Linkuri accesibilitate

Ştiri

Liberalizarea regimului de vize pe agenda convorbii purtate de premierul Filat cu comisarul european Malmstrom

Comisarul european pentru afaceri interne, Cecilia Malmstrom şi premierul Vlad Filat au discutat la Bruxelles calendarul negocierilor pe tema liberalizării regimului de vize. Un comunicat al guvernului o citează pe Malmstrom cu declaraţia că pregătirile făcute de Moldova vor fi evaluate într-un raport al experţilor europeni aşteptat în luna octombrie. Autorităţile moldovene vor primi ulterior un plan de acţiuni pentru a putea obţine ridicarea vizelor europene.
Într-o declaraţie făcută marţi Europei Libere, ministrul de externe, Iurie Leancă anticipa că Moldova va avea nevoie de cel mult doi ani pentru a semna un acord de asociere cu Uniunea Europeană, premergător liberalizării regimului de vize.

Ghimpu și Diacov cred că legea bugetului pe 2011 va fi adoptată de viitorul parlament

Reprezentanţii Alianţei pentru Integrarea Europeană au căzut de acord să lase viitorului parlament adoptarea legii bugetului pentru 2011. Moldpres îi citează pe preşedintele interimar Mihai Ghimpu şi pe preşedintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, spunând că parlamentul actual nu va reuşi probabil să examineze şi supună votului bugetul înainte de alegerile anticipate aşteptate în noiembrie.

Premierul Vlad Filat, care se află astăzi şi joi în vizită la Bruxelles, declarase anterior că guvernul său va prezenta în timp util parlamentului proiectul legii bugetului pentru anul viitor.

Varșovia avertizează că îl va aresta pe liderul rebelilor ceceni din exil, Akhmed Zakayev dacă va vizita Polonia

Autorităţile poloneze spun că îl vor aresta pe liderul rebelilor ceceni din exil, Akhmed Zakayev dacă va vizita Polonia săptămâna aceasta după cum a anunţat. Purtătorul de cuvânt al poliţiei poloneze, Mariusz Sokolowski a amintit că pe numele lui Zakayev există un mandat de arestare emis de Interpol la solicitarea Rusiei. Oficialul polonez a mai spus că, în caz de arestare, Zakaev va fi predat instanţei de judecată care va decide asupra posibilei lui extrădări.

Considerat de Moscova terorist, Zakayev a primit azil politic în Marea Britanie în 2003. El intenţionează să participe joi şi vineri la Varşovia la Congresul Mondial al Cecenilor, la care iau parte cecenii exilaţi care militează pentru independenţa republicii nord-caucaziene a Federaţiei Ruse.

Mihai Ghimpu a acuzat justiţia că nu pronunță sentințe în dosarele 7 aprilie în așteptarea rezultatelor alegerilor

Preşedintele interimar Mihai Ghimpu a acuzat justiţia că ar împiedica schimbarea promisă de Alianţa pentru Integrarea Europeană la preluarea puterii cu un an în urmă. La o conferinţă de presă, Ghimpu a deplâns ancheta îndelungată şi lipsa deciziilor de judecată în privinţa evenimentelor de pe 7 aprilie. El crede că judecătorii ar aştepta rezultatele alegerilor anticipate, înainte de a pronunţa sentinţe: “Schimbarea înseamnă că indiferent cine este la putere legea trebuie să funcţioneze. Este vinovat Ghimpu – Ghimpu să fie tras la răspundere. E vinovat Voronin, Voronin să răspundă. Să nu aşteptăm cine va fi la putere”.

Mihai Ghimpu a mai spus că este gata să renunţe la imunitate şi a sugerat Procuratorii Generale să ceară în Parlament ridicarea imunităţii fostului preşedinte comunist Vladimir Voronin. Ghimpu îl acuză pe Voronin că şi-ar fi depăşit atribuţiile dând ordine directe forţelor de securitate în timpul tulburărilor de pe 7 aprilie.

Chișinău: BNS constată o creștere economică de 5,6% în primul semestru

Biroul naţional de statistică spune că economia Moldovei a crescut în prima jumătate a anului cu 5,6 la sută, iar valoarea Produsului Intern Brut a fost de aproape 32 de miliarde de lei. Datele publicate astăzi arată o creştere economică mai mare decât cea aşteptată de guvern pentru anul întreg, de 2,5 la sută, după scăderea de 6,5 procente de anul trecut.

Un comunicat al Biroul naţional de statistică mai spune că în prima jumătate a anului guvernul a colectat mai multe venituri la buget și au crescut consumul, exporturile şi importurile. Însă creşterea importurilor a fost de peste două ori mai mare decât cea a exporturilor, iar balanţa comercială s-a dezechilibrat şi mai tare.

PLDM propune stabilirea unei cote obligatorii de reprezentare a femeilor pe listele de candidaţi

Partidul Liberal Democrat a lansat o iniţiativă legislativă pentru stabilirea unei cote obligatorii de reprezentare a femeilor pe listele de candidaţi ale partidelor politice. Proiectul pentru modificarea Codului Electoral înregistrat de PLDM la biroul permanent al Parlamentului cere ca femeile să reprezinte cel puţin 30 la sută din numărul candidaţilor înaintaţi de un partid la alegerile parlamentare.

Deputaţii Liliana Palihovici şi Valeriu Streleţ au spus la o conferinţă de presă că iniţiativa PLDM încă nu a obţinut sprijinul celorlalte grupuri parlamentare, dar speră că ea va fi adoptată înainte de alegerile anticipate aşteptate în luna noiembrie.

Ierusalim: Hillary Clinton moderează negocierile dintre Benjamin Netanyahu și Mahmud Abbas

Secretarul de Stat american Hillary Clinton spune că premierul israelian Benjamin Netanyahu şi preşedintele Autorităţii Palestiniene Mahmud Abbas au început să dezbată problemele cheie aflate în inima conflictului din Orientul Mijlociu. Clinton se află la Ierusalim unde moderează astăzi noile convorbiri israelo-palestiniene.

Cei doi au început marţi noua rundă de negocieri în Egypt, dar nu s-au anunţat progrese în disputa privind aşezările evreieşti din Cisiordania. Palestinienii au ameninţat să se retragă de la convorbiri dacă Israelul nu opreşte construcţiile în teritoriile ocupate, suspendate numai până la sfârşitul acestei luni.

Fallujah: operațiune anti-teroristă se soldează cu victime colaterale în rîndul civililor

Cel puţin şapte civili au fost ucişi astăzi în timpul unui raid comun al forţelor irakiene şi americane în oraşul Fallujah. Şeful poliţiei din provincia Anbar, general-maiorul Baha Hussein al-Karkhi a spus că militarii au fost atacaţi de terorişti când încercau să percheziţioneze o casă suspectă, iar civilii s-au pomenit între două focuri. Şi-au pierdut viaţa şi doi militari irakieni.

Alţi nouă au fost ucişi într-un alt incident, când autobuzul lor a trecut peste o mină în apropiere de oraşul Mosul. Insurgenţii au început să lanseze atacuri sistematice împotriva militarilor irakieni după retragerea oficială a forţelor combatante americane luna trecută.

Ministrul francez pentru afaceri europene critică acuzațiile comisarului UE Reding la adresa Parisului

Oficiali francezi reacţionează furios la criticile din partea Comisiei Europene pentru expulzarea imigranţilor romi. Comisarul European pentru Justiţie, Viviane Reding a acuzat marţi Franţa de încălcarea legislaţiei europene pentru deportarea a sute de romi în România şi Bulgaria şi a avertizat cu iniţierea unor măsurilor legale de răspuns. Reding a spus că deportările sunt o măsură „ruşinoasă”, amintind de persecuţiile în masă împotriva evreilor şi romilor din perioada celui de-al doilea război mondial,

Ministrul francez pentru afaceri europene, Pierre Lellouche a spus că această comparaţie ar fi o „gafă grosolană”, iar comisarul european pentru piaţa internă, francezul Michel Barnier a spus că trebuie evitate „polemicele inutile” în sânul Uniunii Europene.

Microsoft donează software ONG-urilor și organizațiilor media independente din Rusia

Compania Microsoft a anunţat astăzi că va oferi software gratis organizaţiilor neguvernamentale şi unor organizaţii media din Rusia. Anunţul făcut de purtătoarea de cuvânt a oficiului Microsoft de la Moscova urmează unui articol din ziarul american „New York Times" în care Microsoft era acuzată că ajută poliţia rusă la înăbuşirea disidenţei.

Microsoft a emis o declaraţie în care a condamnat autorităţile ruse pentru folosirea legilor anti-piraterie ca să exercite presiuni asupra societăţii civile şi a promis să doteze organizaţiile neguvernamentale cu programe de computer licenţiate.

Murmansk: acord ruso-norvegian de delimitare a graniței în zona artică

Rusia şi Norvegia au semnat astăzi acordul despre delimitarea graniţei în zona arctică, ceea ce le va permite exploatarea zăcămintelor de gaze şi petrol din larg după o dispută de 40 de ani. Preşedintele rus Dmitri Medvedev şi premierul norvegian Jens Stoltenberg au asistat la semnarea acordului la Murmansk, oraşul rusesc la Marea Barenţ în apropierea graniţei cu Norvegia. Teritoriile aflate în dispută cuprind 175,000 de kilometri pătraţi, cea mai mare parte pe cuprinsul Mării Barenţ.

Sugestie formulată de președintele Moldovei de a i se ridica imunitatea parlamentară lui Vl. Voronin pentru a fi cercetat în cazul evenimentelor din aprilie 2009

Preşedintele interimar, Mihai Ghimpu, a propus astăzi Procuraturii Generale să vină în Parlament cu cererea de a-i ridica imunitatea fostului preşedinte Vladimir Voronin pentru a fi cercetat în cazul evenimentelor din aprilie anul trecut. Ghimpu a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că mai dă o şansă Procuraturii Generale, Ministerului de Interne şi instituţiilor implicate în dosarul 7 aprlilie, pentru a duce la bun sfârşit investigaţiile.
Preşedintele interimar s-a mai arătat nemulţumit de activitatea sistemului judecătoresc în general, spunând că mulţi dintre magistraţi sunt corupţi.

Președintele Mihai Ghimpu condamnă actul de profanare a Sinagogii de la Chișinău

Preşedintele Mihai Ghimpu a calificat drept o provocare la adresa Alianţei de guvernământ actul de vandalizare a sinagogii de la Chişinău. Potrivit Info-Prim Neo, Mihai Ghimpu a declarat astăzi că „asemenea gesturi nu caracterizeazã atitudinea şi starea de spirit a cetăţenilor din Republica Moldova”.
Ghimpu şi-a exprimat convingerea că astfel de incidente nu vor afecta relaţiile interetnice şi cã membrii comunităţii evreieşti se vor simţi în Republica Moldova, în continuare, ca acasă. Sinagoga de la Chişinãu a fost profanată la sfârşitul săptămânii trecute. Pe pereţii acesteia au fost desenate svastici naziste şi însemne ale unor organizaţii moldoveneşti.

Marian Lupu pleacă la Moscova pentru a semna acordul de cooperare între PD și Partidul Rusia Unită

Partidul Democrat din Moldova anunţă că va semna un Acord de colaborare cu Partidul Rusia Unită (Единая Россия), din Federaţia Rusă, liderul căruia este premierul Vladimir Putin. Preşedintele PD, Marian Lupu şi vicepreşedintele Igor Corman, vor pleca astăzi la Moscova pentru a semna acordul.

Curtea de Apel de la Chișinău și-a anulat decizia luată acum două zile privind înghețarea tarifelor la gazele naturale

Locuitorii capitalei vor plăti în continuare 4,53 lei pentru un metru cub de gaz, şi nu 3,6 lei cât a costat gazul până la scumpirile din ianuarie.
Acum două zile, Curtea de Apel a dat câstig de cauza Partidului Moldova Unită în procesul împotriva Agenţiei Naţionale de Reglementare în Energetică şi companiei Moldovagaz şi a decis să îngheţe tarifele la gazele naturale. Astăzi însă Curtea şi-a anulat decizia de acum două zile.
Pe parcursul acestui an, ANRE a majorat de două ori tariful la gaze, astfel în ianuarie gazul s-a scumpit de la 3,2 lei pentru un metru cub până la 3.7 lei, iar în mai, preţul gazelor a ajuns la 4,53 lei.

Proteste anti-americane la Kabul

Cel puţin 10 oameni, inclusiv protestatari şi poliţişti, au fost răniţi astăzi în timpul protestelor anti-americane de la Kabul. Sute de oameni au scandat lozinci anti-SUA, au aruncat cu pietre în poliţişti şi au incendiat pneuri pentru a bloca circulaţia pe drumuri. Poliţia a deschis focul în aer pentru a dispersa mulţimea.
Protestele au loc cu trei zile înaintea alegerilor parlamentare din Afganistan, pe care talibanii au promis să le împiedice. Acţiunile de protest au început în week-end faţă de intenţia, între timp anulată, a liderului unei infime comunităţi creştine din Statele Unite pentru a da foc unor exemplare din cartea sfântă a musulmanilor, Coranul. În ciocnirile cu forţele afgane au murit trei oameni.

Sarah Shourd, turista americană eliberată din Iran se află în statul Oman

Sarah Shourd, din Stalele Unite, care a fost deţinută în Iran mai mult de un an, fiind acuzată de spionaj, și a fost eliberată la începutul acestei săptămâni, şi-a revăzut astăzi mama. Întâlnirea dintre Sarah Shourd de 32 de ani şi mama ei a avut loc în oraşul Muscat, capitala Oman, după ce marţi a fost eliberată din închisoarea Evin de la Teheran.
Doi bărbaţi americani care au fost reţinuţi împreună cu Sarah rămân în custodia autorităţilor iraniene, fiind acuzaţi de spionaj şi traversare ilegală a frontierei. Presa scrie că Shourd a fost eliberată contra sumei de 500 de mii de dolari, însă nu e limpede cine a plătit cauţiunea. Preşedintele Barack Obama a chemat Iranul să-i elibereze şi pe ceilalţi doi deţinuţi, spunând că aceştia nu au comis nicio infracţiune.

Negocierile directe de pace israelo-palestiniene continuă

Secretarul de stat american Hillary Clinton urmează să continue şi astăzi, la Ierusalim, consultările pe tema viitorului negocierilor de pace israelo-palestiniene. Întâlnirea de astăzi urmează discuţiilor pe care Hilary Clinton le-a avut cu premierul israelian Benjamin Netanyahu şi preşedintele palestinian Mahmud Abbas în Egipt.
Reprezentantul Statelor Unite în Orientul Mijlociu, George Mitchell, a declarat că liderul israelian şi cel palestinian „au început discuţii serioase privind mai multe aspecte”, însă că nu s-a înregistrat un progres în soluţionarea disputei asupra aşezărilor evreieşti din Cisiordania.

Premierul Filat în vizită la Bruxelles

Premierul Vlad Filat se află astăzi la Bruxelles pentru discuţii privind un viitor acord de asociere cu Uniunea Europeană. Intr-un interviu in exclusivitate cu Radio Europa Libera, ministrul moldovean de externe Iurie Leanca se declara marţi optimist, afirmând că un acord de asociere ar putea fi semnat într-un an jumatate sau doi. Leancă a respins evaluarile facute de liderul Partidului Umanist, Valeriu Pasat, ca Moldova ar trebui sa îsi îndrepte politica externa spre Rasarit deoarece pina va intra in Uniunea Europeana vor trece 15 -20 de ani.
Ministrul de externe, care-l va însoţi pe premierul Filat în vizita de două zile la Bruxelles, a mai declarat că şi negocierile privind liberalizarea regimului de vize decurg „destul de pozitiv”.

Conferință de presă a președintelui Mihai Ghimpu la Chișinău

La Chişinău, preşedintele interimar Mihai Ghipu va ţine o conferinţă de presă pe tema „7 aprilie şi corupţia instituţionalizată în Republica Moldova” . Tot astăzi, PLDM vrea să prezinte o nouă iniţiativă de modificare a Codului Electoral.

Mitropolia Chișinăului și a Intregii Moldove critică decizia guvernului de a introduce studiul opțional al religiei în școli

De la 1 octombrie, elevii din Republica Moldova vor putea studia, opţional, disciplina „religie”, măsură criticată de Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove. Mitropoita insistă să fie predată materia „Bazele Ortodoxiei” şi consideră decizia guvernului mai degrabă una cu character electoral. „Denumirea disciplinei „Bazele ortodoxiei” specifică cu exactitate obârșia spirituală a neamului nostru”, se arată într-un comunicat de presă difuzat marţi de către serviciul de presă al Mitropoliei. Mitropolia a propus organizarae unui referendum privind predarea „Bazelor ortodoxiei”.

Intîlnire la Pentagon a miniștrilor apărării din Rusia și Statele Unite

La Washington, ministrul american al apărării Robert Gates se va întâlni cu omologul său rus Anatoli Serdiukov, prima vizită a unui ministru rus al apărării la Pentagon din ultimii 5 ani. Într-un interviu acordat agenţiei Interfax, Robert Gates a declarat că pentru Statele Unite, Rusia nu este un opponent: în unele probleme este un partener, în altele, un concurent.
Cei doi vor discuta despre aprovizionarea trupelor NATO din Afganistan prin Rusia, despre acordul Start şi, desigur, planul american de a instala elementele unui sistem defensive anti-rachetă în Europa.

Autoritățile de Kosovo resping rezoluția ONU cerînd reluarea dialogului cu Serbia

Autorităţile din Kosovo au respins categoric rezoluţia ONU, adoptată recent, în care se cere reluarea dialogului direct cu Serbia. Statutul regiunii nu mai poate fi pus în discuţie, a precizat premierul Thaci .
Rezoluţia ONU, adoptată săptămâna trecută, îndeamnă la un dialog direct fără a menţiona statutul regiunii Kosovo. Declaraţia unilaterală de independenţă de Serbia, din 2008, a fost recunoscută până acum de 70 de ţări, între care Statele Unite, şi de 22 din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene.

Danemarca și Marea Britanie cer deschiderea pieței europene produselor pakistaneze

La summitul Uniunii Europene din această săptămână, Danemarca şi Marea Britanie vor cere deschiderea pieţei europene pentru importurile din Pakistan, un mod de a ajuta această ţară să recupereze pierderile imense provocate de inundaţiile din ultimele luni.
Este vorba în primul rând de textile produse în Pakistan. Deschiderea pieţei nu este sprijinită de ţările sudice din Uniunea Europeană, şi ele mari producătoare de textile.

Dmitri Medvedev așteptat să viziteze Polonia

Ambasadorul Rusiei la Varşovia a declarat că preşedintele Dmitri Medvedev va vizita Polonia până la sfârşitul acestui an. Discuţiile se vor concentra mai ales pe relaţiile comerciale. Sâmbătă, la Moscova, vor continua discuţiile ruso-poloneze privind tranzacţiile cu gaze naturale, la care participă şi reprezentanţii Comisiei Europene.

Pe de altă parte, ambasadorul rus a criticat drept „extreme de periculoasă” organizarea la Varşovia a unei noi reuniuni a congresului separatiştilor ceceni. De joi, sunt aşteptaţi între 250 şi 300 de participanţi la reuniunea de două zile.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG