Linkuri accesibilitate

Ştiri

Premierul Filat semnează cu BEI un acord pentru extinderea sistemului sanitar

Aflat la Bruxelles, premierul Vlad Filat a semnat astăzi cu preşedintele Băncii Europene pentru Investiţii un contract prin care BEI va aloca 10 milioane de euro pentru reabilitarea şi extinderea sistemului sanitar şi a celui de asigurare cu apă potabilă din Republica Moldova.

PCRM cere în Parlament revizuirea modului de redistribuire a voturilor

Partidul Comunistilor a cerut Parlamentului sa revada, pâna la dizolvare, modificarile votate în iunie de deputatii AIE, care schimbă modul de redistribuire a voturilor. Pâna acum, mandatele se redistribuiau partidelor proporţional cu numărul de voturi obţinute. Acum legea prevede ca mandatele nedistribuite să fie repartizate succesiv, câte unul fiecarui partid, începând cu concurentul electoral care a obtinut cel mai mare numar de mandate, în ordine descrescânda.
Partidul comuniştilor a anunţat că nu susţine nici initiativa spicherului Mihai Ghimpu privind eliminarea pragului de participare la vot în cazul referendumului.

Curtea de Apel Chişinău revine asupra deciziei de a anula majorarea tarifelor la gaze naturale şi căldură

Curtea de Apel Chişinău a revenit asupra deciziei de a anula majorarea tarifelor la gaze naturale şi căldură, luată cu două zile în urmă. Liderul partidului Moldova Unite, Vladimir Ţurcan, cel care ceruse anularea majorărilor, a anunţat că va contesta decizia de astăzi. Până la o eventuală altă decizie, populaţia va plăti 821 de lei pentru o gigacalorie de agent termic şi între 4 lei si 10 bani, repectiv 4 lei şi 56 de bani pentru un metru cub de gaze.

Începerea procesului intentat de PL comuniștilor pentru difuzarea filmului „Atac asupra Moldovei”,

Liderul partidul liberal şi preşedinte interimat al ţării, Mihai Ghimpu l-a dat în judecată pe fostul preşedine al ţării, Vladimir Voronin, căruia îi cere 1 leu despăgubire pentru defăimare, lezarea onoarei si reputaţiei profesionale în timpul evenimentelor din aprilie 2009. Astăzi a avut loc prima înfăţişare în procesul intentat de Mihai Ghimpu si primarul Dorin Chirtoaca, vicepresedinte al PL. Liberalii se judeca cu Vladimir Voronin, cu fostul sef al SIS Artur Resetnicov si cu a fostul procuror general Valeriu Gurbulea, pentru că în filmul „Atac asupra Moldovei”, acestia au acuzat PL si alte partide de opozitie de provocarea evenimentelor violente din 7 aprilie 2009.

Pe de altă parte, PCRM a dat în judecată Partidul Liberal de la care cere două milioane de lei despăgubiri morale tot pentru "lezarea onoarei și demnității" în filmul "Adevărul despre 7 aprilie".

Şedinţa de judecată a fost amânată pentru 20 şi 25 octombrie.

Parlamentarii români aprobă ridicarea vîrstei de pensionare la 65 de ani

Parlamentul român a aprobat ridicarea vârstei de pensie, treptat, la 65 de ani. Noua vârstă de pensionare va fi aceeaşi pentru femei şi bărbaţi şi va intra în vigoarea pentru bărbaţi din 2015 iar pentru femei din 2030. Opoziţia a părăsit sala în timpul votului , în semn de protest.

În acest moment, vârsta de pensionare este de 63 pentru bărbaţi şi 59 pentru femei. Premierul Emil Boc a precizat însă că în practică, femeile se pensionează în medie la 55 de ani iar bărbaţii la 56 de ani, situaţie care nu mai poate fi finanţată.

București: patronul Realitatea-Cațavencu eliberat din arest preventiv

Curtea de Apel din Bucureşti a decis să-l elibereze din arestul preventiv pe Sorin Ovidiu Vântu, controvesatul patron al concernului media Realitatea – Caţavencu şi iniţiator al postului de ştiri de la Chişinău Publika TV. Odată cu Vîntu au mai fost eliberaţi alţi doi asociaţi . Toţi 3 rămân sub cercetare fiind bănuiţi de obstrucţionarea justiţiei. Mai precis, sunt acuzaţi că l-au finanţat ani de zile pe Nicolae Popa, condamnat, în lipsă, la 15 ani de detenţie pentru fraudarea a peste 300.000 de investitori ai Fondului Naţional de Investiţii.

Debutul summitului UE de la Bruxelles umbrit de disputa asupra expulzării romilor din Franța

Polemica iscată de decizia Franţei de a deporta romi originari din România şi Bulgaria riscă să umbrească summitul Uniunii Europene care a început la Bruxelles. Guvernul francez a reacţionat extrem de dur la declaraţia comisarului european pentru justiţie Vivian Redig, care a lăsat de înţeles că practica franceză aminteşte de timpurile naziste. Între timp, Redig a deplâns disputa pe care a provocat-o şi care riscă să distragă atenţia de la problema centrală: deportarea romilor.

Comisarul pentru justiţie se bucură de sprijinul Comisiei Europene care are două săptămâni să decidă dacă va sancţiona sau nu Franţa pentru încălcarea principiilor fondatoare ale Uniunii.

Papa Benedict începe în Scoția o vizită de patru zile în Marea Britanie

Papa Benedict al 16-lea a început o vizită de patru zile în Marea Britanie, vizită care a creat o serie de probleme protocolare şi a provocat destul de multe critici, din cauza costurilor exorbitante. Suveranul Ponffi a fost primit de Regina Elisabeta în Scoţia, loc ales tocmai pentru ca întâlnirea dintre cei doi să fie numai întâlnirea dintre doi şefi de stat nu si doi lideri religioşi.

Vizita stă şi sub semnul multor scandaluri recente de abuz sexual în biserica catolică.

Consilier al președintelui kazah convins că Nursultan Nazarbaiev va candida pentru un nou mandat prezidențial

Un consilier al preşedintelui kazah Nursultan Nazarbaiev s-a declarat încredinţat că preşedintele va candida pentru încă un mandat, în alegerile prezidenţiale din 2012. Nazarbaiev, în vârstă de 70 de ani, conduce Kazahstanul de la proclamarea independenţei, în 1991.

Kabul: talibanii cer populației să boicoteze alegerile parlamentare

Miliţiile Taliban din Afganistan au lansat un apel la boicotarea alegerilor parlamentare de sâmbătă, calificat drept „ilegitim”. Talibaii au lăsat de înţeles că vor încerca să zădărnicească votul. Miliţiile au lansat o serie de atacuri, în trecut, legate de alegerile generale iar în replica, autorităţile au sporit măsurile de securitate pentru a-i convinge pe afgani să iasă la vot.

În cursa electorală sunt înscrişi peste 2.500 de candidaţi pentru 249 de locuri în camera inferioară a parlamentului. Este pentru a doua oară că în Afganistan au loc alegeri generale, din 2001 când regimul Taliban a fost îndepărtat de la putere.

FMI acordă Pakistanului un credit de 451 de milioane de dolari

Fondul Monetar International a aprobat un credit de 451 de milioane de dolari pentru Pakistan, sumă menită să ajute ţara să depăşească greutăţile provocate de inundaţii. Pakistanul a primit deja de la Banca Modiala un credit de 1 miliard de dolari.

Hillary Clinton conferă la Ierusalim cu Mahmud Abbas și Benjamin Netanyahu

Negocierile directe sunt singura alternativă pentru palestinieni şi israelieni, a declarat preşedintele administraţiei palestiniene Mahmud Abbas, în cadrul unei întrevederi la Ierusalim cu secretarul de stat american Hillary Clinton. Potrivit unor informaţii din surse arabe neconfirmate, Statele Unite încearcă acum să impună un compromis: continuarea negocierilor directe israelo-palestiniene şi prelungirea cu încă trei luni a moratoriului israelien asupra construcţiei de aşezări evreieşti în Cisiordania.

Hillary Clinton a discutat şi cu premierul israelian Benjamin Netanyahu. Negocierile directe au fost reluate la începutul lunii, după o pauză de aproape doi ani.

Reluarea circulației trenurilor de pasageri între Chișinău Odesa, respectiv Moscova prin zona transnistreană

De la 1 octombrie, trenurile de pasageri Chişinău-Odesa şi Chişinău-Moscova vor circula prin regiunea transnistreanã. Începând cu luna viitoare, teritoriul transnistrean va fi traversat şi de o parte din marfare, pe porţiunea Cuciurgan-Căuşeni. Un acord provizoriu de la 1 octombrie 2010 până la 31 decembrie 2012 a fost semnat recent de către întreprinderile de căi ferate din Republica Moldova, Federaţia Rusã şi Ucraina, transmite agenţia „Novyi Reghion”, citată de Info-Prim Neo.

Oficiile de stare civilă vor elibera acte de identitate gratuit sinistraților din zona inundațiilor din Moldova

Persoanele care şi-au pierdut buletinul de identitate în timpul inundaţiilor din vara, vor putea să-şi refacă gratuit actele, a anunţat Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor, transmite Moldpres. Totodată, s-a decis că în oficiul de stare civilă din oraşul Hînceşti, ziua de vineri din fiecare săptămâna va fi rezervată doar pentru deservirea sinistraţilor pentru a urgenta eliberarea actelor de stare civilă necesare perfectării buletinelor.
Potrivit datelor oficiale, inundaţiile din vara curentă au afectat 13 mii de persoane, dintre care în jur de 3 mii au rămăs fără locuinţe.

Explozie pe un drum minat în Turcia atribuită PKK-ului

Presa din Turcia relatează că cel puţin 10 oameni au fost omorâţi astăzi, când microbuzul în care erau a sărit în aer pe un drum minat. Presa scrie că autorităţile cred că drumul a fost minat de membrii Partidului Muncitorilor din Kurdistan, PKK. Partidul luptă pentru auto-guvernarea regiunii de sud a ţării, populată în mare parte de kurzi, încă de la începutul anilor 1980. Microbusul pleca spre provincia Hakkari, care se află la graniţa cu Irak şi Iran. În timpul exploziei au fost răniţi şi trei oameni.

Președintele Kazahstanului Nursultan Nazarbaev intenționează să candideze pentru un nou mandat

Într-un interviu pentru agenţia Reuters, consilierul preşedintelui Kazahstanului, Yermukhamet Yertisbaev, a declarat că Nursultan Nazarbaev va candida din nou pentru funcţia de şef al statului la alegerile prezidenţiale din 2012. Nazarbaev, în vârstă de 70 de ani, conduce Kazahstanul de la destrămarea Uniunii Sovietice, în 1991. Actualul său mandat expiră în 2012, însă potrivit legii el poate candida pentru funcţia de şef al statului de câte ori vrea.
Parlamentul kazah i-a oferit lui Nazarbaev statutul de „lider al naţiunii” şi imunitate faţă de eventuale urmări penale după ce se va retrage din funcţie. Într-un interviu publicat astăzi de cotidianul din Kazahstan, „Svoboda Slova”, Yertisbaev a respins informaţia că autorităţile ar planifica un referendum în locul alegerilor prezidenţiale din 2012.

Kirghistanul solicită Rusiei mai mulți bani pentru instalațiile militare de pe teritoriul republicii

Ministrul kirghiz al apărării a declarat că Kirgistanul vrea să ceară Rusiei mai mulţi bani pentru găzduirea bazei militare ruse. Rusia are patru instalaţii militare pe teritoriul Kirghistanului, inclusiv o bază aeriană în regiunea Kant, de lângă Bişkek, care funcţionează sub auspiciul Tratatului de Securitate Colectivă condus de Rusia.
Vorbind la o conferinţă de presă, ministrul kirghiz, Abibilla Kudayberdiev, a declarat că Kirghistanul planifică să mărească chiria, care acum este de aproape 4,5 milioane de dolari, de două sau chiar trei ori. Kudayberdiev a făcut aceste declaraţii după întrevederea cu omologul său rus Anatoli Serdyukov la Moscova, şi a mai adăugat că Rusia poate să-şi plătească datoriile oferind Kirghistanului arme. Potrivit ministrului kirghiz, Rusia ar avea o datorie de 6 milioane de dolari.

Legea bugetului 2011 va fi supusă aprobării viitorului Parlament

Reprezentanţii Alianţei pentru Integrarea Europeană au căzut de acord miercuri seara să lase viitorului Parlament adoptarea legii bugetului pentru 2011. Moldpres îi citează pe preşedintele interimar Mihai Ghimpu şi pe preşedintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov spunând că Parlamentul actual nu va reuşi probabil să examineze şi supună votului bugetul înainte de alegerile anticipate aşteptate în noiembrie. Premierul Vlad Filat, care s-a aflat ieri în vizită la Bruxelles, declarase anterior că guvernul său va prezenta în timp util Parlamentului proiectul legii bugetului pentru anul viitor.

Discuții la Bruxelles între comisarul european Cecilia Malmstrom şi premierul Vlad Filat

Comisarul european pentru afaceri interne, Cecilia Malmstrom şi premierul Vlad Filat au discutat miercuri la Bruxelles calendarul negocierilor pe tema liberalizării regimului de vize. Comisarul European a spus că Moldova va primi un plan de acţiuni pentru a putea obţine ridicarea vizelor europene după rapoartele de evaluare aşteptate din partea experţilor europeni în octombrie.
Într-o declaraţie anticipativă, ministrul de externe, Iurie Leancă estima că Moldova va avea nevoie de cel mult doi ani pentru a semna un acord de asociere cu Uniunea Europeană, premergător liberalizării regimului de vize.

Președintele Mihai Ghimpu a criticat lentoarea demersurilor justiției în cazul evenimentelor de la 7 aprilie 2009

Preşedintele interimar, Mihai Ghimpu a deplâns ancheta îndelungată şi lipsa deciziilor de judecată în privinţa evenimentelor de pe 7 aprilie 2009. La o conferinţă de presă miercuri, Ghimpu a spus că judecătorii ar aştepta rezultatele apropiatelor alegeri, înainte de a pronunţa sentinţe. Mihai Ghimpu a mai sugerat Procuratorii Generale să ceară ridicarea imunităţii fostului preşedinte comunist Vladimir Voronin, pe care îl acuză de depăşirea atribuţiilor în timpul tulburărilor de pe 7 aprilie.

Intîlnire la Moscova între Marian Lupu și Boris Grizlov, președintele Consiliului Suprem al Partidului Rusia Unită

Liderul Partidului Democrat, Marian Lupu se află la Moscova pentru a semna astăzi un acord de colaborare cu Partidul Rusia Unită al premierului Vladimir Putin. Înainte de plecarea la Moscova, Marian Lupu declara Europei Libere că întărirea cooperării cu partidul la guvernare în Rusia va servi intereselor naţionale ale Moldovei. La Moscova, Lupu se va întâlni azi cu preşedintele Consiliului Suprem al Rusiei Unite, Boris Grâzlov, speakerul Dumei de Stat.

Chestiunea politicii Franței față de romi așteptată să domine summitul Uniunii Europene de astăzi la Bruxelles

Franţa a respins miercuri drept „inacceptabile” declaraţiile comisarului european pentru justiţie, Viviane Reding pe tema expulzării romilor de către autorităţile franceze. Reding a spus că expulzările sunt „ruşinoase”, amintind de persecutarea evreilor şi romilor de către Germania nazistă. Premierul francez, François Fillon a spus după o întâlnire miercuri seara a politicienilor europeni conservatori, la Bruxelles, că paralela cu cel de-al doilea război mondial este „incredibilă, inimaginabilă şi scandaloasă”. Fillon a declarat că a luat cunoștință de regretele exprimate ceva mai devreme de comisara europeană și a anunțat că „în orele imediat următoare vom demonstra că Franța respectă perfect regulile europene referitoare la dezafectarea taberelor ilegale”.
Premierul Franței a cerut ca Uniunea Europeană să ia măsuri pentru a rezolva problema romilor care emigrează în ţările occidentale fără mijloace de a se întreţine. Autorităţile franceze au deportat peste 8 mii de imigranţi romi de la începutul acestui an, iar Comisia Europeană a spus că ar putea declanşa acţiuni legale împotriva Franţei dacă se constată că a încălcat legislaţia comunitară, o suspiciune respinsă de autorităţile franceze.
Se aşteaptă că disputa pe tema controversatelor măsuri franceze să domine summitul Uniunii Europene care începe azi la Bruxelles.

Nato invită reprezentanții Rusiei pentru convorbiri la summitul viitor de la Lisabona

NATO a invitat Rusia să participe la convorbiri cu liderii ţărilor din alianţă în timpul summit-ului de la Lisabona în luna noiembrie. Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen a declarat că este important ca la summit alianţa să-şi reafirme invitaţia adresată Rusiei de a coopera în domeniul apărării antirachetă. NATO încearcă să-şi refacă relaţia cu Rusia deteriorată de intervenţia rusească în Georgia în august 2008, dar progresele sunt lente. Alianţa a respins propunerea preşedintelui rus, Dmitri Medvedev pentru stabilirea unor noi aranjamente de securitate în Europa.

Reînoirea acordului de cooperare militară americano-rusă

Miniştrii apărării din Statele Unite şi Rusia au semnat la Washington câteva acorduri pentru a întări cooperarea. Ministrul american, Robert Gates l-a găzduit miercuri la Pentagon pe Anatoli Serdiukov într-o primă asemenea vizită în cinci ani.
Cei doi au semnat un nou memorandum de cooperare în locul celui din 1993 şi au convenit să înfiinţeze un grup de lucru în probleme de apărare, în cadrul comisiei bilaterale create de preşedinţii Obama şi Medvedev în iulie 2009.

Suveranul pontif vizitează Anglia și Scoția

Papa Benedict al XVI-lea începe astăzi o vizită de stat în Anglia şi Scoţia în cadrul unei campanii pentru a întări creştinismul într-o Europă tot mai seculară. Vizita de patru zile are loc pe fundalul controversei provocate de declaraţii ale cardinalului german, Walter Kasper, un consilier al Papei, care ar fi spus că Marea Britanie aminteşte astăzi de „o ţară a lumii a treia” unde se manifestă „ateismul agresiv”.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG