Linkuri accesibilitate

Ştiri

Fuziunea Acţiunii Populare cu PPC

Acţiunea Populară şi Partidul Popular Creştin au încheiat la Congresul de unificare, fuziunea celor două partide, în forma de "comasare prin absorbţie", sub numele de Acţiunea Populară.

Ştirea zilei

Delegaţii la Congres au votat în unanimitate această decizie, în urma căreia programul politic al Alianţei Populare nu a suferit modificări majore. Conducerea formaţiunii va fi exercitată de un Birou Executiv, cu Emil Constantinescu - preşedinte şi Vasile Lupu prim-vicepreşedinte AP.



Conform programului prezentat de Emil Constantinescu, în privinţa politicii de alianţe electorale Acţiunea Populară exclude colaborarea cu PRM, acuzat că aduce grave prejudicii democraţiei, şi cu PSD, caracterizat drept "expresia politică a oligarhiei cu rădăcini în trecutul de dictatură".

M. Ciuvică despre cît ar trebui să cotizeze demnitarii PSD la un fond al pensionarilor

Purtătorul de cuvînt al Acţiunii Populare, Mugur Ciuvică a declarat la Congresul de fuziune cu Partidul Popular Creştin că demnitarii puterii ar trebui să cotizeze cu zece la sută din ce "au furat" în ultimii trei ani.

"Să le cerem guvernanţilor, demnitarilor şi baronilor PSD după alegerile din 2004, să dea înapoi ce au furat” - a spus Ciuvică, adăugînd că propunerea premierului Năstase ca demnitarii să dea cîte zece la sută din salariu pentru pensionari e un fel de "cutie a milei".

Joia trecută Executivul a propus demnitarilor şi aleşilor locali să contribuie la constituirea unui fond pentru pensionarii cu venituri reduse, cu o sumă proporţională nivelului lor de salarizare pe luna decembrie.

Autorităţile moldovene intentează dosar penal vice-preşedintelui PPCD

Serviciul de Informaţii şi Securitate de la Chişinău a anunţat că deputatului creştin-democrat, Vlad Cubreacov i s-a intentat dosar penal...

Ştirea zilei

fiind acuzat că a participat la arderea portretului preşedintelui rus, Vladimir Putin, în timpul protestelor antifederalizare din 25 noiembrie din centrul capitalei moldovene. Potrivit noului Cod penal al Republicii Moldova, profanarea simbolurilor statale se pedepseşte cu amenzi între 370 şi o mie trei sute de dolari, sau privaţiune de libertate pînă la şase ani.

Vicepreşedintele partidului Popular Creştin Democrat, Vlad Cubreacov a declarat că se afla doar în imediata apropiere a persoanelor ce au incendiat drapelul rusesc, fără a participa la incendiere, exprimîndu-şi nedumerirea că dosare penale nu le-au fost intentate poliţiştilor care l-au bătut pe el şi pe mai mulţi protestari zilele trecute.

Reuniunea UE de la Neapole: divergenţe în privinţa Constituţiei Europene

Miniştrii de externe ai Uniunii Europene s-au întîlnit la Neapole pentru a doua zi consecutiv pentru a discuta asupra proiectului de constituţie europeană.

Ministrul german de externe Joschka Fisher a declarat presei că s-au înregistrat progrese în discutarea cooperării în domeniul apărării, dar continuă să existe puncte divergente în privinţa unor modificări constituţionale necesare pregătirii extinderii Uniunii Europene de anul viitor.

Ministrul britanic de externe Jack Straw a anunţat că planurile marii Britanii, Franţei şi Germaniei de a crea o forţă militară a Uniunii Europe independentă de NATO vor fi urmărite în contiuare, dar că miniştrii de externe consideră că NATO este în continuare principalul mijloc de garantare a securităţii ţărilor din Uniune.

Ministrul grec de externe George Papandreu a spus că principala chestiune care ridică încă semne mari de întrebare este aceea a dreptului de vot al ţărilor membre.

“Cred că ar putea fi de fapt cel mai mare obstacol în prezent, dar am speranţa că vom avea o Uniune cu un sistem clar de votare şi care să fie înţeles de cetăţenii noştri” - a spus şeful diplomaţiei de la Atena.

Spania şi Polonia au declarat că vor continua să ceară ca drepturile de vot asupra căora s-a căzut de acord prin tratatul de la Nisa din 2000 să nu fie modificate în noua constiuţie europeană.

Israelul respinge criticile lui Kofi Annan

Israelul a respins criticile formulate de Secretarului general al Naţiunilor Unite Kofi Annan cu privire la bariera de securitate pe care israelienii o construiesc în Cisiordania.

Ministerul israelian de externe a dat publicităţii o declaraţie în care se spune că nu există alternativă la construcţia barierei de securitate atît timp cît palestinienii nu fac un efort real şi concentrat pentru a opri terorismul.

Kofi Annan a denunţat ieri bariera, spunînd că afectează serios populaţia palestiniană şi e o lovitură dată speranţelor legate de iniţiativa de pace din regiune cunoscută sub numele de foaia de drum.

Arestarea unui suspect în legătură cu atentatele de la Istanbul

Poliţia turcă a anunţat arestarea unui bărbat suspectat că a ordonat comiterea unuia din atacurile teroriste de luna aceasta împotriva a două sinagogi de la Istanbul.

Ştirea zilei

Un purtătror de cuvînt al poliţiei a făcut cunoscut că bărbatul a fost arestat în timp ce încerca să fugă din Turcia şi a fost adus la ruinele sinagogii: “S-a stabilit că persoana care a fost transportată la Istanbul este cea care a cules informaţii despre sinagogă şi s-a deplasat la locul atacului împreună cu atentatorul în ziua cînd au explodat bombele”

Atentatul de la sinagoga Beth a fost unul din cele 4 atacuri lansate de terorişti la Istanbul împotriva unor ţinte evreieşti şi britanice, soldate cu mai mult de 50 de morţi şi peste 100 de răniţi.

Convorbori Jacques Chirac - Ghiorghi Parvanov

Preşedintele francez Jacques Chirac a reafirmat sprjinul Franţei pentru aderarea Bulgariei la Uniunea Europeană în 2007.

Chirac a purtat convorbiri, la Paris cu omologul său bulgar Ghiorghi Parvanov, pe teme precum stimularea investiţiilor franceze în Bulgaria, precum şi cooperarea bilaterală în industria nucleară.

Premierul ungar Peter Medgyessy la Sankt Petersburg

Premierul ungar Peter Medgyessy se află în Rusia pentru convorbiri cu preşedintele Vladimir Putin la Sankt Petersburg.

Purtătorul de cuvânt al guvernului ungar a precizat că Ungaria este interesată în dezvoltarea de relaţii economice cu diverse regiuni din Rusia şi în ce priveşte îmbunătăţirea cooperării ungaro-ruse în chestiuni internaţionale.

Yasser Arafat: apel la reluarea procesului de pace în Orientul Apropiat

Liderul palestinian Yasser Arafat a lansat o serie de apeluri către lideri occidentali în vederea reluării procesului de pace pentru Orientul Apropiat.

Apelurile lui Arafat au fost lansate sub forma unor scrisori transmise liderilor din Marea Britanie, Franţa, Germania, Spania, Canada, Irlanda, Malayesia şi Africa de Sud, precum şi secretarului general Onu, Kofi Annan.

Apelurile survin înainte de semnarea, luni, la Geneva, a unui plan de pace alternativ elaborat de politicieni israelieni din opoziţie si de personalităţi palestiniene.

Aşa numita iniţiativă de la Geneva, care include propuneri detaliate de soluţionare a celor mai complicate divergenţe existente între Israel şi Plaestineni, a fost respinsă de guvernul isarelian şi susţinută fără entuziasm de conducerea palestiniană.

Konrad Adenauer: cel mai vestit german al tuturor timpurilor

Telespectatorii germani l-au desemnat pe Konrad Adenauer, primul cancelar al Germaniei de după cel de-al doilea război mondial, drept cel mai faimos german al tuturor timpurilor.

Peste trei milioane de telespectatori germani au votat acest top organizat de canalul ZDF, in care pe locurile doi si trei figurează Martin Luther şi filozoful Karl Marx.

Hamburg şi Milano: arestarea unor arabi care racolau atentatori sinucigaşi

Poliţia din Italia şi Germania a arestat trei nord-africani suspectaţi că ar recruta atentatori sinucigaşi pentru atacuri organizate de Al Qaida în Irak.

Presupusul lider al reţelei, un algerian cunoscut sub numele de « Şeicul », a fost arestat ieri la Hamburg. Un marocan şi un tunisian au fost de asemenea capturaţi la Milano, dar alţi doi suspecţi au scăpat.

Arestările au avut loc la două săptămâni după ce un atentator sinucigaş a provocat moartea 19 militari şi politisti italieni la Nasiriyah, in sudul Irakului.

Secretarul general ONU critică bariera de securitate israeliană din Cisiordania

Secretarul general ONU, Kofi Annan a calificat drept contraproductivă decizia Israelului de a construi un zid de securitate în Cisiordania.

Annan a făcut această remarcă intr-un raport solicitat printr-o rezoluţie a Adunării Generale ONU, adoptată luna trecută.

Raportul afirmă faptul că zidul respectiv îi împiedică pe palestinieni să aibă acces la terenuri, spitale şi şcoli.

Israelul argumentează că are nevoie de bariera de securitate lungă de 600 de km pentru a-şi proteja cetăţenii de atentatorii sinucigaşi palestinieni.

A 2-a zi a reuniunii miniştrilor de externe din ţările UE

Miniştri de externe ai UE participă la Neapole la cea de a doua zi de dezbateri pe tema Constituţiei Europene, în încercarea de a depăşi divergenţele existente.

Ştirea zilei

Astăzi va fi dezbătută între altele problema numărului de voturi ce se cuvin fiecărei ţări în cadrul Uniunii. Polonia şi Spania au criticat proiectul pentru că reduce numărul lor de voturi.

Alte chestiuni aflate in divergenţă se referă la dreptul de veto in ce priveşte chestiunile de politică externă şi apărare, introducerea a două noi posturi cheie de ministru de externe si de preşedinte ai Uniunii, precum şi la problema menţionării religiei creştine în Constituţie.

Deputat european sceptic în privinţa calendarului de aderare a României

Croaţia se va alătura Uniunii Europene în 2009, împreună cu Bulgaria şi România, chiar dacă Sofiei şi Bucureştiului li s-a promis că extinderea va avea loc în 2007.

Ştirea zilei

Declaraţia îi aprţine deputatei Doris Pak din Parlamentul European, care îndeplineşte şi funcţia de preşedinte pentru sud-estul Europei în legislativul de la Strasbourg, şi a fost făcută într-un interviu acordat cotidianului croat Vecerni List.

Pak a subliniat că aceasta nu reprezintă o poziţie oficială ci opinia împărtăşită de mai multe persoane.

Bulgaria şi România speră să încheie negocierile de aderare în 2004, pentru a putea semna Tratatul de aderare până la sfârşitul anului 2005 şi pentru a deveni membre ale Uniunii în 2007. Mai multe oficialităţi europene au exprimat dubii în ultima vreme în legătură cu fezabilitatea acestui calendar.

Ion Iliescu despre consultările legate de calendarul electoral

Preşedintele Ion Iliescu a anunţat că după discuţiile pe care le-a avut cu partidele politice au rezultat două variante ale calendarului electoral 2004.

Ştirea zilei

Pe de o parte, este vorba despre propunerea PNL: anume alegeri locale la 6 iunie, primul tur al prezidenţialelor la 28 noiembrie şi alegeri parlamentare şi al doilea tur al prezidenţialelor la 12 decembrie.

A doua variantă este: alegeri locale la 6 iunie, alegeri parlamentare şi primul tur al alegerilor prezidenţiale la 21 sau 28 noiembrie şi al doilea tur al prezidenţialelor în 12 decembrie.

Ion Iliescu a catalogat drept "nerealistă" atît ideea reducerii la o săptămînă a perioadei dintre tururile de scrutin, cît şi cea privind organizarea de alegeri parlamentare anticipate.

Preşedintele UDMR: prefectul din Covasna crează o atmosferă antimaghiară

Preşedintele UDMR, Marko Bela a afirmat că maghiarii nu trebuie să tolereze ca prefectul de Covasna şi cîţiva oameni din jurul său să creeze o atmosferă antimaghiară în judeţ.

"Biserica Ortodoxă Română nu trebuie neapărat să se extindă în secuime şi nu credem că prefectul român trebuie să hotărască ce se întîmplă într-un judeţ secuiesc, cum este judeţul Covasna” - a declarat preşedintele UDMR.

Marko Bela a făcut referire la situaţia existentă în judeţul Covasna, unde, după cum afirmă el, "o mînă de oameni lucrează împotriva maghiarilor".

Serviciul românesc al postului de Radio Europa Liberă va înceta să emită la 31 decembrie

Serviciul românesc al postului de Radio Europa Liberă va înceta să emită la 31 decembrie, anul acesta. Alături de serviciul românesc îşi vor înceta activitatea alte 6 servicii ce emiteau către ţări din Europa centrală şi de est. Este vorba despre Bulgaria, Croaţia, Estonia, Letonia, Lituania şi Slovacia.

Potrivit preşedintelui Radio Europa Liberă-Radio Libertatea, Thomas Dine, decizia de închidere a celor şapte servicii vine după ce în luna februarie, preşedintele american George W Bush a propus, prin proiectul de buget pentru 2004, încetarea emisiunilor către ţările ce se pregătesc să adere la NATO şi Uniunea Europeană. Congresul american a aprobat în această săptămână poziţia administraţiei americane şi nu a mai prevăzut bani la buget pentru cele şapte servicii.

"Fără fonduri suplimentare nu avem altă opţiune decît de a închide aceste servicii, pentru a ne concentra asupra priorităţilor din alte regiuni ale lumii", a precizat Dine.

RFE/RL emite în 34 de limbi, mai mult de 1.100 de ore pe săptămînă, 19 dintre secţiile sale fiind destinate unor zone cu populaţie majoritară musulmană. În Europa, RFE/RL va emite în continuare în Serbia, Kosovo, Muntenegru, Bosnia, Macedonia, Republica Moldova, Belarus şi Ucraina.

Marko Bela despre percepţia diferită a maghiarilor faţă de ziua de 1 decembrie

Maghiarii din Ardeal au o altă percepţie decît românii faţă de ziua de 1 Decembrie, în condiţiile în care, în 1918, "maghiarii ardeleni şi-au pierdut statalitatea, iar românii de aici şi-au dobîndit-o”, afirmă preşedintele UDMR, Marko Bela.

Potrivit liderului UDMR, există o diferenţă de abordare din partea maghiarilor în ceea ce priveşte Ziua Naţională a României, sentimentele lor neputînd fi identice cu cele ale românilor.

Marko Bela a precizat însă că există posibilitatea "desluşirii" unor puncte comune în sărbătoarea de la 1 Decembrie, considerînd Proclamaţia de la Alba Iulia ca fiind “extrem de importantă pentru maghiari pentru că atunci s-au enunţat cîteva principii de bază ale convieţuirii popoarelor din Transilvania, dreptul populaţiei de a se instrui, administra şi judeca în propria limbă de către persoane alese din rîndul comunităţii".

Preşedintele UDMR a mai spus că deocamdată nu există această stare de fapt, dar “modificările constituţionale înseamnă un pas important în acest sens”.

Indicele încrederii consumatorilor: -30 de puncte

Încrederea consumatorilor din România în economie a scăzut semnificativ în ultimele 12 luni, atingînd în luna noiembrie unul dintre cele mai reduse niveluri de pe parcursul acestui an, relevă un studiu al Comisiei Europene.

Dacă în decembrie 2002, indicele încrederii consumatorilor români se situa la minus 22, în luna noiembrie a acestui an el a ajuns la minus 30 de puncte.

Potrivit Comisiei Europene, nivelul minim al indicatorului - înregistrat după ianuarie 1990 - a fost consemnat în iulie 2002, cînd acesta s-a situat la minus 35 de puncte, iar cel maxim în iunie 2001, respectiv minus 20 de puncte.

Media pentru toate cele 11 state candidate la Uniunea Europeană analizate în raport (Bulgaria, Cipru, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria) s-a situat, în noiembrie, la minus 30 de puncte.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG