Altfel spus, s-a exportat cu aproape 7 % mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Aceste pierderi sunt datorate în special închiderii hotarelor sau încetinirii schimburilor comerciale din cauza pandemiei de COVID-19. De asemenea, vinificatorii se arată îngrijorați de faptul că, din cauza secetei, în acest an se prognozează cea mai modestă recoltă de struguri din ultimii zece ani, ceea ce va duce la pierderi și mai mari pentru domeniu. Ce soluții au la îndemână autoritățile?
Șapte la sută din exporturi și 3 la sută din PIB-ul țării, acestea sunt cotele ce revin viticulturii. Numai că un eventual cutremur sau scurt-circuit în acest domeniu, spun experții Oficiului național al viei și vinului, va afecta în lanț nu doar producătorii din industrie, dar și muncitorii, mai ales pe cei sezonieri.
Despre faptul că anul 2020 va fi unul complicat pentru industria vinului a fost clar înainte de pandemie, or, iarna a fost una secetoasă, iar în primăvară și vară ploile au fost mai mult sporadice. Pandemia nu a făcut decât să îngreuneze și mai mult povara de pe umerii viticultorilor, constată directorul Oficiului Național al Viei și Vinului, Gheorghe Arpentin.
Ducem lipsa de brațe de muncă, de mijloace și de cererea tot mai mică
„Ne dăm seama că condițiile de producere în acest an vor fi extrem de dificile fiindcă a fost afectat de seceta prelungită, de episoade de înghețuri, iar mai târziu de episoade de grindină, la care s-au mai adăugat și pandemia COVID-19. Toate au pus în dificultate sectorul nostru, mai ales acum, când ne pregătim de recoltă. Noi cunoaștem că ducem lipsa de brațe de muncă, de mijloace și de cererea care devine din ce în ce mai mică pe piețele noastre de export”.
Din cauza secetei, în acest an se prognozează cea mai modestă recoltă de struguri din ultimul deceniu, în contrast cu producția din 2019, când datorită recoltei bogate de struguri, Republica Moldova a ajuns în topul primilor 20 de producători mondiali. Pentru comparație: în acest an recolta estimativă de struguri va fi de 200 de mii de tone, cu 30 la sută mai puțin decât anul trecut.
Ministrul Agriculturii, Ion Perju, atrage atenția că anul 2020 se arată a fi unul de cumpănă nu doar pentru domeniului vinicol, prin urmare, ajutorul pe care statul îl poate oferi producătorilor din domeniu – atât viticultorilor, cât și vinificatorilor, se așteaptă a fi unul modest:
„În situația respectivă, este important ca toți actorii lanțului valoric să conștientizeze că suntem în aceeași barcă. Cunoașteți că situația financiară nu este cea mai bună la vinificatori, la unitățile de procesare, însă vreau să-i îndemn ca să găsim soluții pentru neadmiterea ruinării producătorilor de struguri, pentru a le oferi acel preț care se merită pentru strugurii din acest an. Concomitent, suntem pe făgașul identificării și altor soluții care să diminueze consecințele atât a pandemiei, cât și a secetei”.
Și sezonul de culegere al strugurilor ar putea ridica probleme atât viticultorilor, cât și vinificatorilor, constată Elizaveta Breahnă, expert coordonator în vinificație la Oficiul Național al Viei și Vinului. E puțin probabil ca pandemia de COVID-19 să piardă din turații la toamnă, când va fi mai frig, prin urmare, agricultorii ar trebui de pe acum să se gândească la măsuri sporite de protecție pentru muncitorii zilieri, spune experta:
Știm că nu ne ajunge forță de muncă
„Cu îngrijorare aștept petrecerea acestui sezon de procesare a strugurilor, deoarece este pentru prima dată când va fi nevoie să fim foarte precauți. Știm că nu ne ajunge forță de muncă. Se strâng oameni din mai multe sate. E foarte important ca toți muncitorii să fie transportați la vinării, să nu vină fiecare în parte cu transportul său. Deja toți cunoașteți că este necesar ca în transporturi să fie luate toate măsurile necesare de precauție. Cel mai mare pericol la noi e în secția de îmbuteliere, unde avem o concentrație mai mare de muncitori. De asemenea, trebuie să fim foarte precauți”.
Experții Oficiului național al viei și vinului, care reprezintă interesele producătorilor din domeniu, mizează pe sprijin extern, mai ales din partea Uniunii Europene și Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională, pentru sprijinirea producătorilor de vinuri, în special a celor mici. Or, după două embargouri demoralizatoare din partea Federației Ruse – din 2006 și 2013, domeniul vitivinicol și-a revenit doar parțial.