Linkuri accesibilitate

Ştiri

Apel al președintelui Rusiei adresat NATO

Preşedintele Rusiei, Dmitry Medvedev şi-a exprimat astazi din nou îngrijorarea în legatură cu extinderea Aliantei Nord Atlantice în apropierea granitelor Rusiei si a cerut NATO sa revina la bunele relatii pe care le-a avut cu Moscova in 2002, adica dupa acordul de infiintare a consiliului Rusia-Nato.

Declaratia a fost facuta dupa intrevederea pe care a avut-o la Barviha cu premierul Italiei Silvio Berlusconi. Acesta şi-a afirmat speranta ca acest lucru se va intimpla. La aceiasi conferinta de presa presedintele Rusiei a spus ca la reuniunea viitoare a tarilor din grupul celor 8, adica cele 7 tari puternic industrializate si Rusia, va propune ca rubla sa devina şi ea o valuta a rezervei naţionale şi sa fie creata o noua valuta universala pentru rezerva mondiala.

Urmatoarea reuniune a grupului va avea loc in Italia. Premierul de la Roma a spus ca in opinia sa actuala criza financiara globala se apropie de sfirsit. Berlusconi s-a intilnit vineri cu omologul sau rus şi a participat la semnarea acordurilor energetice intre compania de stat rusa Gazprom si companii din Italia, Grecia, Bulgaria si Serbia pentru construirea coridorului energetic South Stream. Acesta ar ocoli Ucraina si ar fi o varianta a coridorului Nabucco, susţinut de Statele Unite si Uniunea Europeana şi care ar evita ca gazele naturale din regiunea Marii Caspice sa tranziteze Rusia catre pieţele europene.

Investigație a guvernului afgan despre un atac al aviației americane

Potrivit unei investigatii a guvernului de la Kabul, un atac al aviaţiei americane de la inceputul acestei luni a omorit 140 de sateni. Potrivit listei emise de guvernul afgan si citata de agentia Reuter 93 dintre cei omoriti au fost copii si 22 de adulţi.

Autoritatile militare americane afirma ca numarul victimelor ar putea sa fi fost mai mic decit cel anuntat de autoritaţile afgane, ca unii dintre barbarii omoriti erau luptatori talibani şi ca nu se exclude posibilitatea ca moartea civililor sa se datoreze exploziei unor grande si nu bombardamentelor aviatiei americana. Potrivit reprezentatilor armatei americane o investigatie nu a putut fi facuta, pentru ca mortii au fost foarte repede inmormintati. Agentia Reuter scrie ca este posibil ca lista prezentata de autoritatile afgane sa fi fost un fals.

Traian Băsescu critică deficiențele din învățămîntul românesc

Domeniile Justiţiei, Educaţiei, Sănătății s-au reformat cel mai puţin, iar explicaţia ar fi jocul şi interesul politic, a declarat astazi preşedintele Romaniei Traian Băsescu, la Congresul Uniunii Studenţilor din România, citat de agentia Mediafax.

Şeful statului roman a calificat drept un paradox faptul că aceste domenii, care au cei mai mulţi intelectuali, s-au reformat cel mai puţin.
Băsescu a spus că învăţământul superior românesc este lipsit de competitivitate internaţionlă, că foarte puţini profesori români publică în reviste străine de prestigiu şi că se înregistrază o decredibilizare a diplomelor şi doctoratelor acordate în România.

Finala concursului Eurovision la Moscova

In aceasta seara, la Moscova are loc finala celei de-a 54 editii a concursului Eurovision. In finală s-au calificat din partea R. Moldova cintareata Nelly Ciobanu și din partea României, Elena Gheorghe.

In cursul diminetii, poliţia i-a împrăştiat la Moscova pe participantii la parada minorităţilor sexuale. Potrivit relatărilor liderul mişcării gay din Rusia, Nikolai Alexeyev ar fi printre cei reţinuti de politie. Anterior protestelor comunitatii minoritatilor sexuale, un grup de 50 de persoane a protestat impotriva homosexualităţii.

Atentat cu bombă în Pakistan

In localitatea Peshavar din Pakistan explozia unei bombe s-a soldat cu moartea a 11 oameni şi rănirea altor 20. Pina acum atentatul nu a fost revendicat, dar el survine dupa ce armata pakistaneza a declansat o importanta ofensiva impotriva militanţilor taliban din valea Swat, la 120 de km distanta de localitatea Peshavar.

Opoziția din India își recunoaste înfrîngerea în alegerile parlamentare

In India, opozitia şi-a recunoscut infringerea si alianta condusa de actualul premier urmeaza sa formeze pîna la 2 iunie un un nou cabinet. 700 de milioane de indieni au fost chemati la urne intr-un proces electoral care a tinut o luna de zile. Participarea la vot a fost de 60 la suta.

Comemorare a victimelor masacrului de la Andijon, Uzbekistan

La Dusseldorf, in Germania au fost comemorate victimele masacrului de la Andijon, din Uzbekistan, de acum 4 ani. Liderului gruparii in exil Andijon - Dreptate si Reinviere, Nurillo Maqsudov a declarat serviciului uzbec al postului nostru de radio ca 4 dintre rudele sale au murit in detentie anul trecut şi ca pe trupurile lor erau semne clare de tortura.

Participantii la comemorarea de la Dusseledorf au anunţat că doresc să coopereze cu o eventuala investigatie internaţionala asupra evenimentelor de acum 4 ani. O astfel de investigatie a fost ceruta de Statele Unite, Naţiunile Unite si Uniunea Europeana, dar autoritatile de la Tashkent au respins orice initiativă de a se afla adevarul despre evenimentele de la Andijon. Potrivit activistilor pentru drepturile omului si martorilor oculari, politia deschis foc impotriva sutelor de civili care protestau paşnic.

Banca Mondială acordă un credit suplimentar R. Moldova

Banca Mondială a aprobat un credit suplimentar pentru republica Moldova in valoare de 10 milioane de dolari pentru investitii in mediul rural.

Potrivit corespondentei postului de Radio Romania Actualităţi la Washington, finanţarea actuala va suplimenta cele 21 de milioane de dolari de care a beneficiat pina acum republice Moldova. Potrivit sursei citate, in urma acestui program 350 de mii de fermieri moldoveni beneficiaza de serviciile agenţiei pentru agricultura naţională, creata cu ajutorul fondurilor Bancii Mondiale.

Convorbiri la Soci între premierul rus și omologul său turc

Astazi la Soci au loc convorbiri intre premierul Turciei, Regep Tayyp Erdogan cu omologul sau rus Vladimir Putin. Potrivit secretarului de presa al presedintiei ruse, pe agenda convorbirilor se află chestiuni energetice şi posibilitatea implicarii Rusiei in constructia unei centrale nucleare in Turcia.

Intilnirea cu premierul turc vine la o zi dupa ce compania rusa de gaz Gazprom a semnat cu companii din Italia, Grecia, Serbia şi Bulgaria acorduri pentru constructia coridorului energetic South Stream, care ar fi o alternativa la proiectul Nabucco, sustinut de Uniunea europeană şi de Statele Unite si care ar evita tranzitul gazelor prin Rusia. Coridorul South Stream ar evita tranzitarea gazelor rusesti prin Ucraina.

Turcia este un actor energetic esential in regiunea Marii Nagre pentru aceste proiecte energetice. Reamintim că in strategia de securitate nationala a Rusiei pina in 2020 aprobată in aceasta saptamina de presedintele Rusiei Dmitri Medvedeev, problemele energetice sint considerate a fi ele mai importante pentru perioada urmatoare.

Statele Unite dezamăgite de neprelungirea misiunii de observatori OSCE în Georgia

Statele Unite şi-au exprimat dezamagirea în legatura cu suspendarea negocierilor pentru prelungirea prezenţei in Georgia a misiunii internationale de observatori a OSCE din cauza opozitiei Rusiei. In aceste conditii misiunea de observatori desfasurata dupa razboiul din vara trecută dintre Georgia si Rusia va trebui sa isi va incheia mandatul la 30 iunie.

CEDO cere statului rus să plătească unor familii de ceceni compensații pentru persecuții

Curtea Europeana pentru Drepturile Omului de la Strasbourg a cerut autoritatilor ruse să plateasca compensatii financiare pentru 2 familii de ceceni, pentru disparitia si moartea unora dintre membrii familiilor, ca urmare a acţiunilor fortelor armate ruse. Cele doua familii ar trebui sa primeasca compensatii totalizind 87 de mii 500 de euro.

Human Rights Watch și Amnesty International critică o decizie a președintelui american

Organizatiile internationale pentru apararea drepturilor omului, Human Rights Watch si Amnesty International şi-au exprimat dezamagirea fata de decizia preşedintelui american Barack Obama de a relua procesele militare impotriva persoanelor suspectate de terorism şi retinute la închisoarea de la Guantanamo Bay. Preşedintele american a decis vineri reluarea proceselor în fata unor tribunale militare si nu civile, dar a spus ca procesele vor fi nepărtinitoare.

FMI suplimentează ajutorul acordat Serbiei

Fondul Monetar International a suplimentat împrumutul acordat Serbiei pentru a face fata actualei crize financiare globale, ajungind la aproape 4 miliarde de dolari. Decizia FMI a fost luata vineri, analizindu-se situatia din intreaga regiune a Balcanilor care, in opinia expertilor economici, s-a deteriorat cu repeziciune. FMI a şi prelungit durata împrumutului pentru Serbia cu un an, pina in 2011.

România, record de inflație între statele Uniunii Europene

Romania a avut in luna aprilie a anului acesta cea mai mare rată a inflaţiei din Uniunea Europeana, de 6, 5 la sută, potrivit Oficiului european de statistica, Eurostat. La nivelul Uniunii, inflaţia a fost de 1,2 la sută.

Românii nemulțumiți de condițiile economice și nivelul de trai

Potrivit unui sondaj Gallup dat publicităţii vineri la Bucuresti, majoritatea romanilor sunt nemulţumiţi de conditiile economice şi de nivelul de trai. 85 la sută din romani se declara nemulţumiti de evoluţia situaţiei economice a ţării şi 60 la suta susţin că viaţa lor s-a inrautaţit. Potrivit acestui sondaj, somajul este cea mai grava problema pentru 32 la suta dintre respondenti iar criza financiara globală pentru 30 la suta dintre cei chestionaţi.

Finala concursului Eurovision la Moscova

In aceasta seara, are loc la Moscova finala celei de-a 54 editie a concursului Eurovision. Intre finaliste se află Nelly Ciobanu (R. Moldova) și Elena Gheorghe (România).

Gazprom semnează acorduri cu Italia, Bulgaria, Serbia şi Grecia pentru gazoductul South Stream

Rusia a semnat acorduri cu mai multe companii energetice europene pentru construcţia conductei de gaze South Stream. Acordurile au fost semnate azi la Soci între concernul rus de stat Gazprom şi companiile energetice din Italia, Bulgaria, Serbia şi Grecia. Proiectul prevede construcţia unei conducte care să pornească din Rusia, să traverseze Marea Neagră spre Bulgaria, iar apoi să se ramifice spre alte ţări europene.

South Stream este principalul rival al conductei Nabucco, un proiect conceput pentru transportul gazelor din Marea Caspică şi Asia Centrală spre Europa cu evitarea teritoriului Rusiei.

Manevră electorală: PCRM înaintează o a doua candidatură la preşedinţia ţării

Partidul Comuniştilor l-a înaintat noaptea trecută pe medicul Stanislav Groppa ca al doilea candidat comunist la funcţia de şef al statului. Candidatura lui Groppa, neurochirurg la Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă, a obţinut semnăturile de sprijin din partea a 15 deputaţi comunişti, faţă de 33 câţi au semnat pentru prima candidatură, cea a Zinaidei Greceanîi. Comuniştii nu au explicat public această decizie, dar existenţa a doi candidaţi le oferă prin legea despre alegerea şefului statului mai mult timp pentru manevre sau negocieri cu opoziţia.

Opoziţia de centru dreapta, care deţine votul de blocaj, spune că nu vor participa la alegerea şefului statului planificată pentru 20 mai, în speranţa să poată declanşa alegeri generale anticipate.

Preşedintele Băsescu: România nu va semna un acord de frontieră cu Moldova

Preşedintele României Traian Băsescu a declarat că nu va semna acordul de frontieră cu Republica Moldova. Traian Băsescu a vorbit în prezenţa primarului Chişinăului, Dorin Chirtoacă, la Forumul Autorităţilor Locale din România şi Republica Moldova ţinut astăzi la Piatra Neamţ. Băsescu a precizat: “România are în istoria sa recunoaşterea frontierelor fostei Uniuni Sovietice. Republica Moldova este moştenitoare a parte din această frontieră. În condiţiile astea, considerăm inutilă semnarea unui tratat de frontieră care să facă din şeful statului român un partener al lui Ribbentrop şi al lui Molotov".

Într-o primă reacţie, ministrul moldovean de Externe Andrei Stratan a spus citat de Moldpres că Chişinăul va solicita explicaţii suplimentare atât Bucureştiului cât şi Uniunii Europene.

Moscova: preşedintele Medvedev se pronunţă pentru un nou acord de securitate europeană

Preşedintele rus Dmitri Medvedev a criticat din nou exerciţiile militare NATO din Georgia şi s-a pronunţat pentru un nou acord transatlantic de securitate pe continentul european. Într-un interviu pentru televiziunea rusă de stat care a difuzat astăzi câteva fragmente, Medvedev a spus că la nou pact de securitate trebuie să participe ţările din NATO, Uniunea Europeană şi fosta Uniune Sovietică. Medvedev a susţinut că în timp ce NATO a continuat să se extindă, securitatea a devenit tot mai fragmentată. "Acest lucru nu convine nimănui şi este nevoie de o nouă abordare”, a declarat Medvedev, într-o perioadă în care Rusia şi NATO încearcă să-şi refacă relaţiile îngheţate din cauza războiului ruso-georgian de anul trecut.

Forţele pakistaneze ridică parţial interdicţia de circulaţie într-un oraş din defileul Swat

Pentru a permite evacuarea a zeci de mii de civili, armata din Pakistan a suspendat parţial interdicţia de circulaţie într-un oraş din nord-vestul ţării unde poartă lupte cu gherilele talibane. Autorităţile au suspendat interdicţia pentru cei care părăsesc principalul oraş din defileul Swat, Mingora, din zorii zilei până la amiază. Armata crede că mulţi talibani îşi rad bărbile pentru a se refigia împreună cu civilii şi face apel la populaţia paşnică să-i predea dacă-i identifică.

Naţiunile Unite au anunţat că numărul refugiaţilor de la începutul noii ofensive antitalibane în Swat în luna aprilie a depăşit 900 de mii de oameni.

Rusia renunţă la interdicţia care urma să fie impusă firmelor de transport moldovene

Agenţia Transportului de la Chişinău spune că Rusia a renunţat la interdicţia de acces pe teritoriul rusesc care urma a fi impusă de astăzi firmelor de transport moldovene. Într-un comunicat de presă, Agenţia spune că autorităţile ruse au făcut promisiunea în cursul unor negocieri la Moscova.

Rusia a avertizat să introducă interdicţia după ce a descoperit că mulţi transportatori auto moldoveni foloseau autorizaţii de acces false, în baza certificatelor Conferinţei Europene a Miniştrilor de Transporturi. Partea moldoveană a confirmat existenţa unor astfel de cazuri şi a spus că le va elimina.

Mai mulţi deţinuţi de la Guantanamo Bay vor fi judecaţi totuşi de un tribunal militar

Preşedintele Statelor Unite Barack Obama urmează să anunţe astăzi că procesele câtorva suspecţi de terorism de la Guantamo Bay vor fi reluate în tribunalul militar, dar în condiţiile unor prevederi legislative mai generoase. Agenţiile de ştiri relatează că aşteptatul anunţ va întâmpina cu siguranţă critici fin partea organizaţiilor pentru drepturile omului, care spun că în tribunalele militare deţinuţi sunt privaţi de multe drepturile pe care le-ar putea avea în cele civile.

Preşedintele Barack Obama doreşte să închidă centrul de detenţie de la Guantamo Bay până în ianuarie 2010. Restul deţinuţilor urmează să fie ori eliberaţi, ori transferaţi în alte ţări, ori judecaţi în tribunalele civile din Statele Unite.

Moscova: reducerea PIB-ului cu 23% faţă de anul trecut

Economia Rusiei s-a redus cu 23 la sută în primul trimestru al anului faţă de perioada similară a anului trecut, ceea ce se traduce într-o descreştere anuală a Produsului Intern Brut de 9,5 la sută, cea mai puternică din 1995 încoace.

Economia zonei euro s-a contractat cu 2,5 la sută în primul trimestru al anului faţă de trimestrul precedent şi cu 4,6 la sută faţă de perioada similară a anului trecut.

Atentat sinucigaş la Groznîi soldat cu moartea a doi poliţişti

Un terorist sinucigaş a ucis doi poliţişti la Groznîi, capitala republicii Cecenia din sudul Federaţiei Ruse. Atacul a avut loc în apropierea sediului ministerului de Interne. Luna trecută Rusia a anunţat încheierea operaţiunilor de securitate împotriva rebelilor din Cecenia, spunînd că stabilitatea a fost reinstaurată după 15 ani de violenţe.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG