Linkuri accesibilitate

Ştiri

Liderii Franţei şi Germaniei fac apel la participanții la summitul UE de la Bruxelles să sprijine modificarea tratatului de bază

Înainte de începerea summitului Uniunii Europene la Bruxelles, liderii Franţei şi Germaniei au apelat la restul participanţilor să sprijine modificarea tratatului de bază. Cele două ţări propun schimbări care să impună o disciplină fiscală strictă în zona euro şi care să dea Bruxellului mai mult control asupra bugetelor ţărilor membre în Uniunea europeană.
Preşedintele Franţei Sarkozy a avertizat că nici odată nu a fost mai mare pericolul dezintegrării Uniunii Europene.

ONG-uri protestează împotriva agresării nepedepsite a unei echipe de televiziune în orașul Călărași

Organizaţiile neguvernamentale de media protestează în legătură cu agresarea în oraşul Călăraşi, la 7 decembrie, a echipei postului de televiziune Publika TV, în timpul realizării unui reportaj despre un scandal bisericesc din localitate. Agenţia Info-Prim Neo citează textul protestului în care se precizează: „Vădit deranjată de faptul că era filmată, dar şi de întrebările adresate, persoana, despre care se presupune că ar fi fost avocatul Mitropoliei Moldovei, a bruscat reporterul şi cameramanul, iar apoi l-a îmbrâncit pe jurnalist. Cu toate că incidentul s-a produs într-un loc public, în prezenţa câtorva poliţişti, aceştia nu au intervenit în nici un fel în momentul în care jurnaliştii erau agresaţi”, notează ONG-urilor de media într-o declaraţie de presă dată publicităţii.

Perioada maxima a șomajului tehnic la care recurg patronii de întreprinderi va fi redusă la 4 luni pe durata unui an calendaristic

Perioada maxima a somajului tehnic, la care recurg patronii de intreprinderi, va fi redusa de la 6 la 4 luni pe durata unui an calendaristic. In acelasi timp, marimea indemnizatiei de care beneficiaza salariatii in perioada respectiva va constitui 50 la suta din salariul de baza, fata de 75 de procente, in prezent, informează agenţia Moldpres, citând Ministerul Muncii.

La Vilnius, diplomați OSCE occidentali au deplâns decizia Rusiei de a bloca adoptarea a două rezoluții privind protejarea jurnaliștilor și a libertății de expresie a utilizatorilor de rețele sociale

Diplomați occidentali, participanți la reuniunea ministerialã OSCE de la Vilnius au deplâns decizia Rusiei de a bloca adoptarea a douã rezoluții privind protejarea jurnaliștilor și a libertății de expresie a utilizatorilor de rețele sociale de pe internet. Hotărârile trebuie luate prin consens.
Refuzul Rusiei de a discuta cele douã documente a venit dupã ce observatorii OSCE au declarat cã alegerile generale de duminicã, din Rusia, au fost pline de nereguli.

Vladimir Voronin, liderul comuniștilor, regretă destrămarea Uniunii Sovietice în urmă cu 20 de ani

Astăzi se împlinesc 20 de ani de la destrămarea Uniunii Sovietice, ocazie pentru liderul partidului comuniştilor Vladimir Voronin să declare că dispariţia URSS a fost un dezastru pentru Republica Moldova.
Vladimir Voronin a anunţat că sâmbătă, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, Partidul Comuniştilor va organiza un aşa numit Congres civic national, demonstraţie de protest împotriva actualei guvernări a Alianţei pentru Integrare Europeană.

Grupul parlamentar socialist condus de Dodon ar putea înainta un candidat propriu la președinție

Grupul socialiştilor din Parlament, condus de Igor Dodon a reafirmat că nu va vota un candidat politic la preşedinţie. Pe de altă parte, dacă va găsi sprijinul a 12 deputaţi, grupul socialiştilor ar putea înainta un candidat propriu. O nouă tentative de alegere a preşedintelui are loc pe 16 decembrie.

Instituțiile de învățămînt secundar profesional din Moldova vor fi restructurate pentru a răspunde nevoilor pieței muncii

Sistemul institutiilor de invatamint secundar profesional din Moldova va fi reorganizat pentru a fi adaptat la cerintele pietei muncii. Potrivit agenţiei Moldpres, 10 scoli de meserii vor fi inchise si vor fi create 10 licee profesionale.

Cinci noi companii de vinuri moldovenești autorizate să exporte în Rusia

Serviciul sanitar rus Rospotrebnadzor a autorizat încă cinci companii moldoveneşti să exporte vinuri în Rusia.
Acum o luna, precizează Moldpres, Rospotrebnadzor a permis combinatului de vinuri Cricova si firmei „Moldavski standard” (Standardul moldovenesc) sa exporte in Rusia vinuri in vrac si materie primă pentru vinuri in vederea procesarii acesteia la una din intreprinderile ruse. In prezent, cel putin 45 de întreprinderi din Republica Moldova exportă băuturi alcoolice pe piața rusă.

NATO și Rusia au decis continuarea dialogului pe tema amplasării în Europa a sistemului de apărare antirachetă

Alianța Nord-Atlantică nu ignoră temerile Rusiei legate de construirea în Europa a sistemului de apărare antirachetă, a declarat secretarul general al NATO Anders Fogh Rasmussen. Vorbind după întâlnirea celor 28 de miniștri de externe din țările NATO cu omologul lor rus, Serghei Lavrov, la Bruxelles, Rasmussen a spus că, deși Rusia și NATO au încă puncte de vedere diferite, cele două părți au decis că e importantă continuarea dialogului pe această temă. Rusia dorește garanții că sistemul nu va fi folosit împotriva ei, și dorește să participe la operațiunile de planificare, în timp ce NATO spune că sistemul este unul strict defensiv, menit să contracareze atacuri venite din țări cum ar fi Iranul. Secretarul general al Alianței Nord-Atlantice s-a declarat optimist că se va ajunge la o înțelegere politică cu Rusia înainte de summitul NATO care va avea loc la Chicago în mai 2012.

Serghei Lavrov cere mai mare responsabilitate din partea NATO în declarațiile despre Georgia

După discuţiile NATO-Rusia, ministrul de externe rus Lavrov a fost întrebat de corespondentul redacţiei georgiene a Europei Libere dacă Moscova ar accepta aderarea Georgiei la Alianţa Nord-atlantică. „Am observat din comunicatul de ieri al miniştrilor NATO că în lista ţărilor care aspiră la aderare la NATO este menţionată şi Georgia. Am avertizat cu toată sinceritatea colegii noştri din Alianţă asupra pericolului ca prin astfel de acţiuni să împingă Georgia, voit sau nevoit, spre o repetare a aventurii din august 2008”.
Ministrul rus de externe a cerut Alianţei Nord-Atlantice să fie mai responsabilă când face declaraţii legate de Georgia.

Summit la Bruxelles pe tema viitorului financiar al Europei

Liderii țărilor din Uniunea Europeană încep un summit de două zile considerat de mulți observatori drept crucial pentru încercarea de a preveni prăbuşirea zonei euro din cauza datoriilor unora din statele membre. Miercuri, şefa guvernului german Angela Merkel şi preşedindtele Franței Nicolas Sarkozy, au dat publicității detalii despre planul de a instaura o disciplină bugetară comună pentru statele din Uniunea Europeană, care să evite pe viitor scăparea de sub control a datoriilor suverane, aşa cum s-a întâmplat în Grecia, Irlanda şi Portugalia, şi amenință să se întâmple în Spania şi Italia.

Premierul Putin acuză Statele Unite de încurajare a protestelor de stradă post-electorale din Rusia

Premierul Vladimir Putin a acuzat Statele Unite că ar fi încurajat protestele care au izbucnit după alegerile generale de duminică. Putin a afirmat că şefa diplomației americane Hilary Clinton „a dat tonul pentru anumiți activişti ai opoziției”.
OSCE a afirmat că alegerile de duminică au fost marcate de multe neregularități, iar fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov a cerut conducerii de la Kremlin să repete votul pentru că scrutinul de duminică nu a fost corect. Formațiunea lui Putin, „Rusia Unită” a ieşit pe primul loc în alegerile pentru Duma de Stat.

Ministrul de externe Teodor Baconschi respinge afirmația că România ar fi găzduit o închisoare ilegală CIA

România, prin ministrul de externe Teodor Baconschi, a respins categoric alegaţia că ar fi găzduit o închisoare ilegală CIA, la începutul anilor 2000.
Associated Press impreună cu televiziunea publică germană ARD susţin, într-un documentar, că această închisoare ar fi funcţionat în clădirea in care in prezent se afla Oficiul Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat (ORNISS).

NATO nu ignoră temerile Rusiei privind construirea în Europa a sistemului de apărare antirachetă

Alianța Nord-Atlantică nu ignoră temerile Rusiei legate de construirea în Europa a sistemului de apărare antirachetă, a declarat secretarul general al NATO Anders Fogh Rasmussen. Vorbind după întâlnirea celor 28 de miniștri de externe din țările NATO cu omologul său rus Serghei Lavrov la Bruxelles, Rasmussen a spus că, deși Rusia și NATO au încă puncte de vedere diferite, cele două părți au decis că e importantă continuarea dialogului pe această temă. Rusia dorește garanții că sistemul nu va fi folosit împotriva ei, și dorește să participe la operațiunile de planificare, în timp ce NATO spune că sistemul este unul strict defensiv, menit să contracareze atacuri venite din țări cum ar fi Iranul. Secretarul general al Alianței Nord-Atlantice s-a declarat optimist că se va ajunge la o înțelegere politică cu Rusia înainte de summitul NATO care va avea loc la Chicago în mai 2012

PCRM nu a decis încă dacă va înainta o candidatură pentru alegerea președintelui Moldovei

Partidul Comuniștilor nu a decis încă dacă va înainta o candidatură pentru alegerea președintelui Moldovei. Anunțul a fost făcut de liderul PCRM Vladimir Voronin, care a precizat că o decizie în acest sens va fi luată la Plenara Comitetului Central al PCRM. Potrivit portalului de știri Unimedia, Voronin a spus însă că împărtășește optimismul liberalilor și democraților privind alegerea șefului statului. El a refuzat să se refere la poziția partidului său față de susținerea candidaturii lui Marian Lupu, spunând că și ea va fi decisă la Plenară. Liderul comuniștilor a mai spus că este sigur că în PCRM nu se vor găsi „trădători”. Acum o săptămână Voronin declarase că mai mulți deputați comuniști i s-ar plâns că s-au făcut presiuni asupra lor ca să voteze candidatura Alianței pentru Integrare Europeană în schimbul unor oferte „generoase”.

Sindicatele din Republica Moldova vor contesta decizia Guvernului de a modifica procedura de plată pentru concediul medical

Sindicatele din Republica Moldova vor contesta la Curtea Constituţională decizia Guvernului de a modifica procedura de plată pentru incapacitate temporară de muncă. Potrivit Info-Prim Neo, Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova se pronunţă categoric împotriva modificărilor operate, în special împotriva deciziei Guvernului, potrivit căreia prima zi a concediului medical să fie plătită de către salariat. „Noi înţelegem că aceste acţiuni ale autorităţile urmăresc să reducă cheltuielile bugetare, dar nu cu acest preţ!”, a declarat preşedintele CNSM, Oleg Budza. Sindicaliştii vor apela la deputaţii din Parlament pentru a face o sesizare la Curtea Constituţională privind constituţionalitatea acestor modificări. Pentru a reduce cheltuielile publice în cazurile de incapacitate temporară de muncă, Guvernul a aprobat în vară o decizie în care se spune că prima zi din concediul medical se plăteşte de salariat, a doua de angajator, iar următoarele din bugetul asigurărilor sociale de stat. Pentru 2012 modificările operate prevăd achitarea de către angajator a trei zile de concediu de boală a salariatului – a doua, a treia şi a patra, şi abia începând cu a ziua a cincea costurile vor fi finanţate din bugetul asigurărilor sociale de stat. Se estimează că în urma acestor modificări în 2012 statul va economisi 72,7 milioane lei.

Summit crucial al Uniunii Europene pentru destinul zonei euro

Liderii țărilor din Uniunea Europeană încep un summit de două zile considerat de mulți observatori drept crucial pentru încercarea de a preveni prăbuşirea zonei euro din cauza datoriilor unora din statele membre. Miercuri, şefa guvernului german Angela Merkel şi preşedindtele Franței Nicolas Sarkozy, au dat publicității detalii despre planul de a instaura o disciplină bugetară comună pentru statele din Uniunea Europeană, care să evite pe viitor scăparea de sub control a datoriilor suverane, aşa cum s-a întâmplat în Grecia, Irlanda şi Portugalia, şi amenință să se întâmple în Spania şi Italia.

Reuniune diplomatică NATO-Rusia la Bruxelles pe tema scutului antirachetă occidental

Miniştrii de externe din statele membre NATO se întâlnesc cu omologul lor rus Serghei Lavrov, pe fondul tensiunilor legate de sistemul de apărare antirachetă pe care Alianța Nord-Atlantică intenționează să-l construiască în Europa. Vorbind înaintea reuniunii de la Bruxelles, secretarul general al Alianței Ander Fogh Rasmusen a spus că Rusia şi NATO trebuie să înceapă un dialog pe marginea acestui subiect.

Premierul Vladimir Putin a acuzat Statele Unite că ar fi în spatele protestelor împotriva rezultatului alegerilor parlamentare din Rusia

Premierul Vladimir Putin a acuzat Statele Unite că ar fi în spatele protestelor împotriva rezultatului alegerilor parlamenare din Rusia. Putin a afirmat că şefa diplomației americane Hilary Clinton „a dat tonul pentru anumiți activişti ai opoziției". Potrivit lui Putin, doamna Clinton „le-a dat un semnal, ei au auzit acest semnal, şi s-au pus pe treabă”. Premierul rus i-a acuzat de asemenea pe protestatari că acționează „în concordanță cu un binecunoscut scenariu, şi în propriul lor interes mercenar”. Associated Press îl citează pe Vladimir Putin cu declarația că aceia care lucrează pentru guverne străine pentru a influența viața politică din Rusia vor fi traşi la răspundere. OSCE a afirmat că alegerile de duminică au fost marcate de multe neregularități, iar fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov a cerut conducerii de la Kremlin să repete votul pentru că scrutinul de duminică nu a fost corect. Formațiunea lui Putin Rusia Unită a ieşit pe primul loc în alegerile pentru Duma de Stat.

Astăzi se împlinesc 20 de ani de la destrămarea Uniunii Sovietice

În urmă cu 20 de ani, la 8 decembrie, liderii Rusiei, Ucrainei şi Belarusului – Boris Ielţin, Leonid Kravciuc şi Stanislav Şuşkevici s-au întîlnit în Belarus şi au semnat acordurile prin care „URSS a încetat să mai existe” ca „subiect al legislaţiei internaţionale” şi ca o „realitate geopolitică”.

Liderii celor trei ţări au semnat totodată şi acordul prin care de bunăvoie se alăturau Comunităţii Statelor Independente, succesoarea URSS. Între martie 1990 şi sfîşitul anului 1991, toate republicile sovietice îşi declaraseră independenţa.

În 2005, Vladimir Putin, la vremea aceea preşedinte al Federaţiei Ruse a declarat că în opinia sa destrămarea URSS a fost „cea mai mare catastrofă geopolitică „a secolului trecut.

Pe pagina noastră de internet vă recomandam amplul proiect multimedia pe această temă – Căderea - găsiţi interviuri video cu liderii politici ai momentului, mărturii ale participanţilor la aceste momente din toate ţările foste sovietice, hărţi interactive şi materiale despre evenimentele ce au precedat acordurile din 8 decembrie 1991.

Negocierile între Chişinău şi Gazprom privind noul contract de livrare a gazelor par să fi intrat în impas

Ministrul economiei Valeriu Lazăr şi premierul Vlad Filat au confirmat faptul că negocierile cu Gazprom privind un nou contract de livrare a gazelor au intrat în impas. Motiv pentru care la Chişinău este luată în calcul şi posibilitatea ca actualul acord, care expiră la sfârşitul anului, să fie prelungit cu trei până la şase luni. Într-un interviu cu postul nostru de radio, fostul director de la compania Moldovagaz, Simion Furdui, actualmente deputat liberal-democrat, a spus că una din principalele probleme de neînţelegere cu compania rusă ar fi legate de faptul că Moldova nu ar fi informat Gazpromul despre faptul că a devenit membră cu drepturi depline în comunitatea energetică internaţională, ceea ce presupune şi divizarea structurii Moldovagaz.

La Washington a avut loc prima reuniune a grupului de acţiune Comunitatea democraţiilor dedicată Republicii Moldova

În urmă cu cîteva ore la Washington a avut loc prima reuniune a grupului de acţiune Comunitatea democraţiilor şi care a avut ca temă sprijinul internaţional pentru democratizarea Moldovei.

Statele Unite ale Americii şi Polonia co-prezidează aceasta iniţiativă, lansata în 2000 la iniţiativa ministrului de externe al Poloniei de atunci, Borislav Geremek şi a secretarului de stat american Madeleine Albright. Grupul îşi propune să susţină prin proiecte concrete acele ţări şi guverne din democraţiile tinere în perioada de tranziţie.

La reuniunea de la Washington reprezentanţi din 15 ţări şi organizaţii importante ale societăţii civile au discutat cum să sprijine guvernul de la Chişinău în domenii cheie pentru consolidarea democraţiei – reforma juridică, guvernarea locală, transparenţa guvernării, reforma sectorului de securitate şi politicile migraţionale. Toate aceste domenii au fost identificate de guvernul de la Chişinău după consultări cu societatea civilă.

Ministrul adjunct de externe al Poloniei, Jerzy Pomianowski a declarat că Moldova se află într-un moment critic acum în domeniul reformei: politicienii au obosit, iar opinia publică vrea rezultate rapide. În acest moment, a spus co-preşedintele polonez al grupului, Moldova are nevoie mai mult ca niciodată de sprijin: „Acesta este parte din mesajul pe care îl transmitem: nu sunteţi singuri! Donatori importanţi precum Statele Unite, Suedia, Uniunea Europeană, Banca Mondiala sunt aici şi vor continua să vă ajute, împreună cu donatori mai mici, dar care vă pot sprijini cu experienţa lor din care se pot învăţa multe.”

Poliţia rusă a reţinut din nou mai mulţi protestatari noaptea trecută la Moscova şi Sankt-Petersburg

Poliţia rusă a reţinut din nou mai mulţi protestatari noaptea trecută la Moscova şi Sankt-Petersburg. Oamenii protestează pentru ceea ce ei consideră a fi fost o masivă fraudă electorală în alegerile parlamentare din 4 decembrie, în care partidul la putere Rusia Unită al premierului Vladimir Putin şi al preşedintelui Dmitri Medvedev a obţinut aproape 50% din voturi. Mii de oameni şi-au anunţat prin reţele de socializare dorinţa de a participa sîmbata la un mare protest. Preşedintele de la Moscova se afla la Praga unde are programate astăzi convorbiri pe teme economice şi energetice cu oficialităţile cehe. Rusia vrea să construiască doua noi reactoare la centrala nucleara de la Temelin.

Liderii UE vor discuta astăzi la Bruxelles modalităţi concrete de depăşire a crizei datoriilor

Liderii Uniunii Europene încep în aceasta seara la Bruxelles o reuniune la vîrf în care se va discuta despre modalităţile concrete de a împiedica prăbuşirea monedei unice europene. Ieri, cu o zi înainte de acest summit, cancelara Germaniei Angela Merkel şi preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy au dat publicităţii detalii legate de impunerea unor politici financiare comune în cadrul Uniunii, menite să întărească disciplina bugetară a ţărilor membre. Urmează să se discute şi modificări ale tratatului de formare al Uniunii Europene, dar asupra acestui subiect opiniile continuă să fie împărţite între membrii Uniunii.

Discuţii în Consiliul Rusia-NATO pe tema scutului defensiv antirachetă al NATO din Europa

Miniştrii de externe din ţările NATO discuta timp de două zile începînd de ieri chestiuni legate de situaţia din Afganistan şi Pakistan cît şi relaţiile dintre Alianţa Nord-Atlantică şi Rusia. Astăzi va participa la discuţii şi ministrul rus de externe Serghei Lavrov, în cadrul Consiliului Rusia-NATO. Se aşteaptă ca acest Consiliu să discute din nou despre scutul defensiv antirachetă NATO din Europa care nemulţumeşte Rusia şi are loc după ce secretarul de stat american Hillary Clinton a criticat fără ambiguităţi modul în care s-au desfăşurat alegerile parlamentare din 4 decembrie din Rusia, considerîndu-le „incorecte”. Ieri, şeful statului major al armatei ruse, generalul Nikolai Makarov a declarat că Rusia este împinsă de Occident într-o nouă cursă a înarmărilor din cauza planurilor Alianţei Nord-Atlantice de a desfăşura un scurt defensiv antirachetă în Europa. În opinia generalului rus, această evoluţie ar putea duce la o „deteriorare gravă” a relaţiilor dintre Rusia şi Occident.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG