Pe data de 7 iunie, dimineață, avionul prezidențial ucrainean a zburat de la Rzeszów, în estul Poloniei, spre Chișinău, de unde a plecat din nou, cu Volodimir Zelenski la bord, spre Londra.
Traseul a atras atenția internauților pasionați de aviație, care au notat schimbarea „bazei” de plecări în străinătate folosită de Zelenski, de la Rzeszów la Chișinău - în condițiile în care spațiul aerian al țării sale este închis din cauza invaziei rusești, declanșată în februarie 2022.
Cu ocazia vizitei la Londra, Zelenski a publicat el însuși fotografii dintr-o sală de protocol a aeroportului din Chișinău, spunând că a fost acolo într-o escală, folosită pentru a discuta la telefon cu conducerea SUA despre efortul de încheiere a războiului. El a mulțumit atunci Moldovei pentru ospitalitate.
A doua zi, Zelenski a fost în vizită la Tallinn, în Estonia.
Și mai nou, pe 15 iunie, liderul ucrainean a plecat la summitul G7 din Franța. Pe rețele, el a publicat o serie de mesaje video pe teme de actualitate înregistrate pe aeroportul din Chișinău afară, în fața aeronavei, ca și o fotografie dintr-o sală de protocol. Zelenski a spus că a vorbit la telefon cu Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului despre incendiul provocat de un atac rusesc la acoperișul lăcașului de cult milenar Lavra Pecerska, din Kiev.
Reuniunea G7 se ține în stațiunea franceză Evian, iar aeroportul mare cel mai apropiat este cel din Geneva (Elveția). Călătoria de la Chișinău a aeronavei prezidențiale ucrainene a fost înregistrată de un site de urmărire a zborurilor.
Donald Tusk: „N-o să-i spun eu pe unde să zboare”
De la invadarea Ucrainei în februarie 2022, urmată de închiderea spațiului ei aerian, aeroportul puternic militarizat Jasionka din orașul polonez Rzeszów, aproape de granița Ucrainei, a fost „casa” aeronavei prezidențiale ucrainene, în prezent un Airbus 319.
Mutarea ei la Chișinău, nu se știe pe cât timp, a venit după ce la sfârșitul lunii mai Zelenski a stârnit nemulțumire la Varșovia numind o unitate militară din țara sa „UPA” - adică acronimul Armatei Insurgente Ucrainene, acuzată de uciderea a 100.000 de polonezi în Al Doilea Război Mondial, când a luptat împotriva sovieticilor, inclusiv alături de naziști.
Președintele naționalist-conservator polonez Karol Nawrocki, de profesie istoric, a amenințat atunci că îi va retrage lui Zelenski medalia primită de la predecesorul său la președinția polonă, Andrzej Duda.
Aeroportul Jasionka din Rzeszów, cu o baterie anti-aeriană Patriot în prim-plan.
Nici Chișinăul, nici Kievul nu au comentat schimbarea aeroportului folosit de Zelenski pentru vizite în străinătate, pusă de presa ucraineană și poloneză tocmai pe seama acestei dispute.
La Varșovia, singurul comentariu a venit de la premierul Donald Tusk, un liberal și suporter ferm al Ucrainei, care caută să aplaneze disputa provocată de denumirea UPA.
Solicitat de reporteri la o conferință de presă, a doua zi după ce s-a aflat că Zelenski a zburat la Londra prin Chișinău, nu prin Rzeszów, Tusk a spus: „Președintele Zelenski are la dispoziție alte opțiuni decât Rzeszów, și asta e tot. Nu am de gând să-i spun pe unde și cum să zboare. Rzeszów nu a fost închis”.
Zborurile aeronavei prezidențiale poloneze nu figurează pe tabelul de sosiri-plecări al Aeroportului Eugen Doga din Chișinău și nici pe cele ale aeroporturilor unde ajunge ea - de pildă cele de la Londra sau, mai nou, cel din Geneva.
După zborul spre Londra și vizita lui Zelenski la Tallinn, conducerea aeroportului din Chișinău a spus Europei Libere, ca răspuns la o întrebare, că „nu a parvenit nicio solicitare oficială privind organizarea sau deservirea unei vizite a Președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski”.
Între timp, Varșovia și Kievul își continuă contactele pentru aplanarea disputei care ar fi putut provoca schimbarea aeroportului preferat de liderul ucrainean.
Potrivit agenției poloneze de știri PAP, un posibil indiciu că ea s-a stins va fi eventuala participare a președintelui Zelenski la apropiata Conferință pentru reconstrucția Ucrainei de la Gdańsk, Polonia, programată pentru 25–26 iunie.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te