Linkuri accesibilitate

Ştiri

Human Rights Watch: sute de tibetani au fost arestaţi după ce s-au întâlnit în India cu Dalai Lama

Organizaţia internaţională pentru drepturile omului Human Rights Watch anunță că sute de tibetani au fost arestaţi după ce s-au întors din India, unde s-au întâlnit cu liderul religios al tibetanilor Dalai Lama. Human Rights Watch citează mai multe surse care susțin că tibetanii arestaţi sunt supuşi unui program de reeducare forţată.

Campania electorală a preşedintelui Barack Obama a strâns în luna ianuarie aproape 30 de milioane de dolari din donaţii

Campania electorală a preşedintelui Barack Obama a strâns în luna ianuarie aproape 30 de milioane de dolari din donaţii. Potrivit unei informaţii de pe rețeaua de socializare Twitter, cele mai multe dintre donaţii au fost sub 250 de dolari. Obama şi Partidul Democrat, din care face parte, au strâns 68 de milioane de dolari pentru campania electorală în vederea alegerilor prezidenţiale din noiembrie. Tot în noiembrie vor avea loc şi alegerile parţiale pentru Congresul Statelor Unite.

Moldova va cheltui în următorii doi ani 15 milioane de lei pentru combaterea corupţiei în sectorul public şi privat

Deputaţii moldoveni au aprobat strategia naţională anticorupţie, în sectorul public şi privat, pentru perioada 2011-2015. Se prevede în acest sens cheltuirea a 15 milioane de lei moldoveneşti.

Ramzan Kadîrov: la graniţa dintre Cecenia şi Daghestan se duc lupte grele cu o grupare rebelă

Preşedintele cecen Ramzan Kadîrov a anunțat că la graniţa dintre Cecenia şi Daghestan se duc lupte grele cu o grupare rebelă. Se relatează că 13 militari din forţele guvernamentale au fost ucişi, iar Kadîrov susține că pierderile de vieți omeneşti în rândurile rebelilor ar fi mai mari. Liderul de la Groznîi a spus că ofensiva va continua pentru a „curăţa" complet zona, pentru că acolo va începe construirea unui complex turistic.

Departamentul de Stat american: libertățile câştigate în timpul revoltei din Libia trebuie apărate

Libertățile câştigate în timpul revoltei din Libia trebuie apărate, se spune într-o declarație a Departamentul de Stat american cu ocazia aniversării unui an de la declanşarea ei. Libienii marchează astăzi un an de la începerea revoltei care a dus la înlăturarea colonelului Muammar Gaddafi, care a condus Libia mai mult de 40 de ani. Într-un raport dat publicității ieri, Amnesty International a avertizat că milițiile înarmate libiene amenință securitatea şi stabilitatea țării. Amnesty International spune că grupări înarmate ale foştilor rebeli au comis grave încălcări ale drepturilor omului, ucigând, torturând bestial şi supunând la rele tratamente foşti membri ai trupelor loiale lui Gaddafi. Potrivit sursei citate, guvernul interimar de la Tripoli nu a luat nici o măsură pentru a opri aceste practici sau pentru a-i trage la răspundere pe cei care se fac vinovați de ele.

Mihai Ghimpu: Partidul Liberal ar putea cere din nou funcţia de speaker al Parlamentului

Liderul Partidului Liberal Mihai Ghimpu a spus că gruparea sa ar putea cere din nou funcţia de şef al Parlamenului de la Chişinău, dacă partenerii din Alianța pentru Integrare Europeană continuă să ceară stabilirea unei noi date pentru alegerea preşedintelui ţării, înainte de desemnarea unui candidat. Potrivit acordului între partidele din AIE, şefia legislativului revine liberalilor, dar pentru a ajunge la un compromis ei au renunțat la această înțelegere.

Parlamentul a aprobat desfiinţarea Curţii de Apel Economică

Parlamentul a aprobat în prima lectură desfiinţarea Curţii de Apel Economică şi transformarea tribunalelor economice în instanţe comerciale, cu prerogative restrânse.

Vasile Bumacov: preţul pâinii s-ar putea scumpi, dar Moldova nu se va confrunta cu o criză alimentară

Ministrul agriculturii Vasile Bumacov a afirmat că în urma iernii grele preţul pâinii s-ar putea scumpi, dar Moldova nu se va confrunta cu o criză alimentară. Citat de Teleradio Moldova, Bumacov a spus că au fost afectate viţa de vie şi livezile. Ministrul agriculturii a mai informat că Guvernul intenţionează să achiziţioneze încă 10 mii de tone de grâu de pe piaţa internă.

Ministerul moldovean al apărării doreşte să cumpere avioane şi elicoptere pentru apărarea frontierei

Ministerul moldovean al apărării a anunțat că doreşte achiziționarea a opt avioane şi a opt elicoptere pentru apărarea frontierei. Potrivit agenției Info-Prim Neo, costurile sunt estimate la 240 de milioane de dolari.

Franţa şi Marea Britanie s-au angajat să sprijine opoziţia din Siria împotriva regimului preşedintelui Başar al-Assad

Franţa şi Marea Britanie s-au angajat să sprijine opoziţia din Siria împotriva regimului preşedintelui Başar al-Assad. După o întrevedere la Paris, preşedintele Nicolas Sarkozy şi premierul David Cameron au îndemnat opoziţia siriană să se unească. Pentru moment, a precizat preşedintele Franţei, condiţiile nu sunt favorabile unei intervenţii externe. Franţa a fost ţara care a iniţiat anul trecut campania militară aliată din Libia. Joi, Adunarea Generală ONU a adoptat o rezoluţie, fără forţă juridică, inițiată de Liga Arabă, care cere între altele plecarea de la putere a preşedintelui Assad.

Preşedintele Germaniei a demisonat după ce procuratura din landul Saxonia Inferioară a cerut să i se ridice imunitatea

Preşedintele Germaniei Christian Wulff a demisonat după ce procuratura din landul Saxonia Inferioară a cerut să i se ridice imunitatea pentru a putea fi cercetat într-un caz de corupţie. Wulff a spus din nou că nu a făcut nimic, precizând însă că bănuielile legate de persoana sa riscă să distrugă credibilitatea fucţiei prezidenţiale. Un nou preşedinte trebuie ales în decurs de 30 de zile, şi din această cauză şefa guvernului de la Berlin cancelara Angela Merkel şi-a anulat o vizită în Italia. În Germania, preşedintele are o funcţie reprezentativă şi candidatul pentru această funcție e în mod tradiţional propus de majoritatea aflată la putere.

Mahmud Ahmadinejad: problemele Iranului sunt provocate de „forţe străine”

Aflat la Islamabad pentru convorbiri cu preşedintele Afganistanului şi cel al Pakistanului, liderul iranian Mahmud Ahmadinejad a spus că toate problemele ţării sale sunt provocate de „forţe străine". Iranul se confruntă cu o nouă serie de sancţiuni economice impuse de Occident, care susţine că programul nuclear iranian ar avea şi o componentă militară. Iranul neagă această acuzație.

Se împlinesc patru ani de când Kosovo şi-a proclamat independenţa față de Serbia

Se împlinesc patru ani de când Kosovo şi-a proclamat independenţa față de Serbia. Independența a fost recunoscută de mai multe ţări occidentale, nu însă şi de Serbia. În discursul ţinut cu această ocazie, preşedintele kosovar Atifete Jajaga a spus că în viitor ţara sa trebuie să se integreze în NATO şi Uniunea Europeană, şi să aibă partenriat strategic cu Statele Unite.

Ales Bialiţki, militant pentru drepturile omului din Belarus, a fost transferat într-un lagăr de muncă forţată

Ales Bialiţki, militant pentru drepturile omului condanat în Belarus la 4 ani şi jumătate închisoare, a fost transferat dintr-o închisoare din Minsk într-un lagăr de muncă forţată. Bialiţki a fost acuzat de evaziune fiscală, dar el spun că a fost un proces politic. Soţia lui Bialiţki a declarat Europei Libere că nu are nici o informaţie despre locul unde se află acesta.

Evghenia Timoşenco, fiica fostului premier ucrainean Iulia Timoşenko, a declarat Europei Libere că se teme pentru viaţa mamei sale

Evghenia Timoşenco, fiica fostului premier ucrainean Iulia Timoşenko, a declarat Europei Libere că se teme pentru viaţa mamei sale, condamnată la 7 ani închisoare pentru abuz de putere. Iulia Timoşenco a fost consultată recent de o echipă de doctori străini, iar fiica sa susţine că autorităţile ucrainiene nu vor să publice rezultatul examenului medical. Se relatează că starea sănătăţii lui Iulia Timoşenco s-ar fi deteriorat în închisoare. Autorităţile susţin că este sănătoasă.

Ministrul culturii din Grecia a demisonat după furtul a zeci de obiecte de valoare din muzeul Olimpia

În Grecia ministrul culturii a demisonat după ce hoţi înarmaţi au furat zeci de obiecte de o valoarea inestimabilă din muzeul de antichităţi de la Olimp. Pe 10 mai la muzeuul Olimpia e programată ceremonia aprinderii focului olimpic.

Serghei Lavrov: Federația Rusă şi Ucraina intenţionează să contribuie la încheierea cât mai rapidă a unui acord privind reglementarea conflictului transnistrean

Federația Rusă şi Ucraina intenţionează să contribuie la încheierea cât mai rapidă a unui acord privind reglementarea conflictului transnistrean, a declarat ministrului rus de Externe Serghei Lavrov. Potrivit portalului Unimedia, Lavrov a făcut această afirmație după ce a discutat problema transnistreană cu omologul său ucrainean Konstantin Grișcenko în cadrul unei intrevederi care a avut loc pe 14 februarie în Nijni Novgorod. „Rusia şi Ucraina, ca ţări garante şi mediatori în procesul de negocieri în formatul 5 +2, poartă o răspundere deosebită în asigurarea unei soluţionări politice eficiente în cadrul integrităţii teritoriale a Republicii Moldova şi asigurarea unui statut special garantat pentru Transnistria”, a spus șeful diplomației ruse. Amintim că prima rundă rundă oficială de negocieri în formatul „5+2” privind reglementarea conflictului transnistrean a avut loc în decembrie 2011, la Vilnius, și a fost dedicată principiilor procedurale şi aspectelor organizatorice ale procesului de negocieri. Următoarea rundă e programată pentru această lună și va avea loc la Dublin, în Irlanda, ţara care a preluat Preşedinţia OSCE în 2012.

Deputatul neafiliat Mihai Godea a cerut începerea urmăririi penale împotriva liderilor AIE şi a ministrului Justiţiei Oleg Efrim

Deputatul neafiliat Mihai Godea a cerut Procuraturii Generale din Moldova începerea urmăririi penale împotriva liderilor Alianţei pentru Integrare Europeană, şi a ministrului Justiţiei, Oleg Efrim. Potrivit Publika.md, Godea a motivat această solicitare prin acuzațiile lansate din zona AIE referitoare la o presupusă corupere a magistraților Curții Constituționale, după ce Curtea a declarat neconstituțională decizia Parlamentului de a lichida instanțele economice. Această decizie a Curții a fost criticată de premierul Vlad Filat, care a spus că ea este „ruşinoasă”, şi de şeful legislativului Marian Lupu, care a spus că este o decizie „urâtă”, dar care nu va afectaprocesul de reformare a a justiției. Marian Lupu a fost citat de Publika.md cu declarația că a fost vorba de „o decizie influențată, o decizie coruptă.”

Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei din Moldova anunță majorări ale salariilor în sectorul de stat

Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei din Moldova anunță majorări ale salariilor în sectorul de stat. Teleradio Moldova citează acest minister cu declarația că salariul minim pe economie va fi reexaminat în funcție de creşterea anuală a preţurilor şi a productivităţii muncii la nivel naţional. Potrivit sursei citate, în semestrul II al anului 2012, salariul tarifar pentru categoria I de salarizare se va majora de la 700 până la 800 lei. De această majorare vor beneficia peste 107 mii de angajaţi ai instituţiilor bugetare, a căror salarizarea se face în baza Reţelei tarifare unice. În prima jumătate a anului 2012 va fi pus în aplicare şi noul sistem de salarizare a funcţionarilor publici, ceea ce va duce la o majorare a salariilor pentru peste 19 mii de funcţionari publici.

Şefa guvernul german Angela Merkel a anunțat că a primit cu respect şi cu regret demisia preşedintelui Germaniei Christian Wulff

Şefa guvernul german Angela Merkel a anunțat că a primit cu respect şi cu regret demisia preşedintelui Germaniei Christian Wulff. Într-o scurtă alocuțiune imediat după demisa lui Wulff, Merkel a spus că şeful statului a demisionat pentru că a arăta că tot ce contează este statul de drept, şi pentru a demonstra că justiția poate să acționeze indiferent de funcția pe care o deține cel bănuit că a încălcat legea. Merkel a lăudat cele făcute de Wulff în timpul mandatului său, adăugând că va încerca împreună cu formațiunile din coaliția guvernamentală dar şi cu cel aflate în opoziție să găsească un candidat pentru înlocuirea preşedintelui demisionar. În Germania, care este o republică parlamentară, şeful statului nu este ales prin vot direct, ci de către o Convenție Federală. Din care fac parte toți membrii ai Parlamentului, dar şi delegați ai landurilor germane. Aceştia din urmă nu sunt toți politicieni, unele landuri putînd să nominalizeze şi celebrități din diferite domenii, sau persoane cu notorietate publică.

Astăzi în regiunile îndepărtate ale Rusiei încep alegerile prezidențiale timpurii

Astăzi în regiunile îndepărtate ale Rusiei încep alegerile prezidențiale timpurii. Comisia Electorală de la Moscova a anunțat că e vorba de 36 de locuri unde scrutinul pentru alegerea şefului statului va avea loc înainte de 4 martie, data programată pe plan național. E vorba de Orientul Îndepărtat, Siberia, Munții Urali, şi teritoriile nordice. Între alegătorii cu drept de vor care se prezinta la vot începând din 17 februarie se află crescătorii de reni din nord, lucrători la farurile maritime, cercetători arctici, şi echipajele de pe aproximativ 170 de vapoare aflate pe mare. Potrivit Comisiei Electorale Centrale, este vorba de puțin peste un procent dintre cetățenii ruşi cu drept de vot, iar participarea acestora la alegeri are un cost semnificativ pentru stat, deoarece urnele de vot trebuie transportate cu elicopterele, săniile cu motor, sau trase de animale. Scrutinul prezidențial timpuri se va încheia la 3 martie. Restul Rusiei va merge la vot duminică 4 martie. Se aşteaptă ca alegerile prezidențiale să fie câştigate de priemierul Vladimir Putin, în ciuda protestelor venite din partea grupărilor de opoziție, care îi cer lui Putin să părăsească puterea, şi avertizează că alegerile de la 4 martie vor fi falsificate.

Libienii marchează astăzi un an de la începerea revoltei care a dus la înlăturarea colonelului Muammar Gaddafi, care a condus Libia mai mult de 40 de ani

Libienii marchează astăzi un an de la începerea revoltei care a dus la înlăturarea colonelului Muammar Gaddafi, care a condus Libia mai mult de 40 de ani. Sunt anunțate manifestări în mai multe oraşe şi localități ale țării. La Benghazi, oraşul unde a început revolta, celebrările au început de câteva zile. Aniversarea are loc însă pe fonduk unei stări de instabilitate cu care se confruntă Libia. Sute de grupări paramilitare acționează fără nici un control pe teritoriul libian, iar observatorii externi spun că în această țară există un vacuum instițional. Liderul interimar al Libiei, Mustafa Abdul Jalil, a promis o ripostă aspră împotriva celor care amenință securitatea națională în timpul celebărilor de vineri. Prima mare demonstrație de protest împoriva regimului Gaddafi a avut loc a 17 februarie 2011, în oraşul Bengazi, care avea să devină principalul centru al rezistenței antiregim. Revolta s-a răspândit cu rapiditate în toată țara, şi a dus al intervenția militară a Alianței Nord-Atlantice în conflict. Colonelul Gaddafi a fost ucis în oraşul său natal, Sirta, la 20 octombrie 2011.

Corespondentul ziarului New York Times Anthony Şadid, laureat al premiului Pulitzer, a încetat din viață în misiune în Siria

Corespondentul ziarului New York Times Anthony Şadid, laureat al premiului Pulitzer, a încetat din viață în misiune în Siria. Era în vârstă de 43 de ani, şi potrivit primelor informații moartea sa se datorează unui atac de astm declanşat de o reacție alergică. American de origine libaneză, Şadid a relatat despre invazia americană în Irak şi urmările sale pentru Washington Post. A obținut două premii Pulitzer, în 2004 şi în 2010, şi era nominalizat la ediția din 2012 a acestui premiu pentru reportajele sale despre primăvara arabă. Vorbitor fluent al limbii arabe, Anthony Şadid a fost unul dintre cei trei jurnalişti de la New York Times reținuți timp de o săptămână în Libia de forțele regmului Gaddafi, în martie 2011. Într-un omagiu adus jurnalistului dispărut, editorul şef de la New York Times, Jill Abramson a spus despre Anthony Şadid că a murit aşa cum a trăit: decis să fie martorul transformărilor din Orientul Mijlociu. Când a încetat din viață, Şadid se afla în Siria, unde strângea material despre reprimarea sângeroasă a revoltei împotriva regimului de la Damasc.

Preşedintele Germaniei Christian Wulff a demisionat, după ce procuratura landului Saxonia Inferioară a cerut ridicarea imunității sale

Preşedintele Germaniei Christian Wulff a demisionat, după ce procuratura landului Saxonia Inferioară a cerut ridicarea imunității sale. El este bănuit că ar fi acceptat favoruri financiare, într-un posibil caz trafic de influență, pe vremea când era premierul acestui land. Preşedintele Wulff, al cărui principal rol este de a fi o autoritate morală pentru națiunea germană, a negat acuzațiile. Prerogativele lui sunt preluate pentru moment de şefa guvernului de la Berlin, Angela Merkel.

Compania Škoda chestionată cu privire la intenția de a finanța Campionatul Mondial de Hochei pe Gheață care va avea loc în 2014 în Belarus

Reprezentanți ai producătorului de automobile Škoda din Cehia au declarat că sprijină interesele sportulului şi nu un stat sau organizație internațională anume. O declarație în acest sens a fost trimisă prin e-mail Europei Libere de către un purtător de cuvânt de la Škoda, după ce compania a fost chestionată cu privire la intenția de a finanța Campionatul Mondial de Hochei pe Gheață care va avea loc în 2014 în Republica Belarus, al cărei regim autoritar este acuzat de Occident şi de diverse grupări internaționale de încălcarea drepturilor omului. 13 activişti, între care un fost candidat la alegerile prezidețiale din Belarus, Ales Mihalevici, au pichetat la 16 februarie reprezentanța din Praga a companiei Škoda, protestând față de intenția ei de sponsoriza turneul mondial de hochei de la Minsk. Protestarii aveau portrete ale activiştilor politici arestați în Belarus, şi pancarde pe care era scris: „Nu mai sprijiniți dictatura din Belarus!”

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG