Vladimir Tismăneanu

Scriu doar cateva randuri ca reacţie rapida la socanta stire privind asasinarea lui Boris Nemţov, unul dintre liderii opoziţiei democratice din Rusia putinista. Cand spunem ca Europa a intrat intr-o faza weimariana, nu in sens cultural, ci politic, nu exageram catusi de puţin. Mi-am adus aminte, instantaneu, de asasinarea lui Walter Rathenau, un om politic democrat si un veritabil umanist, in iunie 1922 de catre formaţiunile extremiste care doreau inmormantarea Republicii de la Weimar. „Von kommenden Dinge”, de Walter Rathenau, a fost una din primele carţi in germana pe care le-am citit la 20 de ani. Mi-o daruise profesorul meu, Basilius Abager, un veritabil intelectual anti-totalitar.

Boris Nemţov aparat valorile civic-liberale, a indraznit sa tina piept dictaturii FSB, a crezut in societatea deschisa, s-a opus agresiunii imperialiste impotriva Ucrainei, a platit cu viaţa. A fost un reformator, nu un profitor. A cutezat se numeasca regimul Putin drept ceeea ce este, o tiranie cleptocratica, un stat in care poliţia s-a infraţit cu mafia. Uciderea lui Boris Nemţov este un act liberticid. Nu stiu ce prevesteste, dar imi este teribil de greu sa fiu optimist…

Leviathanul regimului Putin l-a lichidat. Mi-au revenit in minte scene din filmul lui Andrei Zviaghinţev. Putin varsa acum lacrimi de crocodil. La ora actuala, regimul sau este extrem de vulnerabil, actioneaza panicat, haotic si imprevizibil, deci a devenit mai periculos decat oricand. Cine crede altfel, se imbata cu iluzii. Dictatura putinista este una a gangsterilor fara niciun fel de scrupule. Putka the bullly si oamenii sai vor actiona fara mila daca nu li se va opune rezistenţa. Brigandajul in exterior si criminalitatea in interior merg, precum in timpurile lui Lenin, Stalin, Hrusciov si Brejnev, mână-n mână. Mussolini l-a ucis pe Matteotti, asa actioneaza dictatorii totalitari. Contrarevoluţia lui Putin, cum o numeam aici intr-un articol scris impreuna cu Marius Stan, trebuie stopata pana nu e prea tarziu. A sosit ceasul trezirii!

Update: Vladimir Putin a anuntat ca va conduce personal investigarea crimei. Cred ca merita sa mentionez ca, la aflarea vestii ca Serghei Kirov a fost asasinat la Leningrad, pe 1 decembrie 1934, o crima de care, este consensul cvasi-unanim al istoricilor, nu era deloc strain, Stalin a plecat imediat cu trenul special la Leningrad, spre a conduce personal ancheta. Il acompania seful OGPU, Genrikh Iagoda.

In martie 1938, la al treilea proces-spectacol (show trial) de la Moscova, Iagoda, aflat pe banca acuzatilor, se „confesa” si isi „recunostea” rolul in uciderea liderului organizatiei comuniste din Leningrad. Spunea ca a executat ordinul lui…Troţki! Leningradean el, insusi, format in cultura politica a KGB-ului, deci in cultura politica a unei organizatii criminale, admirator declarat al lui Felix Dzerjinski si al lui Iuri Andropov, Putin cunoaste bine subiectul. Ma intreb daca a citit cartea lui Hélène Carrère d’Encausse, „Le malheur russe”, un studiu pe cat de erudit, pe atat de tulburator si, vai, atat de actual, despre omorul politic in istoria Rusiei…

Link-uri utile:

http://www.fayard.fr/le-malheur-russe-9782213022369

http://www.contributors.ro/global-europa/revolu%C8%9Bie-%C8%99i-contrarevolu%C8%9Bie-in-rusia-articol-de-vladimir-tismaneanu-%C8%99i-marius-stan/

https://archive.org/details/vonkommendending00rathuoft

http://www.bbc.com/news/world-europe-31669061

Imaginea lui Orwell despre totalitarism surprinde impecabil care este natura sistemului, aparenta sa ineluctabilitate: "Imaginați-vă un om peste a cărui gură se află un bocanc. Pentru totdeauna". Acest "pentru totdeauna" este lucrul cel mai terifiant în tragedia pe care a impus-o totalitarismul. Încă din anii 50, Hannah Arendt a spus, și avea dreptate, că lagărul de concentrare este spațiul totalitar desăvârșit. Tot ea numea universul concentraționar drept infernul devenit lume. Nu era o metaforă, cum nu a fost o metaforă la Aleksander Wat și la Leszek Kołakowski desemnarea diavolului ca prezență palpabilă în istoria veacului trecut. Totalitarismul nu este pur și simplu o negare a moralității. El falsifică, vorba lui Vladimir Soloviov, noțiunea binelui. Alain Besançon a scris luminos despre acest subiect.

Autoritarismul este un regim politic tradițional în sensul că nu-și propune scopuri de transformare radicală a societății și condiției umane. Nu propune o mutație seismică în condiția umană. Nu este, spre a relua termenul lui Roger Griffin, palingenetic. Teroarea polițienească este instrumentată pentru intimidarea și prigonirea opoziției reale, nu a celei imaginare. Totalitarismul ii prigonește și pe cei care spun "da", cum observa Hannah Arendt. Este ceva nou în istoria ideilor și instituțiilor politice: își intinde tentaculele dominatoare asupra a tot ce definește umanul, de la corpul politic și social la cel biologic. Este ceea ce-au examinat în scrierile lor gânditori precum Cornelius Castoriadis, Claude Lefort, Ágnes Heller și Ferenc Fehér. Este concluzia lui Leszek Kołakowski din finalul marii sale trilogii despre aventura intelectuală a marxismului.

Regimul încheiat în decembrie 1989 (mă rog, aș putea glosa puțin asupra moștenirilor acestui regim cu care continuăm a ne confrunta) a fost unul mnemofobic, axiofobic și intelofobic. Memoria, valorile și spiritul însuși s-au aflat sub atac. Cât privește putinismul, cred că Vestul este pe cale de trezire. Este o nouă încarnare a ceea ce Umberto Eco a numit fascismul primordial: militarism, machism, salvaționism, expansionism, cultul forței și al disciplinei, al comunității organice, al rădăcinilor pure și al pământului ancestral. Este o temă reluată de eseistul olandez Rob Riemen în cartea sa despre eterna reîntoarcere a fascismului. Pe scurt, Blut und Boden redux. Din nou eliminarea Celuilalt acuzat de lipsă de apartenență. Dar nu doar fascismul revine, ci și bolșevismul, cu ale sale inclinații ultra-centraliste, sectare, intolerante și mesianice. În ce mă privește, consider că, în fazele lor radicale, regimurile comuniste au fost sisteme genocidare, similare celui nazist. Nu kadarismul din anii 70, ci rakosismul de la începutul anilor 50. Ori perioada de maximă intensitate teroristă a dictaturii comuniste din România (Canalul, lagărele, reeducarea, deportările, munca forțată). Poziția mea legată de regimul comunist din România și practicile sale criminale este destul de cunoscută. Într-atât încât să mă fi văzut criticat pentru că susțin aplicarea termenului de genocid pentru crimele în masă sistematic organizate de regimurile de tip leninist, mai degrabă decât conceptele de sociocid, politicid ori democid. Care sunt valabile, însă mai greu accesibile unor cititori care nu urmăresc constant literatura academică.

Deschis în cazul nazist, învăluit în ceața dialecticii în cazul dictaturilor comuniste, crezul politic adânc al sistemelor totalitare, numitorul lor comun, presupunea dezumanizarea adversarului și reducerea sa la condiția de parazit, microb, insectă dăunătoare, vermină. Patologiile totalitare abuzau de studiul agenților patogeni. Citiți ce avea de spus Lenin despre preoți (Richard Pipes, The Unknown Lenin). Soluția era așadar stârpirea, asemeni buruienilor, exterminarea, asemeni ploșnițelor. Soluția definitivă, finală. Grigori Zinoviev, șeful comunist din Petrograd, cel mai apropiat colaborator al lui Lenin, declară în 1918: “Dacă prețul victoriei socialismului înseamnă exterminarea a milioane de oameni, el merită plătit”. Spunea Goebbels ceva esențial diferit?

Originile acestor proiecte asasine se află în visele unor ideologi posedați de pasiunea regenerării totale a rasei umane, de omogenizarea absolută a corpului politic prin excluderea, eliminarea și în final exterminarea celor considerați drept ființe inferioare, agenți corozivi, factori de disoluție. Cele trei etape (excludere, eliminare, exterminare) au fost discutate de Daniel Jonah Goldhagen în cartea sa Hitler’s Willing Executioners. Titlul recenziei lui William Pfaff din New York Review of Books la cartea mea The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century (tradusă superb în limba română la Humanitas de Marius Stan) este "Pure, Purifying, and Evil". Totalitarismele sunt utopii purificatoare și tocmai în această ambiție rezidă sâmburele ororii.

Nu mai vorbesc de eforturile de a echivala genocidul armean, marea foamete din Ucraina, Shoah, Katynul, Gulagul, ororile Khmerilor Roșii cu colonialismul ori războiul din Vietnam. Este vorba de un relativism etic și istoric care amestecă deliberat lucrurile, înlătură criteriile analitice, ignoră ce înseamnă asasinatul în masă al unor întregi categorii decretate subumane, ori non-umane, genocidul (democidul, sociocidul) întreprins de aparate statale din rațiuni și cu justificări ideologice. Tocmai de aceea susțin că a fi anti-totalitar a fost și rămâne o obligație morală. Asemeni aceleia de a fi inteligent, spre a relua o idee faimoasă.