Linkuri accesibilitate

Ştiri

UE și SUA apelează la partidele din Georgia, cerîndu-le să negocieze fără precondiții

Uniunea Europeană şi Statele Unite au făcut apel la rezolvarea crizei politice din Georgia. Într-o rară declaraţie de presă comună, dată publicităţii astăzi, Washingtonul şi Bruxelles-ul îndeamnă puterea şi opoziţia de la Tbilisi să înceapă „imediat şi fără precondiţii” negocieri asupra unui program de reforme.

Liderii opoziţiei georgiene ameninţă să tulbure parada militară anuală, programată pentru marţi, cu un marş de protest împotriva preşedintelui Mihail Saakaşvili.
Opoziţia cere demisia şefului statului, pe care îl acuză de dezastrul campaniei militare de anul trecut din Osetia de Sud şi de incapacitate de a stârpi corupţia.

Kiev: investigație oficială privind circumstanțele foametei organizate de bolșevici

Ucraina a lansat o investigaţie oficială a foametei din vremea Uniunii Sovietice, soldată cu milioane de morţi. Serviciul Securităţii Statului (SBU) a anunțat astăzi că evenimentele din anii 30 ai secolului trecut vor face obiectul unei cercetări penale.

Ucrainienii spun că foametea a fost organizată de dictatorul sovietic Iosif Visarionovici Stalin pentru a-i obliga pe ţărani să renunţe la pământ şi să intre în kolhozuri.

În ultimii ani, preşedintele Victor Iuşcenco a condus campanie de a obţine recunoaşterea internaţională a foametei ca genocid împotriva poporului ucrainian. Rusia se opune folosirii termenului de genocid şi susține că nu doar ucrainienii, ci şi alte popoare au suferit din cauza foametei.

Franța inaugurează o bază militară permanentă în Abu Dhabi

Preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy va inaugura marţi în Abu Dhabi o bază militară permanentă, care va asigura ţării sale o poziţie strategică în regiunea bogată în petrol a Golfului Persic. Baza franceză „Tabăra păcii” va găzdui până la 500 de soldaţi, va avea dotări navale, bază aeriană şi un poligon de antrenament pe malul Strâmtorii Ormuz.

Franţa, fostă putere colonială, are în prezent doar câteva baze militare peste mări, cea mai importantă fiind cea de la Djibouti, pe coasta africană a Golfului Aden.

Cristian Diaconescu; Relațiile României cu UE nu pot fi influențate de V. Voronin

Ministrul de externe al României, Cristian Diaconescu a declarat că semnarea unui nou acord între Republica Moldova şi Uniunea Europeană este condiţionată de renunţarea la vizele pentru români, introduse în aprilie de conducerea de la Chişinău.

Într-un dialog video cu telespectatorii postului Realitatea TV, Diaconescu a mai spus că preşedintele Vladimir Voronin încearcă în zadar să afecteze relaţia dintre România şi Uniunea Europeană. „Uniunea Europeană nu este o instituţie care tutelează România”, a spus Diaconescu.

În declaraţii de presă, la sfârşitul săptămânii, preşedintele Voronin a cerut din nou Uniunii Europene să ia măsuri împotriva României, care s-ar amesteca în afacerile interne al Republicii Moldova.

Primarul Chișinăului Chirtoacă și alți trei noi deputați renunță la mandate

Agenţia Infoprim relatează că patru deputaţi au renunţat la mandatul de parlamentar obţinut la 5 aprilie, preferînd să-şi păstreze funcţiile actuale.
Este vorba de trei liberali, inclusiv primarul Chişinăului Dorin Chirtoacă şi de un deputat comunist. Locurile deputaţilor care renunţă la mandate vor fi luate de alţi candidaţi din partidele respective.

Președintele Obama condamnă testul nuclear anunțat de Fenian

Preşedintele Statelor Unite Barack Obama a condamnat testul nuclear de astăzi al Coreei de Nord. Vorbind la Casa Albă, preşedintele Obama a spus că programele nucleare şi balistice ale Fenianului ameninţă pacea şi securitatea mondială şi a condamnat “gestul nesăbuit” al nord-coreenilor.

Declaraţia preşedintelui Obama a venit la câteva ore după ce Coreea de Nord a anunţat că a efectuat un test nuclear subteran. Televiziunea de stat de la Fenian a spus că obiectivul testului a fost de a mări capacitatea de apărare a ţării. Aceeaşi sursă a informat că explozia a fost mai puternică decât cea din octombrie, 2006, când a avut loc primul test nuclear nord-coreean.

Testul nord-coreean a fost condamnat nu doar de Casa Albă, ci şi de Naţiunile Unite, de Rusia, Uniunea Europeană, China şi Japonia.

Haga: Radovan Karagici insistă că i s-ar fi promis imunitate juridică în 1996

Fostul lider al sârbilor bosniaci, Radovan Karagici a depus la tribunalul de la Haga, unde este judecat pentru genocid, o moţiune în care susţine că Statele Unite i-au promis imunitate juridică, încă din 1996. Karagici susţine că promisiunea i-a fost făcută de negociatorul-şef al acordului de la Dayton, diplomatul american Richard Holbrooke.

Holbrooke a negat în mai multe rânduri că ar fi promis aşa ceva. Iar oficialii tribunalului ONU pentru crime de război în fosta Iugoslavie au declarat că şi dacă o asemenea promisiune ar fi fost făcută, ea nu i-ar garanta imunitatea lui Karagici.

Tbilisi: explozia unei grenade în imediata apropiere a unui post tv afiliat opoziției

Un post de televiziune antiguvernamental din Georgia, Maestro TV, a informat că în imediata vecinătate a studiourilor sale a explodat astăzi o grenadă.
În incident nu a fost rănit nimeni, dar uşa studioului a fost ciuruită de schi,je.

Postul Maestro TV, care poate fi recepţionat în capitala Tbilisi, este implicat în efortul opoziţiei georgiene, intrat în a şaptea săptămână consecutivă, de a forţa demisia preşedintelui Mihail Saakaşvili.

Londra: Daily Telegraph dezvăluie un nou caz de corupție în guvernul laburist

Ziarul britanic „Daily Telegraph” continuă dezvăluirile despre cazuri de corupţie la vârf. Ziarul relatează în ediţia sa de azi că mai mulţi miniştri din guvernul laburist au folosit bani de la buget pentru a-şi plăti consilierii de impozite. În total, nouă membri ai cabinetului, printre care s-ar număra şi ministrul de finanţe Alistair Darling, ar fi plătit peste 10.000 de lire sterline.

Luna aceasta, „Daily Telegraph” a scris că mulţi parlamentari au folosit o aşa-numită alocaţie pentru locuinţe, tot din banii publici, în scopuri nepotrivite. Scandalul a dus la demisia speakerului Camerei Comunelor.

Kievul și Moscova anunță declinuri economice record

Rusia şi Ucraina au anunţat astăzi că economiile lor sunt într-un declin mai mare decât se prevedea.

La Kiev, preşedintele Ucrainei Victor Iuşcenco a spus că economia ţării sale s-a contractat cu 20 la sută în primul trimestru al anului curent, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2008.

La Moscova, preşedintele Dmitrii Medvedev, fără să dea cifre, a spus că Produsul Intern Brut al Rusiei va scădea anul acesta mai mult decât se anticipa, şi că ţara sa va avea un deficit bugetar record. Medvedev a dat însă asigurări că guvernul are rezerve pentru a-şi onora obligaţiile sociale şi pentru a investi masiv în relansarea economiei.

Trei potențiali cumpărători ai companiei germano-americane Opel

Cancelarul Germaniei Angela Merkel a declarat că firma Opel trebuie să se desprindă cât mai repede din concernul american General Motors, care se află în pragul falimentului. Merkel a adăugat că decizia privind viitorul constructorului de automobile german va fi luată săptămâna aceasta.

Opel are trei cumpărători potenţiali: concernul italian Fiat, firma canadiană de piese auto Magna şi o firmă financiară din Statele Unite, Ripplewood Holdings.

Două milioane jumărate de refugiați din valea Swat

Numărul persoanelor alungate de la casele lor de luptele dintre armata pakistaneză şi Talibani, în Valea Swat, de la începutul lunii mai, a ajuns la aproape două milioane şi jumătate. Anunţul a fost făcut de Ariane Rummery, purtătoare de cuvânt a agenţiei pentru refugiaţi a Naţiunilor Unite.
Între timp, armata pakistaneză susţine că a cucerit Malam Jabba, un bastion al Talibanilor, şi că se apropie de centrul capitalei regionale Mingora.

Comuniștii moldoveni propun negocieri cu opoziția pentru alegerea președintelui țării

Partidul Comuniştilor a difuzat duminică după amiaza o declaraţie în care cheamă partidele opoziţiei să voteze pe 28 mai în favoarea unui candidat comunist la funcţia de şef al statului. În declaraţia Comitetului Central al PCRM se spune că disponibilitatea partidelor de opoziţie de a alege şeful statului ar fi o soluţie simbolică, dar şi pragmatică pentru criza politică.

Vladimir Ţurcanu, Maria Postoico şi Mark Tkaciuk au fost delegaţi să poarte negocieri cu opoziţia. La alegerile prezidenţiale repetate candidează comuniştii Zinaida Greceanîi, premierul în exerciţiu, şi Andrei Neguţă, ambasadorul Moldovei la Moscova. Comuniştii afirmă în declaraţia de ieri că sunt gata să discute cu toate formaţiunile de opoziţie, separat sau împreună şi se opun depăşirii crizei politice prin şantaj sau tranzacţii netransparente.

O declarație a generalului american David Petraeus dată Europei Libere

În Statele Unite, şeful comandamentului militar central se aşteaptă ca închiderea centrului de detenţie pentru suspecţii de terorism la Guantanamo Bay şi abandonarea metodelor aspre de interogare a deţinuţilor să contribuie la eforturile americane în Irak şi Afganistan, precum şi la combaterea extremismului transnaţional.

Generalul David Petraeus a declarat Europei Libere că „închiderea Guantanamo în mod responsabil trimite un mesaj important lumii, tot aşa ca şi angajamentul Statelor Unite să respecte Convenţia de la Geneva în privinţa deţinuţilor”. Preşedintele american, Barack Obama a cerut închiderea centrului de detenţie de la Guantanamo Bay, Cuba până în ianuarie anul viitor.

Acord irano-pakistanez de construcție a unei conducte de gaze naturale

Iranul şi Pakistanul au semnat un acord pentru construcţia unei conducte de gaze care poate duce la exportul gazelor iraniene în India. Potrivit agenţiei oficiale de ştiri iraniene, acordul a fost semnat duminică la Teheran, în marginea summit-ului trilateral al preşedinţilor iranian, pakistanez şi afgan. Construcţia aşa numitei „Conducte a Păcii”, cu o lungime de 2,700 de kilometri şi cu o capacitate de transport de 150 de milioane de metri cubi de gaze pe zi, urmează a fi încheiată în cinci ani.

Ofensiva armatei pakistaneze în valea Swat

Armata pakistaneză spune că a curăţat de talibani „zone importante” la Mingora, pricipalul oraş din valea Swat din nord-vestul ţării. Printre zonele reocupate de armată s-ar afla şi aşa zisa „intersecţie sângeroasă” folosită de talibani pentru pedepsirea sau execuţia publică a inamicilor. Armata pakistaneză a început ofensiva în Swat în aprilie, după ce combatanţii talibani care controlau regiunea se apropiaseră la 100 de kilometri de capitala Islamabad.

Un al doilea caz de gripă H1N1 în Rusia

Rusia a confirmat duminică cel de-al doilea caz de infectare cu noul virus al gripei porcine. Şeful agenţiei sanitare ruse, Gennady Onişcenko a declarat agenţiilor de ştiri că un bărbat din regiunea Kaluga, la sud de Moscova, s-a întors infectat săptămâna trecută, după luna de miere petrecută în Republica Dominicană. Soţia sa nu dă semne de îmbolnăvire. Primul caz de infectare cu virusul H1N1 în Rusia fusese confirmat vineri, purtătorul virusului fiind un bărbat revenit din Statele Unite.

Michael Haneke, Palme d'Or la Cannes

Regizorul austriac Michael Haneke, în vârstă de 67 de ani, a câştigat duminică seara premiul Palme d'Or la Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, pentru pelicula "Panglica Albă”. Acţiunea filmului în alb-negru are loc într-un sat protestant din Germania anului 1913 în care au loc o serie de evenimente stranii şi violente. Pelicula este descrisă ca un studiu asupra originilor fascismului.

Un predicator Sikh ucis în atacul asupra templului de la Viena

Autorităţile din Austria spun că un predicator Sikh sosit din India a fost ucis de rafalele trase duminică la un templu indian din Viena de o grupare rivală. Poliţia spune că predicatorul Sant Rama Nand a murit la spital din cauza rănilor azi dimineaţă. Alţi cel puţin 10 oameni au fost răniţi grav în timpul atacului şi luptelor ulterioare, când au fost folosite cuţite şi cel puţin o armă de foc. Din India se relatează că în oraşul Jalandhar, populat preponderent de aderenţi ai religiei Sikh, au izbucnit violenţe între facţiunile rivale, aparent ca reacţie la cele întâmplate la Viena.

Israelul exprimă dezamăgire față de relațiile Moscovei cu organizația Hamas

Israelul spune că este „profund dezamăgit” de hotărârea guvernului rus să menţină relaţiile cu gruparea militantă palestiniană Hamas. Oficiul premierului israelian a făcut declaraţia după întrevederea ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov sâmbătă în Siria, cu liderul exilat al Hamas, Khaled Meshaal. Vorbind la televiziunea rusă, Lavrov a spus că Hamas a pornit pe o cale mai „realistă” după ofensiva israeliană în Fâşia Gaza în luna ianuarie. Rusia, singurul membru al quartetului de mediatori internaţionali în Orientul Mijlociu care nu boicotează mişcarea Hamas, doreşte să găzduiască anul acesta o conferinţă de pace între palestinieni şi israelieni.

La un summit cu preşedinţii afgan şi pakistanez, Mahmud Ahmadinejad critică prezenţa militară străină în zonă

La summit-ul trilateral de la Teheran al preşedinţilor din Afganistan, Pakistan şi Iran, liderul iranian Ahmadinejad a criticat prezenţa militară străină în regiune. Mahmud Ahmadinejad, Hamid Karzai şi Asif Ali Zardari s-au întâlnit să discute măsuri comune pentru combaterea militanţilor talibani în Afganistan şi Pakistan, precum şi construcţia unei conducte de gaze din Iran spre India. Planificat iniţial pentru 19 mai, summit-ul a fost amânat la solicitarea preşedintelui pakistanez, ocupat cu ofensiva armatei sale împotriva talibanilor în valea Swat din nord-vestul ţării.

Ehud Barak anunţă că vor fi demolate peste 20 de avantposturi din Cisiordania

Ministrul isrealian al Apărării Ehud Barak a declarat că peste douăzeci de aşezări neautorizate ale coloniştilor evrei în Cisiordania vor fi demolate. Barak a adăugat că evreii colonişti vor fi evacuaţi cu forţa dacă se vor opune. Guvernul israelian este supus la presiuni din partea Statelor Unite să oprească ridicarea de colonii pe teritoriile revendicate de palestinieni. Statele Unite consideră coloniile drept un obstacol în cale procesului de pace. Ehud Barak a declarat jurnaliştilor că vor fi demolate aşezările menţionate în foaia de parcurs semnată cu Statele Unite în 2003 pentru o reglementare de pace.

Atentat la un templu indian din Viena - 30 de răniţi

Autorităţile din Austria au anunţat că în jur de 30 de oameni au fost răniţi, unii grav, de rafalele trase la un templu sikh din Viena. Potrivit relatărilor iniţiale, un grup înarmat a intrat în templu şi a deschis foc. S-a anunţat că cinci suspecţi au fost arestaţi.

Şeful forţelor aeriene din India îngrijorat de capacitatea militară a Chinei

Şeful forţelor aeriene ale Indiei consideră că China reprezintă o ameninţare mai importantă la adresa ţării sale decât Pakistanul, pentru că autorităţile indiene cunosc puţin despre armata chineză. Ziarul Hindustan Times îl citează pe mareşalul Fali Homi Major spunînd că India are insuficiente date despre capacitatea militară a ţării vecine, tactica sau nivelul de profesionalism al militarilor. Potrivit agenţiei Reuters, armata chineză are efective gata de luptă de aproape trei ori mai numeroase decât Pakistanul.

India şi China au purtat un război în 1962 disputîndu-şi teritorii la graniţa comună din Himalaya. Ambele părţi se acuză reciproc şi astăzi de ocuparea ilegală a unor teritorii.

Guvernul comunist acuzat de primari că nu-şi achită obligaţiile bugetare

Primarii şi preşedinţii de raioane s-au declarat nemulţumiţi sâmbătă la Chişinău de intenţia Guvernului de a tăia cu 20 la sută transferurile băneşti din bugetul de stat în bugetele locale. La o adunare organizată de Liga Naţională a Asociaţiilor de Primari, preşedintele Ligii, Vasile Balan a acuzat partidul de guvernământ că încearcă „să pună povara” pe spatele aleşilor locali în condiţii de criză economică. Guvernul susţine că reduce transferurile în teritoriu din cauza acumulărilor modeste la buget anul acesta.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG