Linkuri accesibilitate

Ştiri

Guvernul de la Chișinău și-a asumat răspunderea pentru șapte legi referitoare la sistemul bancar și modificarea bugetului de stat

Guvernul de la Chișinău și-a asumat răspunderea pentru șapte legi referitoare la sistemul bancar și modificarea bugetului de stat, pentru a mări șansele ca FMI să aprobe în octombrie un nou acord cu R.Moldova, a afirmat premierul Pavel Filip. În absența acestui acord, nu vor fi reluate nici finanțările externe începând cu cele promise de Uniunea Europeană, fapt reconfirmat luni la Chișinău de comisarul european pentru vecinătate, Johannes Hahn. În pachet se află și legea prin care se transformă în datorie de stat creditele de urgență acordate celor trei bănci falimentare – Banca de Economii, Banca Social și Unibank. Este vorba despre suma de peste 13 miliarde 583 milioane de lei, care urmează să fie întoarsă Băncii Naționale a Moldovei în termen de 25 de ani, cu o dobândă fixă de 5 la sută. Proiectul a fost prezentat de ministrul finanțelor, Octavian Armașu, care a anunțat că acesta este retras, în același timp, de pe agenda Parlamentului, unde ajunsese după ce fusese adoptat anterior de Guvern.

Guvernul moldovean a decis deschiderea a 100 de secţii de vot peste hotare pentru alegerile prezidențiale din octombrie

Guvernul moldovean a decis deschiderea a 100 de secţii de vot peste hotare pentru alegerile prezidențiale din octombrie. 40 din acestea vor activa în cadrul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, informează IPN. Cele mai multe secţii de votare vor fi deschise pe teritoriul Italiei – 25 de secţii, României – 11, Federaţiei Ruse – 8, Statelor Unite ale Americii – 7. De asemenea, şase secţii de vot vor fi deschise în Franţa, câte patru în Portugalia şi Spania, câte trei în Canada şi Turcia. În Marea Britanie, Israel, Grecia, Ucraina şi Germania vor fi deschise câte două secţii. În Irlanda, Belarus, China, Cehia, Letonia, Azerbaidjan, Belgia, Polonia, Suedia, Estonia, Lituania, Ungaria, Austria, Bulgaria, Elveţia, Ţările de Jos, Qatar, Monaco şi Japonia vor fi deschise câte o secţie de votare.

Consiliul Coordonator al Audiovizualului de la Chișinău va urmări 14 posturi de televiziune pe perioada campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale

Consiliul Coordonator al Audiovizualului de la Chișinău va urmări 14 posturi de televiziune pe perioada campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 30 octombrie. Potrivit preşedintelui CCA, Dinu Ciocan, între 30 septembrie şi 30 octombrie inclusiv vor fi monitorizate buletinele de ştiri ale posturilor de televiziune cu cea mai mare acoperire în ţară. Pe lângă buletinele de ştiri, vor fi urmărite şi anumite emisiuni, dacă la CCA vor veni sesizări de nerespectare a legislaţiei electorale, precizează IPN. În total, CCA a aprobat ca 60 de posturi TV şi 45 de posturi radio să reflecte campania electorală.

Bulgaria speră să aducă gaze naturale și din Cipru, dacă vor continua lucrările la preconizatul depozit regional de gaze de la Marea Neagră

Bulgaria speră să aducă gaze naturale și din Cipru, dacă vor continua lucrările la preconizatul depozit regional de gaze de la Marea Neagră, a declarat luni ministrul bulgar al Energiei, Temenujka Petkova, după întâlnirea cu omologul său cipriot, la Nicosia, transmite Reuter. În prezent, Bulgaria își asigură necesarul de gaze naturale prin importurile din Rusia dar construiește interconectoare cu România, Grecia, Serbia și Turcia pentru a-și diversifica sursele de aprovizionare. De asemenea, autoritățile de la Sofia vor realiza anul viitor un studiu de fezabilitate pentru un hub de gaze în valoare de 1,5 miliarde de euro (1,7 miliarde de dolari) care ar urma să fie construit la Varna (port la Marea Neagră), unde ar putea fi stocate gaze naturale din Rusia și Marea Caspică pentru a fi livrate ulterior în Europa Centrală și de Sud-Est.

Angela Merkel: UE trebuie să încheie cu Egiptul și Tunisia acorduri pentru limitarea migrației de tipul celui convenit cu Turcia

Șefa guvernului de la Berllin Angela Merkel a declarat luni că Uniunea Europeană trebuie să încheie cu Egiptul și Tunisia acorduri pentru limitarea migrației de tipul celui convenit cu Turcia, relatează Reuter. UE și Turcia au convenit în martie ca Ankara să încerce să stăvilească fluxul de migranți ilegali spre Europa în schimbul unui ajutor financiar substanțial și al promisiunii de a se ridica obligativitatea vizelor pentru cetățenii turci care călătoresc în Uniunea Europeană.

Rusia a prezentat un film despre care susține că racheta care a doborît aparatul malaezian în 2014 nu a fost trasă dintr-o zonă controlată de separatiști

Ministerul rus al apărării a dat publicității un film care ar demonstea că racheta care a doborât în iulie 2014 un avion de pasaeri malaezian nu ar fi fost trasă într-o regiune controlată de separatiștii pro-ruși din estul Ucrainei. Toate cele 298 de persoane aflate la bordul avionului au murit. Peste două zile, comisia olandeză de investigație urmează să dea publicității raportul său privind locul de unde s-a lansat racheta. Comisia strânge dovezi pentru a întocmi un dosar penal împotriva celor vinovați de doborârea avionului. Rusia și Ucraina se acuză reciproc de doborârea avionului iar raportul dat publicității în 2015 de comisia olandeză de investigație nu stabilea decât faptul că avionul a fost lovit de o rachetă de tip BUK. Nu a precizat locul lansării dar a identificat un perimetru de 350 de kilometri pătrați drept zona de lansare, tot sub controlul separatiștilor pro-ru

În această noapte (ora 4 dimineața la Chișinău) are loc prima confruntare televizată dintre candidații în alegerile prezidențiale americane din 8 noiembrie

În această noapte (ora 4 dimineața la Chișinău) are loc prima confruntare televizată dintre candidații în alegerile prezidențiale americane din 8 noiembrie, democrata Hillary Clinton și republicanul Donald Trump. Sondajele prognozează o cursă foarte strânsă iar ultimul sondaj Reuters din 26 septembrie arăta că jumătate din cei care s-au înscris să voteze se vor decide asupra unui candidat și în funcție de dezbaterile televizate. Se așteaptă ca dezbaterea să fie urmărită în direct de peste 90 de milioane de persoane.

Donald Trump i-a promis lui Benjamin Netanyahu că dacă va deveni președinte va recunoaște Ierusalimul drept capitală indivizibilă a statului Israel

Candidatul republican în alegerile americane, Donald Trump, i-a promis premierului israelian Benjamin Netanyahu, în cadrul unei întâlniri desfășurate la New York, că, dacă va deveni președinte, va recunoaște Ierusalimul drept capitală indivizibilă a statului Israel. Întâlnirea a avut loc duminică la Trump Tower din New York, unde Benjamin Netanyahu s-a aflat pentru Adunarea Generală a ONU. Tot duminică, Netanyahu s-a întâlnit cu Hillary Clinton, fostul secretar de stat american și anul acesta , cnadidata partidului democrat în alegerile prezidențiale din noiembrie. Cinton i-a promis șefului guvernului israelian că, dacă va fi aleasă, va ajuta Israelul să răspundă „amenințărilor teroriste”, și „și-a reafirmat angajamentul de a lucra pentru o soluție cu două state în conflictul israeliano-palestinian, negociată direct între părți”. Administrația americană nu recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului din cauza disputei israelo-paletiniene privind statului acestui oraș. În baza planuriloe existente, o parte din Ierusalim ar urma să fie capitala unui stat palestinian. Congresul american s-a pronunțat în favoarea recunoașterii Ierusalimului drept capitală a Israelului, însă în iunie 2015 Curtea Supremă de Justiție a susținut poziția administrației lui Barack Obama.

Președintele francez François Hollande a declarat că tabăra ilegală de refugiați de la Calais va fi desființată până la sfârșitul anului

Președintele francez François Hollande a declarat că tabăra ilegală de refugiați de la Calais, unde locuiesc între 7.000 și 10.000 de imigranți, va fi desființată până la sfârșitul anului. Hollande a vizitat luni pentru prima dată această tabără cunoscută și sub numele de „Jungla”. Situația umanitară s-a degradat semnificativ în tabăra suprapopulată. Mulți refugiați înceracă să treacă în Marea Britanie, în pofida riscurilor: 12 imigranți au murit în zonă de la începutul anului, dintre care cinci loviți de vehicule în apropierea portului.

Cererea fostului ministru român de interne Gabriel Oprea din Senatul României nu a fost înregistrată oficial

Fostul minisru de interne român Gabriel Oprea a anunțat că demisionează din Senat pentru a permite deschiderea anchetei penale împotriva sa, dar președintele Senatui a precizat că cerera nu este înregistrată oficial. Dacă nu sosește în această după amiază, comisia juridică va relua marți votul asupra ridicării imunității parlamentare de care se bucură Oprea. Fostul ministru de interne este acuzat de omor din culpă după ce polițistul Bogdan Gigină a fost accidentat mortal în timp ce deschidea coloana oficială despre care se spune că Oprea o folosea în timpul liber.

În Azerbaidjan are loc un ccontroversat referendum asupra extinderii prerogativelor prezidențiale

În Azerbaidjan are loc un ccontroversat referendum asupra extinderii prerogativelor prezidențiale. După ce președintele țării Ilham Aliev și familia sa au participa la vot, Comisia Electorala Centrală a anunțat că participarea la vot este de 30%, peste minimul de 25% necesar pentru validarea votului. Referendumul este legat de mai multe amendamente constituționale privind extinderea mandatului prezidențial la 7 ani, dreptul președintelui de a dizolva parlamentul și de a organiza alegeri anticipate, și crearea funcțiilor de prim-vicepresedinte și vicepreședinte.

În Republica Srpska din Bosnia-Herțegovina, sârbii au votat cu o mare majoritate pentru ca 9 ianuarie să fie ziua națională a entității sîrbe

În Republica Srpska din Bosnia-Herțegovina, sârbii au votat cu o mare majoritate pentru ca 9 ianuarie să fie ziua națională a entității sîrbe. Stabilirea acestei date fusese respinsă de Curtea Constituțională a republicii pe motivul că exclude croații și musulmanii, fiind fada la care în 1992 s-a creat pentru scurt timp Rrepublica Sârbă sub Radovan Karadzic și Mlatko Radic, ambii condamnati ulterior pentru crime de război. Critcii referendului susțin că ar fi un prim pas spre separarea Republcii Srpska de restul Bosniei-Herțegovina.

Comisia Electorală Centrală de la Chișinău a înregistrat-o oficial luni pe Inna Popenco drept candidată la președinție din partea mișcării Ravnopravie

Comisia Electorală Centrală de la Chișinău a înregistrat-o oficial luni pe Inna Popenco drept candidată la președinție din partea mișcării social-politice Ravnopravie. Inna Popenco va avea numărul cinci în buletinul de vot, după Marian Lupu, Mihau Ghimpu, Iurie Leancă și Andrei Năstase.

Veniturile CFM au scăzut cu 35% ca rezultat al situaţiei complicate din Ucraina

Veniturile Întreprinderii de Stat Calea Ferată a Moldovei au scăzut cu 35% ca rezultat al situaţiei complicate din Ucraina, care a dus la reducerea exporturilor, a declarat directorul CFM, Iurie Topală, relatează IPN. Iurie Topală a mai spus la o conferință de presă că în această lună întreprinderea este în întîrziere cu cinci zile la achitarea salariilor, iar datoriile faţă de angajaţi, acumulate din perioadele anterioare, se ridică la 80 de milioane de lei.

Guvernul de la Chișinău  îşi asumă răspunderea pentru un pachet de şapte legi de care depinde semnarea acordului de finanţare cu FMI în luna octombrie

Guvernul de la Chișinău îşi asumă răspunderea pentru un pachet de şapte legi de care depinde semnarea acordului de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional în luna octombrie și implicit reluarea ajutorului financiar extern începând cu cel acordat de UE. Potrivit agenției IPN, premierul Pavel Filip a declarat în cadrul şedinţei de guvern de luni, 26 septembrie: „Riscul este că, dacă nu avem în octombrie un program cu FMI, nu vom avea finanţări de la alţi parteneri de dezvoltare. Este important să mergem pe această formulă pentru a avea stabilitate financiară şi banii de la partenerii de dezvoltare să ajungă în acest an bugetar”. Proiectele pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea se referă la modificări în legea bugetului de stat pentru anul curent, legea privind bugetul asigurării sociale şi privind asigurarea obligatorie de asistenţă medicală.

Fostul șef al misiunii OSCE în Moldova, ambasadorul William Hill: cea mai mare amenințare la adresa siguranței țării vine din interior

Fostul șef al misiunii OSCE în Republica Moldova, ambasadorul William Hill a spus că în prezent cea mai mare amenințare la adresa siguranței țării nu vine din afară, ci din interior: „Situația politică pe malul drept al Nistrului este cea mai mare amenințare la adresa stabilității și securității Moldovei”, a spus Hill, cu ocazia audierilor organizate joia trecută în Comisia bipartizană „Helsinki” din Congresul american.

În opinia ambasadorului Hill, actuala situație este mai periculoasă chiar decât ameninţările tradiționale – cum ar fi separatismul transnistrean sau presiunile politice rusești, fiind opera liderilor politici de la Chișinău.

„Coalițiile pro-europene din Moldova de după anul 2009 i-au dezamăgit din păcate constant atât pe cei care au sprijinit țara din exterior, cât și pe moldovenii care le-au votat”, a spus Hill.

În opinia fostului șef al misiunii OSCE din Moldova, un rezultat al lipsei de orizont a electoratului Moldovei este că proporția celor care doresc unirea cu România a crescut de la 10% cu un deceniu în urmă până la 20% în prezent, iar candidatul prezidențial Mihai Ghimpu promovează deschis unirea cu România ca pe singura soluție de rezolvare a problemelor Moldovei.

Situația umanitară se înrăutățește în orașul sirian Alep sub bombardamentele ruso-siriene

Situația umanitară se înrăutățește în orașul sirian Alep sub bombardamentele ruso-siriene, deși în Consiliul de securitate ONU, țările occidentale au acuzat regimul sirian și Rusia de crime de război. Acuzație respinsă imediat de ministrul de externe rus Sergei Lavrov, care, la rândul său, a acuzat Statele Unite de duplicitate, pentru că ar sprijini în Siria grupări de opoziție care ar colabora cu organizația teroristă Statul Islamic.

Conform Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, organizație non-guvernamentală cu sediul la Londra, 128 de persoane, printre care 20 de copii și 9 femei, și-au pierdut viața în raidurile aeriene care au început joia trecută, când forțele siriene și aliații săi au denunțat joia trecut armistițiul negociat de Rusia și Statele Unite și au reluat ofensiva pentru recucerirea orașului.

Zi de doliu în orașul ucrainean Dnipro pentru doi ofiţeri ai poliţiei rutiere omorâți de un fost polițist

Localitatea Dnipro din Ucraina tine astăzi zi de doliu pentru doi ofiţeri ai poliţiei rutiere omorâți ieri. Cei doi au fost împuşcaţi de un fost poliţist, care a fost oprit in trafic de poliţiştii la datorie. Suspectul, Oleksandr Puhaciov a deschis foc in momentul in care poliţiştii au încercat să îl identifice. El a fost rănit in timpul altercației si se afla in spital. Puhaciov a lucrat într-o unitate speciala a Ministerului de Interne şi era căutat pentru răpiri de persoane, colaborări cu crima organizată si abuz sexual. Fostul ofiţer neagă aceste acuzaţii.

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a anunţat că tabăra ilegală de migranți de la Calais va fi dezafectată până la sfârşitul anului

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a anunţat că tabăra ilegală de migranți de la Calais va fi dezafectată până la sfârşitul anului. Anunţul a fost făcut cu ocazia vizitei pe care şeful statului francez a făcut-o astăzi la Calais. Intre 7 mii si 10 mii de migranți sunt în această tabără, sperând să treacă în Marea Britanie. Este prima vizită a preşedintelui francez in acest loc de când a devenit preşedinte al Franţei in 2012. Londra a acuzat de nenumărate ori Parisul că nu ia măsurile necesare împotriva taberei de migranți.

O explozie a avut loc într-un autobuz militar în sud-estul Turciei, omorând cel puţin doi militari

O explozie a avut loc într-un autobuz militar in sud-estul Turciei, omorând cel puţin doi militari si rânind opt. Nimeni nu şi-a asumat până acum responsabilitatea asupra atacului, dar, de obicei, autorităţile de la Ankara ii învinovățesc pe militanţii kurzi din PKK pentru astfel de incidente. Peste 40 de mii de oameni au fost omorați din 1984 încoace, de când a început insurgența militară a kurzilor pentru autonomie. In Turcia trăiesc 15 milioane de kurzi.

Actorul şi cântăreţul român Ioan Gyuri Pascu a murit luni dimineața, la vârsta de 55 de ani

Actorul şi cîntăreţul român Ioan Gyuri Pascu a murit luni dimineata, la varsta de 55 de ani, transmite Agerpres. Decesul a survenit in urma unui stop cardiorespirator iresuscitabil. Gyuri Pascu a ramas in memoria spectatorilor si telespectatorilor atat prin muzica sa, cat si prin scenetele in care a jucat alaturi de grupul Divertis, începind din 1987, promotorul unui umor de buna calitate. S-a lansat in cariera muzicala in anul 1982 si de atunci a abordat diverse stiluri muzicale, printre care pop, rock, blues, reggae. A cantat impreuna cu grupurile The Blue Workers, Pacific. A lansat mai multe albume muzicale, printre care se numara "Mixed grill" (1993), "Masina cu jazzolina" (1994) si "Ganduri nevinovate" (1997).

Autorităţile ungare continuă să îl caute pe cel care a detonat sâmbătă o bomba artizanală în Budapesta

Autorităţile ungare continuă sa il caute pe cel care a detonat sâmbata o bomba artizanala in capitala Budapesta. Poliţia îl descrie pe suspect ca fiind in vârsta de 20-25 de ani şi inalt. O recompensa de 37 de mii de dolari a fost pusa pe capul suspectului. Nu se cunosc motivele atacului. Presa ungară relateaza că cei doi ofiţeri raniti in atac se afla la terapie intensivă dupa ce au fost operaţi.

Comisarul Johanes Hahn: pentru țările Parteneriatului Estic a fost adoptat un nou program de susţinere a reformelor

Comisarul Uniunii Europene pentru politica vecinătatii şi extindere, Johanes Hahn, a declarat, inainte de vizita sa de astazi la Chisinau, că pentru tarile Parteneriatului Estic a fost adoptat un nou program de dezvoltare regionala pentru susţinerea reformelor economice şi politice menite să îmbunătăţească viaţa oamenilor. Una din componentele proiectului se refera la tineri, pentru implicarea lor mai activa în economie, politică şi în proiecte sociale. Johanes Hahn incepe astazi o vizita in Moldova şi va avea prima întilnire in aceasta dimineata cu premierului Pavel Filip. Vizita este menita să evalueze stadiul implementarii politicilor Uniunii Europene in Moldova.

SUA, Franța și Marea Britanie au criticat aspru Rusia în Consiliul de securitate al ONU pentru acțiunile sale din Siria

Statele Unite, Franta si Marea Britanie au criticat aspru Rusia la sedinta de urgenta a Consiliului de Securitate ONU pentru acţiunile sale din Siria si pentru intensificarea campaniei de bombardamente asupra localitatii Alep, unde se afla încă sub sediul cel putin 250 de mii de oameni. „Ceea ce Rusia susţine acum in Siria nu se numeste lupta impotriva terorismului, ci barbarie”, a spus ambasadoarea americana la ONU, Samantha Powell. Franta şi Marea Britanie au vorbit despre posibile „crime de razboi” comise Alep, adaugand ca aceste crime „nu trebuie sa ramana nepedpsite”. Ambasadorul Rusiei la ONU, Vitali Ciurkin, a spus ca fortele siriene încearcă să îi gonească pe teroristi din nordul localităţii Alep, fara a spune că forţele siriene sunt ajutate de aviatia rusa cu bombadramente. Ciurkin a acuzat opozitia siriana ca ar boicota încercarile de a se ajunge la un acord de pace, spunind că acum „acest obiectiv este aproape imposibil”. Activiştii sirieni spun ca in atacurile din ultimele 72 de ore cel putin 100 de oameni au murit. In cei peste 5 ani de lupte din Siria peste 250 000 de oameni au murit şi aproximativ 11 milioane sunt refugiati.

Sârbii bosniaci au votat masiv la referendumul de duminică sa menţină „sărbătoarea statalităţii” pe data de 9 ianuarie

Sârbii bosniaci din Republica Srpska, entitate a Bosniei-Hertegovinei, au votat în mod covîrşitor sa menţină „sarbatoarea statalităţii” pe data de 9 ianuarie intr-un referendum controversat. Potrivit rezultatelor de pînă acum ale referendumului pe aceasta tema, dupa numarea a 70 la suta din voturi, peste 99 la suta suţin ca sarbatoarea sa ramina la data de 9 ianuarie care este si după Craciunul pe stil vechi si este şi data la care in 1992 regiunea şi-a declarat independenta, consitituind unul din motivele razboiului etnic din Bosnia care a durat 3 ani. Ieri, liderul Republicii Srpska, Milorad Dodik, a spus ca acest vot va intra in istorie care „ziua autodeterminarii sirbilor”. Inainte de referendum, Dodik a fost la Moscova unde a avut întrevederi cu presedintele Rusiei, Vladimir Putin. Curtea Constituţionala a Bosniei Hertogevina a interzis desfăşurarea referendumului, spunind că 9 ianuarie este o dată ce ii discrimineaza pe bosniacii musulmani si pe croaţii catolici.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG