Ce economie oare e aceea în care angajatul renunţă la o pensie mai mare de dragul salariului curent? Şi ce economie e aceea în care angajatorul e înspăimîntat de plata corectă a impozitelor?
Munca ce nu aduce bunăstarea se transformă într-o îndeletnicire insuportabilă, chinuitoare.
Fără tineri luminaţi, instruiţi pe alte meridiane, sectorul nostru public nu poate ieşi din brambureala cronică.
Tineretul s-a distrat pe cinste, iar dimineaţa am văzut urmele acestui chef colosal: mormane de sticle de bere şi de resturi de mîncare, ambalaje şi chiştoace.
Nu poţi schimba viaţa societăţii dacă tu însuţi nu te schimbi, dacă tu însuţi nu ai puterea să renunţi la deprinderile rele.
Presa poate arata dacă într-adevăr există, la nivelul opiniei publice, un interes de apropiere al celor două ţări.
Am înţeles că am alături o victimă tipică a tranziţiei interminabile.... Cum să creezi o societate civilă cu această masă amorfă care e ca şi inexistentă?
Destinul tragic al librăriei din Tătărăuca Veche. Degringolada tranziţiei a distrus zeci şi sute de „Luminiţe” similare în satele Moldovei.
În economia noastră de piaţă problema cea mai mare e absenţa unei concurenţe sănătoase.
Normal ar fi ca omul să se poată întreţine dintr-un singur salariu, dintr-o singură meserie.
E ridicol să-ţi încrustezi numărul de înmatriculare al maşinii pe retrovizoare, dar deocamdată alternative nu există.
Omul simplu, care aude la televizor că un cinovnic e suspectat de luare de mită, vrea să ştie şi verdictul judecătorilor.
Politica e o chestie serioasă. Sau cel puţin ar trebui să fie; ea nu ar trebui confundată cu frivolitatea, cu jocul de-a politica.
De ce măcar măcar pe 13 aprilie nu s-a renunţat la emisiunile distractive-hazlii? Şi dacă peste o vreme altcineva va scuipa pe drama noastră?
Dacă stau să mă gîndesc mai bine, cei 20 de ani lungi ai tranziţiei mi se par o veşnicie. O veşnicie în care se putea face nişte drumuri, dacă exista o dorinţă arzătoare. Ea nu a existat. A fost doar mimată.
De-a lungul anilor, ofensiva mirosului insuportabil mi-a secat optimismul; e ciudat că de ani de zile chişinăuienii nu pot scăpa de această problemă, în timp ce se găsesc bani pentru multe alte proiecte dubioase.
Întrebarea care se impune acum în mod firesc este: de ce a trebuit să demolăm vechiul stadion, dacă cel nou îl construim altundeva?
Nimic, nici experienţa subotnicelor sovietice, nici apelurile disperate ale edililor, nici amenzile mai mari, nici sărbătorile de Paşti, nu-i dezvaţă pe chişinăuieni să murdărească spaţiile verzi.
Într-o ţară ca Moldova oamenii necesitoşi xxistă cîtă frunză şi iarbă şi îmi imaginez că mulţi s-ar grăbi să scrie cereri pentru a primi compensaţii sociale.
Vrem să ne calificăm la EURO 2012, vrem să ne luptăm ca voinicii din poveste cu toţi adversarii. Şi asta e minunat!
Încarcă mai mult
