Linkuri accesibilitate

Ştiri

Parlamentul Ucrainei a votat dizolvarea Consiliului Suprem la Crimeeii

Parlamentul Ucrainei a votat dizolvarea Consiliului Suprem la Crimeei, legislativul local, în ajunul referendumului asupra posibilei alipiri a peninsulei la Rusia. Măsura a fost votată cu o majoritate covârşitoare de 278 de voturi „pentru”.

La Moscova şi în alte oraşe din Rusia au loc marşuri pentru pace

La Moscova şi în alte oraşe din Rusia au loc marşuri pentru pace, manifestaţii organizate în ajunul referendumului din Crimeea în semn de protest faţă de intervenţia rusească în peninsulă, relatează Radio Svoboda. Marşul de la Moscova este aprobat de poliţie, dar Procuratura Generala a avertizat împotriva oricărei degenerări în ciocniri violente. Manifestanţii poarta steagurile Rusiei şi Ucrainei.

Consiliul de securitate ONU va vota textul unei rezoluții pentru menținerea integrității teritoriale a Ucrainei

Consiliul de Securitate ONU va vota asupra unei rezolutii, pregatita de Statele Unite, in care se exprima sprijinul pentru mentinerea integritatii teritoriale a Ucrainei, și care respinge legalitatea referendumului de duminica din Crimeea. Este evident ca rezolutia va fi respinsa prin veto de Rusia, dar ambasadorul american la ONU, Samantha Power a declarat ca scopul este de a demonstra tocmai „pozitia izolata în care s-a plasat Rusia în comunitatea internatională”. O victorie a celor care sprijina rezolutia ar fi daca China se va abtine.

Eforturile diplomatice internaționale de a evita referendumul din Crimeea au eșuat

Eforturile diplomatice internaționale de a evita referendumul din Crimeea au eșuat vineri la Londra. Intrevederea intre secretarul de stat american John Kerry si ministrului de externe Serghei Lavrov nu a adus nici o solutie, partea rusa afirmand ca „va respecta vointa locuitorilor din Crimeea” si ca presedintele Vladimir Putin va decide cum sa actioneze mai departe numai dupa vot. Referendumul se refera la posibila alipire a Crimeei la Rusia.

Secretarul de stat american John Kerry a afirmat ca Statele Unite recunosc interesele legitime ale Rusiei in Crimeea, dar ca aceastea pot fi aparate respectind totodata integritatea si suveranitatea Ucrainei. El a avertizat din nou Rusia ca risca sanctiuni internationale daca face pasi care ar putea adinci si mai mult tensiunile in Ucraina. Nu s-a vorbit concret despre ce sanctiuni ar putea fi vorba. Tot despre posibile sanctiuni vor discuta luni la Bruxelles și ministrii de externe ai Uniunii Europene.

Guvernul de la Chișinău respinge legalitatea referendumului de duminică din Crimeea

Guvernul de la Chișinău a adoptat o declaratie in care respinge legalitatea referendumului de duminică din Crimeea si-si exprima solidaritatea cu guvernul de la Kiev. „Republica Moldova nu recunoaşte „referendumul” şi se solidarizează cu poziţia majorităţii actorilor internaţionali care îndeamnă la neadmiterea unor încălcări majore ale dreptului internaţional. Republica Moldova reconfirmă sprijinul ferm pentru unitatea, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei în frontierele sale recunoscute la nivel internaţional. Criza actuală trebuie să fie soluţionată exclusiv pe căi paşnice, prin intermediul dialogului între toţi actorii implicaţi şi cu utilizarea mecanismelor internaţionale ce vor asigura transparenţa şi medierea necesară”, se spune în comunicatul publicat pe site-ul guvernului Republicii Moldova.

Pe 22 martie la Kiev este asteptat premierul Canadei

Pe 22 martie la Kiev este asteptat premierul Canadei, intr-un gest de solidaritate cu conducerea interimara a Ucrainei. Canada a decis sa acorde Kievului un ajutor de aproape 200 de milioane de dolari.

Premierul Iurie Leancă și ministrul economiei Valeriu Lazar vor face luni o vizită la Kiev

Premierul Iurie Leancă și ministrul economiei Valeriu Lazar vor face luni, imediat dupa referendumul din Crimeea, o vizita la Kiev care va fi prima vizita a unor inalti demnitari straini dupa votul de duminica. Scopul vizitei, a declarat Lazar intr-un interviu pentru Europa Liberă, este de a discuta despre continuarea aprovizionarii cu energie.

Statele Unite au cerut extradarea oligarhului ucrainean Dimmitri Firtash

Statele Unite au cerut extradarea oligarhului ucrainean Dimmitri Firtash, arestat in Austria miercuri. Vineri, un tribunal a stabili o cautiune de 125 de milioane de dolari pentru eliberarea lui. Firtash este unul din cei mai bogati oameni din Ucrainai, si-a facut averea in faceri cu gaz, banci si media, si se banuieste ca ar avea legaturi cu unul din cei mai mari capi ai mafiei rusesti, Semion Moghilev. Firtash este un sprijinitor al presedintelui Victor Ianukovici iar in Statele Unite, este cautat pentru evaziune fiscal si planuri criminale. Autoritatile americane au precizat ca ancheta legata de Firtash a inceput cu ani in urma si nu are nici o legatura cu actualele evenimente din Ucraina.

Vice-președintele american Joe Biden va vizita Polonia și Lituania

Pe fundalul crizei din Ucraina, vice-președintele american Joe Biden va vizita Polonia și Lituania cu începere de luni. Se va intilni cu presedinele si premierul Poloniei precum si cu cei trei lideri ai tarilor baltice. Discutiile se vor concentra asupra sprijinului care poate fi acordat Ucrainei dar si asupra strateigiei NATO in regiune. Ca si Statele Unite, Polonia si tarile baltice sunt membre NATO.

Amnesty International a acuzat autoritățile ruse că au lansat o campanie împotriva libertății de exprimare

Amnesty International a acuzat autoritatile ruse ca au lansat o campanie ampla impotriva libertatii de exprimare si a mass-media, inainte de referendumul de duminica din Crimeea. Amnesty a criticat blocarea temporara a multor situri pe internet, in baza unei legi controversate adoptata la inceputul lui februarie privind lupta impotriva extremismului. Printre siturile blocate se numra Grani.ru si Kasparov.ru despre care Amnesty International afirma ca incercau sa ofere informatii echilibrate si necenzurate despre interventia rusa in Crimeea.

Între Rusia şi OSCE a izbucnit o dispută privind observatorii

Între Rusia şi OSCE a izbucnit o dispută privind observatorii: Moscova a cerut OSCE să trimită observatori pentru referendumul de duminică din Crimeea, invitaţie respinsă de preşedinţia elveţiană a organizaţiei pe motiv că în forma actuală, referendumul este ilegal. Moscova a reacţionat acuzând OSCE că foloseşte standarde duble, când vine vorba de legalitatea sau ilegalitatea unei consultări naţionale.

Serghei Aksionov: într-un an de la referendumul de duminică, Crimeea s-ar putea integra în Federaţia rusă

Premierul pro-Kremlin din Crimeea, Serghei Aksionov a declarat că într-un an de la referendumul de duminică, peninsula s-ar putea integra în Federaţia rusă. La o conferinţă de presă la Simferopol, el a îndemnat şi regiunile rusofone din estul Ucrainei să organizeze referendumuri similare.
În Crimeea, duminică, electoratul este chemat să voteze pentru sau împotriva secesiunii si alipirii la Rusia. Votul a fost declarat ilegal de autorităţile interimare de la Kiev şi de cea mai mare parte a comunităţii internaţionale dar este recunoscut de Rusia.

Încă trei membri activi al Automaidanului din Ucraina sunt daţi dispăruţi

Încă trei membri activi al Automaidanului din Ucraina sunt daţi dispăruţi, între care și fiul fostului ministru al apărării Anatoli Hristenko. Ultima dată, cei trei au sunat pe telefoanele mobile ieri seară, din clădirea autoguvernării tătare din Simferopol, declarând că sunt urmăriţi. Telefoanele lor mobile au fost între timp localizate în incinta Comisiei militare din oraş care însă afirmă că cei trei activişti nu ar fi acolo.

Comisia rusă de investigaţii a lansat o anchetă împotriva lui Oleg Tiahnibok

La Moscova, Comisia rusă de investigaţii (structură subordonată preşedinţiei) a lansat o anchetă împotriva lui Oleg Tiahnibok, liderul partidului naţionalist Svoboda din Ucraina, bănuit – se spune la Moscova – că între 1994 şi 1995 ar fi luptat alături de miliţiile cecene în al doilea război cecen.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei a anunţat că în curând va fi emis un mandat de arestare. Tiahnibok este membru al Parlamentului de la Kiev şi unul din liderii protestelor care au dus la îndepărtarea de la putere a preşedintelui Victor Ianukovici.

CC va putea examina constituţionalitatea legilor înainte şi după publicarea lor în Monitorul Oficial

Curtea Constituţională va putea examina constituţionalitatea legilor înainte şi după publicarea lor în Monitorul Oficial. Este răspunsul dat de judecătorii Curţii la o sesizare înaintată de Partidul Liberal. Nu s-a schimbat lista instituţiilor care au dreptul de a cere Curţii să verifice legile. Deputatul liberal Valeriu Munteanu, unul din iniţiatorii interpelării este citat de Unimedia cu declaraţia că acum o lege va putea fi contestată imediat ce trece de votul final al parlamentului. Dar înainte de a intra în vigoare, ceea ce ar putea evita „multe pagube”.

Ministerul Apărării de la Chișinău: în spaţiul aerian al R. Moldova nu s-au aflat avioane NATO

Ministerul Apărării de la Chișinău a respins categoric zvonurile că în spaţiul aerian al Republicii Moldova s-ar fi aflat avioane NATO. Potrivit Unimedia, dezminţirea a fost provocată de deputatul comunist Grigore Petrenco, care a cerut de mai multe ori audierea ministrului interimar al apărării și ministrului de externe pentru a explica prezența unor avioane militare deasupra teritoriului R.Moldova.

Ministerul de Externe: procesul deliberativ privind anularea vizelor europene pentru moldoveni s-a încheiat

Ministerul de externe de la Chișinău a anunțat că procesul deliberativ privind anularea vizelor europene pentru moldoveni s-a încheiat, odată ce și-au dat acordul miniștrii transporturilor din țările UE, reuniți într-un Consiliu European. Decizia elimină obligativitatea vizelor pentru călătoriile de scurtă durată (pentru o perioadă de şedere de până la 90 de zile pe parcursul a 6 luni) în spaţiul Schengen pentru cetăţenii R. Moldova, posesori ai paşaportului biometric. În comunicatul Ministerului de extrerne se spune că decizia va intra în vigoare la 20 de zile după publicarea ei în Monitorul Oficial al Uniunii Europene. Publika TV o citează pe ministrul de externe Natalia Gherman cu declarația că se așteaptă ca data intrării în vigoare să fie 25 mai.

Victor Ponta: guvernul său va face tot posibilul ca moldovenii să poată intra în România fără vize de la 25 mai

Vorbind înaintea anunțării deciziei eliminării vizelor europene pentru moldoveni, premierul României, Victor Ponta, a spus că guvernul lui va face tot posibilul ca moldovenii să poată intra în România fără vize de la 25 mai. Ponta a făcut declarația într-o escală pe aeroportul din Chișinău în drum spre Georgia, unde a mers într-o vizită oficială. În declarații făcute în prezența premierului Iurie Leancă, Ponta a mai spus printre altele că România vrea să fie cel mai mare „sprijin” pentru integrarea Moldovei în UE. Referitor la situația din Ucraina, Ponta a spus că România nu va întreprinde în acea privință nimic pe cont propriu, ci doar în cadrul UE și NATO, organizații din care face parte. „Singuri de capul nostru nu este bine să luăm măsuri. Când ești într-o familie măsurile se coordonează", a spus Ponta. Premierul român, care a vizitat Moldova luna trecută, a spus că ar vrea ca ori de câte ori pleacă undeva „spre răsărit” să se oprească în Moldova.

Parlamentarul PLD Nicolae Juravschi a declarat că el nu ar avea nevoie de apartament la preț redus

Unimedia relatează că parlamentarul liberal-democrat Nicolae Juravschi ar fi declarat că el nu are nevoie de apartament la preț redus în capitală, dar a semnat din colegialitate cererea ca toți parlamentarii să le primească. „Cu apartamentele, chiar s-a creat așa o situație. Eu sunt om de echipă, iar atunci când a fost anunțată inițiativa s-a condiționat ca toți deputații să semneze. Eu nu am nevoie de apartament, am casă și condițiile de trai sunt bune. Dar, din stimă și respect față de colegi, care trăiesc prin garsoniere, am semnat. Nu ar fi rău ca acest apartament să-l dăm la vreun sportiv”, a spus Juravschi, citat de Unimedia. Același site de știri a scris că Juravschi folosește un telefon mobil care ar costa 5000 de euro, despre care deputatul spune că l-a primit de la un prieten.

Moldova va plăti anual aproape un milion de dolari pentru întreținerea militarilor săi din forța internațională din Kosovo

Moldova va plăti anual aproape un milion de dolari pentru întreținerea militarilor săi din forța internațională din Kosovo. Așa se spune în acordul dintre Moldova și NATO ratificat ieri de parlamentarii de la Chișinău. Ei au aprobat astfel plata anuală de la bugetul de stat a 900.000 de dolari pentru contingentul militar moldovean din Kosovo, cu 41 de membri. Nu este limpede cât ar putea dura prezența militarilor moldoveni în noul stat din Balcani. Trimitera militarilor moldoveni a fost criticată de opoziția comunistă, dar nu neapărat din cauza cheltuielilor, ci a mesajului politic pe care l-ar da, anume de recunoaștere a statului Kosovo, pe care Moldova oficial nu-l recunoaște.

Iulia Timoșenko s-a întâlnit la Berlin cu fostul magnat rus Mihail Hodorkovski

Fostul premier ucrainean Iulia Timoșenko s-a întâlnit la Berlin cu fostul magnat petrolier rus Mihail Hodorkovski. Servicul de presă al partidului Iuliei Timoșenko, „Patria”, a spus că Hodorkovski a vizitat-o pe fosta lideră a opoziției ucrainene la clinica Charite din Berlin joi. Timoșenko este tratată pentru dureri cronice la spate. Ea a fost eliberată din închisoare în urma protestelor de stradă soldate cu alungarea de la putere a președintelui pro-rus Viktor Ianukovici. Serviciul de presă a spus că Timoșenko și Hodorkovski au discutat despre criza din Ucraina, fără să dea alte detalii.
Între timp, din Elveția s-a anunțat că Mihail Hodorkovski a depus o cerere de reședință stabilă în cantonul St.Gallen.

Persoane necunoscute au atacat site-ul de Internet al președinției ruse scoțîndu-l din funcție

Kremlinul a spus că persoane necunoscute au atacat site-ul Internet al președinției ruse. Serviciul de presă de la Kremlin a spus vineri că atacul DDoS a scos din funcțiune pagina de Internet de mai multe ori și că se lucrează la înlăturarea problemei. Banca Centrală a Rusiei a spus că și pagina ei de internet este atacată. Știrea vine la o zi după ce Kremlinul a interzis patru site-uri cunoscute pentru criticile la adresa președintelui Vladimir Putin. Agenția de stat a comunicațiilor a spus că interdicția a fost provocată de incitările la violență din partea site-urilor respective, care chemau la organizarea de demonstrații antiguvernamentale.

Liderul unei grupări pro-rusești din Ucraina a fost arestat în provincia Luhansk

Liderul unei grupări pro-rusești din Ucraina a fost arestat în provincia Luhansk din estul țării. Serviciul de securitate al Ucrainei a spus că Olexandr Hartionov, liderul Gărzii Luhansk, este acuzat de preluarea forțată a puterii, organizarea de dezordini în masă și ocuparea ilegală a unor clădiri de stat și publice. Sâmbătă grupările pro-ruse din Luhansk s-au ciocnit cu activiștii pro-guvernamentali. Ele au înlocuit steagul ucrainean cu cel rusesc pe clădirea administrației regionale și l-au proclamat pe Hartionov „guvernatorul poporului”. Marți fostul guvernator al regiunii estice Harkov, Mihailo Dobkin, a fost pus sub arest la domiciliu la Kiev sub acuzații similare.

Uli Hoeness și-a dat demisia din posturile de conducere la clubul FC Bayern în urma condamnării sale penale

Legenda fotbalistică germană Uli Hoeness și-a dat demisia din posturile de conducere la clubul FC Bayern din München, după ce a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare pentru evaziune fiscală. Hoeness și-a anunțat demisia astăzi, la o zi după ce tribunalul german l-a găsit vinovat de păgubirea statului cu peste 27 de milioane de euro în impozite și taxe neplătite prin ascunderea veniturilor în conturi secrete din Elveția. Procesul lui Hoeness a fost urmărit cu atenție de opinia publică germană și i-a făcut pe mulți germani bogați să recunoască singuri în fața autorităților că n-au plătit toate impozitele.

Procurorii anticorupție au sechestrat 500 de mii de euro în ancheta referitoare la tentativa de mituire a deputaților

Centrul Național Anticorupție spune că a sechestrat jumătate de milion de euro în cadrul anchetei penale despre presupusa tentativă de mituire a deputaților pentru dezbinarea coaliției de guvernare. Procurorii anticorupție spun într-un comunicat că cei 500 de mii de euro au fost descoperiți în seiful unei bănci comerciale de la Chișinău și aparțin unei femei reținută săptămâna trecută și cercetată în stare de arest. Procurorii spun că în flagrantul de pe 7 martie au mai reținut un fost polițist și au sechestrat alți 250 de mii de dolari care ar fi fost destinați unui deputat. Nu este limpede cine erau destinatarii și nici comanditarii presupusei încercări de destabilizare politică.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG