Linkuri accesibilitate

Ştiri

Senatorul republican John McCain a cerut din nou administrației americane să trimită arme armatei ucrainene

Aflat la Kiev, senatorul republican John McCain a cerut din nou administrației americane să trimită arme armatei ucrainene care se luptă cu separatiștii din estul Ucrainei. Ar fi „rușinos ” ca Occidentul să nu-i răspundă pe măsură lui Putin, a mai declarat senatorul american la o conferință de presă. În opinia sa, președintele rus Vladimir Putin vrea să „dezmembreze” Ucraina.
Senatorul american Tom Cotton, aflat și el la Kiev, a sprijinit poziția lui McCain, reamintind că Occidentul i-a oferit lui Putin multe șanse de a reduce tensiunile în estul Ucraine. „A venit moment să ridicam acum baricade”, a mai spus senatorul Cotton, republican din statul Arizona, ales anul acesta.
Ucraina a cerut în repetate rânduri sprijini militar, dar Occidentul a refuzat. A oferit în schimb echipament militar neletal, cum ar fi sisteme de observație în timpul nopții sau echipament sanitar.

Atentatorul de la Charleston în Carolina de sud intenționa să atace universitatea locală

Bărbatul acuzat de atentatul de la o biserică a comunității de culoarea din Charleston, Carolina de sud, intenționa inițial să comită atentatul la universitatea locală. Este ceea ce a declarat un vecin al acuzatului presei americane. Vineri au apărut primele imagini cu tânărul atentator, Dylann Roof, în vîrstă de 22 de ani. Imaginile sunt din cursul primei sale înfățișări în fața unui judecător.
Nouă persoane de culoare cu murit când Roof a dechis focul, pe 17 iunie, în cea mai veche biserică a comunității din Charleston.

Premierul Serbiei critică din nou din nou intențiile Ungariei de a ridica un gard de sârmă ghimpată de-a lungul graniței comune

Premierul Serbiei, Alexander Vucic, a criticat din nou intențiile Ungariei de a ridica un gard de sârmă ghimpată de-a lungul graniței comune, dar a recunoscut că s-ar putea să nu aibă mari șanse în negocierile cu omologul ungar Victor Orban. „Știu că Viktor Orbam a făcut promisiuni electoratului său…, dar ce s-ar intimpla dacă și Serbia ar ridica ziduri la granița cu Macedonia sau Bulgaria? Ce va ramâne din Uniunea Europeană!”, s-a întrebat Vucic la o conferință de presă vineri, la Belgrad.

Premierul Ungariei, Viktor Orban argumenta, tot vineri, că gardul este menit să ferească nu numai Ungaria, dar și restul UE de valul imigranților ilegali. Anul acesta, Ungaria a primit peste 53.000 de cereri de azil, cu 10.000 mai mult decât în 2014, și substanțial mai multe decât în 2012, când numărul acestor cereri a fost de 2.150. Vorbind în capitala Slovaciei, la Bratislava, unde s-a întîlnit cu alți lideri central-europeni și cu președintele Franței, François Hollande, Orban a spus că Ungaria crede ce că e obligația statului să-și apere granițele și nu va cere ajutor pentru această sarcină.

CC decide că polița de asigurare de sănătate obligatorie este constituțională

Curtea Constituțională a decis că prevederea din legislație prin care moldovenii neangajați sunt obligați să cumpere polițe de asigurare medicală este constituțională, relatează Unimedia. Parlamentarii au contestat această obligativitate în cazul celor care petrec mai puțin de jumătate de an în țară. Potrivit ministrului Sănătății, Mircea Buga, scutirea unei categorii de la procurarea poliței ar fi costat sistemul de sănătate de aproximativ 80 milioane lei.
În acest an, polița de asigurare medicală costă 4.056 lei, iar persoanele fizice care nu o cumpără ar putea fi amendate cu o sumă de la 500 la 1.000 lei.

Vladimir Voronin pledează pentru numirea lui Vasili Chirtoca drept prim ministru

Liderul PCRM, Vladimir Voronin, crede că omul de afaceri Vasili Chirtoca ar fi candidatul ideal pentru funcţia de prim-ministru. Chirtoca a fost candidatul comuniștilor la primăria Chișinăului, dar pe 14 iulie a primit numai puțin peste patru la sute din voturi. Vorbind vineri seară la o emisiune a postului de televiziune „RTR Moldova”, Vladimir Voronin exclus orice coaliţie cu PSRM pentru că sunt „trădători”, relatează IPN. El a lăsat însă de înțeles ca partidul său ar putea colabora în continuarea cu celelalte partide parlamentare.

Președintele Nicolae Timofti va anunța cel mai probabil luni decizia de numire a unui premier intermar

Președintele R. Moldova, Nicolae Timofti, va anunța cel mai probabil luni decizia de numire a unui premier intermar, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui Vlad Țurcanu, citat de presa de la Chișinău. Chiril Gaburici anunțase joi, după discuțiile cu președintele statului, că nu va sigura interimatul funcției de premier. În aceste condiții, potrivit Curții Constituționale, șeful statului trebuie să numească un premier interimar dintre cei doi vicepremieri, Natalia Gherman și Stephane Bride. Potrivit legislației moldovenești, noul cabinet trebuie să fie învestit în termen de trei luni de la data anunțării demisiei, în cazul de față cel tîrziu pînă în 12 septembrie.

Experţi Rosspotrebnadzor sosesc luni în Moldova

Luni sosește în Moldova se a delegaţie a Serviciului federal de protecţie a consumatorului din Rusia (Rosspotrebnadzor). Experţii ruşi vor analiza situaţia la companiile producătoare de conserve din fructe şi legume. Ion Sula, ministrul în exerciţiu al agriculturii şi industriei alimentare, a declarat pentru IPN că luni 22 iunie va avea o întrevedere cu experţii ruşi la care va participa şi conducerea Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor. După aceasta, experţii vor merge la mai multe companii producătoare de conserve şi vor avea o vizită în UTA Găgăuzia. Ministrul agriculturii este optimist că producătorii de conserve vor putea să reia exportul pe piaţa rusească. Federaţia Rusă a introdus embargo la importul de conserve din Republica Moldova în vara anului trecut.

Premierul Ungariei justifică decizia construcției unei bariere anti-imigraționiste la frontiera cu Serbia

Premierul Ungariei, Viktor Orban, spune că planul guvernului său de a construi un gard de patru metri înălțime la granița cu Serbia ca să oprească fluxul de migranți va proteja și Europa de intrări ilegale. Orban a spus vineri că „dacă o chestiune este complicată, trebuie aleasă cea mai simplă soluție”, așa încît în cazul migranților „statul își va apăra granițele externe”. Anul acesta, Ungaria a primit peste 53.000 de cereri de azil, cu 10.000 mai mult decît în 2014, și substanțial mai multe decît în 2012, când numărul acestor cereri a fost de 2.150. Vorbind în capitala Slovaciei, la Bratislava, unde s-a întîlnit cu alți lideri central-europeni și cu președintele Franței, François Hollande, Orban a spus că Ungaria crede ce că e obligația statului să-și apere granițele și nu va cere ajutor pentru această sarcină.

Președintele rus Vladimir Putin a salutat acordul energetic cu Grecia semnat la Moscova

Președintele rus Vladimir Putin a salutat ultimul acord energetic semnat vineri de țara sa cu Grecia, arătând că în acest fel, prin crearea de locuri de muncă, poate fi Grecia ajutată să iasă din criza financiară profundă în care se află. Liderul de la Moscova a comparat atitudinea constructivă a Rusia cu cea a Uniunii Europene, care insistă ca Grecia să facă o serie de reforme dureroase în schimbul unui substanțial sprijin financiar. Grecia și Rusia au semnat un memorandum privind construirea gazoductului Turkish Stream spre Europa pe teritoriul elen. Ministrul elen al energiei a spus că finanțarea va fi asigurată de banca pentru dezvoltare a statului rus VEB.

Raportul Departamentului de Stat american privind terorismul în lume în 2014 evidențiază Iranul ca sursă de tensiuni în Orientul Mijlociu

Anul trecut, Iranul a continuat să sprijine grupări teroriste internaționale se arată într-un raport al Departamentului de Stat american, deși Teheranul negociază cu principalele puteri ale lumii o ridicare treptată a sancțiunilor în schimbul renunțării la programul său nuclear. Potrivit Departamentui de stat nici negocierile pe teme nuclere, nici alegerea noului președinte Hassan Rouhani nu au schimbat politica Iranului în Orientul Mijlociu. Iranul a continuat să sprijine milițiile șiite din Irak, organizația Hezbolah, cu baze in Libia, organizațiile palestiniene Hamas și Jihadul Islamic, precum și guvernul președintelui sirian Bashar al-Assad. Raportul Departamentului de stat privind terorismul în lume în 2014 precizează însă că milițiile Taliban și cele ale Statului Islamic rămân responsabile cele mai multe pierderi de vieți omenești din Orientul Mijlociu.

Proiectul de rezoluție ONU referitor la Srebrerenița considerat prea sever de partea rusă

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a avertizat că proiectul de rezoluție ONU, elaborat de Marea Britanie, privind responsabilitățile in masacrul musulmanilor de le Srebrenița va provoca noi tensiuni interetnice în Bosnia Herțegovina. Lavrov consideră textul mult prea anti-sârb. Vineri, Lavrov s-a întâlnit la Sankt Petersburg, la Forumul Economic Internațional cu președintele Republicii Sârbska din Bosnia.

Rusia va contesta validitatea deciziei Curții Internaționale de Arbitraj în cazul Yukos

Rusia va contesta validitatea deciziei Curții Internaționale de Arbitraj de la Haga care a condamant-o să plătească 50 de miliarde de dolari despăgubire acționarilor companiei petroliere Yukos. Yukos a fost sechestrată și ulterior vîndută în 2004 în cursul procesului de evaziune fiscala intentat fostului propiedat al companiei, oligarhul Mihail Hodorkovski. Vineri, președintele rus Vladimir Putin a avertizat că aceasta va fi strategia țării sale, pentru că Rusia nu ratificat Carta Europeană a Energiei, care ar fi justificat verdictul de la Haga. Comentariul vine după ce Franța și Belgia au înghețat bunuri ale statului rus, în încercarea de a pune în aplicare verdictul Curții Internaționale de Arbitraj. Putin a mai a declarat că Moscova ar putea recurge la măsuri de represalii împotriva intereselor de afaceri ale Franței și Belgiei în Federația rusă.

Vladimir Putin critică Statele Unite

Președintele Vladimir Putin a declarat - vorbind la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg - că nimeni nu are dreptul să se amestece în afacerile interne ale Rusiei sau să-i comande. „Ni se spune că Statele Unite știu mai bine de ce avem nevoie. Ce ar fi să fim lăsați să decidem singuri”, a spus Putin. Totodată liderul rus a declarat că Moscova nu va accepta nici o soluție obținută prin forță militară a conflictului din estul Ucrainei.

În perioada 22-24 iunie, în Moldova se va afla o delegaţie a Serviciului federal de protecţia a consumatorului din Rusia

În perioada 22-24 iunie, în Moldova se va afla o delegaţie a Serviciului federal de protecţia a consumatorului din Rusia (Rosspotrebnadzor). Experţii ruşi vor analiza situaţia la companiile producătoare de conserve din fructe şi legume. Ion Sula, ministrul în exerciţiu al agriculturii şi industriei alimentare, a declarat pentru IPN că luni 22 iunie va avea o întrevedere cu experţii ruşi la care va participa şi conducerea Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor. După aceasta experţii vor merge la mai multe companii producătoare de conserve şi vor avea o vizită în UTA Găgăuzia. Ministrul agriculturii este optimist că producătorii de conserve vor putea să reia exportul pe piaţa rusească. Federaţia Rusă a introdus embargo la importul de conserve din Republica Moldova în vara anului trecut.

Viktor Orban: gardul de la granița dintre Ungaria și Serbia va proteja și Europa de imigranți ilegali

Premierul Ungariei Viktor Orban spune că planul guvernului său de a construi un gard de patru metri înălțime la granița cu Serbia ca să oprească fluxul de migranți va proteja și Europa de intrări ilegale. Orban a spus vineri că „dacă o chestiune este complicată, trebuie aleasă cea mai simplă soluție”, așa încît în cazul migranților „statul își va apăra granițele externe”. Anul acesta, Ungaria a primit peste 53.000 de cereri de azil, cu 10.000 mai mult decît în 2014, și substanțial mai multe decît în 2012, când numărul acestor cereri a fost de 2.150. Vorbind în capitala Slovaciei Bratislava, unde s-a întîlnit cu alți lideri central- europeni și cu președintele Franței Francois Hollande, Orban a spus că Ungaria crede ce că e obligația statului săși apere granițele și nu va cere ajutor pentru această sarcină. Hollande a spus că în opinia sa angajamentele individuale ale statelor membre în Uniunea Euoropeană oferă o casle mai bună de acomodare a migranților din Africa și Orientul Mijlociu, decît impunerea de cote de la Bruxelles. Poziția președintelui Franței a fost sprijinită de premierul slovac Robert Fico, care a spus că țara sa, Ungaria, Cehia și Polonia se opun și ele ideii de a impune țărilor din Uniunea Europeană cotelor individuale pentru acomodarea de imigranți ilegali din Africa și Orientul Mijlociu

Vladimir Putin: țările occidentale nu trebuie să se amestece în afacerile interne ale Moscovei și nimeni nu trebuie să dea Rusiei ultimatumuri

Președintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că țările occidentale nu trebuie să se amestece în afacerile interne ale Moscovei și că nimeni nu trebuie să dea Rusiei ultimatumuri. Vorbind la un forum economic la Sankt Peterburg, Putin a spus, cităm: „De fapt ni se spune că Statele Unite știu mai bine de ce anume avem noi nevoie. Trebuie să fim lăsați să ne definim noi înșine interesele și nevoile”. Liderul de la Kremlin a avertizat de asemenea că Rusia va respinge încercările de a rezolva conflictul ucrainean prin forță: „Nu vom accepta niciodată ca cineva să-i vorbească altcuiva, oriunde s-ar întîmpla asta, de pe poziții de forță.

Președintele Statelor Unite Barack Obama a criticat blocajele din sistemul politic al țării sale

Președintele Statelor Unite Barack Obama a criticat blocajele din sistemul politic al țării sale care nu e capabil să lupte împotriva violenței dezlănțuite cauzată de posesia de arme, inegalitățile crescînde și alte probleme serioase. La o zi după ce America a fost martora unei odioase crime bazată pe ură - uciderea a nouă credincioși negri într-o biserică istorică din Charleston, Carolina de sud, Obama și-a exprimat frustrarea că nu a reușit să pună în practică shimbările promise în campania sa de acum șapte ani. Deși el s-a luptat „cu putere”, sistemul e în continuare „stricat”, le-a spus liderul de la Casa Albă donatorilor la o campanie democrată de adunare de fonduri organizată de cineasul Tyler Perry la Beverly Hills, California. „Congresul nu lucrează cum ar trebui să o facă”, a spus Obama. Președintele a încercat să promoveze o legislație care să reglementeze posesia de arme, care se cumpără liber în majoritatea statelor americane, dar liderii congresului n-au reușit nici măcar să supună votului inițiativa din cauza opoziției stridente a celor care promovează posesia liberă a armelor de foc. „Va trebui la un moment dat să recunoaștem, noi ca țară, că acest tip de violență în masă nu are loc în alte țări avansate”, a spus șeful administrației americane.

Opoziția de centru dreapta din Danemarca a cîștigat alegerile din 18 iunie

Premierul danez de stînga Helle Thorning-Schmidt și-a dat demisia după ce opoziția de centru dreapta din Danemarca a cîștigat alegerile din 18 iunie. Blocul de opoziție condus de Lars Loekke Rasmussen împreună cu formațiunea de dreapta Partidul Danez al Poporului au cîștigat cele 90 de locuri necesare pentru a obține majoritatea din cele 179 de mandate ale legislativului danez. Campania electorală a fost axată pe cheltuielile pentru asigurări sociale, economie și imigrație, atît Thorning-Schmidt cît și Rasmussen promițînd înăsprirea controlului imigrației. Rasmussen, care a mai fost premier, a părut că susține reintroducerea controalelor la granițe - o măsură controversată într-o Uniune Europeană despre care se presupune că nu are frontiere.

Președintele R. Moldova Nicolae Timofti va anunța cel mai probabil luni decizia de numire a unui premier intermar

Președintele R. Moldova Nicolae Timofti va anunța cel mai probabil luni decizia de numire a unui premier intermar, a anunțat purtătorul de cuvânt al președintelui Vlad Țurcanu, citat de presa de la Chișinău. După convorbirile avute joi cu șeful statului moldovean, premierul demisionar Chiril Gaburici anunțat pe pagina sa de Facebook că refuză să rămână prim-ministru interimar pînă la instalarea unui nou cabinet. Curtea Constituțională a spus miercuri că, în cazul unui asemenea refuz, șeful statului trebuie să numească un premier interimar dintre cei doi vicepremieri, Natalia Gherman și Stephane Bride. Potrivit legislației moldovenești, noul cabinet trebuie să fie învestit în termen de trei luni de la data anunțării demisiei, în cazul de față cel tîrziu pînă în 12 septembrie.

Leul moldovenesc își continuă tendința de depreciere față de euro și dolar

Leul moldovenesc își continuă tendința de depreciere față de euro și dolar. Banca Națională de la Chișinău a anunțat pentru vineri un curs de schimb de 21 de lei și 31 de bani pentru un euro și de 18 lei și 70 de bani pentru un dolar. Un viceguvernator al Băncii Naționale, Marin Moloşag, declara joi că, în plan economic, nu sunt premise pentru fluctuaţii pe piaţa valutară pe termen scurt, și că deprecierea leului se produce pe un fundal negativ creat de demisia guvernului şi de scandalul din sectorul bancar.

Curtea Constituţională: moldovenii fără loc de muncă sînt obligaţi să cumpere poliţa de asigurare medicală

Curtea Constituţională de la Chișinău a decis vineri că moldovenii fără loc de muncă care se află în R.Moldova cel puţin 183 de zile într-un an sînt obligaţi să cumpere poliţa de asigurare medicală, aşa cum prevede legislaţia. Poliţa de asigurare obligatorie de asistenţă medicală costă în acest an 4.860 de lei. Pentru persoanele neasigurate, aceasta costă, până în data de 28 iulie, 4.056 de lei, adică, preţul de anul trecut.

Președintele rus Vladimir Putin a făcut o evaluare optimistă a economiei țării sale

Președintele rus Vladimir Putin a făcut o evaluare optimistă a economiei țării sale, care a avut de suferit de pe urma sancțiunilor occidentale datorate implicării Moscovei în conflictul din Ucraina și scăderea prețuilor la petrol pe plan mondial. Vorbind la un forum economic în Sankt Petersburg, Putin a spus că Rusia face față dificulților, și a evitat o criză majoră. Liderul de la Kremlin a mai spus că sistemul financiar-bancar rusesc s-a adaptat la noile condiții și că inflația este sub control. Președintele rus le-a mulțumit investitorilor care au rămas în Rusia, în ciuda sancțiunilor occidentale, spunînd că țara sa răspunde la aceste sancțini prin a fi mai „deschisă” la afaceri.

Premierul grec Alexis Tsipras afirmă că se va găsi o soluție la criza datoriilor Greciei

Premierul grec Alexis Tsipras afirmă că se va găsi o soluție la criza datoriilor Greciei care îi va permite țării să se reîntoarcă la creșterea economică rămânînd în zona euro. Într-o declarație dată publicității vineri 19 iunie, Tsipras a salutat de asemenea summitul de urgență al zonei euro anunțat pentru 22 iunie, cu numai 12 zile înainte de data la care Atena trebuie să plătească o datorie crucială de un miliard 800 de milioane de dolari Fondului Monetar internațional. Directoarea executiva a FMI Christine Lagarde a afirmat că e nevoie de mai multe discuții la care să participe persoane responsabile. Tsipras, ales pe promisiunea de a pune capăt austerității, cere o negociere la nivel politic, în care creditorii europeni să promită ușurarea datoriilor grecești înainte ca el să mai facă vreo concesie. Tsipras se află în 19 iunie în Rusia, pe fondul speculațiilor că Moscova i-ar putea oferi ajutor Atenei. Purtătorul de cuvînt al președintelui Putin a precizat însă că e prea devreme să comenteze în legătură cu posibile împrumuturi.

Cei zece angajați diplomatici tunisieni răpiți la Tripoli în urmă cu o săptămână au revenit în țară

Zece angajați diplomatici tunisieni răpiți în capitala libiană Tripoli în urmă cu o săptămână au revenit în țară și se află în siguranță, a informat vineri guvernul tunisian citat de Reuters. Nici o grupare nu și-a asumat răspunderea pentru răpiri. Reuters notează că Tunisia, vecina Libiei, este una din puținele țări care are prezență diplomatică la Tripoli, după ce „Zorii libieni”, o coaliție de foști rebeli și grupări cu convingeri islamiste au cucerit capitala, forțând structurile guvernamentale recunoscute internațional să se mute în estul țării. Cele două conduceri rivale ale Libiei se confruntă pe mai multe fronturi într-o luptă începută după răsturnarea de la putere a lui Muammar Gaddafi în 2011.

Memorandum ruso-elen privind construirea gazoductului Turkish Stream spre Europa pe teritoriul Greciei

Grecia și Rusia au semnat un memorandum privind construirea gazoductului Turkish Stream spre Europa pe teritoriul elen. Ministrul rus al energiei Aleksandr Novak și omologul său elen Panagiotis Lafazanis au semnat documentul pe marginea Forumului economic de la St. Petersburg. Lafazanis a spus că finanțarea va fi asigurată de banca pentru dezvoltare a statului rus, VEB. El a adăugat că Grecia are nevoie de sprijin, nu de presiune în criza datoriilor și că cooperarea cu Rusia nu este îndreptată împotriva altor țări și a Europei. Președintele rus Vladimir Putin a spus că viitoarea conductă va transforma Grecia într-o intersecție a marilor trasee energetice, aducându-i sute de milioane de dolari la buget.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG