Linkuri accesibilitate

Ştiri

Rată de participare la urne de 22,17% la ora 18:45

Potrivit ultimelor date publicității de Comisia Electorală Centrală, rata de participare la urne a fost de 22,17% până la ora 18:45. Agenția Info-Prim-Neo relatează că raioanele care au înregistrat cea mai activă prezenţă sunt Teleneşti şi Nisporeni – 34,85% (18873 persoane) şi, respectiv, 31,54% (15207) din alegătorii înscrişi în listele de bază.

V. Voronin susține că, în eventualitatea invalidării referendumului, PCRM ar accepta schimbarea modului de alegere a președintelui în parlament

Intr-o declaratie pentru postul de televiziune Publika, preşedintele comunistilor, Vladimir Voronin a declarat că, dacă referendumul nu va fi validat, partidul său este gata să accepte scăderea treptată a numarului de voturi pentru alegerea preşedintelui de către Parlament : 61 de voturi pentru prima incercare, 57 pentru a doua şi 52 pentru a treia. Reamintim că in Parlamentul de la Chisinau, Alianţa pentru Integrare Europeana deţine în prezent 53 de mandate, partidul comunistilor 43, si 5 parlamentari fac parte dintr-un grup neafiliat.

Kabul: talibanii amenință că vor ataca secțiile de votare la legislativele din 18 septembrie

In Afganistan, militantii Taliban au anuntat ca vor ataca sectiile de votare la alegerile parlamentare din 18 septembrie, cerind populatiei sa nu participe la vot. Un purtator de cuvint al talibanilor a declarat Agentiei Associated Press ca de rezultatul acestor alegeri ar putea beneficia numai strainii „care vor sa isi mentina prezenta in aceasta tara prin acest proces electoral”.

Alianta Nord Atlantica a anuntat ca 3 militari din fortele coalitiei au fost omoriti la acest sfarsit de saptamina in sudul Afganistanului. Doi militari au murit astazi in urma unui atac direct al militantilor taliban, iar un altul a murit ieri. Potrivit declaratiei fortei NATO din Afganistan, in Kandahar fortele coalitiei si cele guvernamentale au omorit 13 militanti taliban intr-o actiune militara intreprinsa ieri.

Locuința lui Mehdi Karubbi atacată de membri ai milițiilor islamiste din Iran

Garda Revolutionara Iraniana a negat astazi ca impreuna cu militiile islamiste ar fi intreprins un raid asupra locuintei liderului opozitiei Mehdi Karubbi. In declaratia Garzii Revolutionare se spune ca locuinta politicianului este sub asediul unor elemente raufacatoare care nu au nici o legatura nici cu militiile islamiste si nici cu Garda Revolutionara. Agresorii au aruncat coctailuri Molotov in locuinta politicianului opozitiei democrate si au ranit un bodyguard. Pe site-ul de internet al lui Mehdi Karubbi, acesta spune ca peste 50 de oameni, voluntari din militiile islamice Basij, loiali liderului suprem religios Ayatolahului Ali Hamenei si alti militanti i-au atacat locuinta.

Declarație a Vaticanului în sprijinul iranienei condamnate la moarte prin lapidare

Vaticanul a dat publicitatii o declaratie in care cere autoritatilor de la Teheran clementa in cazul Sakinehei Astiani, acuzata de adulter si condamnata la moarte prin lapidare. In declaratia Vaticanului se spune ca moartea prin lapidare este una dintre cele mai brutale morti si ca Suveranul Pontif foloseste toate canalele diplomatice pentru a salva viata femeii. Avocatul femeii a fugit din Iran de teama persecutiilor. Astiani are 43 de ani si 2 copii. Brazilia i-a oferit azil politic femeii, dar autoritatile de la Teheran au respins propunerea presedintelui Lula Da Silva.

Restabilirea sistemului electronic de colectare a datelor cu prezența la vot

Sistemul electronic de colectare a datelor privind prezenţa la urne a fost repus în funcţiune, transmite Info-Prim Neo. În paralel continuă colectarea datelor pe suport de hârtie, doar aceste date avînd putere juridică.

Potrivit Info-Prim Neo, în momentul apariţiei defecţiunii, CEC nu a exclus varianta unui atac cibernetic şi a anunţat Centrul pentru Telecomunicaţii Speciale.

17% din alegători s-au prezentat la vot până la orele 15:45

Comisia Electorala Centrala a facut cunoscut ca pana la orele 15:45 la sectiile de votare s-au prezentat putin peste 17% din cei peste 2,7 milioane de alegatori.

Pentru ca referendumul de astazi sa fie declarat valabil, la urne trebuie sa se prezinte cel putin 33% din totalul persoanelor cu drept de vot din Republica Moldova.

Potrivit site-ului Stirea zilei.md, pana la pranz, la Bucuresti au votat 400 de moldoveni, iar la Praga 51.

Comuniștii susțin că sistemul computerizat de colectare a datelor de la CEC ar fi fost defectat intenționat

Intr-un briefing cu presa, reprezentanti ai PCRM au declarat că sistemul de colectare a datelor de la Comisia Electorala Centrală a fost defectat în mod intenţionat. Deputatul comunist Iurie Muntean a declarat că aşa s-ar fi procedat şi în 1999 şi 2003 şi că, dacă, după ce sistemul computerizat va fi restabilit si rata de participare va fi de 35 %, atunci " semnalele noastre că scrutinul va fi falsificat se vor adeveri".

Potrivut datelor pe care le au reprezentantii PCRM, prezenta la vot în secţiile din străinătate ar fi foarte redusa şi că pina la orele prînzului în aceste secţii de votare nu s-au prezentat mai mult de 2000 de persoane.

PCRM a chemat electoratul să boicoteze scurtinul.

Prezența la vot a moldovenilor din Moscova, Kiev, Iași, Paris și Milano

Intr-o declaratie făcuta în exclusivitate Europei Libere, ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Andrei Neguţă a confirmat prezenta slabă la vot a moldovenilor din Federaţia Rusă, cel puţin pînă la ora 15.00 . La aceasta sectie de vot s-au prezentat numai 200 de persoane.

La Paris, Milano şi Iasi ne-au declarat mai multi participanti la vot, numarul celor care s-au prezentat la secţiile de vot a fost destul de mare, fară însă a putea da numarul exact al alegatorilor.

La Kiev, ne-a declarat un observator la alegeri, prezenta a fost foarte scăzută în primele ore ale diminetii, numarul celor prezenti neajungînd la 100.

Președintele CUC Ion Solonenco despre incidentul de la Dubăsari

Preşedintele delegaţiei moldoveneşti in Comisia Unificată de Control, Ion Solonenco a declarat, citat de agentia InfoPrimNeo, că partea transnistreană din CUC întreprinde toate măsurile pentru a soluţiona incidentul de la Dubăsari, unde a fost reţinut fostul ministru adjunct al apărarii, Alexandru Gorgan. Fostul demnitar de la Chişinău a fost impiedicat de miliţiile transnistrene să meargă către Cocieri, drumul de acces către aceasta localitate fiind blocat. Potrivit sursei citate, miliţiile transnistrene l-ar fi acuzat pe fostul demnitar că ar fi intrat ilegal in Transnistria.

Separatiștii îl rețin la intrarea în Dubăsari pe fostul vice-ministru al apărării Alexandru Gorgan

Un fost ministru adjunct al apărarii, Alexandru Gorgan a fost reţinut la intrarea in localitatea Dubăsari, informează agenţia Info-Prim Neo. Potrivit sursei citate, Alexandru Gorgan a spus că mergea de la Pohrebea către Cocieri cînd a fost oprit de miliţiile transnistrene. El a fost învinuit că ar fi intrat „ilegal” în regiunea transnistreană. Fostul demnitar de la Chisinău a spus că a refuzat să plece de la locul incidentului, aşteptînd să sosească în zonă reprezentanţi ai misiunii OSCE si ai Comisiei Unificate de Control. La Cocieri, precizează Info-Prim Neo, se poate ajunge numai trecînd peste dealuri, drumul de acces fiind blocat.

Atacuri electronice asupra site-ului Comisiei Electorale Centrale

Referendumul pentru modificarea articolului 78 din Constitutia Republicii Moldova este in desfasurare. La ora 12, potrivit corespondentei Europei Libere, care citeaza o declaratie a secretarului Comisiei Electorale Centrale, prezenta la vot era de 10,38 procente. Sectiile de votare sunt deschise pina la ora 21. Cea mai mica prezenta la vot la ora 12 a fost in Chisinau si Autonomia Gagauza.

Intr-un briefing de la ora 13, secretarul Comisiei Electorale Centrale a spus ca in ciuda unor probleme legate de sistemul computerizat, situatia este sub control. Iurie Ciocan a spus ca are informatii despre anumite atacuri impotriva site-ului CEC.

Atentat sinucigaș la o bază militară rusă din Dagestan - cel puțin 3 morți în rîndul soldaților ruși

Potrivit oficialitatilor ruse, cel putin 3 soldati rusi au fost omorati astazi in Dagestan, si 33 au fost raniti, intr-un atac cu bomba asupra unei instalatii militare situata la 50 km distanta de capitala Mahacikala. După spusele purtatorului de cuvint al Ministerului rus de interne, a fost un atac terorist, iar agresorul a incercat sa patrunda in zona de protectie din jurul instalatiei, iar militarii rusi au deschis foc. Vehicolul capcana a intrat intr-un camion al armatei si a luat foc.

O a doua explozie la aceeasi locatie nu s-a soldat cu victime. Presedintele din Dagestan, Magomedsalam Magomedov a vizitat locul atentatului si a declarat ca acest atac arata ca militantii continua sa aiba capacitatea sa organizeze astfel de atacuri si a promis intarirea masurilor de securitate in regiune.

Aripa militantă a grupării ETA anunță că renunță la actele de violență

Gruparea militanta separatista basca ETA a anuntat ca renunta la violenta in interesul „procesului de democratizare al Spaniei”. Anuntul a fost facut intr-o inregistrare video difuzata de BBC. Vineri, aripa politica a ETA, Batasuna a cerut un acord permanent de incetare a focului. ETA este pusa pe lista organizatiilor teroriste de catre Uniunea Europeana si Statele Unite.

Incident armat în zona de demarcație a enclavei Nagorno-Karabach - doi soldați azeri își pierd viața

Doi militari azeri au murit intr-o ciocnire din zona de demarcatie a enclavei Nagorno-Karabach. Autoritatile azere au confirmat incidentul dind vina pe o actiune a fortelor din regiune, sustinute de Armenia, in timp ce la Erevan, ministrul adjunct de externe Savars Kociarian a spus ca incidentul ar trebui sa fie luat in seama de comunitatea internationala. In aceasta saptamina, acesta este al doilea atac soldat cu victime din aceasta regiune.

Atentat la o clădire militară din Bagdad - cel puțin 7 morți

Politia din Bagdad a anuntat ca cel putin 7 oameni au murit astazi intr-un atac asupra unei instalatii a armatei. 20 de oameni au fost raniti. Atacul a avut loc in estul Bagdadului, la aceiasi instalatie militara la care la 17 august a mai avut loc un atac sinucigas, soldat cu 59 de morti.

Saptamina trecuta Statele Unite au retras trupele combatante din Irak si au anuntat ca s-a trecut la faza finala a razboiului din aceasta tara.

CEC: prezența la urne la orele prînzului a fost de 10%

Referendumul pentru modificarea articolului 78 din Constituţia Republicii Moldova este în desfăşurare. La ora 12, potrivit corespondentei Europei Libere, care citează o declaraţie a secretarului Comisiei Electorale Centrale, prezenta la vot era de aproximativ 10 procente. Secţiile de votare sunt deschise pînă la ora 21.

Cea mai mica prezenţă la vot la ora 12 a fost in Chisinau şi Autonomia Găgăuză. Intr-un brifing de la ora 13, secretarul Comisiei Electorale Centrale a spus ca in ciuda unor probleme legate de sistemul computerizat, situatia este sub control. Iuriel Ciocan a spus că are informaţii despre anumite atacuri impotriva site-ului CEC. Iurie Ciocan a anunţat că un nou brifieng va avea loc la ora 15. 45.

62 de observatori din 8 țări CSI la referendumul din Moldova

Din opt ţări din Comunitatea Statelor Independente sunt prezenţi în Moldova, în echipele de monitorizare a scrutinului, 62 de observatori. Potrivit agentiei de stiri RIA Novosti, ei vor monitoriza plebiscitul în 20 de raioane ale Republicii Moldova. Misiunea de observatori ai CSI îşi va prezenta raportul asupra alegerilor mîine, la ora 12.00.

Mihai Ghimpu: PCRM va suferi un mare eșec prin apelul la boicotarea referendumului

Agenţia Info Prim Neo citează o declaraţie a preşedintelui interimar Mihai Ghimpu care a spus că la acest referendum, Partidul Comunistilor va înregistra un mare eşec. PCRM a chemat electoratul să boicoteze referendumul.

Circa cinci mii de deținuți au dreptul să participe la plebiscit

La referendumul constituţional de astazi, din Moldova, votează pentru prima data si deţinutii, printre care si 70 care au pedepse cu închisoarea pe viaţă, informează agenţia Info-Prim Neo. Este vorba de aproximativ 5000 de oameni. Potrivit sursei citate, în penitenciarul 13 din Chisinau nu s-au înregistrat, pină la ora 11, încălcări ale regulamentului de vot.

CEC respinge o contestație înaintată de PCRM

Pina la ora 12, prezenta la vot, potrivit secretarului Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, era de aproape 10 procente. Cea mai mica prezentă la urme a fost consemnata in Chisinau si Autonomia Gagauza.

Autorităţile electorale au respins o contestatie avansata de Partidul Comunistilor, referitoare la prezenta panourilor electorale in cursul zilei de astazi. CEC spune ca noua legislatie permite acest lucru.

Miliția transnistreană reține timp de jumătate de oră microbuzul care circulă între Tighina și Varnița

Agentia Info-Prim Neo relatează că microbuzul care face legătura între Tighina și Varnița a fost reținut la punctul de control de la zona de trecere către regiunea transnistreană jumătate de ora și că milițienii transnistreni nu au dat explicatii pentru aceasta întîrziere neobișnuită. Agenția citează în acest sens declarația telefonică a unui martor ocular. Informația nu a putut fi verificata de jurnalistii Europei Libere.

Duminica 5 septembrie - ziua referendumului constituțional

In aceasta dimineata, la ora 7 a început votarea în cadrul referendumului pentru modificarea articolului 78 din Constitutia Moldovei. Alegatorii sunt chemati să răspundă cu „pentru” sau „contra”, la întrebarea: „Sunteti pentru modificarea Constituției care să permita alegerea presedintelui Republicii Moldova de către întregul popor?”. Referendumul este valabil daca la el participa 33 % dintre cetăţenii cu drept de vot. Sectiile de votare sunt deschise pînă la ora 21,

La ora 7 fost deschise toate secţiile de vot din Republica Moldova, precum şi cele din străinătate. Potrivit secretarului Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, primii care au votat au fost moldovenii din China.

La ora 9 dimineata, tot potrivit Comisiei Electorale Centrale, cei mai activi alegatori au fost, în primele 2 ore de vot, cei din Nisporeni, unde prezenta a fost de 3,5 %. In Chisinau si Gagauz Yeri, prezenta a fost de 1 %.

Potrivit secretarului CEC Iurie Ciocan, citat de agentia hotnews.md, situatia este asemanatoare cu cea de la alte scrutine, cînd, în primele ore ale dimineţii, prezenta la urne este slabă, deoarece, mai ales în mediul rural, oamenii merg duminica dimineata la biserica.

Prezentîndu-se la vot, premierul Republicii Moldova, Vlad Filat s-a declarat convins că referendumul va avea succes şi că în luna noiembrie vor putea fi organizate alegeri prezidenţiale si parlamentare anticipate concomitent. Vlad Filat a mai spus şi că îi înţelege pe cei din opozitie care au chemat populatia sa boicoteze referendumul.

Preşedintele interimar Mihai Ghimpu a votat şi el în cursul diminetii, declarînd că prin votul cetăţenilor se va pune punct blocajului constituţional din Moldova. Mihai Ghimpu a spus că pentru a se economisi bani, ar fi bine ca alegerile parlamentare anticipate şi cele prezidenţiale sa aibă loc deodată, şi că, în aceasta eventualitate, Partidul Liberal va avea propriul candidat la funcţia de preşedinte.

Liderul Partidului Democrat, Marian Lupu a declarat presei, după ce a votat ca este o zi deosebită pentru întregul popor exprimindu-şi speranta că, dupa acest referendum, Moldova va deveni mai stabilă politic si "ne vom putea preocupa de lucruri serioase, prioritare pentru republica Moldova".

Alexandru Tănase critică public sistemul judiciar din Moldova și abuzurile magistraților

Ministrul moldovean al justitiei, Alexandru Tănase a declarat, într-o emisiune a postului de televiziune Publika, că sistemul judecătoresc din Moldova s-a transformat într-unul de protecţie a abuzurilor pe care le comit magistratii. In opinia ministrului justitiei, cel mai evident caz de corupţie în justitia moldovenească l-ar reprezenta cel al presedintelui Curtii Supreme de Justitie, Ion Muruianu.
Un fost inalt demnitar în ministerul de justitie în perioada guvernării comuniste, Nicolae Eşanu a declarat şi el, tot acestui post de televiziune că ar fi aflat că în Consiliul Suprem al magistraturii, posturile ar fi fost cumpărate. Fostul ministru adjunct al justitiei nu a vrut sa ofere nume ale judecătorilor care şi-ar fi cumpărat pozitiile in Consiliul Suprem al Magistraturii.

Dmitri Medvedev impune schimbarea conducerii companiei petroliere Rosneft

Preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev a anunţat că propune schimbarea conducerii companiei Rosneft, cea mai mare companie petrolieră a Rusiei. Medvedeev il propune pentru funcţia de preşedinte al companiei pe actualul vicepreşedinte, Eduard Huidanatov. Rosneft a devenit cea mai puternică companie petrolieră din Rusia dupa ce a preluat compania Yukos a fostului miliardar Mihai Hodorkovski, aflat în detentie de ani de zile.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG