Linkuri accesibilitate

Ştiri

Importul de petrol şi gaze naturale din Marea Caspică va creşte: Ion Iliescu

Aflat întro vizită oficială în Azerbaidjan, preşedintele Iliescu a declarat că România intenţionează să îşi sporească importurile de petrol şi gaze naturale din regiunea Mării Caspice. Citat de agenţia France Presse, Ion Iliescu a afirmat că pentru România va fi mai simplu să importe petrol şi gaze naturale din regiunea caspică decît din Rusia.

Raportul de activitate CNSAS dezbătut în Comisia juridică a Senatului

Comisia juridică a Senatului a luat în dezbatere raportul de activitate al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii pentru perioada 13 martie 2000 - 31 mai 2002. După examinarea acestui raport pe care mai mulţi membri ai Comisiei l-au considerat a fi incomplet, dezbaterile din cadrul Comisiei s-au concentrat asupra conflictului care există în momentul de faţă în cadrul Consiliului.

Lucrările conferinţei Forumului constituţional

La Palatul Parlamentului au loc lucrările Conferinţei finale a Forumului Constituţional, proiect iniţiat de Camera Deputaţilor în colaborare cu Asociaţia PRO DEMOCRAŢIA. Preşedintele Asociaţiei, Cristian Pârvulescu a apreciat că această iniţiativă este un precedent pentru viitoarele dialoguri între societatea civilă şi puterea politică pe marginea diferitelor probleme, dînd ca exemplu Legea electorală.

Fitch Ratings : ameliorarea rating-ului României în ceea ce priveşte datoriile pe termen lung

Agenţia internaţională de evaluare financiară Fitch Ratings a îmbunătăţit calificativele acordate României pentru datoria pe termen lung în valută şi monedă naţională, ca urmare a performanţelor macroeconomice, a creşterii rezervelor internaţionale şi a politicii fiscale de austeritate. Agenţia apreciază că România se află în cea mai favorabilă situaţie din punct de vedere macroeconomic de la începutul procesului de tranziţie, în condiţiile în care rezervele internaţionale ale Băncii Naţionale a României au crescut la un nivel record, susţinute şi de accesul la pieţele internaţionale de capital şi de politica guvernului.

Convorbirile nipono-nordcoreene s-au încheiat fără progrese

Coreea de Nord şi Japonia au încheiat două zile de negocieri asupra stabilirii de relaţii diplomatice fără să ajungă la un acord privind cererile guvernului de la Tokio. Acesta insistă ca nord-coreenii să renunţe la programul de înarmare nucleară şi să permită repatrierea a cinci japonezi răpiţi în Coreea de Nord cu mulţi ani în urmă. rea cererilor sale.

Ministrul de externe britanic: un război împotriva Irakului nu este neapărat inevitabil

Un război cu Irakul nu este inevitabil dacă Naţiunile Unite vor lua noi măsuri stricte pentru dezarmarea regimului de la Baghdad, a declarat şeful diplomaţiei britanice, Jack Straw. Marea Britanie, a adăugat el, doreşte ca ONU să asigure noi prerogative inspectorilor în domeniul armamentului pentru ca un război cu Irakul să poată fi evitat.

Ştirea zilei

Franta si Rusia au obiectat că o astfel de redactare a rezoluţiei ar putea fi folosită ca justificare pentru o acţiune militară a Statelor Unite şi a aliatilor împotriva Irakului. Şeful diplomaţiei americane Colin Powell a declarat ieri că s-au înregistrat unele progrese, dar a adăugat că va mai fi nevoie de circa o săptămînă pînă la exprimarea votului asupra noii rezoluţii.

CEC anunaţă o nouă politică de credite pentru Crăciun şi Paşti

Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC) va acorda, cu prilejul sărbătorilor de Crăciun şi de Paşte, credite fără avans, cu dobîndă fluctuanta, pentru persoanele fizice, credite destinate achiziţionării de bunuri de folosinţă îndelungată şi autoturisme, inclusiv autoturisme second-hand. Creditele vor putea fi contractate în lunile noiembrie, decembrie, ianuarie, precum şi în martie, aprilie şi mai. Perioada de creditare pentru cumpărarea de bunuri de folosinţă îndelungată va fi de pîna la trei ani, iar pentru autoturisme -- de pînă la cinci ani. Valoarea maxima a creditului va fi egala cu preţul produsului cumpărat. Împrumuturile vor fi acordate chiar dacă societatea comercială de la care va fi achiziţionat produsul nu are convenţie încheiată cu CEC.

Arestarea la Copenhaga a unui lider separatist cecen - la cererea Moscovei

Un tribunal danez a decis ca Ahmed Zakaiev, proeminent separatist cecen arestat la insistenţa autorităţilor ruse, să rămână în stare de arest pînă la 12 noiembrie. Potrivit premierului Rasmussen, autorităţile ruse îl suspectează pe Zakaiev de implicare în acţiuni teroriste în perioada 1996-1999, acuzîndu-l deasemeni că a ajutat la pregătirea incidentului de săptămîna trecută, cînd sute de oameni au fost luaţi ostateci într-un teatru moscovit. Autorităţile ruseşti au un răgaz de 30 de zile pentru a cere oficial extrădarea lui Zakaiev, însă biroul procurorului general al Rusiei a făcut cunoscut că cererea a fost deja adresată Danemarcei. Ahmed Zakaiev s-a aflat la Copenhaga cu prilejul Congresului Mondial Cecen, în calitate de emisar al preşedintelui separatist al Ceceniei, Aslan Mashadov

Ştirea zilei

Zakayev se afla la Copenhaga pentru a participa la Congresul Mondial Cecen, în calitate de emisar al preşedintelui cecen separatist Aslan Maskhadov. Autorităţile ruse susţin că acesta ar fi contribuit la plănuirea luării de ostateci de săptămîna trecută de la Moscova. Rusia are la dispozitie 30 de zile pentru a depune o cerere oficiala de extrădare. Ambasadorul Danemarcei la Moscova a precizat că între cele două ţ ări nu există un tratat privind extrădările.

Numărul decesurilor în rîndurile ostatecilor de la Moscova se ridică întretimp la 119

Alţi doi dintre foştii ostateci de la teatrul din Moscova au murit la spital noaptea trecută. Cu aceasta, numărul foştilor ostateci care au murit s-a ridicat la 119. Autorităţile medicale nu au precizat cauzele ultimelor decese. Cu doua exceptii, ostatecii decedaţi au murit din cauza gazului folosit de forţele speciale care au luat cu asalt clădirea teatrului, pentru a-i incapacita pe cei care sechestraseră sute de persoane. Autoritaţile ruse nu au dezvăluit încă ce fel de gaz au folosit, spunînd doar că acesta este similar gazelor anestezice. Serghei Yastrjembski, consilier al preşedintelui Putin a declarat ieri că nu a existat nici un scenariu care să fi garantat supravieţuirea tuturor ostatecilor şi a membrilor forţelor speciale, în condiţiile în care în teatru se găseau 150 de kilograme de explozivi.

Combaterea alcoolismului - pe agenda autorităţilor de la Chişinău

Guvernul de la Chişinău a aprobat în şedinţa sa de astăzi un program de combatere a alcoolismului şi a consumului de droguri prin intermediul unor acţiuni educationale.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, consumul anual pe cap locuitor în Republica Moldova este de 12 litri de alcool pur. Totodată, 55 de mii de cetăţeni moldoveni suferă de alcoolism cronic, numărul cosumatorilor de droguri fiind, potrivit datelor oficiale, de 50 de mii.

Guvernul a luat aceasta decizie la putin timp dupa ce autoritaţile comuniste de la Chişinău au organizat în centrul capitalei moldovene petreceri publice la care s-au consumat mari cantităţi de băuturi alcoolice.

Starea sănătăţii patriarhului rus

Medicii de la spitalul din Moscova unde este internat Patriarhul Alexei al II-lea al Rusiei au anunţat că starea pacientului s-a îmbunătătit şi că viaţa sa nu este în pericol. Patriarhul care suferă de probleme cardio-vasculare, s-a îmbolnăvit acum cîteva zile la Astrahan şi a fost transportat ieri cu avionul la Moscova.

Vicepreşedintele PNL despre intenţia premierului Năstase de a organiza alegeri anticipate

Vicepreşedintele Partidului National Liberal, Călin Popescu Tăriceanu a declarat că unul dintre motivele pentru care preşedintele P.S.D. Adrian Năstase doreşte organizarea de alegeri anticipate anul viitor, este legat de ceea ce el a numit “încercarea actualei Puteri de a împiedica formarea unei alianţe P.N.L.-P.D. Tăriceanu a mai a afirmat că premierul a lansat ipoteza alegerilor anticipate “deoarece singurul obiectiv al P.S.D. este să se menţină un timp cît mai îndelungat la putere, indiferent de rezultatul guvernării". Liberalii acuză actuala putere că doreşte să speculeze în interes pur electoral o eventuală stare de spirit pozitivă a populaţiei, dupa momentul Praga.

Termenul procesului intentat lui Kurt Treptow

Magistraţii ieşeni au fixat primul termen al procesului în care sînt judecaţi William Kurt Treptow şi Tatiana Popovici pentru data de 11 noiembrie. Treptow, istoric american, arestat sub bănuiala de pedofilie, şi Tatiana Popovici, bănuită de complicitate, au fost transportaţi la Iaşi, pentru a fi judecaţi. Surse din rîndul magistraţilor Judecatoriei Iaşi au afirmat că Parchetul General a cerut ca procesul să fie judecat în condiţii de confidenţialitate maximă, avînd în vedere că în acest dosar sînt implicaţi mai mulţi minori. Treptow şi Popovici au fost trimişi în judecată joia trecută, în stare de arest preventiv, pentru act sexual cu minori, perversiune sexuală cu minori şi corupţie sexuală.

Fostul lider iugoslav Milosevici acuzat de a fi instigat rebeliunea sîrbă din regiunea croată Kraina

O mărturie importantă a fost consemnată la Haga în procesul intentat fostului lider iugoslav Slobodan Milosevici. Un fost ofiţer al serviciilor de informaţii de la Belgrad, Slobodan Lazarevici a dezvăluit că în timpul războiului Miloşevic avea controlul asurpa tuturor liderilor politici şi comandanţilor militari ai sîrbilor din regiunea Kraina din Croaţia. În procesul care i-a fost intentat de tribunalul international pentru crime de război în fosta Iugoslavie, Milosevic a susţinut că nu a avut nici o legătură cu rebeliunea sîrbă dintre anii 91 – 95 de pe teritoriul Croaţiei.

Ştirea zilei

Lazarevici a spus în faţa instanţei ONU că a participat personal la patru conferinţe internaţionale consacrate Krainei - teritoriul ocupat de sîrbi în Croaţia - şi că de fiecare dată delegaţii sîrbilor primeau indicaţii direct de la guvernul condus de Slobodan Milosevic. Fostul lider de la Belgrad a fost deja inculpat pentru atrocităţile comise de trupele sîrbeşti în Kosovo în anul 1999. El este acuzat acum de implicare în masacrarea a sute de civili şi de deportarea a peste 170.000 de persoane din Croatia în anii 90.

Lansarea în Kazahstan a unei rachete Soyuz - la bord un echipaj ruso-belgian

Cu o amînare de două zile faţă de programarea iniţială, de la cosmodromul Baikonur din Kazahstan a fost lansată în această dimineaţă o rachetă Soyuz care duce spre statia orbitala internaţională un echipaj format din doi ruşi şi un belgian. Amînarea s-a datorat măsurilor suplimentare de siguranţă după ce la 15 octombrie o rachetă de acelaşi tip a explodat accidental.

Coaliţia guvernamentală israeliană în pericol de a se destrăma

Aşezările evreişti din Cisiordania sînt motivul care ar putea duce la prăbuşirea guvernului condus de Ariel Sharon. Este posibil ca la votarea bugetului pe anul 2003, Partidul Muncii din coaliţia guvernamentală, să voteze împotriva proiectului, respingînd finanţarea preferenţială a unor aşezări evreişti din teritoriile ocupate. Partidul Likud al primului ministru Sharon oferă sprijin coloniilor evreieşti din Cisiordania şi Gaza, şi a respins o propunere a laburiştilor vizînd realocarea pentru săraci şi vîrstnici a 147 de milioane de dolari care sînt destinaţi coloniştilor.

Incident armat într-o colonie izraeliană din Cisiordania

Un palestinian înarmat a pătruns în colonia evreiscă Homesh de lîngă Jenin în Cisiordania, împuşcînd trei femei înainte de a fi el însuşi împuşcat de locuitorii aşezării. Incidentul a avut loc la mai puţin de 24 de ore de la uciderea, în aceeaşi zonă, a unui militant palestinian de către trupele israeliene.

Gheorghe Onişoru renegat de PNL

Biroul Executiv al PNL a hotărît să-i ceară preşedintelui Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), Gheorghe Onişoru să demisioneze din funcţia pe care o deţine, pe motiv că nu a desfăşurat o activitate managerială de natură să ducă la îndeplinirea obiectivelor CNSAS stabilite prin lege. Liberalii consideră că sub conducerea lui Onişoru CNSAS a devenit o instituţie subordonată Serviciului Român de Informaţii.

Ştirea zilei

Mircea Dinescu, Horia Roman Patapievici şi Andrei Pleşu, membri ai Colegiului, au criticat în mai multe rînduri SRI şi conducerea Colegiului CNSAS pe motiv că tergiversează deconspirarea foştilor ofiţeri de Securitate care au făcut poliţie politică, în timp ce Onişoru este susţinut de membrii Colegiului propuşi de PSD şi PRM, care se opun desconspirării tuturor foştilor ofiţeri de Securitate.

Nerespectarea confidenţialităţii datelor pe internet - aspru pedepsită la Timişoara

Un hacker în vîrstă de 24 de ani a fost condamnat de o instanţă a Judecătoriei din Timişoara la doi ani şi şase luni de închisoare pentru şantaj şi violarea secretului corespondenţei. Poliţiştii au stabilit că în august 2000 Nicolae Mircea Harapu a reuşit să intre prin reţeaua Internet în serverul companiei Zwirl Com of New York din SUA, de unde a sustras 15 fişiere cu date confidenţiale despre clienţii firmei şi despre cărţile lor de credit. El a contactat apoi prin e-mail compania americană şi a ameninţat că, dacă nu va primi 5.000 de dolari, va face public faptul că serverul de la Zwirl nu este sigur şi nu asigură confidenţialitatea datelor. Mircea Nicolae Harapu a făcut apel la sentinţa pronunţată de Judecătoria Timişoara.

Ameliorarea procedurilor electorale în Statele Unite - lege semnată de preşedintele Bush

Preşedintele Statelor Unite, George W. Bush a semnat o lege menită să împiedice repetarea dificultăţilor de vot ivite în alegerile prezidenţiale din anul 2000. În următorii trei ani va fi cheltuită suma de aproape 4 miliarde de dolari pentru îmbunătăţirea procedurilor electorale.

Scrisoare deschisă adresată preşedintelui Putin de Congresul mondial cecen

La Congresul Mondial Cecen, desfăşurat la Copenhaga, cecenii din exil au cerut preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, să pună capăt războiului din Cecenia. Lui Putin i-a fost adresată o scrisoare deschisă în care se subliniază că nu există o alternativă la dialogul politic. Delegaţii la Congres, se mai afirmă în scrisoare, condamnă terorismul, inclusiv cele întîmplate săptămîna trecută la Moscova, subliniind însă că terorismul de stat este cea mai periculoasă formă de terorism. Rusia a protestat împotriva desfăşurării Congresului Cecen de la Copenhaga.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG