Linkuri accesibilitate

Ştiri

Preşedintele Belarus Lukashenka ostracizat de UE (cu excepţia Portugaliei)

Toate ţările Uniunii Europene cu excepţia Portugaliei vor interzice intrarea pe teritoriul lor a preşedintelui belarus Alyaksandr Lukashenka şi a unui număr de 7 miniştri din Republica Belarus. Minştrii de externe comunitari au luat această decizie la Bruxelles în semn de protest faţă de încălcarea drepturilor omului de către guvernul de la Minsk. Se aşteaptă ca ţările candidate la intrarea în Uniunea Europeană să facă la fel. Republica Cehă a refuzat deja să-i acorde viză de intrare lui Lukashenka, deşi acesta şi-a exprimat dorinţa de a participa la summitul NATO de la Bruxelles. La Minsk, o purtătoarea de cuvînt a guvernului a declarat că în opinia preşedintelui din Belarus decizia Uniunii Europene este absurdă.

Tentativă de antentat la Praga

Cu cîteva ore înainte de sosirea preşedintelui George Bush la Praga, poliţia cehă a dezarmorsat o bombă de mici dimensiuni pe o line de cale ferată din capitala Cehiei. Linia ferată nu se află în apropierea locurilor din Praga unde se va desfăşura summitul NATO. Mii de demonstraţi anti-NATO sînt aşteptaţi la Praga, unde vor protesta împotriva politicii Alianţei.

Baromentrul sărăciei în cadrul Barometrului relaţiilor etnice

Peste 65 la sută dintre români afirmă că în ultimul an li s-a întîmplat să nu le ajungă banii pentru mîncare şi plata întreţinerii locuinţei, se spune în Barometrul Relaţiilor Etnice, ediţia 2002, realizat de Metro Media Transilvania la comanda Centrului pentru Diversitate Etnoculturală.

Ştirea zilei

Procentul este mai redus în rîndul românilor din Transilvania (54,6 la sută în privinţa hranei şi 57 la sută a locuinţei ) şi al maghiarilor (48,1 la sută, respectiv 42 la sută), însă este foarte ridicat în ceea ce-i priveşte pe romi (90,5 la sută, respectiv 90,2 la sută). Cei mai mulţi dintre românii chestionaţi (37,2 la sută) afirmă că au un venit de bază lunar între 1,1 şi 2 milioane de lei, cîştiguri peste 4 milioane declarînd că au doar 11,4 la sută dintre ei. Şi dintre maghiari, cei mai mulţi (33,3 la sută) afirmă că au un venit între 1,1 şi 2 milioane, în timp ce majoritatea romilor (51,3 la sută) declară că au maximum un milion de lei.

Kofi Annan şi administraţia americană interpretează diferit incidentele din nordul şi sudul Irakului

Secretarul general al ONU Kofi Annan a declarat la Priştina că atacarea de către Bagdad a aparatelor de luptă britanice şi americane care patrulează în zonele de excludere aeriană din Irak nu constituie o încălcare a ultimei rezoluţii ONU referitoare la Irak. Declaraţia lui Annan este în contradicţie cu poziţia oficialităţilor de la Casa Albă, care susţin că zonele respective sînt incluse în rezoluţia adoptată acum două săptămîni şi că din această cauză atacarea avioanelor de patrulare este o încălcare a rezoluţiei respective.

Apel adresat Irakului de ministrul de externe danez

La Bruxelles, ministrul de externe danez Moeller, a cărui ţară deţine preşedinţia Uniunii Europene, a cerut Irakului să coopereze fără întîrziere, necondiţionat şi activ cu inspectorii ONU. Şeful diplomaţiei daneze a mai spus că Uniunea Europeană sprijină din toată inima rezoluţia referitoare la dezarmarea Irakului adoptată recent de Naţunile Unite.

Programul delegaţiei române la Praga

Purtătoarea de cuvînt a preşedinţiei de la Bucureşti a oferit cîteva date despre programul delegaţiei române care va participa la summitul NATO de la Praga. Delegaţia va sosi în capitala Cehiei joi dimineaţă. Membrii delegaţiei vor urmări lucrările reuniunii Consiliului Nord-Atlantic, în care vor fi anunţate statele ce vor fi invitate să adere la NATO, la sediul Ambasadei României la Praga. Ion Iliescu şi Adrian Năstase vor participa apoi la un dejun oferit de Comitetul Statelor Unite pentru NATO. Dacă decizia extinderii NATO va fi favorabilă României, şeful statului şi primul-ministru vor participa la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic cu statele invitate să adere.

Summitul de la Praga şi vizita preşedintelui Bush: două ocazii de morală profesională pentru ziarişti: Corina Creţu

Purtătoarea de cuvînt a preşedintelui Ion Iliescu, Corina Creţu a cerut presei române să trataze cu responsabilitate summit-ul NATO de la Praga şi vizita preşedintelui Statelor Unite George Bush în România. Corina Creţu a spus că vizita şefului administraţiei americane la Bucureşti are o dublă semnificaţie: prima fiind legată de concretizarea ideii lansate de preşedintele Bush în iunie 2001 la Varşovia, privind extinderea robustă a Alianţei Nord-Atlantice, ca parte a procesului de transformare democratică din estul continentului european, iar cea de a doua, de contextul relaţiilor bilaterale româno-americane.

Măsuri de precauţie pe timpul summitului NATO

Piloţi cehi şi americani vor participa la o misiune comună fără precedent menită să apere spaţiul aerian al Pragăi în timpul reuniunii la nivel înalt NATO de joi şi vineri. Aparate de luptă cehe de tip Mig-21 şi americane F-16 vor opera de la baza aeriană Caslav, la 80 de km depărtare est de Praga. La misiune vor participa şi aparate de luptă şi de alimentare cu carburant în zbor bazate în Marea Britanie.

Flota se va afla sub comandă comună ceho-americană, dar orice decizie privind eventuala doborîre a unui avion periculos va aparţine armatei cehe. Guvernul american a acceptat să desfăşoare avioane de luptă care să patruleze deasupra Pragăi, după ce autorităţile cehe au declarat că nu posedă mijlacele necesare pentru a garanta o protecţie adecvată în timpul summitului NATO.

George Bush în drum spre Praga

Preşedintele Statelor Unite George Bush se află în drum spre Praga, unde va lua parte la summitul Alianţei Nord-Atlantice care îi reuneşte, joi şi vineri, pe liderii celor 19 state membre în NATO. Se aşteaptă ca la summitul de la Praga 7 state candidate să fie invitate să facă parte din Alianţă. În cursul turneului său european, şeful adminstraţiei americane va vizita deasemeni Rusia, Lituania şi România.

O. Cozmîncă apelează la patriotismul parlamentarilor care se tem de pierderea mandatului la anticipate

Declanşarea alegerilor anticipate în 2003 pe baza actualei Constituţii „nu este deloc simplă”, deoarece aceasta ar implica încheierea mandatului parlamentarilor la jumătate, şi nu e clar cîţi dintre aceştia vor dori să-şi încheie mandatul astfel a declarat ministrul administraţiei publice locale Octav Cosmâncă. El a adăugat că, în calculele făcute de conducerea PSD pentru declanşarea alegerilor anticipate, s-a pornit de la ideea înţelegerii interesului ţării de către fiecare parlamentar. Cosmâncă a mai spus că alegerile anticipate pot fi declanşate pe baza actualei Constituţii, iar în acest caz, ele vor putea avea loc în luna mai sau iunie a anului viitor, sau pe baza unei Constituţii modificate şi atunci vor avea loc în luna septembrie sau octombrie.

Preşedintele Iliescu se impune în amendarea legii partidelor politice

Deputaţii au stabilit că pentru înregistrarea unui partid politic sînt necesari 25.000 de membri fondatori, domiciliaţi în cel puţin 21 de judeţe şi municipiul Bucureşti, dar nu mai puţin de 700 de persoane pentru fiecare dintre aceste unităţi. Parlamentarii au dat astfel curs cererii de reexaminare a legii partidelor politice, formulată de şeful statului, care a apreciat că "nu se justifică" creşterea pragului de reprezentativitate de la 10.000 la 50.000 de membri fondatori şi a numărului de judeţe din care aceştia provin de la 15 la 21.

Deputatul PSD Hrebenciuc promite la Strasbourg marea cu sarea

Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc şi senatorul PD Viorel Pană au luat cuvîntul în plenul Parlamentului European, în numele parlamentarilor români prezenţi la Strasbourg. Hrebenciuc a afirmat că în România mai sînt necesare progrese în multe domenii, iar autorităţile române sînt conştiente de aceasta situaţie şi vor face tot posibilul pentru a rezolva problemele. El s-a referit la economia de piaţă, îmbunătăţirea capacităţii administrative, lupta împotriva corupţiei, reforma justiţiei (inclusiv independenţa justiţiei), controlul eficient al fondurilor publice şi comunitare. Senatorul Viorel Pană a declarat nu se va putea vorbi de succesul deplin al celei de-a cincea extinderi a UE decît după ce România şi Bulgaria se vor alătura "familiei ţărilor europene în 2007.

Eficient? Ineficient? Eficientizarea guvernului? - răspunsurile le are preşedintele Iliescu

Preşedintele Ion Iliescu a nuanţat afirmaţiile sale de ieri referitoare la necesitatea unui guvern "mai eficient" după summitul NATO şi al Uniunii Europene. Iliescu a spus că indiferent de maniera în care se va realiza eficientizarea guvernării, trebuie să se pornească de la obiective, adăugînd că eficientizarea administraţiei este una din problemele dezbătute cu reprezentanţii NATO, dar mai ales cu cei ai Uniunii Europene. Întrebat dacă se mai pune problema unor schimbări la nivelul Guvernului sau chiar a retragerii lui Adrian Nastase din funcţia de prim-ministru, preşedintele Iliescu a răspuns că o asemenea decizie presupune o analiză a priorităţilor de integrare, repetînd însă că este nevoie de un guvern mai eficient.

Preşedintele PNL cere anchetarea acuzaţiilor de corupţie de către organe independente

Una din cele mai mari probleme ale României, demonstrată de toate studiile şi sondajele de opinie, este cea a corupţiei, a declarat preşedintele PNL Theodor Stolojan, la seminarul cu tema "Media şi interesul public". Nu e posibil să lupţi pentru transparenţă într-o ţară ca România, atît timp cît o organizaţie condusă de preşedintele Tineretului Social Democrat este desemnată să controleze un membru acuzat de corupţie din acelaşi partid, a mai spus liderul liberal referinud-se la situaţia din cadrul conducerii organizaţiei PSD Ialomiţa, acuzată recent de corupţie de către PNL.

Preşedintele Iliescu: integrarea NATO şi UE singura alternativă a României

Preşedintele Ion Iliescu a declarat că Romania nu are alternativă la integrarea în Nato şi Uniunea Europeană şi că pentru Romania costurile de a-şi asigura singură securitatea ar fi mai mari decît costurile aderării la Alianţa Nord-Atlantică. Iliescu a făcut aceste declaraţii la o întâlnire cu studenţii romani care vor participa, la Praga, la reuniunea tinerilor din ţările membre şi candidate la Nato.

Indicii privind pregătirea unor atentate teroriste îndreptate împotriva Australiei

Guvernul de la Canberra a anunţat că se află în posesia unor informaţii credibile privind o ameninţare teroristă îndreptată împotriva Australiei. Potrivit ministrului justiţiei Chriss Elison, ameninţarea pare legată de reţeaua Al Qaida şi este similară celor primite în ultimele zile de Statele Unite şi Marea Britanie.

Cu o zi în urmă, Casa Albă a confirmat că expertizele serviciilor specializate au ajuns la concluzia că pe înregistrarea audio difuzată săptămîna trecută de televiziunea arabă al Jazeera este imprimată într-adevăr vocea lui Osama bin Laden. Purtătorul de cuvînt al Casei Albe Scott Mc Clellan a precizat că, potrivit specialiştilor, înregistrarea este veche de cel mult cîteva săptămîni. Respectiva înregistrare devine astfel cea mai relevantă dovadă din ultimul an că liderul reţelei teroriste Al Qaeda este în viaţă.

Nouă ripostă americano-britanică în zonele de excludere aeriană din Irak

Avioanele americane şi britanice au ripostat cu rachete după ce baterii antiaeriene irakiene au captat pe radar şi au deschis focul asupra aparatelor care supraveghează zonele de excludere aeriană din nordul şi sudul Irakului.

Ştirea zilei

Potrivit purtătorului de cuvînt al Casei Albe, Scot McClellan, tirurile asupra avioanelor americane şi britanice reprezintă o încălcare a prevederilor rezoluţiei adoptată la începutul acestei luni de Consiliul de Securitate. Oficialul citat a precizat că Statele Unite pot atenţiona Naţiunile Unite în legătură cu aceste evoluţii, el s-a abţinut însă să comenteze în ce fel va reacţiona administraţia.

Patrularea aeriană în nordul şi sudul Irakului este menită să garanteze prevederile unei rezoluţii ONU din anul 1991, rezoluţie care interzice regimului de la Bagdad să facă presiuni asurpa populaţiei shiite şi kurde din aceste zone. Zborurile de supraveghere americane şi britanice nu au fost niciodată autorizate explicit de Consiliul de Securitate şi sînt respinse ca ilegitime de regimul condus de Saddam Hussein.

Caz de trafic de influenţă, luare de mită şi abuz în serviciu în Ministerul Agriculturii

Parchetul Naţional Anticorupţie l-a arestat luni seară pe fostul director general al Direcţiei buget-finanţe din Ministerul Agriculturii, Dan Jiga. Mandatul de arest pentru 30 de zile a fost emis sub acuzaţiile de trafic de influenţă, luare de mită şi abuz în serviciu.

Ştirea zilei

Jiga este acuzat că în octombrie 2000 ar fi pretins şi primit 190.000 de dolari de la doi cetăţeni italieni, pentru a influenţa comisiile de privatizare din Ministerul Agriculturii în privinţa vînzării Societăţii Jimtim din Jimbolia şi pentru a accepta vînzarea acţiunilor Jimtim sub valoarea lor nominală. Totodată, Jiga ar fi decis abuziv descalificarea celui de-al doilea ofertant. Ministerul public precizează că, tot luni, s-a solicitat instanţei prelungirea mandatului de arest preventiv pe numele Floricăi Dinculescu, fost director al Departamentului antifraudă din cadrul agenţiei SAPARD. Dinculescu a fost arestată în acelaşi dosar, acum cîteva săptămîni, sub acuzaţia de trafic de influenţă.

Uniunea Europeană şi cazul Lukashenka

Reuniţi la Brussels, miniştrii de externe ai celor 15 se pregătesc să adopte o decizie privind interzicerea intrării pe teritoriul Uniunii pentru preşedintele republcii Belarus, Alyaxandr Lukashenka şi pentru înalţi demnitari de la Minsk. Motivul acestei decizii ar fi continua încălcare a drepturilor omului în Belarus. Diplomaţi vest europeni au declarat că speră ca unele din ţările candidate la aderare, între care Cehia şi Polonia, să ia decizii similare. Săptămîna trecută, autorităţile de la Praga au hotărît să nu îi acorde lui Lukashenka viză de intrare în Cehia în timpul summitului NATO. Şeful diplomaţiei de la Varşovia, Wlodziemierz Cimoszewicz, a declarat însă că s-ar putea ca Polonia să nu ia o asemenea decizie, datorită faptului că Polonia şi Belarus sînt ţări vecine şi că au multe probleme practice de rezolvat împreună.

Negocierile României de aderare la UE nu pot fi influenţate de cooptarea în NATO: Pat Cox

Preşedintele parlamentului european Pat Cox a declarat că primirea României în Alianţa Nordatlantică este o recunoaştere a faptului că în Europa de Sud-Est există o relaţie strategică. Pat Cox apreciază că preconizata invitare a României în NATO este un semnal pozitiv, dar acesta nu are o legătură directă cu negocierile pentru aderarea la UE.

Primul val de candidaţi UE vor fi admişi la 1 mai 2004

Uniunea Europeană va primi zece noi membri la întîi mai 2004. Data a fost anunţată de miniştrii de externe din Uniunea Europeană, care s-au reunit la Bruxelles pentru a rezolva unele chestiuni disputate cu ţările candidate, înaintea summitului din decembrie de la Copenhaga. Mai multe ţări candidate contau pe data de 1 ianuarie 2004 ca dată a aderării efective, dar miniştrii de externe din Uniune au preferat data de 1 mai pentru a da timp membrilor actuali şi noilor membri să ratifice tratatele de aderare.

Consultările de la Bagdad în vederea reluării inspecţiilor

Liderii echipei de inspectori ONU continuă discuţiile cu oficialităţile irakiene despre reluarea monitorizării armelor de distrugere în masă pe care Irakul este bănuit că le are. Şeful echipei Naţiunilor Unite Hans Blix are programate convorbiri cu ministrul irakian de externe Naji Sabri, şi se va întîlni din nou şi cu generalul Amer al Saadi, unul din consilierii preşedintelui Saddam Hussein. Purtătoarea de cuvănt al lui Blix, Ewen Buchanan a făcut cunoscut că în timp ce Hans Blix şi Mohamed ElBaradei se întîlnesc cu oficialităţile irakiene, restul delegaţiei ONU pregăteşte logistica pentru reluarea inspecţiilor, care va avea loc oficial la 27 noiembrie.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG