Linkuri accesibilitate

Ştiri

Intîlnire Vlad Filat - Asif A. Chaudhry

Premierul Vlad Filat s-a întânit astăzi cu ambasadorul Statelor Unite, Asif A. Chaudhry. Premierul Vlad Filat a mulţumit ambasadorului pentru împrumutul nerambursabil, eşalonat pe 5 ani în valoare de 262 milioane de dolari, oferit de Statele Unite în cadrul proiectului Provocările Mileniului. Banii vor fi folosiţi pentru îmbunătăţirea infrastructurii drumurilor şi a sistemelor de irigare. Ambasadorul Chaudhry a reamintit că Statele Unite vor susţine şi în continuare Republica Moldova pe calea reformelor democratice.

Dosare penale deschise împotriva Victoriabank, hotelului Codru, magazinului Gemenii și combinatelor Franzeluța și Carmez

Preşedintele interimar Mihai Ghimpu a anunţat că au fost deschise dosare penale în cazurile băncii comerciale Victoriabank, hotelului Codru, magazinului Gemenii şi combinatelor de pâine şi mezeluri Franzeluţa şi Carmez. Declaraţia a fost făcută după şedinţa Consiliului Suprem de Securitate, în care s-a discutat despre combaterea corupţiei şi a crimei organizate şi au fost prezentate rapoarte ale Procuraturii Generale, Centrului Anticorupţie şi Ministerul de Interne.
Mai mulţi oameni de afaceri moldoveni au declarat anterior că ar fi fost victimele unor dosare penale fabricate la comanda omului de afaceri Vlad Plahotniuc. Printre ei se numără foşti directori de la societăţile pe acţiuni Franzeluţa, Carmez şi reprezentanţi ai unor companii care deţineau acţiuni la banca comercială Victoriabank.
Potrivit portalului de ştiri Unimedia, acum două săptămâni a cerut MAI, CCCEC, Procuraturii Generale şi SIS-ului explicaţii la acuzaţiile aduse de oamenii de afaceri.

Vladimir Voronin repetă apelul la boicotarea referendumului

Liderul Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin a chemat încă odată alegătorii să boicoteze referendumul din 5 septembrie. Voronin şi-a motivat îndemnul prin faptul că referendumul nu ar fi în interesul poporului ci al liderilor Alianţei de guvernare şi a vorbit despre alte potenţiale pericole. „Dacă acest referendum va avea loc, atunci al doilea referendum va fi despre ieşirea Moldovei din CSI, al treilea - unirea cu ţara mumă Romania, apoi aderarea la NATO” a declarat Vladimir Voronin.

FAO discută majorările de prețuri la produsele alimentare

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO) a anunţat că se va întruni într-o şedinţă specială pentru a discuta despre majorările preţurilor la produsele alimentare, la o zi după ce Rusia a anunţat că a extins interdicţia la exportul de cereale până la recolta de anul viitor.

Interdicţia a fost impusă în Federaţia Rusă la începutul acestei luni după ce incendiile şi seceta din vara curentă au distrus o mare parte din recoltă. Decizia a influenţat şi majorarea cu 5 % a preţurilor la produsele alimentare în toată lumea. Există temeri că majorările vor declanşa revolte în întreaga lume aşa cum s-a întâmplat în urmă cu doi ani.

Acord ruso-azer prin care exportul de gaze spre Rusia este dublat

Azerbaidjanul va dubla exportul de gaze către Federaţia Rusă. Astăzi a fost semnat un acord între compania azeră de stat SOCAR şi Gazprom-ul rusesc. Înţelegerea a fost semnată în cadrul vizitei preşedintelui rus Dmitrii Medvedev la Baku. Potrivit acordului, Azerbaidjanul va livra Rusiei două miliarde de metri dubi de gaze până în 2011 şi va mări livrările din 2012.

Preşedintele Dmitrii Medvedev şi omologul său azer, Ilham Aliev au semnat şi tratat privind delimitarea frontierei. După întâlnire, Medvedev a declarat că s-a discutat şi despre recentul acord între Rusia şi Armenia care prelungeşte prezenţa militară rusă pe teritoriul armean în schimbul unor garanţii de securitate. Acordul a fost primit cu îngrijorare în Azerbaidjan, care se află de mulţi ani în conflict cu Armenia din cauza regiunii Nagorno-Karabah. Medvedev a dat asigurări că acordul a fost semnat pentru a menţine securitatea în zonă şi că nu reprezintă „o capcană”.

Prom-Lex deplînge insuficienta campanie pentru referendum în regiunea transnistreană

Asociaţia Promo-Lex care monitorizează campania electorală pentru referendumul din 5 septembrie constată că regiunea transnistreană a fost ignorată de partidele politice, relatează agenţia Info-prim Neo.
Preşedintele Promo-Lex, Ion Manole a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că „partidele sau participanţii nu au acordat suficientă atenţie acestei campanii pentru regiunea transnistreană ca să nu expună unor riscuri persoanele care ar fi mers să distribuie materiale electorale în regiunea de est, deşi acest lucru era posibil”.
În campania pentru referendum s-au înscris 25 de formaţiuni politice, 17 dintre care sunt pentru alegerea directă a şefului statului, patru împotriva şi tot patru formaţiuni îndeamnă oamenii să boicoteze referendumul.

Ajutoare umanitare sosite la Chișinău din partea Federației Ruse

Astăzi la Chişinău a sosit un lot de ajutoare umanitare din Federaţia Rusă destinat satelor inundate din lunca Prutului. Ajutoarele, în valoare aproape 1 milion de dolari, includ două staţii electrice mobile, corturi, bărci pneumatice, echipament pentru salvare.
Donaţia a fost transmisă Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor excepţionale. La eveniment a participat ambasadorul Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Valeri Kuzmin şi premierul Vlad Filat.

Un nou atac cu bombă în Pakistan soldat cu numeroase victime

Un atac cu bombă lansat în timpul unui miting al şiiţilor într-un oraş din sud-vestul Pakistanului a ucis cel puţin 22 de oameni şi a rănit alţi zeci. Un atacator sinucigaş a detonat bomba în mijlocul mulţimii adunate pentru a marca sărbătoarea internaţională al-Quds prin care îşi arată solidaritatea faţă de palestinienii care se opun controlului Ierusalimului de către Israel.
Atentatul de astăzi s-a produs la două zile după un atac similar din oraşul Lahore din estul Pakistanului în care au murit aproape 35 de oameni şi alţi 300 au fost răniţi.

București: noii miniștri din guvernul Boc remaniat au depus jurămîntul la Palatul Cotroceni

Șase noi miniștri au depus astăzi jurămîntul la București, după remanierea anunțată de guvernul Boc. Este vorba de Valerian Vreme (Comunicații și Societate Informațională), Valeriu Tabără (Agricultură), Gheorghe Ialomițeanu (Finanțe), Ioan Botiș (Muncă), Anca Daniela Boagiu (Transporturi și Infrastructură), Ion Ariton (Economie și Afaceri Interne).

In discursul pronunțat în cadrul ceremoniei de la Palatul Cotroceni, președintele Traian Băsescu a pledat pentru „încă un an de solidaritate și austeritate” în 2011.

Mahmud Ahmadinejad condamnă negocierile de pace israelo-palestiniene

Preşedintele Iranului, Mahmud Ahmadinejad a criticat negocierile de pace israelo-palestiniene într-un discurs de ziua solidarităţii cu palestinienii rostit la Teheran.
În faţa unei mulţimi care scanda „Moarte Americii, Moarte Israelului”, Ahmadinejad a caracterizat negocierile faţă în faţă începute joi la Washington de premierul israelian Benjamin Netanyahu şi preşedintele palestinian Mahmud Abbas, drept „moarte din faşă” şi „sortite eşecului” .
Preşedintele Iranului a mai spus că oamenii din Orientul Mijlociu „sunt capabili să înlăture regimul sionist de pe scena internaţională” şi a respins posibilitatea unor atacuri israeliene sau americane împotriva instalaţiilor nucleare iraniene.

Atac sinucigaș la o stație de poliție în Tadjikistan

Autorităţile din Tajikistan spun că un atacator sinucigaş a detonat o maşină capcană la o staţie de poliţie din nordul ţării, rănind 25 de oameni. Atacul a avut loc în al doilea oraş ca mărime al ţării, Khujand, situat la 350 de kilometri depărtare de capitala Duşanbe.
Un purtător de cuvânt al ministerului de interne a declarat Europei Libere că atacatorul a intrat cu maşina în mare viteză pe poarta secţiei de poliţie înainte de a detona bomba.
Cu o zi mai devreme, preşedintele tajik, Imomali Rahmon a concediat aproape întreaga conducere a serviciilor de securitate ale ţării după evadarea, săptămâna trecută, a 25 de deţinuţi dintr-o închisoare cu regim sever. În timpul evadării, deţinuţii au ucis cinci gardieni.

Ministrul american al apărării Robert Gates s-a întîlnit cu militarii care combat talibanii în provincia Kandahar

Ministrul american al apărării, Robert Gates s-a întâlnit astăzi cu militarii care luptă cu talibanii în provincia Kandahar din sudul Afganistanului, un bastion al militanţilor islamici. Militarii NATO, în speciali cei americani, au suferit pierderi record în ultimele luni. Potrivit estimărilor AFP, 493 de militari ai coaliţiei internaţionale, inclusiv 326 de americani au fost ucişi anul acesta în Afganistan, faţă de 521 în tot anul 2009.

La o conferință de presă la Chișinău liderii AIE au chemat alegătorii să voteze la referendumul de duminică

Liderii Alianţei pentru Integrare Europeană au susţinut astăzi o conferinţă de presă comună în ultima zi a campaniei pentru referendumul de duminică şi au îndemnat alegătorii să voteze pentru alegerea directă a şefului statului. Alianţa de guvernare crede că referendumul şi un vot pentru revenirea la alegerile prezidenţiale directe este singura cale de depăşire a crizei constituţionale. Alianţa planifică să organizeze ulterior alegeri prezidenţiale şi parlamentare, probabil la mijlocul lunii noiembrie.
Opoziţia comunistă se opune referendumului şi îşi cheamă simpatizanţii să nu participe duminică la vot.

Poliția ucraineană face presiuni asupra avocatului ziaristului Vasyl Klymentyev dispărut în luna august

Avocatul jurnalistului de investigaţii din Harkiv, Vasyl Klymentyev, dispărut la 11 august, susţine că poliţişti ucraineni au încercat să-i percheziţioneze apartamentul. Avocatul Vycheslav Izmailov le-a spus jurnaliştilor că o echipă de agenţi ai forţelor speciale de poliţie „Berkut” însoţiţi de un presupus anchetator au încercat să pătrundă în apartamentul său fără mandat.
Izmailov a refuzat să deschidă uşa şi a chemat poliţia locală, care a intervenit. Reprezentanţi ai poliţiei din Harkiv au declarat Europei Libere că nu pot comenta cazul dar au adăugat că de obicei forţele speciale de poliţie „Berkut” se supun ordinelor Procuraturii Generale.
Vasyl Klymentyev, redactorul şef al unui mic ziar de investigaţie din Harkiv, avertizase înainte de dispariţie că libertatea presei ar fi în declin în Ucraina după venirea preşedintelui Viktor Ianukovici la putere în luna februarie.

Primăria Erevanului interzice desfășurarea unui miting al opoziției în Piața Libertății

Autorităţile de la Erevan au interzis ieri partidului de opoziţie „Congresul Naţional Armean”, condus de fostul preşedinte Levon Ter-Petrossian, să organizeze în centrul oraşului o adunare. Primăria din Erevan şi-a motivat decizia prin faptul că Piaţa Libertăţii din centrul oraşului, unde intenţiona opoziţia să se adune, este închisă pentru pregătirile către festivalul anual din luna octombrie.
Congresului Naţional Armean i s-a permis să-şi desfăşoare acţiunea în piaţa din faţa Muzeului de Manuscrise Antice. Reprezentantul partidului, Levon Zurabian susţine că decizia de a nu permite opoziţiei să se adune în Piaţa Libertăţii a fost luată la ordinul preşedintelui Serzh Sarkisian.

Ministrul de externe Serghei Lavrov a participat la o reuniune diplomatică la Varșovia

Ministrul rus al Afacerilor Externe, Sergei Lavrov participă pentru prima dată la întâlnirea anuală a diplomaţilor polonezi de la Varşovia. În cadrul unei conferinţe de presă, Lavrov a mulţumit Poloniei pentru că a permis cetăţenilor ruşi din Kaliningrad să circule fără viză în Polonia. Lavrov a mai anunţat că Rusia pregăteşte un nou pachet de documente referitoare la accidentul aviatic din aprilie, de lângă Smolensk, în care şi-a pierdut viaţa fostul preşedinte al Poloniei, Lech Kaczynski şi alţi zeci de oficiali polonezi.
Diplomatul rus a mai adăugat că Moscova va desecretiza noi documente despre masacrul de la Katyn din timpul celui de-al doilea război mondial, unde au fost omorâţi peste 21 de mii de militari polonezi. Serghei Lavrov a mai anunţat că preşedintele Medvedev intenţionează să viziteze Polonia, fără a menţiona când anume.

Conferință de presă a liderilor AIE în ultima zi de campanie electorală înaintea referendumului de duminică

Astăzi este ultima zi de campanie înaintea referendumului constituţional de duminică organizat de alianţa de guvernare pentru a depăşi criza constituţională. Alegătorii sunt chemaţi la urne să răspundă dacă doresc să aleagă şeful statului prin vot direct.
Liderii Alianţei pentru Integrarea Europeană au anunţat pentru astăzi o conferinţă de presă comună, după săptămâni de divergenţe exprimate public pe tema alegerilor prezidenţiale şi parlamentare anticipate care pot urma referendumului. Opoziţia comunistă nu este de acord cu organizarea plebiscitului şi îşi cheamă simpatizanţii să nu participe duminică la vot.
Desfăşurarea votării va fi monitorizată de observatori locali şi de o delegaţie a Adunării parlamentare a Consiliului Europei.

Autoritățile transnistrene au celebrat joi 20 de ani de la proclamarea independenței regiunii separatiste

Autorităţile transnistrene au marcat joi 20 de ani de la proclamarea independenţei faţă de Republica Moldova sau de la instaurarea regimului anticonstituţional cum este numit la Chişinău evenimentul de pe 2 septembrie 1990. Presa rusă a relatat că mai mulţi membrii ai Dumei de Stat de la Moscova au luat parte la parada militară organizată la Tiraspol. Ambasadorul rus la Chişinău, Valeri Kuzmin nu a fost de faţă la festivităţile de joi, dar călătorise în ajun la Tiraspol pentru a-i felicita pe transnistreni din numele ministrului rus de externe. Vicepremierul, Victor Osipov a spus că autorităţile de la Chişinău regretă pasul ambasadorului Kuzmin.

Acord la Washington pentru o nouă reuniune de convorbiri de pace israelo-palestiniene la 14-15 septembrie

Liderii israelian şi palestinian s-au înţeles ieri la Washington asupra unei serii de noi convorbiri pentru pace în Orientul Mijlociu şi au spus că se vor întâlni din nou pe 14 şi 15 septembrie. Benjamin Netanyahu şi Mahmud Abbas s-au aflat faţă în faţă la primele negocieri directe în aproape doi ani datorită eforturilor diplomatice intense ale Statelor Unite care doresc ajungerea la un acord de pace în decurs de un an.

Secretarul de stat american, Hillary Clinton le-a spus celor doi ieri la Washington că au şansa să pună capăt pentru totdeauna conflictului şi deceniilor de duşmănie între popoarele lor.
Mişcarea palestiniană Hamas care controlează Fâşia Gaza respinge negocierile şi spune că va continua să atace Israelul.

Un atac aerian Nato avînd drept țintă insurgenți islamici ucide din eroare funcționari electorali afgani

Vizita ministrului american al apărării, Robert Gates în Afganistan a fost umbrită joi de un atac aerian al NATO în nordul ţării. Preşedintele afgan, Hamid Karzai a spus că zece funcţionari electorali au fost ucişi în atac. La o conferinţă de presă comună la Kabul, Gates a spus că atacul era îndreptat împotriva insurgenţilor din Mişcarea Islamică din Uzbekistan afiliată reţelei al-Qaeda.
Atacul a avut loc în provincia Takhar la graniţa cu Tajikistanul unde situaţia a fost relativ calmă în comparaţie cu sudul şi estul ţării unde activează talibanii.

Noi incendii declanșate în Rusia

Noi incendii au fost semnalate în Rusia. Presa locală relatează că doi oameni au fost ucişi şi cel puţin zece – răniţi în apropiere de Volgograd şi Saratov în sudul Rusiei. Preşedintele Dmitri Medvedev anulase luna trecută starea de urgenţă în majoritatea regiunilor afectate de sute de incendii în urma valului neobişnuit de căldură. 50 de oameni au murit în incendiile din cursul verii iar mai multe mii au rămas fără locuinţe.

Explozia la o platformă petrolieră a companiei Mariner Energy din Golful Mexic nu a făcut victime

După explozia produsă joi la o platformă petrolieră din Golful Mexic, la 150 de km de coastele Louisianei, a fost reperată în apele oceanului o dîră de petrol lungă de 1,5 km și lată de 30 de m. Platforma aparține companiei Mariner Energy, cu sediul la Houston. Compania a deplasat la fața locului trei nave speciale de luptă împotriva incendiilor, urmînd ca șapte elicoptere, două avioane și alte două nave să se alăture în cursul zilei. Cei 13 lucrători aflați pe platformă au fost evacuați de un vas al companiei, la o exploatare învecinată și apoi conduși la spital. S-ar fi înregistrat un singur rănit.
Platforma la care s-a produs explozia este situată la cca 320 de km de locul exploziei de la 20 aprilie trecut, care a distrus platforma Deepwater Horizon a companiei BP.

Un tanc petrolier naufragiat în extremul nord al Canadei

Gărzile de coastă canadiene spun că un tanc petrolier a naufragiat în apele din extremul nord al Canadei. Există riscul ca cele nouă milioane de litri de motorină transportate de vas să se deverseze în apele arctice. Tancul s-a aşezat pe o fâşie de nisip miercuri în Trecătoarea Nordului, la sud vest de oraşul Gjoa Haven. El transporta combustibil pentru locuitorii regiunii.

Igor Smirnov afirmă că are ca model exemplul Ciprului de Nord, al Kosovo și al regiunilor separatiste georgiene

La Tiraspol a avut loc o parada militară cu ocazia a 20 de ani de la constituirea autoproclamatei republici nistrene, nerecunoscute internaţional. In discursul sau, Igor Smirnov a vorbit despre exemplele internationale pe care le-ar reprezenta Taiwanul, Ciprul de Nord, Kosovo, Abhazia si Osetia de Sud pentru ca regiunea transnistreana sa fie si ea recunoscuta. Smirnov a multumit Rusiei pentru sprijinul acordat.

Separatiștii din Nagorno-Karabach au serbat 18 ani de la desprinderea regiunii din Azerbaidjan

Autorităţile din Nagorno-Karabach au marcat astazi 18 ani de independenta de facto de Azerbaijan. Auto-inititulatul preşedinte al regiunii Bako Sahakian a spus ca scopul suprem al regiunii este recunoasterea independentei regiunii şi a criticat ceea ce el a numit încercarile autorităţilor de la Baku de a abandona calea dialogului şi de a recurge la forţa pentru solutionarea acestui conflict înghetat. Azerbaijanul si Armenia au purtat timp de 6 ani un razboi asupra acestei regiuni, încheiat in 1994 printr-un acord de încetare a focului.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG