Linkuri accesibilitate

Ştiri

Convorbirile pe tema programului nuclear al Iranului pe ultima sută de metri

Miniștrii de externe francez și german, Laurent Fabius și Frank-Walter Steinmeier s-au alăturat omologului lor american, John Kerry și celui iranian Javad Zarif la Lausanne, în Elveția, pentru convorbiri pe tema programului nuclear al Iranului. Convorbirile au loc cu câteva zile înainte de expirarea termenului de 31 martie până la care negociatorii internaționali s-au angajat să ajungă la o înțelegere cadru, care ar reduce și ar deschide verificărilor activitățile nucleare iraniene, în schimbul relaxării sancțiunilor.

Fabius a declarat jurnaliștilor la sosire că discuțiile de până acum au fost „îndelungate și dificile”, fără să se fi avansat suficient în unele privințe. Diplomați apropiați negocierilor spun că sosirea înalților demnitari nu înseamnă neapărat că un acord este aproape atins. La Lausanne mai sunt așteptați miniștrii de externe ai celorlalte țări implicate în negocieri, Marea Britanie, China și Rusia.

Autoritățile moldovene vor extrădarea din Rusia a șefului direcției de tineret și sport din Autonomia Găgăuză

Autoritățile moldovene spun că vor cere extrădarea din Rusia a lui Anatolie Kara, șeful direcției de tineret și sport din Autonomia Găgăuză, care a fost reținut vineri pe aeroportul Domodedovo de la Moscova. Șefului Secției urmărire penală pe cauze excepționale a Procuraturii Generale moldovene, Corneliu Bratunov a spus presei că oficialul de la Comrat a fost dat în urmărire internațională în luna august 2014, fiind cercetat penal pentru ”acțiuni destabilizatoare și anticonstituționale”. Kara este suspectat de pregătirea unor tineri din Autonomia Găgăuză pentru participarea la acțiuni violente, iar antrenamentele ar fi avut loc în Rusia. În august trecut, Judecătoria de la Comrat a condamnat doi asemenea tineri la câte cinci ani de închisoare cu suspendarea sentinței. Mama lui Anatolie Kara este citată de Unimedia, spunând că fiul ei avea statut de refugiat în Rusia și că, în momentul reținerii, era în drum spre Republica Moldova pentru a fi audiat în cadrul anchetei penale.

Memorialul improvizat de pe podul din Moscova unde a fost ucis Boris Nemțov a fost distrus din nou

Un grup de bărbați în haine întunecate au distrus memorialul improvizat pe podul de la Moscova unde a fost ucis politicianul de opoziție din Rusia, Boris Nemțov. Florile, lumânările și alte obiecte aduse acolo în mod regulat de către simpatizanții politicianului asasinat au fost înlăturate. O înregistrare video postată pe rețelele de socializare online îi înfățișează pe făptași încărcând totul în pungi de gunoi la aproximativ ora 2:00, noaptea trecută. Este a doua oară când memorialul a fost înlăturat. La 24 martie, câțiva membri ai unei grupări necunoscute până acum și întitulate Mișcarea de Eliberare SERB și-au făcut poze în timp ce îndepărtau florile de pe pod. Redactorul șef al postului Eho Moskvî, Aleksei Venediktov a anunțat că dimineață oamenii au început să aducă adus din nou flori și fotografii la locul unde a fost asasinat Nemțov, la sfârșitul lunii trecute.

Un tribunal de la Kiev a emis mandat de arest pe două luni pentru fostul șef al Serviciului Situațiilor de Urgență din Ucraina

Un tribunal de la Kiev a emis mandat de arest pe două luni pentru fostul șef al Serviciului Situațiilor de Urgență din Ucraina, Serhii Bocikovskii, care a fost reținut în direct la ședința de joi a guvernului împreună cu adjunctul său Vasil Stoiețkii. Foștii oficiali sunt acuzați într-un caz de corupție prin firme offshore. Vineri, tribunalul de sector Peciorski de la Kiev a respins cererea Ministerului de Interne de a emite mandatul de arest, spunând că n-au fost prezentate suficiente probe. Ministrul de Interne Arsen Avakov a spus ulterior că au fost depuse materiale suplimentare. La reținerea celor doi oficiali, concediați în aceeași zi, premierul Arseni Iațeniuk a sugerat că ar fi săvârșit furturi în timp ce Ucraina se află în criză economică și conflict cu separatiștii pro-ruși din estul țării.

Un militar rus suspectat de uciderea unei familii în apropierea unei baze rusești din Armenia va fi judecat pe teritoriul armean

Un militar rus suspectat de uciderea unei familii de șapte oameni în apropierea unei baze rusești în Armenia va fi judecat pe teritoriul armean. Oleg Lebedev, vicepreședintele Comisiei pentru Afacerile CSI din Duma de Stat de La Moscova a făcut anunțul la Erevan, spunând că Valeriu Permiakov va fi judecat „acolo unde cere poporul din Armenia”, dar de către uun tribunal militar rus. Permiakov este acuzat de dezertare de la baza din apropiere de Gyumri la 12 ianuarie și masacrarea familiei armene. Deputatul armean, Aleksandr Arzumanyan i-a cerut din nou lui Lebedev ca bănuitul să fie predat și judecat de o instanță armenească. Dar emisarul rus a insistat că acțiunile lui Permiakov constituie o „crimă militară” care cade sub incidența legislației ruse.

Vladimir Voronin: PCRM dorește funcții de control la Procuratura Generală și la SIS

Liderul PCRM Vladimir Voronin a afirmat că partidul său dorește funcții de control la Procuratura Generală și la Serviciul de Informații și Securitate, adițional Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Curții de Conturi și Comisiei Electorale Centrale. Vorbind vineri seara la postul Publika TV, Voronin a sugerat că PCRM ar vrea să nominalizeze un vice-procuror general și un vice-director al SIS. Liderul comuniștilor a spus că și altor fracțiuni de opoziție ar trebui să le fie oferite asemenea funcții „dacă au specialiști buni”. Deputații comuniști au sprijini instalarea guvernului Gaburici al coaliției minoritare PLDM-PD, luna trecută.

Ministrul educației Maia Sandu a afirmat că nu poate preciza situația academică a premierului Chiril Gaburici

Ministrul educației Maia Sandu a afirmat că nu poate preciza situația academică a premierului Chiril Gaburici pentru că actele de studiu ale acestuia se află la poliție. Sandu a făcut declarația vineri, când șeful Direcției Urmărire Penală din cadrul Inspectoratului General al Poliției Gheorghe Malic a confirmat pentru „Ziarul de Gardă” că a fost declanșată o anchetă penală legată de această situație. Luna trecută, Ziarul de Gardă” a scris că premierul n-ar fi susținut examenul de bacalaureat, iar atestatul de școală medie care i-ar fi permis să-și continue studiile la Academia de Studii Economice și Universitatea Slavonă nu este de găsit. Ministrul educației i-a cerut premierului să clarifice această situație, pentru că altfel e pusă în joc credibilitatea lui și a Guvernului.

Premierul francez Manuel Valls urmează să viziteze R. Moldova până la sfârșitul lunii iunie

Vicepremierul și ministrul moldovean de externe Natalia Gherman a anunțat că premierul francez Manuel Valls urmează să viziteze R. Moldova până la sfârșitul lunii iunie. Gherman a făcut acest anunț după convorbirile cu secretarul de stat pentru afaceri europene al Franței ​Harlem Désir​, aflat joi la Chișinău. Harlem Désir a anunțat cu aceeași ocazie că Adunarea Națională a Franței va ratifica Acordul de Asociere și Liber-Schimb dintre Moldova și Uniunea Europeană săptămânile următoare. Désir a sugerat și că UE nu se gândește acum la o nouă extindere, și nici la o ofertă ca Moldova să intre în blocul pan-european.

La Lausanne, în Elveția, continuă negocierile internaționale asupra programului nuclear iranian

Președintele american Barack Obama și cancelarul german Angela Merkel au cerut Iranului să adopte deciziile de care este nevoie pentru a se ajunge la o înțelegere pe marginea programului nuclear iranian. Cei doi lideri au vorbit la telefon vineri în timp ce în Elveția continuau negocierile dintre Iran și puterile internaționale pentru ajungerea la un acord cadru până la sfârșitul lunii. O oficialitate occidentală apropiată negocierilor a declarat agenției Reuter că cel mai dificil subiect rămas nerezolvat este legat de centrifugele pentru îmbogățirea uraniului și îmbogățirea lui în general. Secretarul de stat american John Kerry și omologul său iranian Mohammad Javad Zarif se află la Lausanne, în Elveția. Potrivit unui diplomat american, în zilele următoare vor sosi aici și miniștrii de externe ai celorlalte țări care participă la negocieri, Marea Britanie, China, Franța, Germania și Rusia.

Două tinere din Cehia răpite în Pakistan în 2013 au fost eliberate

Două tinere din Cehia răpite în Pakistan în 2013 au fost eliberate. Premierul ceh Bohuslav Sobotka a spus la televiziunea publică de știri CT24 că Hana Humpalova și Antonie Chrastecka se află deja în Cehia. Știrea eliberării a fost anunțată la sosirea celor două tinere în Turcia, vineri seara. Eliberarea ar fi fost mediată de organizația umanitară turcă IHH. Humpalova și Chrastecka au fost luate ostatice de bărbați înarmați în regiunea sudică a Pakistanului, Balochistan, în 13 martie 2013. Cele două tinere, care aveau atunci 24 de ani, călătoreau cu autobuzul din India spre Iran. În prima din două înregistrări video postate pe internet după răpire, tinerele spuneau că sunt sănătoase, dar că viața lor este în pericol, iar în a doua, din octombrie 2014, cereau autorităților cehe să le ajute să scape, spunând că starea sănătății lor se deteriorează.

În stațiunea egipteană Sharm el-Sheikh a început summitul Ligii Arabe

În stațiunea egipteană Sharm el-Sheikh a început summitul Ligii Arabe, la care liderii țărilor membre discută violențele din Yemenul. Situația în această țară a început să e deterioreze de anul trecut, după ce milițiile șiite houthi sprijinite de Iran au ocupat capitala Sanaa, înlăturându-l de la putere pe președintele Abd-Rabbu Mansour Hadi. Săptămâna aceasta, Arabia Saudită și alte țări arabe au bombardat poziții ale milițiilor houthi din Yemen, mai ales în jurul capitalei. Președintele Hadi participă la summit, după ce a fost forțat să părăsească țara în 25 martie. La summit este așteptat și secretarul general al ONU Ban Ki-moon.

Polonia vrea să deschida dosar penal împotriva a doi controlori de trafic aerian ruşi

Polonia vrea să deschida dosar penal împotriva a doi controlori de trafic aerian ruşi în legatura cu prabusirea avionului din 2010, avion in care se aflau 96 de persoane importante poloneze, printre care si presedintele de atunci al Poloniei, Lech Kacinski. Procurorul polonez Ireneusz Szelag a spus ca cei doi controlori de trafic, pe care nu i-a numit, au comunicat cu avionul cind acesta incerca sa aterizeze, pe vreme proasta, in apropiere de orasul rusesc Smolensk.

Laurent Fabius: e posibil sa se ajunga la o intelege cu Iranul în legatură cu programul nuclear al Teheranului

Ministrul francez de externe Laurent Fabius a spus ca ar fi posibil sa se ajunga la o intelege cu Iranul în legatura cu programul nuclear al Teheranului pina la sfirsitul acestei luni, dar ca trebuie insa se se faca încă progrese in negocieri. Comunitatea internaţionala a stabilit ca data limita pentru ajungerea la un acord cu Teheranul in aceasta chestiune, data de 31 martie. Ieri secretarul de stat american John Kerry si ministrul iranian de externe Javad Zarif s-au intilnit la Laussane , pentru prima lor runda de convorbiri. Occidentul suspecteaza Teheranul ca programul sau nuclear are si o dimensiune militara, ceea ce Iranul neaga.

Bașar al-Assad: Occidentul încearcă să slăbească Rusia prin transformarea Ucrainei într-un stat marioneta

Presedintele Siriei Bașar al-Assad a declarat ca Occidentul încearcă să slăbeasca Rusia prin transformarea Ucrainei într-un „ stat marioneta”. Declaratiile au fost facute într-un interviu pentru ziarul oficial rusesc „Rossiskaia Gazeta”. Liderul de la Damasc a spus ca Occidentul ar fi folosit aceeasi „tactica” şi in cazul Siriei, pentru că „ambele ţări sunt importante pentru Rusia”. Rusia este un aliat puternic al regimului Assad si s-a opus politicii internaţionale fata de regimul de la Damasc in razboiul civil care a facut peste 200.000 de victime în ultimii patru ani. Assad a salutat in interviul citat prezenta militara rusă in porturile siriene.

Un tribunal din Kiev a respins cererea procurorilor de arestare preventivă a doi înalți funcţionari

Un tribunal din Kiev a respins cererea procurorilor de arestare preventivă a doi înalți funcţionari. Cei doi, fostul ministru al situatiilor de urgenta Serhi Bocikovski si adjunctul sau sînt acuzati de corupţie. Miercuri, sedinta guvernului de la Kiev, care era difuzata in direct la televiziuni, a fost intrerupta de politie, care a intrat în şedinţă si i-a scos cu catuşe pe cei doi inalti oficiali. Amindoi au fost concediati in aceeasi zi. In urma deciziei de tribunalului, care a considerat dovezile procuraturii insuficiente, cei doi vor ramine in custodia politiei numai pînă mâine.

Tailanda a extrădat un rus căutat de poliția din Kemerovo, Siberia, pentru banditism

Tailanda a extrădat un rus căutat de poliția din Kemerovo, Siberia, pentru banditism, rapiri si extorcare de bani. Este vorba de Serghei Kovalenko, de 25 de ani, care a fost deportat vineridin Tailanda. Kovalenko a fost liderul unei grupari criminale, numita „Tinerii sportivi” pe care a infiintat-o in 2001. In 2012 a fugit in Tailanda. In iulie, anul trecut, Tailanda a deportat un alt sef de bandă din Rusia, Aleksandr Matusov.

Agricultorii moldoveni le mai dau autorităţilor o săptămână pentru a le îndeplini revendicările

Agricultorii moldoveni le mai dau autorităţilor o săptămână pentru a le îndeplini revendicările. În caz contrar, ameninţă cu acţiuni de protest mai dure. Peste 3.500 de fermieri şi-au scos vineri utilajele pe șosele şi au întins bannere cu lozinci de genul: „Aveţi bani pentru bănci, găsiţi şi pentru agricultori” sau „Agricultura este izvorul bunăstării populaţiei”. Agricultorii cer majorarea Fondului de subvenţionare până la 1,2 miliarde de lei, menţinerea cotei TVA de 8% în agricultură, deblocarea procesului de creditare în agricultură şi micşorarea dobânzilor la credite, demonopolizarea pieţei produselor petroliere şi micşorarea până la 1% a dobânzii la creditele oferite din împrumutul oferit de Polonia, în mărime de 100 de milioane de euro.

Natalia Gherman: premierul francez Manuel Valls va vizita Moldova curînd

Șefa diplomaţiei Moldovei Natalia Gherman a anunțat la conferinţă de presă comună cu secretarul de stat pentru afaceri europene al Franţei Harlem Désir că premierul Frantei Manuel Valls va face o vizita in Moldova in aceasta primăvara. Adunarea Naţionala a Franţei va vota in curind asupra acordurilor de asociere si liber schimb intre Uniunea Europeana si Moldova. Acordurile trebuie ratificate de parlamentele tuturor celor 28 de tari comunitare.

Andrian Candu se va întîlni săptămîna viitoare cu Irina Vlah

Preşedintele Parlamentului Moldovei Andrian Candu se va întîlni săptămîna viitoare cu başcanul ales al Găgăuziei Irina Vlah, pentru a stabili o agendă de cooperare, informeaza site-ul Noi.md. Candu a felicitat-o joi pe Irina Vlah pentru victoria în alegerile pentru guvernatorul Găgăuziei şi i-a dorit mult succes în asigurarea bunăstării locuitorilor din regiune.

Poliţia germană a percheziționat locuinţele copilotului avionului Germanwings

Poliţia germană a percheziționat locuinţele copilotului avionului Germanwings, prabusit la inceputul saptaminii cu 150 de oameni la bord in Alpii francezi. Copilotul, in virsta de 27 de ani, Andreas Lubitz a prabusit avionul in mod deliberat, potrivit procurorilor francezi care au analizat una din cutiile negre ale avionului. Ziarul de scandal german „Bild” a relatat că Andreas Lubitz ar fi avut in urma cu 6 ani un episod depresiv grav, in perioada in care a intrerupt pregatirile ca pilot. Potrivit procurilor francezi, prabusirea avionului a fost posibila pentru ca pilotului avionului nu i s-a deschis usa cabinei de comanda, iar pasagerii au realizat tragedia doar in ultimul minut inainte de prabusire. La locul prabusirii avionului continua operaţiunile de cautare a ramasitelor pamintesti ale celor 150 de victime.

Un comandant pro-rus din estul Ucrainei și aghiotantul său au fost asasinați

Separatiştii pro-rusi din regiunea Doneţk au anuntat ca unul din comandantii batalionului Miraj Roman Voznik și aghiotantul său au fost asasinați joi. Voznik detinea functii si in asa-numitul parlament local al regiunii. Potrivit unui alt lider al regiunii separatiste, este prea devreme sa se traga concluzii referitoare la cauzele crimei sau autorii ei.

Nadia Savcenko nu-l poate recuza pe judecătorul cazului său din Rusia

Pilotului ucrainean Nadia Savcenko, aflata in detenţie in Rusia, i s-a respins cererea de a-l inlocui pe judecatorul care ii judeca cazul, tocmai de catre acesta. Judecatorul Artur Karpov a decis ca cererea lui Savcenko nu este justifucata. Avocatii pilotului spun ca judecatorul ar putea fi părtinitor pentru că se afla pe lista persoanelor supuse sancţiunilor Occidentale pentru cazul Serghei Magniţki, avocatul care a murit in inchisoare dupa ce a dezvaluit o importanta retea de corupţie la cel mai inalt nivel in Rusia. Savcenko este acuzata de Rusia ca ar fi implicata in uciderea a doi jurnalisti rusi care relatau despre conflictul din estul Ucrainei. Ea spune ca a fost răpită si adusa cu forța in Rusia şi ca tribunalele rusesti nu au nici un drept sa o judece. Ea se afla in a doua greva a foamei inceputa in 16 martie. Nu a fost anunţata o data in care procesul sau va avea loc.

Ambasada Germaniei la București: imunitatea parlamentară nu trebuie folosită abuziv

Respectul fata de independenta justitiei impune ca imunitatea parlamentara sa nu fie folosită abuziv, in scopul protejarii unor persoane, a precizat, la solicitarea agentiei Mediafax, ambasada Germaniei la București care observa cu ingrijorare evenimentele actuale ce au efecte directe asupra evaluarii procesului MCV. „Ambasada Germaniei la Bucuresti sprijina eforturile constante ale autoritatilor române de urmarire penala in lupta impotriva coruptiei. Acestea sunt expresia obligatiilor asumate de România in cadrul comunitatii de drept si de valori pe care o reprezinta UE si care se concretizeaza, printre altele, in Mecanismul de Cooperare si Verificare", se spune in raspunsul ambasadei, dupa ce Senatul a respins miercuri cererea DNA de incuviintare a arestarii preventive a senatorului PSD Dan Șova, acuzat de corupţie.

Guvernul de la Chișinău cere Tiraspolului eliberarea jurnalistului Serghei Ilcenko

Guvernul de la Chișinău a transmis Tiraspolului o scrisoare prin care își arată îngrijorarea în legătură cu arestarea de către administrația transnistreană a jurnalistului Serghei Ilcenko și cere eliberarea acestuia din detenție.

Serghei Ilcenko a fost arestat de forțele de securitate de la Tiraspol în seara zilei de 18 martie și este acuzat de extremism, în baza postărilor sale pe rețelele de socializare și a luărilor de atitudini pe forumurile din regiunea transnistreană.

Vicepremierul pentru Reintegrare Victor Osipov a declarat pentru Europa Liberă că în scrisoarea transmisă reprezentantului politic al Tiraspolului, Chișinăul cere punerea în libertate a lui Serghei Ilcenko, respectarea drepturilor omului și a accesului la o justiție echitabilă:

„Guvernul de la Chișinău urmărește cu foarte multă atenție și îngrijorare mai ales acele situații în care sunt vizați exponenți ai presei sau ai societății civile. Ilcenko este un jurnalist bun, cu verb foarte tăios, pe care l-a aplicat frecvent inclusiv și în raport cu Guvernul Republicii Moldova. Însăd reptul de a critica guvernarea este de asemenea unul din aspectele drepturilor fundamentale ale omului.”

Adunarea Națională a Franței va vota în săptămânile următoare Acordul de asociere și liber schimb dintre Moldova și UE

Un oficial guvernamental francez a spus că Adunarea Națională a Franței va vota în săptămânile următoare Acordul de asociere și liber schimb dintre Moldova și UE. Promisiunea a fost făcută într-o vizită la Chișinău vineri de secretarul de stat pentru afaceri europene al Franţei, Harlem Désir, care s-a întâlnit cu ministrul moldovean de externe, Natalia Gherman. Șefa diplomației moldovene a spus că s-a convenit ca în prima parte a anului curent să viziteze Moldova premierul francez Manuel Valls. Acordul de asociere și liber schimb dintre Moldova și UE, ca și înțelegerile similare cu Georgia și Ucraina, a fost semnat în 2014. El a fost aprobat ieri de camera inferioară a Parlamentului Germaniei, Bundestag.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG