Linkuri accesibilitate

Ştiri

Președintele Traian Băsescu nu va participa la Chișinău la summitul statelor din SEECP

Un comunicat de presă al președinției române anunță că președintele Traian Băsescu nu va participa la Summit-ul Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), „urmare a evenimentelor ce au marcat perioada post-electorală din Republica Moldova”. Nivelul la care România va fi reprezentată va fi anunțat la o dată ulterioară.

Preşedintele României Traian, Băsescu era aşteptat la 5 iunie la Chişinău la un summit regional care va fi prezidat de preşedintele moldovean în exerciţiu, Vladimir Voronin. O oficialitate a ministerului moldovean de Externe spusese anterior comunicatului dat la București că preşedintele român şi-a confirmat prezenţa.

În urma protestelor anticomuniste violente de pe 7 aprilie la Chişinău, Vladimir Voronin a acuzat România şi personal pe Traian Băsescu de amestec în afacerile interne ale Republicii Moldova. Preşedintele roman a răspuns cu anunţul că va grăbi acordarea cetăţeniei române solicitanţilor moldoveni.

Ordonanța de urgență privind accelerarea procedurii de redobîndirii cetățeniei române aprobată de Comisia Senatului

Comisia pentru politica externa din Senatul României a aprobat în unanimitate ordonanţa de urgenţă a guvernului pentru grăbirea procedurilor de redobândire a cetăţeniei române. Preşedintele comisiei, senatorul social democrat, Titus Corlăţean a declarat că ordonanţa a fost îmbunătăţită cu propunerea ca personalul Direcţiei Cetăţenie a ministerului de Justiţie să fie mărit de la 6 la 12, nu doar până la 8 cum prevede ordonanţa. Corlăţean a adăugat că autorităţile române nu planifică acordarea în masă a cetăţeniei.

Comunitatea rusă din R. Moldova solicită Moscovei o procedură simplificată de acordare a cetățeniei ruse

Reprezentanţii comunităţilor ruseşti din Moldova, Ucraina şi Belarus au cerut Federaţiei Ruse să le acorde cetăţenia etnicilor ruşi din cele trei ţări printr-o procedură simplificată. Infoprim relatează că cererea a fost lansată astăzi la o conferinţă la Chişinău, unde reprezentanţii minorităţilor ruse au cerut propriilor guverne să le respecte dreptul la comunicare şi studii în limba maternă. Prezent la discuţii, ambasadorul rus la Chişinău, Valerii Kuzmin a regretat că limba rusă nu a fost ridicată la nivelul de limbă oficială în Republica Moldova, în pofida solicitărilor repetate ale comunităţii ruse, mai relatează Infoprim.

București: interpelare parlamentară împotriva ministrului educației din R. Moldova

Deputatul român originar din Republica Moldova, Tudor Panţîru a cerut autorităţilor de la Bucureşti să-i retragă cetăţenia română ministrului moldovean al Educaţiei, Laris Şavga. Agenţia Unimedia citează o interpelare depusă la Parlamentul României de Panţîru, care o acuză pe Şavga de „săvârşirea unor fapte deosebit de grave împotriva statului român” în calitatea sa de membră a guvernului comunist “românofob” de la Chişinău.

Deputatul român face trimitere la un apel al Larisei Şavga în care a condamnat protestele anticomuniste violente de pe 7 aprilie la Chişinău, precum şi la un ordin prin care ea ar fi interzis intrarea în Republica Moldova a unui lot de carte trimis din România.

Misiune FMI așteptată la Chișinău

La Chişinău este aşteptată mâine o delegaţie a Fondului Monetar Internaţional într-o vizită de două săptămâni. Potrivit Moldpres, misiunea FMI condusă de Graeme Justice va începe discuţiicu autorităţile moldovene privind o posibilă asistenţă financiare pentru Republica Moldova în condiţiile crizei economice.

Nou atentat la Lahore, în Pakistan

Poliţia pakistaneză spune că o explozie în oraşul Lahore din sud-estul ţării a făcut aproximativ 30 de victime şi de zece ori mai mulţi răniţi. Explozia puternică a distrus clădirea în care se afla o staţie de poliţie şi alte oficii guvernamentale. Poliţia spune că a reţinut doi suspecţi.

Coreea de Nord amenință cu nerespectarea armistițiului în războiul din peninsula coreană

Coreea de Nord spune că nu se mai consideră obligată să respecte armistiţiul care a pus capăt războiului din 1950-53 în peninsula coreeană. Armata Coreei de Nord a difuzat o declaraţie, avertizînd că va răspunde cu „un atac armat puternic” dacă navele sale sunt oprite şi inspectate de forţele internaţionale pentru a stopa exportul de rachete şi arme de distrugere în masă. Presa sud-coreeană relatează că Fenianul ar fi relansat şi o instalaţie pentru producerea plutoniului folosit la fabricarea bombelor.

Zbor al navetei spațiale Soyuz

O navetă spaţială rusească a decolat astăzi cu trei astronauţi la bord, îndreptîndu-se spre Staţia Spaţială Internaţională. Capsula Soyuz transportă un astronaut rus, unul canadian şi unul belgian care vor ridica la şase numărul membrilor permanenţi ai echipajului de pe Staţie.

Ministrul israelian de externe interogat din nou de poliție sub suspiciune de corupție

Poliţia l-a interogat astăzi pe ministrul israelian de Externe, pentru a cincea oară de când Avigdor Lieberman a preluat postul în luna martie. Interogarea liderului partidului ultranaţionalist Yisrael Beteinu are loc în cadrul unei anchete vechi de zece ani privind afacerile acestuia. Lieberman este bănuit de corupţie, dar dezminte că ar fi încălcat legea.

Sediul UE de la Bruxelles evacuat într-o alarmă de incendiu

Comisia Europeană a fost nevoită să se evacueze din sediul de la Bruxelles din cauza unei alarme de incendiu, la numai câteva zile de la redeschiderea clădirii care a ars la începutul lunii. Alarma a sunat la începutul unei conferinţe de presă a preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Dar nu este clar dacă a fost o alarmă falsă. Clădirea găzduieşte aproximativ 2 mii de oficialităţi şi funcţionari europeni.

Cheltuieli record ale Crucii Roșii Internaționale pentru cauze umanitare

Comitetul Internaţional de Cruce Roşie a anunţat că cheltuielile sale au atins un nivel record în 2008 din cauza problemelor umanitare din lume, tot mai numeroase. Comitetul spune în raportul anual că a cheltuit peste un miliard de dolari, Sudanul şi Somalia, urmate de Irak şi Afganistan fiind printre cazurile prioritare. Crucea roşie a distribuit anul trecut aproximativ 121 de mii de tone de alimente, dublu faţă de anul precedent, unui număr de 2,79 milioane de oameni, cei mai mulţi fiind refugiaţi interni.

Președintele Barack Obama cere eliberarea militantei Aung San Suu Kyi

Preşedintele american, Barack Obama a cerut conducerii din Myanmar s-o elibereze „imediat şi necondiţionat” pe lidera opoziţiei pro-democratice, Aung San Suu Kyi. În vârstă de 63 de ani, laureata premiului Nobel pentru Pace este judecată în stare de arest sub acuzaţia de încălcare a condiţiilor de arest la domiciliu. Aung San Suu Kyi este acuzată că l-a lăsat în casă fără autorizaţie pe un cetăţean american. Procesul a fost condamnat de Statele Unite, Uniunea Europeană, Naţiunile Unite şi organizaţii pentru drepturile omului.

Ciclonul Aila face peste 159 de victime în India și Bangladesh

Bilanţul victimelor făcute de ciclonul Aila în estul Indiei şi în Bangladesh în ultimele zile s-a ridicat la cel puţin 159 de morţi. Ciclonul a scăzut din intensitate, dar ploile puternice continuă în regiune, cauzînd alunecări de teren şi împiedicînd operaţiunile de salvare. Zeci de mii de oameni au fost evacuaţi în zone sigure.

Un guvernator de district din Afganistan ucis într-o ambuscadă

Un guvernator de district din Afganistan şi trei fii ai acestuia au fost ucişi într-o ambuscadă în sudul ţării. Ministerul de Interne a spus că Mohammad Nader, guvernatorul unui district din provincia Paktika la graniţa cu Pakistanul, călătorea cu familia când a fost atacat. Autorităţile afgane pun atacul pe seama talibanilor.

Finala Ligii Campionilor la fotbal

Echipele de club, Manchester United şi Barcelona se întâlnesc în această seară la Roma în finala Ligii Campionilor la fotbal. Manchester, triplă câştigătoare a trofeului, speră să câştige Liga Campionilor pentru a doua oară la rând, avându-i printre jucători pe Wayne Rooney şi Cristiano Ronaldo. Barcelona care a câştigat Liga campionilor de două ori în trecut este condusă în teren de Thierry Henry, cu antrenorul Pep Guardiola declarînd că echipa sa va încerca să obţină în această seară „totul”.

Chişinău: CC confirmă legea care interzice demnitarilor dubla cetăţenie

Curtea Constituţională a respins plângerea opoziţiei contra legii care interzice dubla cetăţenie pentru demnitari. Ieri, cei 6 judecători au Curţii au hotărât că legea adoptată în urmă cu un an este constituţională. Ei au mai spus că în luarea deciziei au ţinut seama şi de recomandările aduse legii de organizaţii internaţionale.

Imediat după alegerile de la 5 aprilie, Comisia Electorală a informat că aproximativ jumătate din noii deputaţi ai opoziţiei au cetăţenie dublă, fiind şi cetăţeni ai României. Potrivit legii, ei trebui să renunţe la a doua cetăţenie, sau cel puţin să înceapă demersul de renunţare, dacă vor să-şi ocupe fotoliile parlamentare.

Preşedintele Băsescu şi-ar dori existenţa unei "sfere de încredere" la Marea Neagră

Preşedintele României Traian Băsescu a declarat că Rusia este cel mai mare şi cel mai important vecin al Uniunii Europene, dar este şi vecinul cu care Uniunea Europeană are multe divergenţe, unele dintre ele, ireconciliabile. Vorbind la Bucureşti la un forum economic europeano-rus, Traian Băsescu a amintit criza gazului din iarnă şi razboiul ruso-georgian din vara trecută, referindu-se la faptul ca Rusia a recunoscut independenţa Osetiei de Sud si Abhaziei, cele doua regiuni separatiste ale Georgiei .

„ Impreuna trebuie să construim, nu sfere de influenţă, ci sfere de încredere”, a spus Traian Băsescu. El a amintit si de reticentele Moscovei faţă de Parteneriatul Estic şi fata de politica Uniunii Europene la Marea Neagră.

Tbilisi: opoziţia demonstrează împotriva lui Saakashvili - preşedintele comemorează victimele războiului cu Rusia

În Georgia, zeci de mii de suporteri ai opoziţiei s-au adunat ieri pe un stadion din capitala Tbilisi, protestînd de ziua independenţei ţării împotriva preşedintelui Mihail Saakaşvili. Corespondenţii de presă spun că opoziţia a umplut tribunele stadionului, care are o capacitate de 60.000 de locuri.

Autorităţile au anulat parada militară care se ţine de obicei de ziua independenţei, pentru a evita tulburări de stradă. Preşedintele Saakaşvili a participat în schimb la inaugurarea unui cimitir al soldaţilor ucişi în conflictul cu separatiştii din Caucaz şi cu forţele ruseşti, în august anul trecut.

Descoperirea unei gropi comune în apropierea oraşului bosniac Vlasenica

În estul Bosniei a fost găsită o nouă groapă comună în care s-ar afla rămăşiţele unor victime ale masacrului de la Srebrenica. Lelia Cengic, purtătoare de cuvânt a comisiei bosniace pentru persoane dispărute, a spus ieri că groapa se află în apropierea oraşului Vlasenica. Ea a adăugat că până acum au fost găsite osemintele a nouă oameni, şi există indicii că în groapă s-ar mai afla alte 20. Exhumarea va dura câteva zile.

În timpul războiului civil din Bosnia, din anii 90 ai secolului trecut, forţele armate ale sârbilor bosniaci au ucis circa 8000 de băieţi şi bărbaţi musulmani din Srebrenica, în cel mai mare masacru petrecut în Europa de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial.

Regimul de la Fenian anunţă un nou test cu rachete balistice

Coreea de Nord a făcut un nou test cu rachete balistice. Este al treilea test de acest fel de luni, când regimul de la Fenian a efectuat un test nuclear subteran, provocînd protestele comunităţii internaţionale.

Între timp, un ziar din Coreea de Sud a informat că nordul comunist şi-a reluat programul de extragere a plutoniului care poate fi folosit pentru fabricarea armei atomice. Ştirea neconfirmată vine pe fondul discuţiilor de la Consiliul de Securitate ONU, care caută noi sancţiuni împotriva Coreei de Nord.

"Reporteri fără frontiere": Iranul este ţara din Orientul Mijlociu cu politica cea mai represivă faţă de presă

Organizaţia “Reporteri fără frontiere” a îndemnat candidaţii la preşedinţia Iranului să asigure libertatea presei şi să-i elibereze pe ziariştii aflaţi în detenţie.
Într-un comunicat, organizaţia cu sediul la Paris spune că în Iran din 2005 au fost cenzurate peste 100 de instituţii de presă şi că peste o sută de ziarişti au fost arestaţi şi judecaţi. Potrivit aceleiaşi surse, Iranul este în regiunea Orientului Milociu ţara care a întemniţat cei mai mulţi ziarişti.

Dublarea personalului de la bordul Staţiei Spaţiale internaţionale

Staţia Spaţială Internaţională îşi va dubla personalul permanent, la şase cosmonauţi. Un rus, un canadian şi un belgian urmează să plece astăzi spre staţie, într-o navă Soyuz, de la cosmodromul rusesc Baikonur, aflat în Kazahstan. Astronautul canadian Bob Thirsk a numit evenimentul drept “istoric” şi a spus că unul din obiectivele lui este de a demonstra că staţia spaţială poate oferi găzduire pe termen lung unui număr de şase persoane.

Curtea Supremă de Justiţie din California menţine interdicţia privind căsătoriile între persoane de acelaşi sex

Curtea Supremă de Justiţie din California a menţinut ieri o interdicţie, aprobată în prealabil prin referendum, asupra căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. Curtea a respins astfel o plângere a activiştilor gay, care spuneau că interdicţia discriminează persoanele pe criteriul orientării sexuale.

Pe de altă parte, Curtea din California a decis ca acele căsătorii încheiate înainte de adoptarea interdicţiei să rămână valabile în continuare. În scurtul interval când aceste căsătorii au fost posibile, în California şi-au spus “da” aproximativ 18.000 de cupluri gay.

Ciclonul Aila face victime în India şi Bangladeş

Aproape 200 de persoane au fost ucise de ciclonul Aila, care a lovit estul Indiei şi Bangladeşul. Milioane de locuitori au rămas fără adăposturi, fără apă şi mâncare. Cele mai multe victime, 130, au fost în Bangladeş. Oficialii din ambele ţări se tem că bilanţul catastrofei ar putea creşte în continuare.

Incendiu într-un spital turcesc - nouă morţi

Nouă pacienţi au murit ieri în incendiul produs în secţia de terapie intensivă a spitalulul din oraşul trucesc Bursa. Focul a fost stins repede de pompieri, iar investigaţiile preliminare sugerează drept cauză posibilă defecţiuni ale echipamentelor medicale. Nu este încă limpede dacă bolnavii au murit din cauza fumului, sau din cauza scoateri din funcţiune a aparatelor.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG