Yan Racinski: „Autoritățile ruse consideră principala valoare nu oamenii și nu țara, ci statul”

Atunci când este vorba despre represiunile staliniste și cel de-al Doilea Război Mondial, propaganda rusă modernă recurge la trucuri precum tăinuirea unor fapte, tentantive de glorificare a momentelor rușinoase ce nu au putut fi trecute sub tăcere și distragerea atenției. Este opinia lui Yan Racinski, președintele societății internaționale Memorial, în contextul în care ministrul educației al Federației Ruse, Olga Vasilieva, a declarat, la o recentă reuniune a profesorilor de istorie și studii sociale din orașul rus Kazan, că unii vor să „ajungă în școlile ruse” cu scopul de a „deforma” memoria istorică. Traducere și adaptare de Sergiu Culeac.

Oficialul rus a mai spus că societatea Memorial, în calitatea sa de organizator al concursului „Omul în istorie. Rusia secolului al XX-lea”, a „dezinformat” ministerele de resort regionale și instituțiile de învățământ în luna septembrie prin scrisorile de participare pe care le-a expediat. Chipurile, organizația afirmă că acest concurs este aprobat de Ministerul Educației, deși acesta din urmă dezaprobă atât concursul, cât și activitățile organizației Memorial.

Într-un interviu cu serviciul regional de știri Idel.Reality, dedicat regiunii Volga din centrul Rusiei, serviciu al Radio Europa Liberă/ Radio Libertatea (RFE/RL), Yan Racinski și-a exprimat nedumerirea în legătură cu afirmațiile ministrului Olga Vasilieva. Potrivit lui, nu a existat vreo confruntare în toți acești ani între Ministerul Educației și Societatea Memorial, concursul fiind organizat de douăzeci de ani, iar în scrisoarea standard de participare, expediată anual școlilor și ministerelor regionale, formularea a rămas neschimbată în ultimii ani. Ba mai mult, au fost inserate în text pasaje din răspunsul unui subaltern al ministrului Vasilieva. Cu toate acestea, se exercită în ultimii ani nenumărate presiuni neoficiale și semioficiale asupra participanților la concursul Memorial.

În 2016, membri ai NOD (Organizația de eliberare națională) i-au stropit cu verde de briliant pe câștigătorii concursului și pe scriitoarea Ludmila Ulițkaia, membră a juriului. În 2017, prin apeluri telefonice false, au existat tentative de a-i împiedica pe căștigători să vină la Moscova, iar în iulie 2019 au apărut informații potrivit cărora copiii participanți la concurs și conducătorii lor științifici au fost invițați „la discuții” la sediile departamentelor regionale ale FSB-lui.

„Pactul cu Hitler este prezentat drept o realizare"

Radio Europa Liberă: Domnule Racinski, declarația Olgăi Vasilieva, referitoare la concurs, a fost una neașteptată pentru Dvs.? Or acesta nu este primul semnal transmis și Dvs. nu reușiți să stabiliți o colaborare cu Ministerul Educației?

Yan Racinski: „Într-adevăr, este oarecum surprinzătoare declarația. Pe de o parte, este clar că, în prezent, Ministerul Educației urmărește nu atât educația istorică, cât unificarea ideilor despre istorie și eliminarea diferitor interpretări. Dar, în principiu, am avut relații destul de corecte cu Ministerul Educației. Nu am avut pe ce să ne plângem. În 2016, după ce câștigătorii concursului au fost atacați, am rugat-o pe doamna Vasilieva să ne ajute să diseminăm materialele concursului, informațiile despre concurs. Drept răspuns, am primit o scrisoare de la secretarul de stat, ministrul-adjunct (citez pentru a nu denatura nimic): „Ministerul Educației și Științei al Federației Ruse susține diverse inițiative îndreptate spre îmbunătățirea nivelului de educație a tinerei generații. Obiectivele concursului, formarea unei poziții civice și identității istorice a tinerei generații coincid cu sarcinile trasate de sistemul de învățământ, iar implicarea organizațiilor non-profit în lucrul comun contribuie la soluționarea lor. Totodată, menționăm că organizarea de concursuri și alte evenimente similare este o inițiativă voluntară a organizatorilor, care nu necesită coordonarea sau aprobarea Ministerului”.

După acest răspuns, în textul scrisorii strandard de participare pe care o expediem a apărut această frază că ministerul susține concursul. Poate ar fi fost necesar să reproducem integral fraza din scrisoarea ministerului, astfel încât să nu existe dezacorduri.

Concursul nu a suferit vreo modificare de la înființare și până azi: aceleași obiective, sarcini și categorii de premiere. Juriul a fost condus mai mulți ani la rând de academicianul Sigurd Ottovich Schmidt. Schimbări au avut loc la nivelul ministerului, însă ce fel de schimbări au avut loc și ce nu-i convine acum doamnei Vasilieva este destul de dificil să spun. Sincer vorbind, concursul este susținut de personalități precum Natalia Soljenițîna, Serghei Mironenko, Mihail Fedotov, Vladimir Lukin. Câștigătorii erau întotdeauna felicitați de Ludmila Alekseeva sau de Ella Pamfilova, pe vremea când Pamfilova era împuternicită pentru drepturile omului în Rusia. Oamenii care înțeleg importanța faptului menționat în scrisoarea secretarului de stat – poziție civică și identitate istorică, acești oameni sprijină concursul.

O scrisoare similară a fost trimisă doamnei Vasilieva în luna mai a acestui an. Un răspuns nu am primit, deși Mihail Fedotov s-a adresat repetat doamnei Vasilieva să ofere un răspuns. Cu toate acestea, nu am avut niciun temei să interpretăm lipsa unui răspuns drept un răspuns negativ. Există, totuși, un concept de politică de stat în ceea ce privește eternizarea memoriei victimelor represiunilor politice. Concursul îndeplinește parțial sarcinile acestui concept, deoarece în istoria secolului al XX-lea în țara noastră subiectul represiunilor și victimelor represiunilor este abordat în numeroase lucrări.”

Yan Racinski

Radio Europa Liberă: Chiar doamna Vasileva a menționat în raportul său că în școli, în clasa a XI-a, istoriei secolului al XX-lea i se va acorda o atenție deosebită acum. Posibil, cu această ocazie, să fie alocate și ore suplimentare. În opinia Dvs., de ce se face acest lucru? Ce mesaje, gânduri doresc oficialii ruși să transmită elevilor?

Yan Racinski: „Am spus de mai multe ori că suntem în prezent martorii instrumentalizării istoriei. Din păcate, autoritățile noastre consideră principala valoare nu oamenii și nu țara, ci statul. Statul este sacru! De aceea, tentativele de a explica, totuși, faptul că statul sovietic a fost unul criminal, că în nicio țară din lume statul nu și-a nimicit propriul popor așa cum a făcut-o în Uniunea Sovietică, par să fie inacceptabile pentru mulți oameni aflați azi la putere, deoarece acest lucru obligă să tratezi critic instituția statului și să înțelegi că statul trebuie sa fie controlat de societate. Anume din această cauză, unele fapte din istorie sunt treptat excluse, adică nu că sunt negate, dar sunt trecute sub tăcere.

Are loc o reviziuire a mai multor fapte, în special recenta poziție a ministerului rus de externe față de protocoalele secrete ale Pactului Molotov-Ribbentrop. Acest lucru demonstrează cât de departe s-a mers până acum. Nici măcar comuniștii, autorii acestor protocoale, nu au avut suficient cinism pentru a declara aceste protocoale drept un triumf diplomatic. În general, ei nici măcar nu recunoșteau existența lor și au negat totul cât au putut. În schimb, astăzi vedem cum pactul cu Hitler este declarat drept o mare realizare.”

Radio Europa Liberă: Vă referiți la faptul că pactul i-ar fi dat un răgaz Uniunii Sovietice?

Yan Racinski: „Despre asta se vorbea și în perioada sovietică, dar, în același timp, existența protocoalelor era negată. În prezent, este repetat acest concept dubios, și anume că acordul ar fi oferit un răgaz. Este dubios, deoarece, în 1939, Hitler nu avea încă planuri de atac asupra URSS. Planurile au apărut după rușinosul război sovieto-finlandez. Iar acum este justificată chiar și semnarea protocoalelor, protocoale care au însemnat, de fapt, împărțirea teritoriilor străine între Uniunea Sovietică și Germania nazistă. Acesta este un fapt remarcabil, deoarece Uniunea Sovietică a insistat ca problema relațiilor dintre URSS și Germania să nu fie discutată deloc la Nürnberg, să fie interzis subiectul.

Este o diferență evidentă. Nu știu dacă așa ceva poate fi numit evoluție. În orice caz, e o tentativă de a prezenta istoria statului rus și sovietic drept o istorie a unor acțiuni total corecte și morale. Statul nostru nu a făcut niciodată greșeli - iată principalul mesaj al propagandei actuale.”

Radio Europa Liberă: Chiar și ceea ce mai înainte era tăinuit, dar ulterior a ieșit la iveală, reprezintă acum un fel de motiv de mândrie?

Yan Racinski: „În orice caz, așa încearcă să ni se spună, că a fost un triumf. Nu sunt sigur că acest truc propagandistic va fi ușor acceptat de societate, dar se fac tentative.”

Tentative de a „privatiza” Victoria

Radio Europa Liberă: La reuniunea profesorilor de istorie s-a discutat mult despre cele trei manuale noi, elaborate de grupul de lucru al Societății Istorice Ruse, grup condus de Serghei Narîșkin. Olga Vasilieva este, de asemenea, membră a grupului. Ați reușit cumva să răsfoiți aceste manuale pentru a afla cât de multă propagandă conțin ele, cât de mult sunt trecute sub tăcere anumite fapte sau, dimpotrivă, sunt scoase în evidență, prezentate drept victorii anumite realizări dubioase?

Yan Racinski: „Eu nu predau la școală, de aceea îmi este greu să fac vreun comentariu. Cu toate acestea, sincer vă spun că pun la îndoială competențele istorice ale domnului Narîșkin. Din câte știu, el are o altă meserie, iar faptul că conduce Societatea Istorică Rusă reflectă pe deplin starea actuală din acest domeniu.”

Radio Europa Liberă: Remarcabil mi-a părut un alt laitmotiv din raportul doamnei Vasilieva. Firește, ea nu a spus în mod direct că trebuie să trecem sub tăcere crimele NKVD-ului, epurările staliniste, dar, în contextul discursului, putea fi trasă și o astfel de concluzie. Concomitent, ministrul a sfătuit să se pună accent pe atrocitățile comise de Germania nazistă. În acest sens, mi se pare că, în paralel, a izbucnit un adevărat război în Sandarmokh, unde Societatea militar-istorică rusă, condusă de Medinski, încearcă să demonstreze că toate atrocitățile au fost comise de finlandezi. În opinia dumneavoastră, cum a reușit Societatea militar-istorică rusă (SMIR) să avanseze în această privință?

Yan Racinski: „Aceasta este o nouă tentativă de falsificare, asemănătoare cu cea de la Katyn, precum că cinci sute de soldați ai Armatei Roșii se află într-o inexistentă groapă comună. Niciun nume nu este indicat acolo, niciun document nu există drept dovadă. La fel și în acest caz. Săpăturile din Sandarmokh au loc fără vreun temei. Din păcate, SMIR este mai mult dispusă să înalțe monumente lui Stalin, dar să nu eternizeze numele victimelor represiunilor staliniste. În acest caz tendința e clară. Activitatea acestei societăți este, cu părere de rău, de cealaltă parte, a politicii istorice moderne a statului rus.”

Radio Europa Liberă: Dar, fiți de acord, e o tendință generală și ceea ce spune Vasilieva, și tentativele SMIR în cazul Sandarmokh - să afirmăm că toate atrocitățile au fost comise de către cealaltă parte, iar la noi totul a fost bine.

Yan Racinski: „Acestea sunt tentative de a distrage atenția. Într-adevăr, nimeni nu încearcă să justifice crimele naziștilor, dar aceste crime nu reduc în niciun fel din gravitatea crimelor comise de KGB. Toate infracțiunile trebuie evaluate și condamnate.” […]

Radio Europa Liberă: Pare să fie o nouă tentativă de politizare a istoriei: vom arăta adevărul care ne convine, iar ceea ce nu ne convine, nu observăm.

Yan Racinski: „Da, în evidență sunt scoase faptele care le convin din punct de vedere politic și încearcă să exploateze victoria poporului în interese proprii, să „privatizeze” această victorie.”

Radio Europa Liberă: Cum credeți, încotr-o se îndreaptă și în ce punct se află știința istorică rusă în acest moment? Cât de departe poate ajunge această propagandă predată în școli în loc de istorie?

Yan Racinski: „Este greu să fac o prognoză. Din fericire, avem nu doar cercetători oficiali, dar și suficienți cercetători independenți. În plus, sunt accesibile surse noi. Sper că arhivele de partid nu vor fi din nou clasificate. Arhivele de stat au devenit mai accesibile. Istoricii independenți lucrează. O problemă rămân a fi arhivele departamentale.

În ceea ce privește propaganda, este dificil de prezis cât de departe va merge. Depinde de multe circumstanțe. Actualii profesori din școli sunt, desigur, într-o anumită măsură dependenți, dar nu la fel ca în perioada sovietică. Ei pot folosi surse suplimentare. Avem o nouă generație de profesori. Ei vor preda așa cum consideră că este corect. Indiferent de ministere, de concursul nostru, de alte concursuri, ei se vor ghida de propria conștiință și de cunoștințele pe care le au. Acest lucru este, în opinia mea, ceea ce ne permite să privim cu optimism spre viitor.”

„Acum este dificil să-i duci în eroare cu miturile”

Radio Europa Liberă: Să înțelegem că nu scade interesul față concurs, că nu sunt cazuri în care profesorii și directorii să refuze să participe din cauza fricii?

Yan Racinski: „Experiența ultimilor ani arată că persoane și structuri necunoscute, cu siguranță neidentificate, pun presiune pe participanții la concurs, pe câștigători și profesori. Anul trecut, însă, presiunile au fost foarte evidente, când au existat tentative de a-i împiedica pe câștigători să vină la Moscova. În ciuda presiunilor, doar trei nu au venit dintr-un total de 43. Profesorii, copiii și părinții decid singuri. Urmează să vedem cum vor evolua lucrurile. Eu sunt optimist.”

Radio Europa Liberă: Există orașe care, de-a lungul anilor, participă în număr mare și cu regularitate la concurs?

Yan Racinski: „Orașe nu, dar regiuni – da: Krasnoiarsk, Voronej, Penza. Mai multe pot să vă spună membrii Comitetului organizatoric al concursului. Marea majoritate a lucrărilor nu sunt din orașe cu o populație de peste un milion, ci anume din orașe și sate mici. Acest lucru ne bucură în mod deosebit, deoarece multe lucrări sunt foarte bune. De fapt, sarcina competiției nu este de a insufla elevilor vreun punct de vedere, ci de a-i învăța să lucreze cu materialul istoric, să discute cu bunicii și străbunicii pentru a studia arhivele familiei, pentru a merge la arhivele orașului, pentru a studia istoria unei clădiri din oraș, a unei biserici etc. Atunci când ei înșiși lucrează cu sursele istorice, sunt mai greu de manipulat cu orice mituri. Miturile pot fi diferite, principalul lucru este ca ei să poată deosebi istoria reală de mit.”