruse din Transnistria este nerealistă, în timp ce o rezoluţie promovată de autorităţile moldovene la Adunarea Generală ONU cerea exact acest lucru. Liderul PD, Vlad Plahotniuc, a declarat atunci că „astfel de mesaje spuse la Moscova sau oriunde pot avea un efect extrem de dăunător pentru rezolvarea conflictului transnistrean”.