Linkuri accesibilitate

Ştiri

Asociaţia „Parlamentul 90” va convoca în august o Mare Adunare Naţională

O asociaţie a deputaţilor din primul Parlament al Moldovei post-sovietice va convoca o Mare Adunare Naţională la Chişinău pe 29 august, la 20 de ani de la prima asemenea manifestare, când s-a decis trecerea la alfabetul latin. Asociaţia „Parlamentul 90” invită toate partidele să ia parte la organizarea evenimentului pentru a “readuce statul şi societatea pe făgaşul democraţiei”. Preşedintele asociaţiei, Pantelei Sandulachi a spus că este invitat şi Partidul Comuniştilor, chiar dacă anume partidul de guvernământ este acuzat de degradarea climatului politic, după alegerile de pe 5 aprilie.

Moldova va participa cu avioatori şi medici la manevrele din Georgia din cadrul Parteneriatului pentru pace

Ministerul Apărării de la Chişinău a anunţat că va participa la exerciţiile NATO din Georgia în luna mai, dar nu va trimite efective militare. Aplicaţiile în cadrul Programului "Parteneriatul pentru Pace" au fost criticate de Rusia, care crede că pot să destabilize situaţia şi aşa încordată din Caucazul de Sud. Moldpres citează surse din ministerul Apărării cu precizarea că Moldova va participa la exerciţii cu aviatori, medici şi transmisionişti care se vor antrena pentru situaţii excepţionale şi de menţinere a păcii.

Gripa porcină face o primă victimă în Statele Unite

Autorităţile medicale din Statele Unite au confirmat un prim deces pe teritoriul american din cauza gripei porcine. Directorul Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Maladiilor, Richard Besser a declarat că un copil în vârstă de 2 ani a murit în statul Texas. Statele Unite se numără printre cele opt ţări în care au fost înregistrate cazuri de trecere a gripei porcine la om. În Mexic, prima ţară unde a fost depistată maladia, există 7 cazuri confirmate de deces din cauza virusului şi alte 159 de cazuri suspecte.

Armata pakistaneză preia controlul asupra capitalei districtului Buner

Armata din Pakistan a ucis 50 de talibani şi a pierdut un militar în timpul operaţiunii începute ieri cu scopul de a respinge militanţii dintr-un district aflat la doar 100 de kilometri nord-vest de Islamabad. Armata susţine că a preluat controlul în Dagar, principalul oraş al districtului Buner. Duminică, armata pakistaneză a condus operaţiuni similare într-o altă zonă unde militanţii talibani pătrunseseră venind din defileul Swat.

Bruxelles: reuniune pregătitoare a Consiliului NATO-Rusia de la 19 mai

Secretarul General al NATO, Jaap de Hoop Scheffer a anunţat că Alianţa Atlantică şi Rusia reiau în mod oficial dialogul întrerupt după războiul ruso-georgian din august trecut. Scheffer a făcut declaraţia înaintea unei întâlniri la Bruxelles a ambasadorilor din Rusia şi cele 28 de ţări membre ale NATO. Întâlnirea are scopul să pregătească o reuniune la nivel de miniştri în cadrul Consiliului NATO-Rusia planificată pentru 19 mai tot la Bruxelles.

Moscova: eşec al negocierilor ruso-ucrainene în domeniu energetic

Rusia şi Ucraina nu au reuşit să ajungă la un acord în domeniul energetic, după câteva ore de convorbiri la Moscova între premierii Vladimir Putin şi Iulia Timoşenko. Premierul rus şi-a exprimat regretul în legătură cu refuzul Kievului de a cere Moscovei să participe la reconstrucţia reţelelor de gaze ucrainene planificată în comun cu Uniunea Europeană. La convorbirile de la Moscova, Timoşenco a încercat să obţină modificarea acordului cu Rusia privind livrarea gazelor.

Regimul de la Fenian ameninţă cu un nou test nuclear

Coreea de Nord a ameninţat cu un nou test nuclear în cazul în care Consiliul de Securitate ONU nu-şi va cere scuze în urma criticilor aduse nord-coreenilor pentru recenta lansare a unei rachete. Fenianul susţine că racheta lansată pe 5 aprilie transporta un satelit în spaţiul cosmic. Puterile occidentale cred însă că a fost vorba de testarea unei rachete balistice cu rază lungă de acţiune. În urma condamnărilor la Consiliul de Securitate ONU, Coreea de Nord s-a retras de la convorbirile internaţionale de dezarmare nucleară şi a anunţat reluarea programului de producere a plutoniului folosit la construcţia armelor atomice.

Premierul kirghiz Chudinov susţine că va reveni asupra deciziei de a închide baza militată Manas

Premierul din Kirghizstan a declarat că nu poartă nici un fel de convorbiri cu Washingtonul pentru a le permite Statelor Unite să-şi menţină baza aeriană pe teritoriul kirghiz. Igor Chudinov a făcut declaraţia după ce un oficial al Pentagonului a spus că Statele Unite au înregistrat „progrese” în efortul de a convinge Kirghizstanul să nu închidă baza de la Manas. Armata americană folosea baza pentru aprovizionarea trupelor din Afganistan, dar în februarie a primit un preaviz de şase luni pentru a o părăsi.

Ankara: fost ministru al Justiţiei scapă nevătămat într-o tentativă de asasinare a sa

Autorităţile din Turcia au anunţat că o teroristă sinucigaşă a încercat azi să-l asasineze pe fostul ministru al Justiţiei la o universitate din Ankara. Potrivit poliţiei, femeia nu a reuşit să detoneze bomba pe care o avea asupra sa şi a fost capturată de gărzile de corp ale fostului ministru Hikmet Sami Turk. Se relatează că un al doilea presupus atacator sinucigaş a fost arestat ulterior, dar nu se cunosc detalii.

Amnesty International elogiază iniţiativele preşedintelui Barack Obama

Organizaţia Amnesty International consideră că preşedintele american Barack Obama a început cu dreptul în efortul de îmbunătăţire a situaţiei drepturilor omului în Statele Unite, dar îi cere să-şi fructifice promisiunile. La 100 de zile de la instalarea noii administraţii americane, organizaţia cu sediul la Londra l-a lăudat pe Obama pentru declaraţia că va închide centrul de detenţie pentru suspecţii de terorism de la Guantanamo Bay. Amnesty International precizează că 240 de bărbaţi rămân în această închisoare fără a fi puşi sub acuzare, iar în detenţia forţelor americane din Afganistan se crede că s-ar afla alte câteva sute de suspecţi, fără nici o posibilitate de apel.

Preţul gazelor ruseşti livrate Moldovei scade cu 25%

Preţul gazelor ruseşti livrate Moldovei în trimestrul doi a scăzut cu 25 la sută, până la aproape 250 de dolari pentru mia de metri cubi, a anunţat viceministrul economiei şi comerţului, Tudor Copaci citat de Moldpres. Dar ieftinirea nu va fi simţită neapărat şi de consumatori, pentru că tarifele interne ar putea rămâne neschimbate. Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică nu a schimbat tarifele interne nici la începutul anului, când preţul în dolari pentru gazele ruseşti crescuse.

Scrisoare a unor ONG-uri din Moldova către UE și Consiliul Europei

Mai multe organizaţii nonguvernamentale din Republica Moldova s-au plâns că sunt verificate de fisc într-o încercare de intimidare şi de pedepsire pentru atitudinea lor în timpul recentelor evenimente post-electorale. IDIS Viitorul, Institutul de Politici Publice, Expert-Grup şi Asociaţia pentru Democraţie Participativă au semnat o scrisoare deschisa catre Uniunea Europeana si Consiliul Europei in care cer sprijin pentru a-şi putea continua activitatea.

Scrisoarea lor adresată instituţiilor europene este semnată, în semn de solidaritate, de organizaţii similare din Cehia, Georgia, Macedonia şi Ucraina.

Directorul Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbarosie, ne-a declarat ca in acest moment ar fi circa zece organizatii neguvernamentale verificate de autoritati fiscale si nu numai ong-uri din Coalitia 2009 care au monitorizat campania electorala si ziua alegerilor, dar si alte ong-uri active care au fost critice la adresa guvernarii, cum ar fi Amnesty International si Transparency International.

Arcadie Barbarosie spune ca lista cerintelor fiscului s-a extins de la prima citatie. Acum IPP-ului si altor ong-uri li s-ar cere sa declare nu doar sursele de finantare, care de regula reprezinta granturi primite de la institutii internationale si guverne occdentale pentru diverse proiecte, dar li se solicita sa declare si toate platile pe care aceste organizatii ale societăţii civile le-au efectuat.

România va acorda cetățenie unui număr relativ restrîns de moldoveni

Ministrul român de externe Cristian Diaconescu a spus că România nu va acorda cetăţenia unui număr foarte mare de moldoveni. „Nu vom asigura paşapoarte pentru sute de mii de oameni”, a spus Diaconescu, citat de Mediafax, adăugînd: „Va fi o evaluare individuală şi oricum primele decizii se vor lua conform procedurii abia după cinci-şase luni”.

Diaconescu a făcut aceste remarci la o zi după ce a discutat cu colegii săi din Uniunea Europeană posibila simplificare a acordării cetăţeniei române. Guvernul de la Bucuresti a simplificat procedurile de redobondire a cetateniei romane de catre moldovenii care au detinut-o în trecut sau care li s-a ridicat fara acordul lor.

Gripa porcină cîștigă teren

De teama raspindirii gripei porcine, autoritaţile mexicane au decis ca restaurantele din capitala tării sa nu serveasca decit mincare ce se poate lua acasa, dupa ce numarul persoanelor moarte de aceasta boala a ajuns la peste 150. Alti 1600 de oameni sint infectati.

In Statele Unite numarul persoanelor cu aceasta boala a ajuns la 65 şi cazuri au fost semnalate si in Europa, Noua Zeelanda, Canada si Israel. Preşedintele american Barack Obama a cerut Congresului să aprobe un plan de 1 miliard si jumatate de dolari pentru a face faţa acestei epidemii.

Barack Obama: 100 de zile de guvernare

Preşedintele Barack Obama se afla de 100 de zile la Casa Alba şi in cursul zilei se va afla la St Louis, in Missouri, un stat in care criza economica este foarte acut resimţită de populaţie. Ulterior, la Washington, la o conferinţa de presa, işi va analiza propria activitate in aceste 100 de zile.

Analistii politici considera ca noul preşedinte american a avut de depăşit o multime de probleme importante in aceasta perioada, de la criza financiara si economica a ţării, la probleme pe plan extern si acum la o posibila epidemie de gripa porcina. Intr-un sondaj de opine dat publicitatii marți, 63 la suta din americani aproba modul in care Barack Obama gestioneaza problemele ţării sale.

Amnesty International apreciază activitatea președintelui Statelor Unite

Organizatia Amnesty International consideră ca preşedintele Obama a pornit foarte bine in mandatul său contribuind la respectarea drepturilor omului, dar ca va trebui sa isi duca la capat promisiunile făcute. Amnesty International apreciaza eforturile preşedintelui american pentru inchiderea inchisorii de la Guantanamo Bay, din Cuba, dar anunţa că se mai afla în detenţie 24 de oameni cărora nu li s-au adus nici un fel de învinuiri şi se crede ca in Afganistan se mai afla citeva sute de oameni in detentie in inchisori controlate de fortele americane. Barack Obama a promis inchiderea inchisorii de la Guantanamo in răstimp de un an şi a interzis tehnicile dure de interogatorii pentru cei suspectati de acţiuni teroriste.

Statele Unite salută intervenția armatei pakistaneze împotriva talibanilor

Statele Unite au salutat actiunile declansate de armata pakistaneza impotriva militantilor Taliban de la nord-vest de capitala Islamabad. Militantii au avansat in aceasta zonă după ce guvernul a fost de acord sa permita instituirea legii islamice Sharia in regiunea Swat, de la granita cu Afganistanul.

Primul ministru al Ucrainei în vizită la Moscova

Premierul de la Kiev, Yulia Timoshenko se afla astazi la Moscova, unde are prevazute noi convorbiri, pe teme energetice, cu premierul Vladimir Putin. Se asteapta ca Yulia Timoshenko să încerce să obţina de la Putin reducerea gazelor naturale pe care Ukraina le importa de la Rusia, putind sa foloseasca altfel banii economisiti astfel. Ucraina este una din tarile est europene cele mai afectate de actuala criza economica globala.

Convorbiri americano-kirghize pe tema bazei aeriene de la Manas

Statele Unite au anuntat ca au facut progrese in eforturile de a convinge autorităţile kirghize sa nu inchida baza aeriana de la Manas, folosita pentru aprovizionarea trupelor NATO din Afganistan. Un purtator de cuvint al Pentagonului a anunţat că oficialităţi americane au avut noi convorbiri cu cele kirghize pentru prelungirea contractului de inchiriere a bazei, dupa ce in februarie, liderii de la Bishkek au decis inchiderea bazei.

Kirghistanul a luat aceasta decizie dupa ce Moscova a promis Bishkek-ului un ajutor financiar de 2 miliarde de dolari şi credite avantajoase. 1000 de militari americani se afla inca la baza de la Manas.

Studiu Open Society despre relația țărilor est-europene cu Bruxelles

Potrivit unui studiu realizat in cele 10 ţări central si est europene admise in ultimii ani in Uniunea Europeana, cetatenii acestora simt ca vocile lor nu sint suficient auzite la Bruxelles. Studiul, publicat marți de catre analistul de la Societatea Deschisa, Martin Lessenski mai arata ca daca vocile noii Europe ar fi auzite, atunci Croatia si Serbia ar deveni membre ale Uniunii „ in rastimp de citeva luni” şi negocierile de aderare ale Moldovei si Ucrainei ar fi accelerate. Potrivit studiului, citat de agentia France Presse, noile ţări central si est europene admise in Uniunea europeana nu știu cum sa isi faca auzita opinia la Bruxelles, acceptind prea usor, propunerile venind dinspre Bruxelles, ca in perioada de dinainte de aderare.

Viena în top într-un clasament al orașelor ospitaliere

Orasul in care este cel mai placut sa traiesti şi să munceşti este Viena, arata un studiu citat de cotidianul britanic The Guardian. Pe primele 20 de locuri se plaseaza alte orase europene, precum Zurich, Munchen, Copenhaga, Bruxelles, Frankfurt si Berlin. Studiul a luat in considerare sistemul de sanatate, stabilitatea politica, transportul in comun, criminalitatea, libertatea presei, poluarea, calitatea spectacolelor de teatru si a restaurantelor. Londra, scrie The Guardian, se plaseaza pe pozitia 38-a din cauza poluării si a problemelor legate de securitatea locuitorilor. Din Statele Unite, cele mai apreciate orase in acest clasament sint Honolulu, San Francisco si Boston....

Cristian Diaconescu: Acordarea cetăţeniei române se bazează pe o evaluare a fiecărui caz în parte

Ministrul român de externe Cristian Diaconescu a spus că România nu va acorda cetăţenia unui număr foarte mare de moldoveni. „Nu vom asigura paşapoarte pentru sute de mii de oameni”, a spus Diaconescu, citat de Mediafax, adăugînd: „Va fi o evaluare individuală şi oricum primele decizii se vor lua conform procedurii abia după cinci-şase luni”.

Diaconescu a făcut aceste remarci la o zi după ce a discutat cu colegii săi din Uniunea Europeană posibila simplificare a acordării cetăţeniei române.

Într-un recent discurs în parlament, preşedintele României Traian Băsescu a spus că până la un milion de moldoveni ar dori cetăţenia română şi că procedura acordării ei va fi accelerată.

IDIS Viitorul, ADEPT, IPP şi Expert Grup se plîng de tentativa autorităţilor de a le intimida

Mai multe organizaţii neguvernamentale s-au plâns că sunt verificate de fisc într-o încercare de intimidare şi de pedepsire pentru atitudinea lor în timpul recentelor evenimente post-electorale.

Această plângere este formulată într-o scrisoare deschisă semnată de IDIS Viitorul, Institutul de Politici Publice, Expert-Grup şi Asociaţia pentru Democraţie Participativă. Conducătorii organizaţiilor semnatare spun că în total zece organizaţii neguvernamentale fac obiectul cercetărilor autorităţilor.

Scrisoarea lor adresată instituţiilor europene este semnată în semn de solidaritate de organizaţii similare din Cehia, Georgia, Macedonia şi Ucraina.

PLDM supus unor controale financiare nejustificate

Partidul Liberal Democrat susţine că este supus unor controale financiare nejustificate, pe care le-a pus în legătură cu criticile sale la adresa puterii. La o conferinţă de presă, liderul PLDM Vlad Filat a spus că partidul său nu este singura organizaţie cu asemenea probleme.

Al Gore pledează pentru măsuri energice de combatere a topirii calotei glaciare

Fostul vicepreşedinte al Statelor Unite, Al Gore a spus că este nevoie de acţiuni rapide ale comunităţii internaţionale pentru încetinirea topirii calotei glaciare. Gore a afrirmat că fără asemenea măsuri procesul va atinge un punct „critic” pentru încălzirea climei globale.

Fostul vicepreşedinte american a făcut aceste remarci la Oslo, la o întâlnire a miniştrilor de externe din ţările cele mai afectate de topire: Norvegia, Statele Unite, Rusia, Canada, Suedia, Danemarca, Finlanda şi Islanda.

Al Gore a primit Premiul Nobel pentru Pace în 2007, împreună cu alţi laureaţi, pentru eforturile sale de a atrage atenţia asupra schimbărilor climaterice.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG