Linkuri accesibilitate

Ştiri

Experții olandezi reiau cercetările la locul prăbușirii avionului de pasageri malaezian în estul Ucrainei anul trecut

Experții olandezi au reluat cercetările la locul unde a fost doborât avionul de pasageri malaezian în estul Ucrainei anul trecut. Toate cele 298 de persoane la bord, între care majoritatea cetățeni olandezi, au murit în accidentul din 17 iulie 2014. După doborîrea avionului, ancheta la fața locului a fost întreruptă din cauza luptelor dintre separatiștii pro-ruși și armata ucraineană. Ministerul olandez al justiției a anunțat că experții vor rămâne în Ucraina până pe 28 martie. Joi, ministrul de externe rus Sergei Lavrov a insistat ca ancheta să fie transparentă și echidistantă, după ce un pot de televiziune olandez a relatat că o bucată de metal găsită la locul accidentului se potrivește cu metalul folosit pentru producerea trachetelor sol-aer rusesc BUK. Aproape toate probele examinate până acum susțin teoria că avionul a fost doborât de separatiștii pro-ruși dotați cu un sistem BUK. Moscova respinge această interpretare și lasă de înțeles că avionul ar fi fost doborât de armata ucraineană.

Rusia și Ucraina renegociază livrările de gaz rusesc cu medierea UE

Rusia și Ucraina au reluat negocierile mediate de Uniunea Europeană privind livrările de gaz rusesc. În baza ultimului acord, mediat tot de UE, Ucraina s-a angajat să plătească în avans pentru gazul importat din Rusia. Ministrul ucrainean al eneregiei Alexander Novak a declarat astăzi că în al doilea trimestru al anului, Kievul va plăti $348 pentru mia de metri cubi. Uniunea Europeană este implicată în aceste negocieri pentru că de tranzitul prin Ucraina depind și livrările de gaz spre țările UE.

Încă un ONG din Rusia a fost somat de autorități să se declare „agent străin”

Una din cele mai active organizații neguvernamentale pentru apărarea drepturilor omului din Rusia a fost somată de autorități să se înscrie drept agent străin, pe motiv că primește fonduri din străinătate. Directoarea Comitetului pentru Asistență Civică, Svetlana Ganușkina a declarat Europei Libere că organizația a primit acest ordin vineri, dar că-l va contesta. Comitetul este cunoscut mai ales pentru asistența juridică acordată migranților din Rusia. Tot astăzi, ONG-ul Bellona-Murmansk, organizație specializată în probleme legate de protejarea mediului înconjurător, a informat că Ministerul rus al Justiției a înscris organizația pe lista „agenților străini”. Bellona-Murmansk face parte din Fundația norvegiană Bellona. Legea prin care organizațiile neguvernamentale, finanțate partial din afară, sunt obligate să se înscrie drept agenți străini a fost adoptată în 2013 și este considerată o tentativă a guvernului rus de a limita libertățile societății civile.

Președintele Nicolae Timofti a convocat Consiliul Suprem de Securitate pentru luni 23 martie

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a convocat Consiliul Suprem de Securitate luni 23 martie, pentru a discuta problemele securității naționale în contextul evoluțiilor geopolitice regionale.

Ofițerii CNA de la Chișinău au reținut 12 persoane într-un dosar de corupție în legătură cu un meci de fotbal

Ofițerii CNA de la Chișinău au reținut 12 persoane într-un dosar de corupție în legătură cu un meci de fotbal. Într-un comunicat se precizează: „Douasprezece persoane au fost escortate de ofiterii CNA si procurorii anticoruptie in urma unor ample actiuni de urmarire penala, desfasurate zilele curente. Acestea sunt vizate in dosare de spalare de bani, dare de mita si manipularea unui eveniment sportiv. In cauzele mentionate sunt vizati cetateni straini, jucatori si reprezentanti ai conducerii unui club de fotbal. Persoanele escortate vor fi audiate si recunoscute in calitate de banuit, urmand a se decide asupra aplicarii masurilor preventive."

Peste 100 de persoane au fost ucise în Yemen în atacuri teroriste la două moschei șiite

Peste 100 de persoane au fost ucise în Yemen în atacuri teroriste la două moschei șiite. Atacurile au avut loc în capitala Sanaa, iar o televiziune a rebelilor șiiți vorbește despre 137 de morți și 345 de răniți. Cele două moschei erau frecventate de membri ai rebelilor știiți, care anul trecut au preluat controlul asupra unor cartiere ale capitalei.

John Kerry se întâlnește sâmbătă cu omologii săi din Germania, Franța și Marea Britanie

Secretarul de stat american John Kerry se întâlnește sâmbătă cu omologii săi din Germania, Franța și Marea Britanie pentru a discuta ultimele rezulate ale negocierilor cu Iranul privind limitarea programului nuclear al Teheranului, bănuit că ar avea și o importantă componentă militară. Principiile unui acord permament ar trebui negociate până la sfârșitul acestei luni. Acordul va aduce pentru Iran ridicarea sau ușurarea sancțiunilor internaționale care afectează economia națională de mulți ani. Tot vineri, ministrul de externe iranian Javad Zarif i-a spus lui Kerry că nu există încă nici un motiv pentru a anunța că s-ar fi ajuns la un acord.

Vladimir Putin: a venit momentul ca Rusia, Belarus și Kazahstan să înceapă discuțiile privind o Uniune monetară

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că a venit momentul ca Rusia, Belarus și Kazahstan să înceapă discuțiile privind o uniune monetară. Putin s-a întâlnit vineri la Astana cu președinții celor două țări. Împreună cu Armenia, cele trei țări fac parte din Uniunea Economică Eurasiatică. Putin sugerase mai de mult o Uniune monetară între fostele republici sovietice.

Germania a criticat Rusia pentru că a semnat un acord de alianță și integrare cu Osetia de sud

Germania a criticat Rusia pentru că a semnat în 18 martie un acord de alianță și integrare cu Osetia de sud, regiune separatistă din Georgia. Potrivit Berlinului este vorba de o tentativă de anexare, de o încălcare a suveranității Georgiei. Semnarea acordului a fost criticată deja de Uniunea Europeană și Statele Unite. În decembrie anul trecut Rusia a semnat un acord similar cu cealaltă regiune separatistă din Georgia, Abhazia.

V. Putin: nu există motive serioase de optimism când este vorba de situația economiei ruse

Nu există motive serioase de optimism când este vorba de situația economiei ruse, a afirmat joi președintele Vladimir Putin la o întâlnire cu oameni de afaceri. Ultimele date statistice arată că rata de consum a scăzut în februarie cu aproape 8% față de aceeași perioadă a anului trecut. Salariile au scăzut cu aproape 10%, iar rubla a pierdut cam 40% din valoare în comparație cu dolarul american de la mijlocul anului trecut. Economia Rusiei este lovită de căderea drastică a prețului petrolului pe piața internațională, dar și de sancțiunile internaționale împuse pentru rolul jucat de Rusia în criza din Ucraina.

Guvernul greca promis că va prezenta partenerilor din UE o listă cu reformele concrete pe care le va aplica

Guvernul Greciei a promis că va prezenta partenerilor din Uniunea Europeană o listă cu reformele concrete pe care le va aplica pentru a redresa balanta financiară a țării și pentru a acoperi o parte din datoria externă, rezultată din sprijinul financiar de zeci de miliarde acordat de UE, Banca Mondială și FMI. Criza financiară din Grecia a fost discutată joi noapte la Bruxelles, în cadrul unei întrevederi a premierului Alexis Tsipras cu cancelara Germaniei, Angela Merkel, președintele Franței, François Hollande, și președintele Comisiei Europene.

Economia Ucrainei s-a contractat cu 6,8% în 2014

Economia Ucrainei s-a contractat cu 6,8% în 2014, arată datele statistice date publicității la Kiev. FMI prognozează o scădere de peste 5% și anul acesta, umând ca 2016 să vadă din nou prima creștere economică modestă. Criza economică din Ucraina este consecința directă a conflictului separatist din estul țării.

Jurnalistul Serghei Ilcenko fost arestat la Tiraspol

Jurnalistul Serghei Ilcenko fost arestat la Tiraspol sub acuzația că a făcut apeluri la extremism. Fiul lui Ilcenko, Nikolai, a anunțat pe rețelele de socializare că tatăl său a fost ridicat de KGB-ul local în seara zilei de marti. Securitatea transnistreană a percheziționat domiciliul jurnalistului, dar și a fiului său, și a confiscat toate calculatoarele și echipamentele de stocare a informației. Fiul lui Serghei Ilcenko, Nikolai, spune într-o postare pe Facebook că tatăl său este reținut până sâmbătă, când ar urma să aibă loc procesul. Potrivit avocatului, Ilcenko va fi reținut, cel mai probabil, pentru două luni. Jurnalistul este acuzat de KGB de publicarea pe Forumul social din Transnistria a unui articol anonim cu apeluri la rezistența armată, articol care a fost șters de administratori, dar s-a păstrat în memoria cache a Google.

Jean-Claude Juncker: „Moldova este o țară cu evidente perspective europene”

„Moldova este o țară cu evidente perspective europene”, afirmat președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, la încheierea summitului Uniunii Europene de la Bruxelles, adăugînd că la reuniunea Parteneriatului Estic de la Riga „vom vedea cum putem sprijini Moldova”. Întrebat dacă Rusia ar putea încerca să semneze o alianță cu regiunea transnistreană, așa cum a făcut-o recent cu regiunea separatistă Oseția de sud din Georgia, Juncker a declarat că Moldova „este în acest moment o țară într-o situație foarte dificlă și este clar că în Uniunea Europeană trebuie să ne exprimăm toată solidaritatea cu Moldova”.

Renato Usatîi a respins din nou speculațiile că el sau partidul său ar fi proiectul cuiva din afară

Renato Usatîi a anunțat că va participa atât la alegerilor locale din acest an cât și la cele generale, declarându-se convins că în acest an va avea loc un scrutin general anticipat. Într-un interviu pentru radio Europa Liberă, Renato Usatîi a respins din nou speculațiile că el sau partidul său ar fi proiectul cuiva din afară: „Nu vreau sa existe astăzi un proiect politic care duce țara într-o direcția sau alta...; cetățenii să decidă în ce direcție să meargă țara, spre est sau vest”.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat să examineze plângerile înaintate de Renato Usatîi, legate de scoaterea din cursa electorală a Partidului Patria cu numai cîteva zile înainte de alegerile generale din noiembrie 2014, și de refuzul anterior al Ministerului Justiției de a înregistra Partidul Nostru. Renato Usatîi a calificat admiterea dosarelor drept o „mare victorie”, iar pe contul său de Facebook a postat și fotocopia scrisorii primite de la CEDO.

„Vreau să arăt oamenilor din Moldova ce fac cei de la guvernare”, a spus Usatîi în interviul pentru Europa Liberă despre scopul demersului la CEDO. El a precizat că va cere să fie despăgubiți toți cei care au contribuit financiar la campania sa electorală din 2014. Renato Usatîi a mai spus că se pregătește să se întoarcă în Moldova, deși este sigur că va fi arestat.

CEDO va examina plîngerile depuse de Renato Usatîi pe tema eliminării partidului „Patria” din cursa electorală

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat să examineze plângerile înaintate de Renato Usatîi, legate de scoaterea din cursa electorală a Partidului „Patria” cu numai cîteva zile înainte de alegerile generale din noiembrie 2014 și de refuzul anterior al Ministerului Justiției de a înregistra „Partidul Nostru”. Informația a fost furnizată de Renato Usatîi pe contul său de Facebook, unde a postat și fotocopia scrisorii primite de la CEDO.

Igon Dodon afirmă că socialiștii nu au fost finanțați din străinătate

Liderul socialiștilor Igor Dodon a declarat că partidul său nu fost finanțat din străinătate, iar concertele electorale organizate cu participarea vederelor din Rusia, ar fi organizate „gratuit, deoarece sunt prietenii mei”. Dodon a făcut aceste declarații la postul de televiziune TV 7, relatează IPN, unde a criticat și inițiativa democratului Vlad Plahotniuc privind eventuala interzicere a difuzării canalelor rusești de televiziune pe teritoriul Republicii Moldova.

Joi, Parlamentul a votat modificările la Codul Electoral, prin care se stabilește, între altele că este interzisă utilizarea în campaniile electorale a banilor câștigați peste hotare și a promovării imaginii politicienilor străini în spoturile electorale.

Un raport al PSD din România atrage atenția asupra ofensivei ruse în regiune

În România, Partidul Social Democrat al premierului Victor Ponta avertizează că „ofensiva rusă în regiune pune sub semnul întrebării atât politicile UE pentru vecinătatea ei estică, cât şi capacitatea sa de a acţiona ca un factor pozitiv în democratizarea continentului”. În raportul pregătit pentru Consiliul Național al PSD, care are loc vineri și sâmbătă se mai arată că țările din Uniunea Europeană „curtate de către Rusia”, cum ar fi Grecia şi Ungaria, au pus sub semnul întrebării solidaritatea din cadrul Uniunii Europene. Potrivit Mediafax, raportul va fi prezentat de premierul Victor Ponta, liderul PSD.

Ministerul de Externe al Federației Ruse acuză Moldova că ar „merge pe urmele Ucrainei”

Rusia a spus că Moldova „merge pe urmele Ucrainei”, interzicând intrarea în țară a unor jurnaliști ruși. Într-o declarație a Ministerului de Externe al Federației Ruse, citată de TASS, se spune că refuzul de a permite accesul reprezentanților presei ruse în Moldova „este o încălcare flagrantă a angajamentelor internaționale privind libertatea cuvântului”. Declarația vine după ce săptămâna aceasta Chișinăul a anunțat că doi jurnaliști ruși pro-Kremlin, Dmitri Kiselev și Andrei Kondrașov, sunt persoane indezirabile în Moldova, a anulat prezentarea la Chișinău a unui documentar rusesc despre Crimeea și a întors de la graniță o echipă de filmare care voia să meargă la alegerile din Găgăuzia. În declarația rusă de azi se cere reprezentantului OSCE pentru libertatea presei, Dunja Mijatovic, să condamne gestul Chișinăului.

Vladimir Putin îl susține pe Nursultan Nazarbaiev pentru un nou mandat prezidențial în Cazahstan

Președintele rus Vladimir Putin și-a exprimat la Astana sprijinul pentru candidatura colegului său din Kazahstan, Nursultan Nazarbaiev, la un nou mandat prezidențial la alegerile din 26 aprilie. „Pentru toți cei care iubesc Kazahstanul și dezvoltarea lui stabilă este important să-l sprijine pe președintele Nazarbaiev”, a spus Putin. În vârstă de 74 de ani, Nazarbaiev este unul din liderii lumii aflați de putere de cel mai mult timp, conducând țara din 1989. Putin se află la Astana la un summit trilateral al așa-numite „Uniuni Economice Eurasiatice”, din care fac parte Rusia, Republica Belarus și Kazahstan. Nazarbaiev a câștigat alegerile din 2011 cu 97% din voturi și are șansele cele mai mari de a obține un nou mandat în aprilie.

Poliția daneză a arestat un al cincilea suspect în cazul atentatului de la Copenhaga

Poliția daneză spune că a arestat al cincilea individ suspectat de ajutorarea unui bărbat înarmat care a ucis doi oameni la Copenhaga luna trecută. Potrivit AP, poliția a spus într-o declarație că „tânărul” pe care nu l-a numit va fi audiat astăzi împreună cu alt bărbat, arestat joi. La 14 februarie, Omar El-Hussein, de 22 de ani, a ucis un om la intrarea într-o sală unde avea loc un seminar despre libertatea cuvântului, iar după câteva ore a ucis cu focuri de armă un tânăr paznic evreu la intrarea în principala sinagogă din Copenhaga. În atacuri au fost răniți cinci polițiști, iar El-Hussein a fost ucis apoi într-un schimb de focuri cu poliția. Alți trei bărbați sunt deja în arest, fiind bănuiți că l-au ajutat pe agresor.

Ambasadorul Pirkka Tapiola: Moldova trebuie să elucideze rapid ce s-a petrecut la BEM, Banca Socială și Unibank

Șeful delegației UE la Chișinău, ambasadorul Pirkka Tapiola, a spus că Moldova trebuie să elucideze degrabă ce s-a petrecut la BEM, Banca Socială și Unibank. „Ancheta trebuie să verse lumină asupra celor întâmplate și nu există prea mult timp pentru asta,” a spus ambasadorul european într-un interviu pentru Europa Liberă și postul public de televiziune. În aceleași interviu, Tapiola a spus că discuțiile despre regândirea Parteneriatului Estic, din care face parte și Moldova, nu sunt în nici un caz despre o eventual pas înapoi făcut de dragul Rusiei, ci numai despre grăbirea reformelor în țările vizate. „Nu poți să te apropii de UE doar vorbind despre reforme. Trebuie chiar să le faci”, a explicat diplomatul european.

Victor Osipov și Nina Ștanski se vor întâlni astăzi la sediul misiunii OSCE din Chișinău

Reprezentanții politici ai Chișinăului și Tiraspolului în procesul de negocieri, Victor Osipov și Nina Ștanski, se vor întâlni astăzi la sediul misiunii OSCE din Chișinău. Este a doua asemenea întâlnire în tot atâtea săptămâni. Întâlnirea vicepremierului moldovean cu șefa politicii externe a regimului separatist de la Tiraspol vine după ce președinții țărilor vecine, Ucraina și România, și-au exprimat săptămâna aceasta dorința rezolvării durabile a conflictului transnistrean. Dar ministrul rus de externe Serghei Lavrov a reacționat sceptic la aceste declarații, punând la îndoială sinceritatea dorinței ucrainene și acuzând Kievul că impune regiunii transnistrene o blocadă economică, în cooperare cu Chișinăul.

Igor Dodon critică refularea de la frontieră a unor ziariști ruși

Liderul socialiștilor, Igor Dodon, a criticat întoarcerea de la graniță și declararea persona non grata a unor jurnaliști ruși, spunând că autoritățile moldovene au încercat astfel să-și „mulțumească șefii” din Statele Unite și Uniunea Europeană. „Noi condamnăm cu fermitate asemenea acțiuni”, a declarat Dodon agenției ruse de știri TASS. Autoritățile moldovene au spus miercuri că doi ziariști proeminenți pro-Kremlin, Dmitri Kiselev și Andrei Kondrașov sunt personae non grata în Moldova. Tot miercuri, poliția de frontieră moldoveană a interzis intrarea în țară unei echipe de filmare rusești care se îndrepta spre autonomia găgăuză pentru a relata despre alegerea bașcanului. Poliția de frontieră a spus că cetățenii ruși „nu și-au putut argumenta scopul călătoriei în Moldova” și nici nu s-au putut legitima ca ziariști.

Cerere de scumpire a tarifelor la curent formulată de Gas Natural Fenosa

Gas Natural Fenosa dorește scumpirea tarifelor la curent cu cel puțin 50% începând de la 1 aprilie, invocând deprecierea leului. Președinta companiei, Silvia Radu, a spus joi la o conferință de presă că din cauza devalorizării monedei naționale, sectorul energetic a acumulat datorii de un miliard și jumătate de lei față de Gas Natural Fenosa. Radu a mai amintit că electricitatea nu s-a scumpit de trei ani. Cererea de scumpire urmează să fie analizată de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică. „Fiecare întârziere lunară de neaprobare a tarifului generează în jurul de 80 de milioane de lei datorii tarifare”, a spus ieri Silvia Radu, citată de Unimedia.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG