Linkuri accesibilitate

Ştiri

Sorin Ovidiu Vîntu pus sub acuzare în dosarul FNI

Sorin Ovidiu Vîntu a anunţat în această seară că a fost pus sub acuzare în dosarul FNI, fiind învinuit de instigare la înşelăciune a Ioanei Maria Vlas.

Vîntu a declarat că anchetatorii i-au adus la cunoştinţă atît acuzaţiile formulate la adresa lui, cît şi măsurile dispuse în dosar.

Sorin Ovidiu Vîntu este de părere că audierea sa la scurt timp după ce ambasadorul american la Bucureşti a vorbit despre corupţia din România nu este întîmplătoare.

Corpul de Control al premierului verifică modul de distribuire a medicamentelor anti-SIDA

Corpul de Control al premierului susţine că verifică, începînd de joi, modul de distribuire a medicamentelor pentru combaterea virusului HIV-SIDA, în urma afirmaţiilor făcute pe această temă de ambasadorul american, Michael Guest.

Şeful Corpului de Control, Victor Ponta şi-a exprimat speranţa că pînă la sfîrşitul săptămînii îi va prezenta premierului un raport pe această temă.

Marţi ambasadorul Michael Guest a vorbit despre situaţia din sănătate, referindu-se la "creşterea preţului medicamentelor înainte ca acestea să-şi găsească drum spre spital". El a spus că se ajunge în situaţia ca medicamentele anti-SIDA să coste spitalele cu 50% mai mult decît costă în Statele Unite.

Rusia respinge ridicarea sancţiunilor impuse Irakului fără dovezi privind inexistenţa armelor de distrugere în masă

Rusia nu este de acord cu ridicarea automată a sancţiunilor impuse în urmă cu 12 ani Irakului – transmite agenţia Reuter. Ministrul rus de externe, Igor Ivanov a declarat că pentru ca sancţiunile să fie ridicate trebuie să se verifice, potrivit rezoluţiilor ONU, că Irakul nu deţine arme de distrugere în masă.

Până la un milion şi jumătate de ruşi au contractat virusul HIV

Cel mai important specialist rus in domeniul SIDA, Vadim Pokrovsky a anunţat că până la un milion şi jumătate de ruşi au contractat virusul HIV ce provoaca SIDA. În Rusia sunt înregistrate oficial doar 235.000 de cazuri de infecţie cu HIV.

Cu toate aceste Pokrovsky, seful Centrului de preventie şi Tratatment împotriva SIDA din Ministerul rus al Sănătăţii, a declarat că rata de îmbolnăvire este mult mai mare, fiind cuprinsă între 700.000 de cazuri şi un milion şi jumătate.

Parlamentar liberal rus ucis în apropiere de Moscova

Unul din liderii liberali din parlamentul rus, Serghei Yushenkov, a fost ucis cu focuri de armă. Politia rusă şi televiziunea NTV au afirmat că Yushenkov a fost împuscat de mai multe ori în piept în apropiere de Moscova. Este vorba despre cele de-al optulea parlamentar rus asasinat în ultimii noua ani.

Ministrul american al sănătăţii anunţă un test pentru identificarea SARS

Ministrul american al sănătăţii Tommy Thompson a anunţat că în decurs de zece zile va fi pus la dispoziţie, în întreaga lume un test pentru identificarea Sindromului Respirator Acut Sever SARS.

Cercetători din mai multe laboratoare anunţau ieri că a fost identificat virusul ce produce boala numită popular pneumonie atipică. Cu toate acestea, deocamdată nu fost identificat şi antidotul pentru acest virus.

SARS a ucis până acum în întreaga lume 150 de persoane şi a îmbolnăvit mai mult de 3500, cele mai multe cazuri înregistrându-se în China.

Apel UE la strîngerea relaţiilor cu vecinii de la răsăritul uniunii

Uniunea Europeană a lansat un apel la legături mai strânse cu ţările vecine organizaţiei, între care Belarus, Moldova, Rusia şi Ucraina.

Într-o declaraţie comună dată publicităţii la Atena, 41-a de naţiuni europene, între care cei 15 membri ai organizaţiei şi cei 10 viitori, s-au angajat să depăşească diversele divergenţe economici şi politice dintre ele.

Comisarul European Romano Prodi a afirmat că Uniunea doreşte să ofere unor ţări precum Belarus, Moldova, Rusia sau Ucraina toate beneficiile unui stat membru al organizaţiei, chiar dacă ele nu participă în cadrul instituţiilor comunitare.

Cele 41-a de ţări au convenit totodată să promoveze liberul schimb, să îmbunătăţească reţelele de transport şi energetice, să lupte împotriva crimei organizate şi a terorismului şi să respecte drepturile omului.

Jacques Chirac sprijină ideea ridicării sancţiunilor economice impuse Irakului

Preşedintele francez Jacques Chirac s-a pronunţat în favoarea propunerii de ridicare a sancţiunilor împotriva Irakului, lansată ieri de Statele Unite.

Jacques Chirac: “Ridicarea sancţiunilor reprezintă un obiectiv pe care l-am sprijinit de multă vreme. Revine acum Naţiunilor Unite să definească modalităţile de ridicare a sancţiunilor”

Preşedintele francez a reacţionat astfel faţă de propunerea lansată ieri de Casa Albă, care a cerut Naţiunilor Unite să ridice sancţiunile economice impuse din 1991 Irakului, dată fiind căderea regimului Saddam Hussein.

Un purtător de cuvânt al Casei Albe a declarat că ridicarea sancţiunilor ar facilita refacerea relaţiilor comerciale normale între Irak şi comunitatea internaţională.

Ministrul de externe sirian ar saluta o vizită la Damasc a Secretarului de stat american

Ministrul sirian de externe Farouk al Shara a anunţat că Siria ar saluta o eventuală vizită la Damasc a secretarului de stat american Colin Powell.

Farouk al Shara: “Dacă Powell intenţionează să viziteze Damascul, este binevenit, deoarece cred că dialogul dintre cele două ţări este important. Este în beneficiul celor două popoare ale celor două ţări şi al păcii şi stabilităţii în Orientul Mijlociu”.

Al Shara a mai spus că Siria nu va permite prezenţa inspectorilor pentru dezarmare pe teritoriul său. Statele Unite au acuzat Siria că posedă arme chimice şi că adăposteşte membri ai regimului lui Saddam Hussein

Siria a respins acuzaţiile şi a afirmat ieri că va propune Consiliului de Securitate ONU o rezoluţie prin care întreg Orientul Mijlociu să fie declarat zonă liberă de armament de distrugere în masă.

Simon Wiesenthal îşi încheie activitatea

Renumitul vânător de nazişti Simon Wiesenthal a anunţat astăzi că munca sa de identificare a criminalilor de război nazişti a luat sfârşit. Wiesenthal, 94 de ani, a afirmat că în curând îşi va închide dosarele, după o muncă de aproape o jumătate de secol.

El a spus: “I-am găsit pe asasinii în masă pe care-i căutam şi le-am supravieţuit tuturor. Dacă mai există câţiva pe care nu i-am căutat, ei sunt acum prea bătrâni pentru a face faţă unui proces”. Wiesenthal a urmărit în ultimii 50 de ani peste 1000 de criminali de război nazisşti, responsabili pentru Holocaustul din cel de-al doilea război mondial. Cea mai importantă captură a sa a fost Adolf Eichman.

Jonathan Scheele de acord cu punctul de vedere al lui Michael Guest

Şeful Delegaţiei Comisiei Europene în România, Jonathan Scheele a lăsat să se înţeleagă că nu poţi avea o democraţie reală într-o ţară plină de hoţi şi a fost total de acord cu remarcile recente ale ambasadorului american Michael Guest...

Stephan Minikes:o forta multi-naţională de menţinere a păcii după soluţionarea juridică a crizei trans-nistrene

In Transnistria este nevoie de o forta multinationala de mentinere a pacii, care sa desfasoare o misiune de scurta durata dupa solutionarea juridica si politica a crizei transnistrene, a declarat la Chisinau ambasadorul american la Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa, Stephan Minikes.

La finalul unei vizite de patru zile in Republica Moldova, diplomatul american a spus ca Statelor Unite saluta initiativa presedintelui moldovean Vladimir Voronin de adoptare a unei noi Constitutii, care sa prevada federalizarea Republicii Moldova si sa puna capat conflictului transnistrean pana in februarie 2004.

Ambasadorul american la OSCE a spus ca tara sa incurajeaza retragerea completa a fortelor armate ruse din Republica Moldova pana la sfarsitul anului curent. In cadrul negocierilor de infiintare a unui contingent multinational de mentinere a pacii in Transnistria, se va decide daca acesta va include si trupe ruse, a spus Stephan Minikes.

Ştirea zilei

şi ale preşedintelui Camerei de Comerţ Americane în România, Obie Moore. “Îl pot cita, de asemenea, pe Eneko Landaburu, şeful Direcţiei pentru Extindere al Comisiei Europene, potrivit căruia "nu poţi avea o democraţie care să funcţioneze aşa cum trebuie trăind printre hoţi" a adăugat Johathan Scheele.

Referindu-se la declaraţiile dure lansate marţi de ambasadorul Michael Guest la adresa corupţiei din România, şedul delegaţiei Comisiei Europene a spus: "Ambasadorul Guest a ţinut un discurs extrem de elocvent cu care eu sînt în întregime de acord”.

În ceea ce priveşte declaraţia preşedintelui Camerei de Comerţ Americane în România, despre legătura între corupţia foarte ridicată din România şi data aderării la UE, Scheele a afirmat că, într-adevăr, dacă nu se vor face progrese în lupta împotriva corupţiei, acesta va fi un motiv de "îngrijorare" pentru Uniunea Europeană.

Moratoriul adopţiilor internaţionale nu trebuie ridicat prematur

Şeful Delegaţiei Comisiei Europene în România, Jonathan Scheele a declarat că moratoriul institutit de Guvern pe tema adopţiilor internaţionale nu ar trebui ridicat decît după ce România va avea capacitatea administrativă pentru a face faţă acestei probleme.

Guvernul român a acceptat ideea de a promova o nouă legislaţie pe tema adopţiilor, dar aceasta este încă în pregătire şi trebuie depusă la Parlament în luna iunie sau iulie, spune Scheele.

Pînă atunci, însă, România trebuie să aibă capacitatea administrativă necesară aplicării acestei legi, a afirmat oficialitatea UE.

Sorin Ovidiu Vîntu audiat în dosarul FNI

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost audiat în dosarul privind Fondul Naţional de Investiţii. La începutul acestei luni, procurorii au decis blocarea conturilor bancare ale lui Vîntu şi ale lui Nicolae Popa, membru al Consiliului de Încredere al Sov Invest.

Dosarul FNI a revenit în atenţia autorităţilor după revenirea în ţară a Ioanei Maria Vlas, fostul administrator al SOV Invest. Potrivit unor declaraţii ale fostului avocat al Ioanei Maria Vlas, Vlas şi-ar fi recunoscut în parte vina referitoare la prăbuşirea FNI şi ar fi spus că Sorin Ovidiu Vîntu este principalul vinovat de falimentarea fondului.

Premierii României şi Ungariei solicită susţinere UE pentru construirea autostrăzii Bucureşti - Budapesta

Premierii României şi Ungariei au semnat la Atena o scrisoare comună către preşedintele Comisiei Europene, Romano Prodi, în care solicită susţinere financiară şi politică pentru construirea autostrăzii Bucureşti-Budapesta.

Tot la Atena, preşedintele Ion Iliescu a stabilit, cu preşedintele Ucrainei Leonid Kucima, ca la 1 iunie să se întîlnească la Cernăuţi pentru a face o evaluare a stadiului negocierilor pentru încheierea acordului de frontieră.

UE se angajează să joace un rol important în reconstrucţia Irakului

Summitul UE de la Atena s-a încheiat cu reuniune a liderilor din 40 de naţiuni, între care cele 15 state ale Uniunii Europene şi cele 10 ce vor adera la organizaţie anul viitor.

Ştirea zilei

Într-un comunicat, Uniunea Europeană s-a angajat să joace un rol semnificativ în reconstrucţia politică şi economică a Irakului. În document se arată totodată că Naţiunile Unite trebuie să joace un rol central în ce priveşte refacerea irakiană.

Premierul grec Costas Simitis, a cărui ţară deţine preşedinţia Uniunii Europene, a spus că este prea devreme pentru a se stabili ce anume trebuie făcut cu exactitate de către fiecare parte implicată.

Costas Simitis: “Rolul exact al Naţiunilor Unite va fi rezultatul negocierilor, contactelor cu Statele Unite, dar şi cu Marea Britanie, iar Marea Britanie acceptă principiile şi conţinutul acestei declaraţii”. Simitis a mai spus că este clar că rolul restaurării păcii în Irak revine forţelor militare americane şi britanice şi nu Naţiunilor Unite.

Simitis a mai spus că că extinderea Uniunii Europene nu va conduce la noi diviziuni în cadrul Europei, ci va servi la întărirea cooperării economice şi politice în Europa.

La rîndul său, Secretarul general ONU, Kofi Annan, prezent şi el la Atena, a afirmat că extinderea Uniunii va contribui la progresul şi stabilitatea globală.

Capturarea unui alt frate vitreg al lui Saddam Hussein

Comandamentul central american a anunţat că forţele sale speciale din Irak l-au capturat pe fratele vitreg al lui Saddam Hussein.

Generalul Vincent Brooks a precizat că Barzan Ibrahim al-Tikriti a fost arestat astăzi la Bagdad după ce a fost demascat de către irakieni.

Brooks a arătat că Barzan a fost consilier prezidenţial al lui Saddam Hussein şi că deţinea informaţii privilegiate despre fostul regim irakian.

Fratele vitreg al fostului lider irakian a condus serviciile secrete irakiene între 1979 şi 1983 şi a fost ambasadorul Irakului la ONU în perioada 1988-1997. Duminică, armata americană a capturat un alt frate vitreg al lui Saddam, lângă frontiera siriană.

Generalul Tommy Franks: forţele coaliţiei se concentrează pe acţiuni umanitare

Comandantul forţelor coaliţiei din Irak, generalul Tommy Franks a afirmat, la o zi după ce a vizitat Bagdadul, că jaful pe scară largă a scăzut în intensitate şi că este mulţumit de modul în care a fost condusă campania militară.

Ştirea zilei

Generalul Franks a precizat că irakienii încep să preia controlul asupra problemelor din ţară şi a exemplificat prin faptul că 2200 de civili irakieni s-au oferit ieri la Bagdad să lucreze ca ofiţeri de poliţie neînarmaţi.

Franks a mai spus că forţele aflate sub comanda sa se concentrează acum pe operaţiuni de ajutorare şi umanitare în Irak.

Programul Alimentar Mondial al ONU a anunţat că a trimis 50 de camioane cu ajutoare alimentare în Irak, prin Iordania, deschizând astfel un al doilea coridor umanitar, după cel dinspre Turcia.

Parlamentul moldovean desemnează 3 jurişti pentru proiectul viitoarei constituţii

Parlamentul de la Chisinau a desemnat trei juristi care vor elabora, impreuna cu reprezentantii administratiei separatiste de la Tiraspol, proiectul unei noi constitutii, in conformitate cu planul presedintelui Vladimir Voronin de federalizare a Republicii Moldova.

In zilele urmatoare, organul legislativ al autoproclamatei republici nistrene urmeaza sa desemneze si el trei persoane care, impreuna cu expertii moldoveni, vor activa in cadrul Comisiei pentru elaborarea noii constitutii.

Potrivit unui protocol de colaborare semnat de Chisinau, Tiraspol, OSCE, Federatia Rusa si Ucraina, textul noii constitutii ar urma sa fie elaborat timp de jumatate de an, iar la unu februarie 2004 sa fie supus unui referendum desfasurat pe ambele maluri ale Nistrului.

Deputatii crestin-democrati de la Chisinau au declarat ca vor contesta decizia de astazi la Curtea Constitutionala. Crestin-democratii spun ca actuala Lege suprema nu contine prevederi privind abrogarea ei si adoptarea unei noi constitutii.

Majoritatea locuitorilor Bagdadului dispun de azi de apă curentă

Agenţiile de presă relatează că la Bagdad situaţia se calmează, actele de jaf şi violenţele continuînd însă sporadic. Comitetul internaţional al Crucii Roşii a anunţat repararea unei importante staţii de pompare a apei,

Ştirea zilei

astfel că majoritatea locuitorilor capitalei irakiene au acum apă curentă. Puşcaşii marini americani au lansat ieri cîteva raiduri în împrejurimile Bagdadului în căutarea persoanelor legate de regimul lui Saddm Hussein, a cărui soartă – ca şi aceea a majorităţii camarilei sale – rămîne învăluită în mister.

Ieri, preşedintele Statelor Unite George Bush a cerut ridicarea sancţiunilor impuse de ONU Bagdadului în 1990, după invadarea Kuweitului de către forţele irakiene. Casa Albă a făcut cunoscut că Statele Unite vor iniţia o rezoluţie ONU pentru ridicarea sancţiunilor în viitorul apropiat.

Declaraţie UE: rol central pentru ONU în reconstrucţia Irakului

Uniunea Europeană a declarat că Organizaţia Naţiunilor Unite trebuie să joace un rol central în reconstrucţia Irakului, dar a subliniat că forţele conduse de Statele Unite din Irak trebuie să reinstaureze stabilitatea în această ţară.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG