Linkuri accesibilitate

Ştiri

O activistă ucraineană anti-corupție a murit în urma rănilor suferite într-un atac cu acid

Kateryna Handzyuk
Kateryna Handzyuk

O activistă ucraineană anti-corupție a murit în urma rănilor suferite într-un atac cu acid, au confirmat duminică autoritățile de la Kiev. Kateryna Handzyuk, de 33 de ani, a fost stropită la 31 iulie cu acid sulfuric lângă locuința ei din Herson, port ucrainean la Marea Neagră, unde avea funcția de consilier al primarului. Moartea ei vine după un val de atacuri împotriva activiștilor civici ucraineni. Președintele Petro Poroșenko, aflat în vizită în Turcia, a transmis condoleanțe rudelor lui Handzyuk și a cerut structurilor de ordine să facă tot posibilul să aducă atentatorul în fața justiției. Handzyuk a suferit în atac arsuri pe aproape 40% din corp și a fost operată de 11 ori.

Un microbuz cu opt moldoveni reveniți din Federația Rusă s-a tamponat cu un camion care staționa, în apropierea Kievului

Presa relatează că un microbuz cu opt moldoveni care se întorceau din Federația Rusă s-a tamponat de un camion care staționa pe marginea șoselei, în apropierea Kievului. Potrivit site-ului Agora.md, care citează un mesaj de la un cititor, nimeni nu a murit în accidentul petrecut duminică dimineață, dar toți pasagerii au suferit traume, iar o persoană este în comă. Potrivit aceleiași surse, cauza accidentului a fost că șoferul microbuzului ar fi adormit la volan. Publika TV spune că știrea accidentului a fost confirmată de Ministerul de externe de la Chișinău, iar ambasada moldoveană în Ucraina a luat legătura cu autoritățile locale.

Festival al vinului la Comrat cu participarea președintelui Igor Dodon

Președintele Igor Dodon, bașcanul Irina Vlah, membri ai Parlamentului și diplomați străini participă duminică la un festival al vinului la Comrat, în autonomia găgăuză, informează televiziunea TV8 cu trimitere la presa locală. Potrivit aceleiași surse, președintele Dodon a amintit că în ultima vreme găgăuzii au avut parte de mai multe evenimente semnificative, cum au fost vizita președintelui Turciei sau a președintelui republicii din Federația Rusă Tatarstan. Dodon a lăudat organizarea festivalului de la Comrat, spunând că este pe măsura celui din capitală, din octombrie, dar are loc la o dată mai potrivită, adică în noiembrie, după ce strugurii au fost deja culeși.

Vremea furtunoasă și inundațiile din Italia au făcut alte 12 victime

Piața San Marco la Veneția, 29 octombrie 2018
Piața San Marco la Veneția, 29 octombrie 2018

Inundațiile au ucis 12 oameni în Sicilia, nouă dintre ei în aceeași familie, au informat duminică serviciile de urgență italiene, revizuind la peste 30 bilanțul morților din ultima săptămână datorate vremii furtunoase și ploioase. Potrivit AFP, în șase regiuni italiene se menține alerta de furtună. Trupurile a nouă persoane au fost găsite în casa lor din Casteldaccia, în regiunea Palermo, pe malul unui pârâu care și-a ieșit din albie. Printre morți se numără un bebeluș de un an și doi copii de 3 și 15 ani. Alți trei membri ai familiei au reușit să se salveze, unul dintre ei urcându-se într-un copac. Italia a fost lovită de o serie de furtuni puternice în ultima săptămână, în special în nord, în zona Veneției, dar și în Dolomiți, unde vântul a distrus păduri întregi.

Forțele de securitate egitene au ucis 19 militanți, inclusiv pe cei care ar fi omorât șapte creștini într-un atac asupra unui autobuz

Mânăstirea Sf. Samuel din Provincia Minya, Egipt
Mânăstirea Sf. Samuel din Provincia Minya, Egipt

Guvernul egiptean spune că forțele de securitate au ucis 19 militanți, inclusiv pe cei care ar fi omorât șapte creștini într-un atac asupra unui autobuz, vineri. Ministerul de interne egiptean a spus că militanții au fost găsiți într-o ascunzătoare din deșert, la vest de regiunea Minya, unde a avut loc atacul asupra creștinilor copți. Ministerul de interne a publicat fotografii care ar arăta cadavrele militanților uciși și a spus că ei au deschis focul când au fost înconjurați de forțele de ordine. Atacul de vineri a fost al doilea din ultimii doi ani asupra pelegrinilor care mergeau la mânăstirea din provincia Minya. Atacul din mai 2017 s-a soldat cu 29 de morți. Creștinii alcătuiesc cam 10% din cei 100 de milioane de locuitori ai Egiptului și se plâng adesea că sunt discriminați.

Participanții la un referendum în Noua Caledonie resping majoritar independența insulelor de Franța

New Caledonia
New Caledonia

Insulele din Oceanul Pacific, Noua Caledonie, au decis prin referendum să rămână parte a Franței. După numărarea a 70% din voturi, autoritățile electorale au spus că aproape 60% din alegători au respins ideea independenței. Noua Caledonie se află la distanță de 18.000 km de Franța continentală și are cam jumătate din rezervele mondiale cunoscute de nichel, un element de importanță vitală pentru industria electronică. Au fost așteptați la vot cam 175.000 de oameni, iar rata de participare a fost de peste 80%. Potrivit AFP, referendumul a fost considerat un test al sprijinului politic de care se bucură Parisul în teritoriile franceze „de peste mări”, dar și al capacității Franței de a restrânge influența crescândă a Chinei în regiunea Pacificului.

Zeci de lideri de companii britanice solicită un nou referendum referitor la ieșirea Marii Britanii din UE

Demonstrație anti-Brexit la Londra, 20 octombrie 2018
Demonstrație anti-Brexit la Londra, 20 octombrie 2018

Peste 70 de lideri de companii britanice au semnat o scrisoare în care cer un nou referendum asupra ieșirii Marii Britanii din UE. Directorii de firme spun că planurile de divorț al guvernului vor duce la ridicarea de bariere între Marea Britanie și UE, care este partenerul ei comercial cel mai mare. Scrisoarea obținută de „Sunday Times” susține că relațiile cu UE așa cum le prefigurează guvernul „nu sunt nici pe departe la fel de bune ca relațiile oferite de calitatea actuală de membru în UE”. Potrivit AP, printre semnatari se numără James Daunt, șeful rețelei de librării Waterstones, fostul director executiv al rețelei de supermagazine Sainsbury, Justin King, și Martha Lane-Fox, fondatoarea firmei Lastminute.com. Britanicii au votat în 2016 în favoarea ieșirii din UE, dar unii spun acum că alegătorii ar trebui să aibă o nouă lansă de a decide, odată ce termenii plecării și natura viitoarelor relații cu UE devin mai limpezi.

Ministrul economiei, Chiril Gaburici, prezintă în Emiratele Arabe Unite programul dobândirii cetățeniei moldovene în schimbul investițiilor

Chiril Gaburici
Chiril Gaburici

Ministrul economiei, Chiril Gaburici, prezintă în Emiratele Arabe Unite programul dobândirii cetățeniei moldovene în schimbul investițiilor în R. Moldova. Potrivit presei de la Chișinău, Gaburici participă la o conferință internațională la Dubai, pe tema reședinței și cetățeniei, în perioada 4-6 noiembrie. Posibilitatea „cumpărării” cetățeniei Moldovei prin investiții a fost adoptată în vară de Parlament. Legea prevede că investitorul trebuie să plătească 100.000 de euro, nerambursabili, într-un fond de dezvoltare și să investească cel puțin 250.000 de euro într-un domeniu economic strategic.

Igor Dodon: Greceanîi este „un profesionist” și „un patriot desăvârșit al R. Moldova”

Zinaida Greceanîi și Igor Dodon la o demonstrație de protest la Chișinău
Zinaida Greceanîi și Igor Dodon la o demonstrație de protest la Chișinău

Președintele Igor Dodon spune că în perioada când a fost membru în guvern împreună cu actuala șefă a socialiștilor, Zinaida Greceanîi, economia moldoveană a fost în cea mai bună formă și a primit cele mai multe investiții. Dodon a făcut remarca pe FB după ce a participa la Briceni, sâmbătă, la lansarea candidaturii lui Greceanîi pentru alegerile parlamentare de la anul. Dodon a mai spus că Greceanîi este „un profesionist” și „un patriot desăvârșit al R. Moldova”.

Biserica ortodoxă rusă constestă din nou autocefalia Bisericii ortodoxe ucrainene

Vladimir Legoida la o întîlnire cu presa
Vladimir Legoida la o întîlnire cu presa

Biserica ortodoxă rusă a contestat din nou constituirea unei Biserici ortodoxe ucrainene independente, ieșită de sub tutela Moscovei, după ce președintele ucrainean Petro Poroșenko a semnat un acord cu patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, sâmbătă. Într-o declarație citată de agenția TASS, șeful Departamentului pentru relații cu presa al Bisericii Ortodoxe Ruse, Vladimir Legoida, a spus că acordul semnat la Istanbul de liderul ucrainean „nu înseamnă crearea unei Biserici ucrainene”. „Asta nu schimbă nimic pentru milioane de credincioși ucraineni”, a mai spus Legoida.

Rusia sărbătorește Ziua Unității Naționale

La un marș al naționaliștilor ruși la 4 noiembrie 2017
La un marș al naționaliștilor ruși la 4 noiembrie 2017

Rusia marchează duminică Ziua unității naționale cu demonstrații ale naționaliștilor și suporterilor guvernului. Sărbătoarea a fost înființată de Kremlin în urmă cu mai bine de un deceniu ca să înlocuiască aniversarea revoluției bolșevice. Președintele rus Vladimir Putin a folosit ziua de 4 noiembrie ca să promoveze patriotismul, consolidând societatea și controlul Kremlinului asupra celei mai întinse țări din lume. Ziua de 4 noiembrie marchează evenimentele din 1612, când rușii au eliberat Moscova de sub ocupația poloneză. Președintele Putin urma să confere ca în fiecare an decorații unor ruși și unor străini care au contribuit la strângerea relațiilor țărilor lor cu Rusia.

Aproximativ 25.000 de oameni au demonstrat sâmbătă la Tel Aviv în memoria premierului israelian Yitzhak Rabin

Premierul Yitzhak Rabin în 1993
Premierul Yitzhak Rabin în 1993

Aproximativ 25.000 de oameni au demonstrat sâmbătă la Tel Aviv în memoria premierului israelian Yitzhak Rabin, de la a cărui asasinare la un miting de către un extremist evreu se împlinesc 23 de an. DPA relatează că participanții la manifestarea de sâmbătă au huiduit în timpul discursului unui ministru din partidul conservator Likud al premierului Benjamin Netanyahu. Rabin a fost ucis la 4 noiembrie 1995, după un miting pentru pace, de către un fanatic care dorea ca în acest fel să pună capăt procesului de pace cu palestinienii. Omorul a fost precedat de ceea ce unii numesc „incitări” din partea dreptei israeliene, inclusiv a lui Netanyahu, împotriva lui Rabin.

Demonstrație anti-americană organizată de guvernul iranian la Teheran

Intrarea în ambasada americană de la Teheran în 1980
Intrarea în ambasada americană de la Teheran în 1980

Iranienii au demonstrat duminică ca să marcheze atât aniversarea revoluției islamice din 1979, cât și reimpunerea sancțiunilor economice americane de către administrația președintelui Donald Trump. Mii de studenți au participat la Teheran la o demonstrație organizată de guvern, transmisă în direct la televiziune, arzând steaguri americane, efigii ale Unchiului Sam și portrete ale lui Trump în preajma complexuui de clădiri care găzduiau pe vremuri ambasada americană. La 4 noiembrie 1979, la puțin timp după cădirea Șahului sprijinit de americani, studenții au luat cu asalt ambasada, ținând ostateci 52 de americani timp de 444 de zile. Sancțiunile americane reînnoite împotriva Iranului, inclusiv un embargou asupra livrărilor de petrol, intră în vigoare luni.

Președintele Dodon prezent la lansarea candidaturii pentru alegerile parlamentare a președintei Partidului Socialiștilor, Zinaida Greceanîi

Zinaida Greceanîi, președinta PS, la Chișinău
Zinaida Greceanîi, președinta PS, la Chișinău

Președintele Igor Dodon a participat la lansarea candidaturii pentru alegerile parlamentare a președintei Partidului Socialiștilor, fostul premier Zinaida Greceanîi, în circumscripția uninominală nr. 1. Evenimentul a avut loc sâmbătă la Briceni. Într-o postare pe Facebook, Dodon scrie că Greceanîi este „un profesionist și un patriot desăvârșit al R. Moldova” și că în perioada când el și Greceanîi au fost membri în guvern „Moldova a înregistrat cea mai înaltă creștere economică și cel mai mare flux de investiții în țară”. În vârstă de 62 de ani, Zinaida Greceanîi are pregătire de economist și a fost prima femeie-premier din R. Moldova în anii 2008-2009. Igor Dodon a spus astăzi că Greceanîi este originară din raionul Briceni, dar ea s-a născut de fapt în regiunea Tomsk, din Siberia, unde părinții ei au fost deportați din nordul Moldovei de autoritățile sovietice în 1951, din cauza convingerilor lor religioase.

Chiril Gaburici se va deplasa în Emiratele Arabe Unite să prezinte programul dobândirii cetățeniei moldovene în schimbul investițiilor

Chiril Gaburici
Chiril Gaburici

Ministrul economiei, Chiril Gaburici, va merge în Emiratele Arabe Unite să prezinte programul dobândirii cetățeniei moldovene în schimbul investițiilor în R. Moldova. Potrivit presei de la Chișinău, Gaburici va prezenta programul la o conferință internațională la Dubai, în perioada 4-6 noiembrie. Posibilitatea „cumpărării” cetățeniei Moldovei prin investiții a fost adoptată în vară de Parlament. Legea prevede că investitorul trebuie să plătească 100.000 de euro, nerambursabili, într-un fond de dezvoltare și să investească cel puțin 250.000 de euro într-un domeniu economic strategic. Guvernul susține că grație acestui program vor putea fi atrase în economia țării investiții de 1,3 miliarde de euro și se va îmbunătăți imaginea țării.

Un avion MiG-29 s-a prăbușit astăzi în timpul unui zbor de instrucție în Egipt

Un avion de vînătoare Mig 29 pe un aeroport militar în Serbia, 4 octombrie 2008
Un avion de vînătoare Mig 29 pe un aeroport militar în Serbia, 4 octombrie 2008

Un avion MiG-29 de fabricație rusească s-a prăbușit astăzi în timpul unui zbor de instrucție în Egipt, a informat agenția aviatică de stat din F. Rusă, citată de RIA. Avionul fusese furnizat de ruși Egiptului în cadrul unui contract încheiat anul acesta, a informat ziarul „Kommersant”, precizând că pilotul egiptean a reușit să se catapulteze și este în siguranță. Autoritatea aviatică rusească a spus că o echipă de experți ruși va merge în Egipt ca să ajute la stabilirea cauzelor prăbușirii. Ziarul „Vedomosti” a scris că Rusia urmează să livreze Egiptului 46 de avioane de vânătoare MiG-29 în baza unui acord semnat în 2015.

Alexander Stubb: PPE ar trebui să ia în considerare expulzarea formațiunii premierului ungar Viktor Orban, Fidesz

Alexander Stubb înaintea unei întîlniri PPE la Bruxelles
Alexander Stubb înaintea unei întîlniri PPE la Bruxelles

Alexander Stubb, potențial candidat la președinția Comisiei Europene, a spus sâmbătă că Partidul Popular European (PPE), de centru-dreapta, ar trebui să ia în considerare expulzarea formațiunii premierului ungar Viktor Orban, Fidesz. Partidul finlandez al lui Stubb face și el pare din PPE, cel mai mare bloc din Parlamentul European. Într-un interviu publicat sâmbătă de presa germană, Stubb a spus că dacă Orban nu respectă valorile PPE, trebuie „să plece”. Stubb a mai spus că are „zero toleranță pentru intoleranță și a numit „inacceptabile” restrângerea de către Orban a libertății de expresie, de asociere și atacurile împotriva mediului academic. DPA notează că in interiorul PPE există divergențe despre cât de departe ar trebui să meargă sancționarea lui Orban. El a fost apărat în trecut de alt potențial candidat la șefia CE, germanul Manfred Weber.

Un atac armat afgan face o victimă și un rănit în rîndul forțelor americane din Afganistan

Soldați americani la Kandahar
Soldați americani la Kandahar

Un membru al forțelor armate americane a fost ucis, iar altul a fost rănit la Kabul într-un „atac din interior”, a informat misiunea internațională condusă de NATO. Informațiile preliminare arată că atacatorul a fost un militar din armata guvernamentală afgană. El a fost ucis de îndată după atacul de sâmbătă, de soldații afgani. Numele americanului ucis nu a fost dat publicității. Asemenea incidente au mai avut loc în Afganistan. În septembrie, ministrul american al apărării Jim Mattis a spus că pregătirea și verificarea militarilor afgani va fi intensificată tocmai pentru a preveni acest gen de atacuri. Luna trecută, comandantul NATO din Afganistan, generalul Scott Miller, a scăpat nevătămat dintr-un incident în care un bodyguard al unui guvernator de provincie a deschis focul asupra unui grup de oficiali afgani și americani în provincia Kandahar.

Clericul proeminent pakistanez Maulana Samiul Haq asasinat vineri a fost înmormîntat în localitatea Rawalpindi

Maulana Samiul Haq fotografiat în 2001
Maulana Samiul Haq fotografiat în 2001

Mii de oameni au participat astăzi la funeraliile unui cleric proeminent pakistanez, cunoscut drept „părintele Talibanilor”. Maulana Samiul Haq, a fost înjunghiat mortal vineri la locuința sa din orașul-garnizoană Rawalpindi. Yousaf Shah, purtătorul de cuvânt al clericului ucis, a spus că nu sunt cunoscute identitatea și motivele atentatorului. Haq era șeful unei fracțiuni dintr-un partid islamist. El a fondat cunoscutul seminar Haqqania, unde s-au format zeci de lideri afgani. Seminarul își are sediul în orașul Akora Khattak, aproape de granița cu Afganistanul. Poliția a deschis o anchetă. AP notează că în ultimele săptămâni mai mulți clerici afgani au făcut apel la Haq să-și folosească influența asupra Talibanilor pentru a se ajunge la pace în Afganistan.

Cele șapte victime ale atacului de vineri asupra unui autobuz cu creștini copți au fost înmormîntate la mânăstirea Mynia în Egipt

La funerariile de la Minya, în Egipt
La funerariile de la Minya, în Egipt

Creștinii copți din Egipt au înmormântat astăzi cele șapte victime ale atacului de vineri asupra unui autobuz cu credincioși, la mânăstirea Minya, la 260 km sud de Cairo, pe Nil. Funeraliile la care au participat sute de persoane au fost conduse de principalul cleric al provinciei, episcopul Makarius. A participat și guvernatorul provinciei, Qassim Hussein, care este musulman. Atacul a fost revendicat de organizația extremistă Statul Islamic. În mai 2017 într-un atac similar, aproape în același loc, au fost uciși 29 de oameni. După atacul de vineri, președintele egiptean Abdel-Fattah al-Sissi a promis că va fi intensificată combaterea extremismului. Iar Papa copților, Tawadros II, cunoscut ca suporter al lui al-Sissi, a spus într-o adresare video că „Egiptul unit va învinge terorismul”.

PPDA și PAS și-au prezentat la Chișinău programul electoral pentru alegerile parlamentare din februarie

Partidul Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA) și Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), constituite în Mișcarea ACUM, și-au prezentat astăzi la Chișinău angajamentele comune pentru alegerile parlamentare din februarie. În program figurează creșterea veniturilor populației, astfel ca salariul mediu să ajungă la 11.000 lei pe lună, majorarea fondurilor pentru școli și grădinițe, inclusiv pentru salarii mai mari ale dascălilor, modernizarea sistemului de asistență medicală, cu ieftinirea medicamentelor, reforma justiției. PAS și PPDA vor, de asemenea, ca R. Moldova să fie gata cel mai târziu în 2023 să depună cererea de aderare la Uniunea Europeană.

Procuratura a respins pornirea urmăririi penale în legătură cu amenințările proferate de Ilan Shor la adresa jurnaliștilor

Ilan Șor vorbindu-le jurnaliștilor după ce fusese interogat de oficialitățile anticorupție
Ilan Șor vorbindu-le jurnaliștilor după ce fusese interogat de oficialitățile anticorupție

Primarul din Orhei, Ilan Șor, nu va fi tras la răspundere pentru amenințările la adresa jurnaliștilor, scrie portalul de știri Agora.md. Șeful Procuraturii Chișinău, Ștefan Șaptefrați, a spus portalului amintit că la 3 septembrie, Procuratura a respins pornirea urmăririi penale în legătură cu declarațiile din iulie ale lui Șor, care spunea la un miting că „jigodiile” care „scriu scârboșenii” vor sta la pușcărie după ce va ajunge el la guvernare. Declarațiile au fost urmate de protestele internauților, dar procurorii au stabilit între timp că amenințările omului de afaceri devenit politician nu constituie infracțiuni.

La Chișinău se încheie astăzi un „maraton” al mașinilor electrice și hibride

Un exemplar din automobilul electric Zoe al companiei Renault
Un exemplar din automobilul electric Zoe al companiei Renault

La Chișinău se încheie astăzi un „maraton” al mașinilor electrice și hibride, menit să promoveze mijloace de transport mai prietenoase cu mediul înconjurător. Cu sprijinul programului de dezvoltare al Națiunilor Unite (UNDP), nouă automobile au parcurs timp de cinci zile R. Moldova în lung și în lat, permițând curioșilor să vadă cu ochii proprii cum arată așa-numita „eco-mobilitate”. În urmă cu o lună, s-a anunțat că R. Moldova va avea în curând încă 14 stații de încărcare a automobilelor electrice, grație unui acord semnat de autoritățile moldovene cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Proiectul ar urma să fie finalizat în primăvara anului viitor și va fi gestionat de proiectul „Oraşe verzi durabile”, pus în aplicare de PNUD Moldova și finanțat de Facilitatea Globală de Mediu (GEF). Costul noilor stații este estimat la 4 milioane de lei, dintre care jumătate vor fi oferiți de Fondul pentru Eficiență Energetică din R. Moldova. În R. Moldova există deocamdată 5 stații de încărcare a bateriilor vehiculelor electrice și sunt în circulație 54 de asemenea mașini, dintr-un total de aproape un milion, câte sunt înregistrate în prezent.

Acord privind înființarea Bisericii ucrainene semnat la Istanbul de președintele Petro Poroșenko și Patriarhul Bartolomeu

La ceremonia de la Istanbul
La ceremonia de la Istanbul

La Istanbul, președintele ucrainean Petro Poroșenko și Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului au semnat sâmbătă un acord privind înființarea Bisericii ucrainene. „Astăzi este o zi istorică”, a declarat Poroșenko, citat de Interfax. El a mai spus că ucrainenii „s-au rugat” să aibă în sfârșit o biserică ortodoxă unică, autocefală. Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol a recunoscut luna trecută autocefalia Bisericii Ortodoxe din Ucraina, stârnind protestele bisericii ortodoxe din Rusia, care riscă să-și piardă astfel influența în viața duhovnicească din țara vecină.

Ayatolahul Ali Khamenei condamnă sancțiunile administrației Trump împotriva Iranului

Liderul spiritual suprem ayatollahul Ali Khamenei la Teheran, la 4 octomrbie 2018
Liderul spiritual suprem ayatollahul Ali Khamenei la Teheran, la 4 octomrbie 2018

Liderul spiritual suprem al Iranului, ayatolahul Ali Khamenei, a spus sâmbătă că președintele Donald Trump a „făcut de rușine” Statele Unite și va fi până la urmă marele perdant al reînnoirii sancțiunilor țării sale împotriva Teheranului. „Acest nou președinte american... a făcut de rușine ce a mai rămas din prestigiul Americii și al democrației liberale”, a scris Khamenei pe Twitter, citând un discurs propriu rostit la Teheran. Sancțiunile americane reînnoite, incluzând și un embargou petrolier, intră în vigoare luni, venind după ce Statele Unite au denunțat acordul nuclear al Iranului cu marile puteri globale, din 2015.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG