Linkuri accesibilitate

Ştiri

Rusia, Belarus, Kazakstan şi Tadjikistan îşi coordonează eforturile pentru a adera la OMC

Liderii din Rusia, Belarus şi din două ţări central-asiatice au căzut de acord să-şi coordoneze eforturile pentru a se alătura Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Decizia a fost luată la Duşanbe în cadrul unei reuniuni a Comunităţii Economice Eurasiatice, din care fac parte Rusia, Belarus, Kirghistan, Kazakstan şi Tadjikistan. Kirghistan este deja membră în Organizaţiei Mondiale a Comerţului. Potrivit preşedintelui rus Vladimir Putin, această cooperare va ajuta ţările respective să obţină termeni mai buni de aderare.

Cei cinci lideri au stabilit de asemenea crearea unui sistem de vamă unificat, o uniune a transporturilor şi au decis să adopte politici migraţioniste coordonate.

Serviciile de bază din Bagdad vor reîncepe în curînd să funcţioneze

Şeful oficiului pentru reconstrucţie şi ajutor umanitar din Irak, generalul american în retragere Jay Garner a ţinut primul său discurs oficial, în care a promis să alcătuiască un guvern democratic la Bagdad. Garner a mai spus că îi va ajuta pe irakieni să-şi reconstruiască ţara şi le-a dat asigurări că ei vor fi cei care vor determina viitorul politic al Irakului.

Discurul a fost transmis în Irak la postul de radio „Către Libertate” finanţat de Statele Unite. Luni Jay Garner se va întîlni cu cîteva sute de irakieni, în cadrul unei reuniuni despre care oficialităţiile americane spun că va fi o ocazie de a căuta personalităţi care să conducă poporul irakian.

Între timp, Barbara Bodine, o fostă ambasadoare a Statelor Unite, care conduce sectorul central al Irakului, a declarat că serviciile de bază din capitala irakiană vor începe curînd să funcţioneze din nou.

Barbara Bodine: „Am discutat despre chestiuni de bază, cum ar fi aprovizionarea cu apă, cu electricitate, sau îndepărtarea gunoiului. Ţelul nostru este de a face ca toate aceste servicii să fie restabilite cît mai curînd”. Barbara Bodine a refuzat să dea o dată fermă cînd aceste servicii vor începe să funcţioneze din nou, spunînd doar că e o chestiune de cîteva zile.

Donald Rumsfeld: Statele Unite vor facilita crearea unui guvern liber în Irak

Ministrul american al apărării Donald Rumsfeld a declarat că Statele Unite intenţionează să facă tot ce e necesar pentru ca în Irak să fie instaurat un nou climat politic, unul care să permită în final crearea unui guvern liber.

Ştirea zilei

Rumsfeld a făcut aceste remarci la Abu Dhabi, după convorbirile cu conducerea Emiratelor Arabe Unite, primă etapă a turneului său în regiunea Golfului. Ministrul american a mulţumit Emiratelor pentru sprijinul acordat în războiul global contra terorismului, pentru ajutorul dat în campania din Irak, şi pentru efortul lor umanitar în această ţară.

Human Rights Watch: creşterea ratei criminalităţii în nordul Irakului

Organizaţia pentru apărarea drepturilor omului Human Rights Watch cu sediul la New York a denunţat faptul că din ce în ce mai mulţi civili din nordul Irakului sînt ucişi sau răniţi, deşi războiul s–a încheiat. Human Rights Watch spune că rata criminalităţii în oraşele din nordul acestei ţări a crescut din cauza vacuumului de putere creat de alungarea fostului guvern şi a forţelor de menţinere a ordinii.

Procurorul general solicitat să verifice legalitatea CNM

Premierul Adrian Nastase i-a solicitat procurorului general Tănase Joiţă să verifice constituirea Consiliului National al Maghiarilor, după ce ieri participanţii la Forumul de la Odorheiul Secuiesc...

Ştirea zilei

au votat componenţa acestui Consiliu, al cărui statut prevede obţinerea „ autonomiei teritoriale şi culturale a maghiarilor din România”. Potrivit agenţiei Rompres, după adoptarea statutului Consiliului Naţional al Maghiarilor, preşedintele UDMR Marko Bela a atras atenţia că dezideratele maghiarimii pot fi îndeplinite numai printr-un parteneriat cu forţele politice româneşti, aşa cum se întîmplă în prezent.

Mesajul de Paşti al Patriarhului ecumenic de Constantinopol

În mesajul său cu ocazia Sfintelor Paşti, liderul spritual al creştinilor ortodocşi din întreaga lume, Patriarhul ecumenic, Bartolomeu Întîiul s-a rugat pentru pace şi pentru înlăturarea diviziunilor în lume,

Ştirea zilei

pentru încetarea urii şi a vărsărilor de sînge şi pentru cooperare paşnică spre binele tuturor. În insula Ciprul Învierea lui Iisus Cristos a fost sărbătorită în contextul semnelor de reconciliere între turci şi greci.

Mii de ciprioţi greci au trecut în partea de nord a insulei, controlată de turci, şi au vizitat bisericile şi cimitirele de acolo. În Ţara Sfîntă, creştini ortodocşi greci şi armeni au participat la slujba de la Biserica Sfîntului Mormînt.

400 de milioane de dolari furaţi din băncile irakiene după căderea regimului Saddam Hussein

400 de milioane de dolari au fost furate din băncile irakiene, în perioada de vandalism de după căderea regimului lui Saddam Hussein, a declarat George Mulinax, un înalt consilier american pentru Banca centrală irakiană.

Majoritatea banilor furaţi erau în bancnote americane, euro şi lire sterline. Potrivit lui Mulinax, din bănci au dispărut şi dinari irakieni, în valoare de aproximatov 10 milioane de dolari.

Generalul Tommy Franks: la încheiere războiului din Irak va avea loc o redistribuire a forţelor americane în zona Golfului

Comandantul forţelor americane din regiunea Golfului, generalul Tommy Franks a anunţat că armata Statelor Unite îşi va rearanja dispozitivele în această zonă a globului, după războiul din Irak. Franks a precizat că aceasta nu va însemna neapărat o reducere a forţelor americane.

Comandamentul american notează că după îndepărtarea de la putere a regimului lui Saddam Hussein, nu va mai fi nevoie de operaţiuni de monitorizare în nordul şi sudul acestei ţări.

Avioanele americane şi britanice patrulează în aşa numitele zone de excludere aeriană din nord şi din sud după înfiinţarea acestora la terminarea războiului din Golf în 1991. În Irak se află acum aproximativ 150 de mii de militari americani şi britanici.

Explozia unui depozit de arme la Bagdad: acţiunea unor forţe ostile

Cel putin 12 civili irakieni au fost ucisi ieri si multi altii raniti in explozia unui depozit de munitie dintr-un cartier rezidential din sudul Bagdadului. Potrivit Comandamentului Central, explozia a fost declansata de forte ostile...

Ştirea zilei

inca neidentificate, care au atacat depozitul cu dispozitive incendiare. Potrivit locotenentului Mark Kitchens, purtatorul de cuvant al Comandamentului central american din Qatar, ofiterii americani deplang acest atac. “ Este un act josnic, comis de indivizi care vor sa continue practicile oribile si brutale ale lui Saddam”- a declarat Kitchens.

Oficialitatile militare americane de la Bagdad afirma ca prioritatea in Irak este acum refacerea completa a infrastructurii. Generalul Carl Strock, adjunctul coordonatorului pentru reconstructie, a declarat ca fortele coalitiei au facut eforturi considerabile pentru a restaura aprovizionarea cu apa si curent electric.

Potrivit oficialilor americani, jumatate din Bagdad dispune acum de electricitate, si doua treimi de apa. Rafinariile din capitala irakiana si cele din nordul tarii sunt acum functionale, iar cele din sudul tarii ar putea incepe sa functioneze in aproximativ o saptamana. In orasul nordic Mosul, patruleaza incepand de ieri trupe mixte, americano-irakiene, iar in orasul Kut s-au redeschis aproximativ o suta de scoli.

Prezenţă americană în Irak şi Afganistan pînă la formarea unor guverne reprezentative

Ministrul american al apararii, Donald Rumsfeld spune ca trupele americane vor ramane in Irak si Afganistan pana ce ambele tari vor dobandi o traiectorie democratica si guverne representative. Ministrul american al apararii efectueaza un turneu in Golful Persic, unde...

Ştirea zilei

va discuta cu liderii tarilor din regiune despre prezenta militara a Statelor Unite in zona. Rumsfeld a sugerat ca este posibil ca America sa-si reduca prezenta in Golful Persic, pentru ca regimul lui Sadam Hussein nu mai reprezinta o amenintare pentru tari ca Arabia Saudita sau Kuweit.

Din motive de securitate, nu au fost oferite informatii despre o posibila vizita a ministrului american al apararii in Irak sau detalii cu privire la tarile care ar urma sa fie vizitate in cadrul turneului.

Donald Rumsfeld se va intalni ulterior la Kabul cu presedintele afgan Hamid Karzai, pentru a discuta pe marginea unei posibile declaratii de incheiere formala a operatiunilor de lupta in Afganistan.

O astfel de declaratie, afirma Rumsfeld, ar putea incuraja echipele internationale pentru reconstructie sa-si asume misiuni specifice in cel putin opt dintre orasele afgane.

150 de irakieni din diasporă vor contribui la refacerea structurii administrative din Irak

Ministerul american al apararii va trimite la Bagdad echipe de irakieni aflati in exil pentru a ajuta la intemeierea unei guvernari in Irakul postbelic.

Adjunctul ministrului apărării Paul Wolfowits este citat de agentia internationala de stiri Associated Press cu o declaratie in care spune ca aproximativ 150 de irakieni care traiesc in Statele Unite si Europa s-au oferit voluntar sa se intoarca in Irak.

Potrivit oficialitatilor militare, ei sunt experti in chestiuni privind administratia si ar putea ocupa diferite functii in fiecare dintre cele 23 de ministere irakiene.

George Bush: convorbirile cu Coreea de Nord un "început bun"

Presedintele american George W. Bush l-a felicitat pe presedintele chinez pentru eforturile facute in vederea solutionarii crizei declansate de reluarea programului nuclear de catre Coreea de Nord.

Bush a calificat recentele discutii dintre Statele Unite si Coreea de Nord, care s-au desfasurat la Beijing, ca fiind “un bun inceput” pentru dezarmarea si mentinerea pacii in peninsula coreana.

Potrivit lui Bush, trebuie totusi tinut cont si de interesele de securitate ale Coreii de Nord. Aflati intr-o vizita la Fenian, reprezentantii unei delegatii a Coreii de Sud au cerut schimbarea politicii nucleare a nord coreenilor.

Colin Powell pledează pentru aplanarea divergenţelor trans-atlantice

Intr-un interviu acordat unui post de televiziune, secretarul de stat american Colin Powell si-a exprimat dorinta de a se pune capat divergentelor inter-europene si transatlantice printr-o angajare comuna in reconstructia Irakului.

Pe de alta parte, ministrul apararii francez, Michele Alliot Marie, a apreciat in timpul unei vizite in capitala Omanului, ca neintelegerile dintre Paris si Washigton in privinta razboiului din Irak n-ar trebui lasate sa afecteze legaturile americano-franceze. Ea l-a laudat pe Colin Powell pentru declaratiile facute, afirmand despre acesta ca este sensibil.

SARS: închiderea teatrelor la Beijing

Autoritatile de la Beijing au dispus inchiderea discotecilor si teatrelor ca urmare a epidemiei de pneumonia atipica. Virusul care produce sindromul respirator acut sever a ucis pana in prezent aproape 300 de persoane in intreaga lume, iar alte 4 600 au fost infectate.

Explozia unei bombe în aeroportul de la Jakarta

11 persoane au fost grav ranite azi dimineata in Indonezia, in explozia unei bombe plasate la aeroportul international din Jakarta. Atacul nu a fost deocamdata revendicat.

Washington: se aşteaptă ca George Bush să anunţe joi încheierea operaţiunilor militare în Irak

Potrivit oficialităţilor de la Casa Albă, preşedintele George Bush va anunţa săptămîna viitoare terminarea operaţiunilor militare în Irak şi declanşarea procesului de transformare a acestei ţări într-o democraţie liberă de arme de distrugere în masă.

Potrivit unor consilieri din administraţia de la Washington, este posibil ca Bush să rostească un discurs - în care va anunţa succesul operaţiunilor - joia viitoare, cînd va saluta întoarcerea acasă a puşcaşilor marini şi a marinarilor de la bordul port-avionului USS Abraham Lincoln.

Consilierii de la Casa Albă au atras însă atenţia că natura exactă a discursului lui Bush va depinde de rapoartele pe care acesta le va primi în zilele următoare de la comandantul forţelor americane din Golf, generalul Tomy Franks.

Convorbiri intercoreene la nivel ministerial

Coreea de sud a anunţat că în discuţiile la nivel ministerial programate să înceapă mîine la Fenian va face presiuni pentru ca autorităţile comuniste din Coreea de Nord să renunţe la programul lor nuclear.

Într-o declaraţie a preşedinţiei sud-coreene dată publicităţii după reuniunea de azi a Consiliului Naţional de securitate de la Seul, se spune că guvernul Coreii de sud cere ferm Fenianului să-şi schimbe atitudinea şi să renunţe la programul său nuclear.

Dar, spun observatorii, Coreea de sud va avea de înfruntat rezistenţa Coreeii de Nord în încercarea de a discuta subiectul nuclear, pentru că Nordul a insistat pînă acum că problema programului său nuclear este o chestiune între Fenian şi Washington.

Statele Unite au spus că vor insista asupra unei soluţii diplomatice a crizei din peninsula coreeană, în ciuda faptului că Fenianul a anuţat recent că are arme nucleare, şi că reprocesează plutoniu. Agenţiile de informaţii americane spun că Nordul are suficient material pentru una sau două bombe atomice, pe care e posibil chiar să le fi construit.

Premierul polonez se declară nevinovat în cadrul unei audieri legate de corupţie

Premierul polonez Leszek Miller s-a declarat nevinovat în cadrul unei audieri legate de corupţie, care ameninţă guvernul său minoritar, la cîteva săptămîni înainte de referndumul legat de aderarea Poloniei la Uniunea Europeană. Milioane de polonezi au urmărit la televiziune transmisiunea în direct a depoziţiei premierului în faţa unei comisii parlamentare speciale care anchetează acuzaţiile de fraudă la adresa partidului social democratat al lui Miller.

Explozia unui depozit de muniţii la Bagdad - urmată de demonstraţii anti-americane

Cel puţin 5 civili irakieni au fost ucişi şi mulţi alţii răniţi, cînd un depozit de muniţie din suburbia Zaafaraniya de la Bagdadului a explodat, declanşînd o serie de explozii în apropierea unui cartier de locuinţe din capitala irakiană.

Ştirea zilei

Seria de explozii a durat aproape o oră. Reţeaua de televiziune CNN relatează că, potrivit locuitorilor zonei, cel puţin 14 persoane au fost ucise. Un ofiţer al armatei Statelor Unite, căpitanul Patrick Sullivan a făcut cunoscut că forţe ostile neidentificate au tras patru rachete de semnalizare în depozit, declanşînd seria de explozii. Un soldat american a fost şi el rănit în explozii.

Potrivit locotenentul Mark Kitchens, purtătorul de cuvînt al comandamentului central american din Qatar, ofiţerii americani deplîng acest atac. „Este un act josnic, comis de indivizi care vor să continue practicile brutale ale lui Saddam. A fost nu numai o încercare de a opri procesul de pace, dar şi o crimă împotriva poporului irakian”.

Incidentul a generat o manifestaţie spontană de protest, la care au participat mai multe sute de irakieni, care, conduşi de un cleric musulman, au strigat lozinci anti-americane, anti-Saddam, şi au cerut înfiinţarea unui stat islamic în Irak. Corespondenta Europei Libere la Bagdad Zamira Eshanova relatează că locuitorii capitalei irakiene au pus acest incident pe seama trupelor americane.

Zamira Eshanova: „Imediat ce ştirea s-a răspîndit în oraş, irakienii au început să protesteze împotriva americanilor. Am văzut, în drum spre cartierul Zaafarania, zeci de camioane pline de de bărbaäi tineri care strigau lozinci şi cereau americanilor să părăsească Irakul. Incidentul a generat imediat frustrare şi mînie împotriva americanilor. Chiar dacă armata Statelor Unite va dovedi că depozitul a fost atacat, oamenii tot vor fi furioşi pe militarii americani, pentru că ei cred acum că americanii sînt responsabili de păstrarea securităţii şi siguranţei la Bagdad şi în toată ţara” - a relatat din capitala irakiană corespondenta Europei Libere Zamira Eshanova.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG