Linkuri accesibilitate

Ştiri

Retragerea de la Kabul a trupelor diferitelor facţiuni afgane

Ministerul apărării din Afganistan a acceptat retragerea armamentului greu şi a luptătorilor diferitelor facţiuni din Kabul, în conformitate cu planul internaţional de demilitarizare a capitalei afgane.

Papa Ioan Paul al Doilea: apel la non-violenţă şi reconciliere în lumea întreagă

Papa Ioan Paul al Doilea a cerut liderilor religioşi ai lumii să propovăduiască non-violenţa şi reconcilierea. Vorbind în piaţa Sfîntul Petru Suveranul pontif a declarat că are în minte conflictele din Orientul Mijlociu şi Africa dar şi aceela care au loc zilnic în atîtea părţi ale lumii.

Emil Boc (PD) cere verificarea declaraţiilor de avere ale angajaţilor Ministerului finanţelor publice

Preşedintele executiv al PD, Emil Boc a cerut ministrului Finanţelor Publice să sesizeze comisia de cercetare a averilor în cazul angajaţilor acestei instituţii care şi-au completat greşit declaraţiile de avere, incluzînd în acestea date eronate privind proprietăţile deţinute.

Conform unui articol publicat de cotidianul "Adevărul", mai mult de un sfert din angajaţii Ministerului Finanţelor Publice şi-au completat greşit declaraţiile de avere depuse în baza Legii nr. 161/2003. Funcţionarii respectivi au furnizat în declaraţii informaţii eronate cu privire la bunurile deţinute, precizînd în unele cazuri valori de impozitare cu mult sub cele reale, se mai spune în articolul din Adevărul.

Poliţia moldoveană împiedică sosirea la Chişinău a demonstranţilor din provincie

Autorităţile din Republica Moldova au recurs la acţiuni ilegale pentru a-i împiedica pe cetăţenii moldoveni să participe la manifestaţia de protest de la Chişinău. Pe drumurile ce duc spre capitala moldoveană au fost instalate posturi de poliţie care au oprit zeci de autobuze şi microbuze ce transportau protestatari.

Mai mulţi proprietari şi şoferi de autocare, microbuze şi chiar taxiuri au confirmat corespondentului Europei Libere că poliţia le-a interzis să transporte pasageri spre Chişinău. În oraşul Făleşti au fost contramandate toate cursele regulate spre Chişinău, iar administraţia gării auto a refuzat să dea vreo explicaţie pasagerilor.

Apel către OSCE adoptat de demonstranţii de la Chişinău

Participanţii la protestele care au avut loc la Chişinău au adoptat un apel către OSCE în care se cere retragerea completă şi necondiţionată a armanentului şi trupelor ruseşti din Transnistria,

Ştirea zilei

ca primă condiţie pentru rezolvarea conflictului transnistrean. Protestatarii au cerut includerea in actualul mecanism de mediere a conflictului transistrean a Uniunii Europene, Statelor Unite şi a Romaniei, aducerea în Transnistria a unei misiuni internationale de menţinere a păcii, cu componente civile si militare si instituirea unei administratii externe provizorii in teritoriul Republicii Moldova din stînga Nistrului.

Ion Iliescu: pledoarie pentru marile exploataţii agricole

Preşedintele Ion Iliescu a pledat din nou pentru dezvoltarea agriculturii româneşti pe baza marilor exploataţii agricole şi i-a criticat pe cei care au distrus fostele cooperative, susţinînd că "au venit şi din oraş oameni cu mentalităţi primitive, demolatoare".

Aflat la Curtici, Ion Iliescu a spus că după 1989 în România a fost compromisă ideea de cooperaţie, din cauza intervenţiei brutale de dinainte în existenţa cooperativelor.

El a adăugat că au fost şi "oameni porniţi cu răutate împotriva cooperativelor, pe care le considerau sechele ale comunismului". Potrivit şefului statului român ideea cooperaţiei nu s-a născut în comunism şi agricultura Europei Occidentale s-a dezvoltat pe baza cooperaţiei.

2 soldaţi americani ucişi duminică la Bagdad

Spania şi Japonia i-au omagiat pe spaniolii şi japonezii ucişi ieri în Irak. Şapte ofiţeri de informaţii spanioli au fost omorîţi într-o ambuscadă în sudul Irakului, şi doi diplomaţi japonezi au fost împuşcaţi în oraşul Tikrit. Armata Statelor Unite a anunţat că doi soldaţi americani au fost ucişi duminică la Bagdad.

Adrian Năstase sceptic în privinţa Consiliului Naţional al Maghiarilor

Referindu-se la iniţiativa de înfiinţare a Consiliului Naţional al Maghiarilor din România, premierul Năstase a declarat că în România nu se pot construi decît structuri constituţionale.

Ştirea zilei

Comentînd intenţia radicalilor din UDMR de a înfiinţa Consiliul Naţional al Maghiarilor din România, Năstase a declarat la o conferinţă de presă organizată la Cluj că, dacă aceasta este o construcţie care nu are fundament în Constituţie, nu va fi validată.

Consiliul Naţional al Maghiarilor din România se va constitui, oficial, la Cluj în 13 decembrie. Consiliul a lansat deja un pachet de propuneri legislative privind autonomia Ţinutului Secuiesc.

Gheorghi Prisăcaru: România interesată de destinul european al Moldovei

România nu a intervenit şi nici nu va interveni în problemele interne ale Republicii Moldova, nu poate fi indiferentă la situaţia din ţara vecină, fiind interesată de destinul ei european - a declarat preşedintele Comisiei de politică externă din Senatul de la Bucureşti, Gheorghi Prisăcaru.

Emisarul american William Burns optimist în ce priveşte o întrevedere între Ariel Sharon şi Ahmed Qurei

Premierul israelian Ariel Sharon a respins apelul omologului său palestinian Ahmed Qurei care a cerut oprirea construirii barierei de securitate din Cisiordania ca o condiţie pentru reluarea tratativelor de pace.

Trimisul special al Washingtonului în regiune, William Burns a declarat după convorbirile cu conducerea israeliană că are speranţe în organizarea unei întîlniri între Sharon şi Qurei, şi a cerut ambelor părţi să-i respecte promisiunile deja făcute.

Neonazişti atacă sutdenţi străini de la Moscova

Poliţia moscovită a arestat 9 neo-nazişti ruşi implicaţi într-un atac motivat rasial îndreptat împotriva a 10 studenţi străini la un căminul al Universităţii Prietenia între popoare de la Mosova. Nu a fost dată publicităţii naţionalitatea victimelor, dar majoritatea studenţilor acestei universităţi provin din Asia şi Africa.

Ahmed Qurei condiţionează noi tratative de eliminarea barierei de securitate din Cisiordania

Premierul palestinian Ahmed Qurei a afirmat că bariera de securitate isarelieană ar trebui eliminată ca precondiţie pentru noi convorbiri cu partea israeliană.

Ştirea zilei

Ahmed Qurei : «Dacă guvernul israelian afirmă că va continua construirea zidului indiferent de ceea ce se întâmplă, atunci nu mai este nevoie de nici un fel de întâlniri sau convorbiri. Nu dorim să ne întâlnim de dragul întâlnirilor. Salutăm ideea unei întâlniri cu premierul Sharon, dar reafirmăm că nu va avea loc nici o întâlnire fără pregătiri preliminare şi fără ca problemele deosebite să fie soluţionate ». Ahmed Qurei a răspuns astfel declaraţiilor israeliene potrivit cărora zidul de securitate va fi construit până la capăt, în ciuda protestelor internaţionale.

Noi atacuri ale insurgenţilor irakieni - victime: 2 americani, 7 spanioli şi doi diplomaţi japonezi

Doi soldaţi americani au fost ucişi şi unul a fost rănit în cursul unui atac asupra convoiului în care se aflau la vest de Bagdad. Într-o declaraţie a armatei americane se arată că agresori necunoscuţi au atacat convoiul militar american cu arme uşoare şi cu grenade reactive.

Acest ultim atac asupra militarilor americani a avut loc în aceeaşi zi când şapte agenţi de informaţii spanioli şi doi diplomaţi japonezi au fost ucişi în cursul unor incidente separate. Spania şi Japonia au lăsat să se înţeleagă că trupele lor vor rămâne în Irak, în ciuda incidentelor de ieri.

Premierul spaniol Jose Maria Aznar a purtat o convorbire cu preşedintele american George Bush, asigurându-l de sprijinul său pentru operaţiunile comune din Irak. Spania menţine 1300 de trupe în Irak. La rândul său, premierul nipon Junichiro Koizumi a afirmat că Japonia nu va ceda în faţa terorismului.

Atacurile au avut loc la puţin timp după ce comandatul operaţiunilor miltare din Irak, generalul american Ricardo Sanchez, afirmase că violenţele împotriva forţelor americane din Irak au scăzut puternic în ultimele săptămâni.

În luna noiembrie, în Irak şi-au pierdut viaţa 75 de militari americani, cel mai ridicat număr într-o singură lună de la declanşarea ostilităţilor.

Mircea Geoană susţine principiul "un stat, un comisar în Comisia Europeană"

După reuniunea UE de la Neapole, ministrul de externe Mircea Geoană a afirmat că România şi Bulgaria au susţinut că tratatul asupra Constituţiei Europene trebuie să...

Ştirea zilei

fie semnat şi de cele două ţări, împreună cu cei 25 de membri, cîţi va avea Uniunea începând de anul viitor. Geoană a adăugat că România se pronunţă pentru ideea ca în viitoarea Comisie Europeană să continue să fie păstrat principiul "un stat - un comisar", ceea ce ar însemna ca după aderare România să-şi poată trimite un comisar în Comisia Europeană.

Critici la intenţia BNR de a lua mãsuri pentru reducerea volumului creditelor acordate populaţiei

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale pregăteşte unele măsuri pentru reducerea volumului creditelor acordate populaţiei.

Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, a anunţat că aceste măsuri nu au fost încă adoptate şi că ele vor fi aplicate în mod treptat în funcţie de rezultatele obţinute.

Vasilescu a arătat că intervenţia Băncii Centrale este necesară în condiţiile în care, în acest an, volumul creditelor de consum a crescut cu 300%, ceea ce a condus la o majorare semnificativă a importurilor.

În replică, preşedintele BRD, Bogdan Baltazar, a afirmat că măsurile preconizate de BNR reprezintă un act de intoarcere la economia de comanda. BNR, a continuat Baltazar, işi intoarce fata de la economia reala, care a suferit ani de zile din lipsa creditelor.

Chişinău: autorităţile îi intentează dosar penal deputatului PPCD Cubreacov

Serviciul de Informaţii şi Securitate de la Chişinău a anunţat că deputatului creştin-democrat, Vlad Cubreacov i s-a intentat dosar penal, fiind acuzat că a participat...

Ştirea zilei

la arderea portretului preşedintelui rus, Vladimir Putin, în timpul protestelor anti-federalizare din 25 noiembrie din centrul capitalei moldovene.

Potrivit noului Cod penal al Republicii Moldova, profanarea simbolurilor statale se pedepseşte cu amenzi între 370 şi o mie trei sute de dolari, sau privaţiune de libertate pînă la şase ani.

Vicepreşedintele partidului Popular Creştin Democrat, Vlad Cubreacov, a declarat că se afla doar în imediata apropiere a persoanelor ce au incendiat drapelul rusesc, fără a participa la incendiere, exprimîndu-şi nedumerirea că dosare penale nu le-au fost intentate poliţiştilor care l-au bătut pe el şi pe mai mulţi protestari zilele trecute.

Propuneri privind un viitor Birou executiv al PNŢCD

Conducerea PNŢCD a decis să-l propună pe Constantin Ticu Dumitrescu ca prim-vicepreşedinte, pe Teodor Morariu ca secretar general, iar ca preşedinţi ai Comitetului Naţional de Conducere şi ai Delegaţiei Permanente Naţionale pe Gheorghe Ciuhandu, respectiv Ion Caramitru.

Astfel, la nivelul conducerii partidului va fi creat un Birou Executiv format din cinci persoane, condus de preşedintele Victor Ciorbea.

De asemenea, Biroul Naţional de Conducere a luat hotărîrea instituirii unui prezidiu de onoare al partidului, alcătuit din preşedintele de onoare - Ion Diaconescu, Doina Cornea şi Rodica Coposu. Toate aceste propuneri ar urma să fie analizat şi aprobate astăzi.

Acţiunea Populară absoarbe Partidul Popular Creştin

Acţiunea Populară (AP) şi Partidul Popular Creştin au fuzionat sub numele de Acţiunea Populară. Programul politic al AP nu a suferit modificări majore.

Ştirea zilei

Conducerea formaţiunii va fi exercitată de un Birou Executiv, cu Emil Constantinescu - preşedinte şi Vasile Lupu (fost preşedinte PPC) - prim-vicepreşedinte.

Conform programului prezentat de Constantinescu, în privinţa politicii de alianţe electorale Acţiunea Populară exclude colaborarea cu PRM, partid acuzat că aduce grave prejudicii democraţiei, şi cu PSD, caracterizat drept "expresia politică a oligarhiei cu rădăcini în trecutul de dictatură".

Încheierea reuniunii UE - divergenţele privind viitoarea constituţie persistă

Miniştrii de externe ai Uniunii Europene au încheiat convorbirile de la Napoli pe tema proiectului de Constituţie europeană, menţinându-se divergenţele la anumite capitole, dar înregistrându-se progrese în ce priveşte cooperarea militară.

Ministrul britanic de externe Jack Straw a anunţat că planurile Marii Britanii, Franţei şi Germaniei de a crea o forţă militară a Ununii Europe independentă de NATO vor fi urmărite în contiuare, dar că miniştrii de externe consideră că NATO este în continuare principalul mijloc de garantare a securităţii.

Ministrul grec de externe George Papandreu a arătat, la rândul său, că principala chestiune care ridică încă mari semne de întrebare este aceea a dreptului de vot al ţărilor membre. Spania şi Polonia au declarat că vor continua să ceară ca drepturile de vot asupra cărora s-a căzut de acord prin tratatul de la Nisa din 2000 să nu fie modificate prin noua constituţie europeană.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG