Linkuri accesibilitate

Ştiri

Rusia și Ucraina au negocieri de urgență în disputa legată de criza aprovizionării cu gaz

Rusia și Ucraina au negocieri de urgență în disputa legată de criza aprovizionării cu gaz, care ar putea amenința livările spre Europe. Compania rusă de stat Gazprom a amenințat săptămâna trecută că va opri alimentarea cu gaz a Ucrainei, din cauza unor plăți restante. Uniunea Europeană, care mediază megocierile de la Bruxelles, a spus luni 2 martie că speră într-un rezultat positiv al trativelor dintre miniștrii energiei din Rusia și Uctaina. Gazprom a amenințat de asemenea să direcționeze aprovizionarea cu gaze spre rtegiunile controlate de rebelii pro-ruși în estul Ucrainei. Cam o treime din gazul de care are nevoie Uniunea Europeană vine din Rusia și tranzitează Ucraina.

Fostul ministru al sănătății Andrei Usatîi și alte patru persoane au fost puși sub acuzare

Fostul ministru al sănătății Andrei Usatîi și alte patru persoane au fost puși sub acuzare într-un dosar privind ipotecarea parterului Spitalului Clinic Republican. Unimedia relatează că ofițerii CNA au încheiat urmărirea penală împotriva celor cinci, care sînt învinuiți de depășirea atribuţiilor de serviciu, de daune aduse intereselor publice, precum și de încălcarea dreptutilor unor persoane.

Femeia care era cu Boris Nemțov când acesta a fost asasinat a declarat că nu l-a văzut pe ucigaș

Femeia care era cu politicianul rus de opoziție Boris Nemțov când acesta a fost asasinat a declarat că nu l-a văzut pe ucigaș, pentru că acesta a venit din spate. Anna Durîțka, care e ucraineană, a mai spus că se află sub pază permamentă și că oficialitățile fac presiuni asupra ei să rămână în Rusia, deși vrea să se întoarcă acasă în Ucraina pentru că mama ei e bolnavă. Vorbind pentru canalul TV Dojd via Skype în 2 martie, Durîțka a spus că a văzut mașina care a plecat de la locul crimei, fără însă să-i poată vedea numerele de înmatriculare și nici să-și dea seama ce tip de mașină era. Boris Nemțov a fost asasinat în 27 februarie în timp ce se plimba cu Anna Durîțka la cîteva zeci de metri de Kremlin.

Lui Aleksei Navalnîi nu i se permite să participe la funeraliile lui Boris Nemțov

Un tribunal de la Moscova a refuzat cererea dizidentului rus Aleksei Navalnîi de a i se permite să participe la funeraliile politicianului de opoziție Boris Nemțov. Navalnîi servește o pedeapsă adminsitrativă privativă de libertate pentru că a încălcat legea adunărilor populare. El a cerut să fie eliberat pentru 24 de ore în 3 martie pentru a putea participa la înmormântarea lui Nemțov, dar tribunalul Presnenski din Moscova a spus că un deținut care e pedepsit administrativ nu poate fi eliberat temporar decît dacă el sau ea e bolnav, sau dacă i-a decedat o rudă apropiată. Aleksei Navalnîi a fost condamnat în 19 februarie la 15 zile de închisoare pentru că a distribuit pliante pentru un protest al opoziției programat la 1 martie care nu fusese încă aprobat. Marșul opoziției din 1 martie s-a transformat într-o amplă demonstrație în memoria lui Boris Nemțov, care a fost asasinat în 27 februarie.

John Kerry: Rusia va fi confruntată cu noi sancțiuni dacă armistițiul din estul Ucrainei nu e respectat

Secretarul de stat american John Kerry a spus că Rusia va fi confruntată inevitabil cu noi sancțiuni dacă înțelegerile privind încetarea focului în estul Ucrainei nu sînt aplicate. După convorbirile avute cu omologul său rus Serghei Lavrov în margiunea sesiunii Consiliului ONU pentru drepturile omului de la Geneva, Kerry și-a exprimat speranța că armistițiul convenit la Minsk în 12 februarie va fi aplicat întru totul „în următoarele ore, și cu siguranță nu mai tîziu de cîteva zile”. Kerry i-a spus din nou lui Lavrov că armistițiul trebuie pus în practică „de liderii ruși, și de separatiștii pe care îi susțin, și că angajamentele trebuie aplicate peste tot, inclusiv la Debalțeve, Mariupol și în alte zone strategice. Altfel, spune șeful diplomației americane, înțelegerile de la Minsk nu vor duce decît la „dezamăgire, potențială deziluzie și la noi violențe”. Rebelii ruși, al căror război cu trupele ucrainene a ucis peste 6.000 de oameni din aprilie 2014 încoace, au ignorat inițial armistițiul care a intrat în vigoare în 15 februarie pentru a cuverii orașul Debalțeve, controlat de ucraineni.

John Kerry crede că există progrese în negocierile legate de programul nuclear iranian

Secretarul de stat american John Kerry crede că există progrese în negocierile legate de programul nuclear iranian, dar că e „o cale lungă” pînă la ajungera la un acord cu Teheranul. Vorbind în marginea sesiunii Consiliului ONU pentru drepturile omului de la Geneva, Kerry a spus, citez: „timpul trece”. Tot la Geneva, ministrul iranian de externe Mohammad Zarif a spus prese că acordul ar putea fi semnat chiar săptămâna asta, dacă părțile care negociază au suficientă dorință politică de a elimina sancțiunile împotriva Iranului. „Dacă vor un acord, sanțiunile trebuie să fie ridicate” a spus Zarif, care urmează să înceapă o nouă rundă de discuții cu John Kerry la Montreux, tot în Elveția. Statele Unite și încă cinci mari pueri ale lunii încearcă să ajungă la un acord de limitare a programului nuclear iranian în schimbul renunțării graduale la sancțiunile internaționale impuse Iranului.

Bombardierele strategice ale Rusiei vor continua să patruleze în diverse regiuni ale lumii

Bombardierele strategice ale Rusiei vor continua să patruleze în diverse regiuni ale lumii, și își vor extinde aria de acțiune, a afirmat ministrul rus al apărării Serghei Șoigu. El a spus luni 2 martie că Rusia își va moderniza anul acesta 13 bombardiere cu rază lungă de acțiune, și că pînă în 2020 cam 70 la sută din întreaga flotă va fi modernizată. Avioane ale unor state membre NATO au interceptat de mai multe ori anul trecut bombardiere rusești, în contextul creșterii tensiunilor între Moscova și Occident cu privire la implicarea Rusiei în criza din Ucraina. Rusia a făcut de asemenea o serie de aplicații militare care au alarmat Occidentul și pe vecinii ei post-sovietici.

Coreea de Nord a lansat două rachete cu rază scurtă de acțiune

Coreea de Nord a lansat două rachete cu rază scurtă de acțiune în mare cu cîteva ore înainte de lansarea aplicațiilor militare anuale ale Coreei de Sud și Statelor Unite. Purtătorul de cuvînt al ministerului apărării de la Seul a făcut cunoscut că Fenianul a lansat rachetele fără să anunțe înainte care sînt zonele în care nu se poate naviga, ceea ce e o provocare. Coreea de Nord lansează frecvent rachete cu rază scurtă de acțiune, în ciuda faptului că Națiunile Unite au interzis Fenianului să folosească rachetele balistice.

Se așteaptă ca 138 de ucraineni de origine cehă să sosească în Cehia în următoarele săptămâni

Mai mulți ucraineni de origine cehă au început să părăsească estul Ucrainei cu destinația Cehia. Radioul cehesc a anunțat la 1 martie că un autobuz cu 40 de persoane, ale căror strămoși au venit în secolul 19 în ceea ce era atunci o parte a imperiului rus, au plecat din satul Cehograd din sudeztul trgiuni Zaporijijia. Satul, populat în majoritate de urmași ai imigranților cehi, se află cam la 200 de km de linia frontului în conflictul dintre rebelii pro-ruși și forțele ucrainene. Se așteaptă ca 138 de ucraineni de origine cehă să sosească în Cehia în următoarele săptămâni. Autoritățile de la Praga spun că repatriații vor beneficia de cazare, locuri de muncă și asigurare medicală. Potrivit presei din Ucraina, cam 20.000 de ucraineni au origine cehă. La sfîrșitul anilor 1990, guvernul ceh a repatriat aproximativ 200 de cetățeni kazahi care aveau origine cehă.

Ajutoare financiare pentru participanții la conflictul de pe Nistru, la 23 de ani de la declanșarea lui

Moldovenii răniți în conflictul armat de pe Nistru şi familiile celor decedaţi în acest conflict au primit ajutoare materiale unice în valoare de 1000 lei (echivalentul a 50 euro), a anunțat ministerul muncii de la Chișinău. Ajutoarle financiare au fi acordate luni 2 martie, zi în care se împlinesc 23 de ani de la începutul conflictului. 500 de persoane au beneficiat de acești bani, alocaţi din Fondul Republican de Susţinere Socială a Populaţiei. La conflictul armat din 1992 au participat aproximativ 29.000 de persoane, din care 386 au decedat, iar alte 284 au fost rănite. Conform unei hotărîri a Parlamentului de la Chișinău, ziua de 2 martie este numită Ziua Memoriei, iar luni în capitala R. Moldova și în alte localități au fost organizate acțiuni de comemorare a celor uciși acum 23 de ani în stânga Nistrului.

James Pettit: Statele Unite vor sprijini în continuare R. Moldova în promovarea reformelor

Statele Unite vor sprijini în continuare R. Moldova în promovarea reformelor şi a parcursului european, a afirmat ambasadorul Statelor Unite la Chișinău, James Pettit, în cadrul întrevederii pe care a avut-o cu premierul Chiril Gaburici. Cei doi au discutat chestiuni care țin de cooperarea economică bilaterală, conflictul transnistrean şi securitatea regională. În cadrul discuţiei, prim-ministrul a declarat că parcursul european, reformarea justiţiei şi creşterea economică rămân priorităţile Executivului de la Chişinău.

CAPC: proiectul legii pentru prevenirea şi combaterea corupţiei trebuie revizuit fundamental

Proiectul legii pentru prevenirea şi combaterea corupţiei trebuie revizuit fundamental, pentru că mai multe formulări din proiect nu sunt suficient de clare şi conţin erori de ortografie şi punctuaţie, s-a spus la o conferință de presă organizată de Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei (CAPC). Potrivit unui raport dat publicității de această organizație, proiectul nu are o justificare suficientă, pentru că nu vorbește despre motivele care au dus la elaborarea lui, iar termenii folosiți în această inițiativă legislativă sînt formulați în mod ambiguu, care ar putea duce la interpretări abuzive.

John Kerry: „discuție sinceră” la Geneva cu Serghei Lavrov pe tema Ucrainei și a negocierilor cu Iranul

Secretarul de Stat american John Kerry s-a întâlnit cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov la Geneva, în marginea Consiliului ONU pentru Drepturile Omului. După întâlnirea de 20 de minute, Kerry a scris pe Twitter că a fost o „discuție sinceră” despre Ucraina, Siria și negocierile menite să se ajungă la un acord internațional pentru supravegherea programului nuclear iranian. Cu o zi mai devreme, Kerry a cerut o „investigație amănunțită, transparentă și reală” a asasinării lui Boris Nemțov, proeminentul critic al Kremlinului împușcat în noapte de vineri spre sâmbătă în centrul Moscovei. Nemțov l-a criticat aspru pe Vladimir Putin pentru războiul din Ucraina. Este unul dintr-o serie de critici ai Kremlinului omorât în cei 15 ani de aflare a lui Vladimir Putin la putere în Rusia.

Operațiune a armatei irakiene pentru recucerirea orașului Tikrit de la organizația Statul Islamic

Forțele guvernamentale irakiene au lansat o operațiune pentru recucerirea orașului Tikrit și regiuni din provincia Salahuddin la nord de Bagdad ocupate vara trecută de organizația Statul Islamic. Televiziunea de stat a relatat că forțele armate au atacat dimineață militanții în orașul natal al fostului dictator Saddam Hussein, la aproximativ 130 de kilometri de capitală, iar trupele guvernamentale sunt sprijinite de combatanți sunniți și șiiți, artilerie și aviație. Oficiali de securitate sunt citați spunând că iau parte aproximativ 30 de mii de militari și combatanți aliați. Duminică, premierul Haider al-Abadi a sosit în orașul apropiat Samarra pentru a supraveghea operațiunile.

ONU: peste șase mii de oameni au fost uciși până acum în conflictul din Ucraina de est

Națiunile Unite au mărit cifrele bilanțului victimelor conflictului din estul Ucrainei, spunând că peste șase mii de oameni au fost uciși până acum în luptele declanșate în aprilie 2014, după anexarea Crimeii de către Rusia. Într-o declarație difuzată astăzi de Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, Zeid Raad al-Hussein, vorbește despre „distrugerea nemiloasă a vieților civililor și a infrastructurii” în regiunile Donețk și Luhansk ocupate parțial de forțele separatiștilor pro-ruși. În bilanțul Înaltului Comisariat cu sediul la Geneva se spune că sute de militari și civili au fost uciși numai în ultimele săptămâni, mai ales în ofensiva rebelilor pentru cucerirea nodului feroviar strategic Debalțeve. Moscova dezminte că ar fi implicată, dar declarația ONU citează „relatări credibile despre fluxul continuu de armament greu și combatanți străini” din Rusia către separatiști. Potolirea bruscă a luptelor săptămâna trecută a dat speranțe că armistițiul mediat de liderii Franței și Germaniei la 12 februarie la Minsk se poate menține.

Acțiune de protest la Chișinău față de coaliția de guvernare sprijinită de comuniști

Pentru a doua duminică la rând, câteva sute de oameni au participat la un protest la Chișinău, exprimându-și nemulțumirea față de coaliția de guvernare sprijinită de comuniști, incertitudinea de pe piața valutară și creșterea prețurilor. Participanții s-ar organiza cu ajutorul rețelelor de socializare online. Potrivit presei moldovene, ei au mai cerut justiție independentă, combaterea corupției și elucidarea situației de la Banca de Economii, singura bancă comercială în proprietatea statului, unde s-ar fi făcut delapidări de miliarde de lei.

Zeci de mii de oameni au participat la marșul în memoria lui Boris Nemțov la Moscova

Zeci de mii de oameni au participat la un marș în centrul Moscovei pentru a-și exprima indignarea față de uciderea proeminentului critic al Kremlinului, Boris Nemțov. Oponenții președintelui Vladimir Putin care au organizat marșul spun că au luat parte aproximativ 70 de mii de oameni. Dar poliția care subestimează frecvent numărul participanților la acțiunile antiguvernamentale a spus că au participat numai 21 de mii. Marșul a inclus podul Bolșoi Moskvoretsky de lângă Kremlin unde a fost împușcat mortal Nemțov înainte de miezul nopții pe 27 februarie și unde mii de oameni au depus flori și au aprins lumânări încă din noaptea asasinatului. Un marș în memoria opozantului ucis a avut loc și la St. Petersburg. Președintele Putin a spus că asasinatul este o „provocare”. În vârstă de 55 de ani, Boris Nemțov a fost un critic vehement al politicilor lui Putin pe care l-a acuzat de declanșarea războiului din Ucraina. Nemțov a spus luna aceasta, într-un interviu, că îi este teamă că Putin îl va ucide.

Un deputat ucrainean reținut pentru scurt timp de poliția rusă la Moscova

Un deputat ucrainean a fost reținut pentru scurt timp de poliția rusă înainte de marșul de duminică de la Moscova în memoria opozantului ucis, Boris Nemțov. Deputatul Oleksii Honciarenko a fost eliberat, dar trebuie să se prezinte astăzi la tribunal iar potrivit avocatului încă mai riscă să fie întemnițat. Comitetul de Investigații din Rusia spune că Honciarenko a fost interogat în legătura cu incendiul de anul trecut în orașul natal Odesa în care au murit zeci de demonstranți pro-ruși, inclusiv cetățeni ruși. Președintele parlamentului de la Kiev, Volodimir Groisman, a spus că reținerea deputatului care se bucură de imunitate a încălcat legislația internațională și a cerut Ministerului ucrainean de Externe să ia de urgență măsuri pentru rezolvarea cazului.

Partidul Reformei al premierului Estoniei cîștigă alegerile parlamentare

Premierul de centru-dreapta al Estoniei, Taavi Roivas, și-a anunțat victoria la alegerile parlamentare de duminică, învingând un partid pro-Kremlin de opoziție sprijinit preponderent de etnicii ruși. Partidul Reformei al primului ministru a obținut aproape 28% din voturi, potrivit rezultatelor aproape finale, iar Partidul Estonian de Centru – aproape 25%. Dar partidul de pe locul doi, sprijinit de etnicii ruși care formează o pătrime din populația Estoniei, și-a îndepărtat potențialii aliați și șansele accederii la guvernare, după ce liderul său Edgar Savisaar a sprijinit anexarea Crimeii de către Rusia. Membră a NATO și Uniunii Europene, Estonia este îngrijorată de politicile Rusiei și își întărește capacitățile de apărare.

Întîlnire Kerry-Lavrov la Geneva pe tema situației din Ucraina de est

Secretarul de Stat american John Kerry se va întâlni astăzi la Geneva cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov în marginea Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, urmând să ia în discuție situația din estul Ucrainei și asasinarea criticului Kremlinului, Boris Nemțov. Duminică, Kerry a cerut o „investigație amănunțită, transparentă și reală” a asasinatului. În Ucraina, potolirea violențelor și începerea retragerii armamentului greu de pe linia frontului au dat speranțe că armistițiul fragil de două săptămâni se poate menține. Dar armata ucraineană a spus că rebelii s-ar folosi de această pauză regrupându-se pentru noi atacuri, care potrivit Kievului, ar putea urma la Mariupol, oraș strategic controlat de guvern la Marea de Azov și la Artemivsk, o localitate la nord de bastionul insurgenților, Donețk.

Premierul Irakului le cere combatanților tribali sunniți să abandoneze gruparea militantă Statul Islamic

Premierul Irakului, Haider al-Abadi, a acordat combatanților tribali sunniți o „ultimă șansă” să abandoneze gruparea militantă Statul Islamic, înainte de o ofensivă promisă pentru recucerirea orașului Tikrit, ocupat de militanți vara trecută. Premierul a vorbit în orașul învecinat Samarra, unde a sosit duminică pentru a supraveghea operațiunile. Combatanții Statului Islamic controlează câteva orașe în provincia Salahuddin populată preponderent de sunniți, inclusiv Tikritul care este orașul natal al fostului dictator Saddam Hussein.

Marșuri în memoria lui Boris Nemțov la Moscova și la St. Petersburg

Zeci de mii de oameni au participat la un marș organizat de opoziția rusă în centrul Moscovei în memoria proeminentului critic al Kremlinului, Boris Nemțov. Organizatorii spun că la marș au luat parte aproximativ 70 de mii de oameni, în timp ce poliția a spus că au participat de zece ori mai puțini. Traseul marșului a inclus podul Bolșoi Moskvoretsky, de lângă Kremlin, unde a fost împușcat mortal Nemțov înainte de miezul nopții pe 27 februarie și unde mii de oameni au depus flori și au aprins lumânări încă din noaptea asasinatului. Un marș în memoria opozantului ucis a avut loc și la St. Petersburg. Președintele Vladimir Putin a spus că asasinatul este o „provocare” și i-a scris mamei opozantului ucis că se va face totul pentru prinderea făptașilor și tragerea lor la răspundere. În vârstă de 55 de ani, Boris Nemțov a fost un critic vehement al politicilor lui Putin pe care l-a acuzat de declanșarea războiului din Ucraina. Nemțov a spus la 10 februarie, într-un interviu, că îi este teamă că Putin îl va ucide.

Circa zece mii de persoane estimate a fi participat la marșul opoziției ruse de la Moscova

Agențiile de presă occidentale estimează la peste zece mii de participanți la marșul opoziției de la Moscova, în aminirea lui Boris Nemțov. Organizatorii marșului au spus că numărul participanților s-ar ridica la circa 70 de mii de persoane, în timp ce surse ale Poliției ruse vorbesc de aproximativ șapte mii de oameni.

La Chișinău are loc o adunare de protest față de coaliția de guvernare sprijinită de comuniști

La Chișinău are loc un mic protest, pentru a doua duminică la rând. Potrivit presei moldovene, protestatarii își exprimă nemulțumirea, între altele, față de coaliția de guvernare sprijinită de comuniști, incertitudinea de pe piața valutară și creșterea prețurilor. Participanții se organizează cu ajutorul rețelelor de socializare online iar sute de oameni și-au anunțat în felul acesta sprijinul pentru protest. Duminica trecută protestatarii au cerut, între altele, găsirea și tragerea la răspundere a celor vinovați de presupusa dispariție a miliarde de lei de la Banca de Economii.

Marș la Moscova în amintirea lui Boris Nemțov

Mii de suporteri ai opoziției ruse s-au adunat în centrul Moscovei pentru a participa la un marș în memoria proeminentului critic al Kremlinului Boris Nemțov. Traseul marșului include podul Bolșoi Moskvoretsky de lângă Kremlin, unde a fost împușcat mortal Nemțov înainte de miezul nopții pe 27 februarie și unde mii de oameni au depus deja flori și au aprins lumânări. Participanții, care sunt verificați cu detectoarele de metale de către poliție înainte de începerea marșului, poartă portretele lui Nemțov și drapele rusești cu panglici negre în semn de doliu. Președintele Vladimir Putin a spus că asasinatul este o „provocare” și i-a scris mamei opozantului ucis că se va face totul pentru prinderea făptașilor și tragerea lor la răspundere. Comitetul de Investigații al Rusiei a spus că examinează câteva versiuni, inclusiv că Nemțov a fost ucis pentru a „destabiliza situația politică din țară”. În vârstă de 55 de ani, Boris Nemțov a fost un critic vehement al politicilor lui Putin pe care l-a acuzat de declanșarea războiului din Ucraina. Nemțov a spus luna aceasta, într-un interviu, că îi este teamă că Putin îl va ucide.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG