Turcii au rupt alianța cu foștii comuniști.
PPDD: „un partid fără ideologie, fără program, fără proiect, o bulă de săpun deja spartă...” (ziare.com).
Ipoteza ca fostul primar al Sibiului, Klaus Iohannis, să fie candidatul dreptei unite pentru alegerile prezidențiale (România liberă).
Sondajele de opinie sugerează că mulți germani se opun unor sancțiuni mai aspre împotriva Rusiei.
La Varșovia, președintele Statelor Unite și-a exprimat sprijinul pentru noul președinte ucrainean, oferind Kievului sprijin financiar și de securitate.
Ce fel de preşedinte îşi doresc românii? (România liberă)
În ciuda criticilor occidentale faţă de acţiunile Rusiei în Ucraina, conflictul a stimulat popularitatea preşedintelui Vladimir Putin la el în ţară.
Barack Obama a anunţat un program de întărire a securităţii aliaţilor estici din NATO şi a unor foste republici sovietice, inclusiv Moldova.
„Rzeczpospolita”: „În pofidă celor 10 ani de apartenență la NATO, la Sofia înfloresc simpatii pro-ruse – atât de puternice, încât Bulgaria este privită drept calul troian al Rusiei.”
Se prevăd noi manevre militare, precum și o prezență navală sporită în Marea Baltică și Marea Neagră.
Candidatul fals independent, aparent anti-sistem (România liberă)
Un interviu cu Petro Poroșenko (ziare.com).
Încarcă mai mult